tahiti

Dacia a vândut anul trecut aproape 3.700 de maşini în teritorii exotice precum Reunion sau Tahiti

Automobile Dacia a vândut anul trecut 3.677 de maşini în teritorii exotice precum Reunion, Guadelupa, Noua Caledonie, Martinica, Tahiti, Guiana şi Mayotte, reprezentând aproximativ 1,2% din totalul exporturilor, potrivit datelor companiei furnizate agenţiei MEDIAFAX.

„România a trimis ajutoare în Tahiti” – pamflet preluat ca ştire autentică pe site-uri străine

Ministerul Apărării Naţionale a făcut o serie de precizări, miercuri, privind o ştire pamflet potrivit căreia în urma unei confuzii Ministerul a trimis ajutoare în Tahiti în loc de Haiti, după ce informaţia a apărut pe mai multe site-uri străine ca fiind autentică.

Cel puţin 16 morţi în urma prăbuşirii unui avion în Tahiti

Un avion al companiei Air Moorea, care efectua o cursă regulată către Tahiti, s-a prăbuşit la decolare, joi, în jurul orei 22.00 GMT, provocând moartea a cel puţin 16 persoane, au declarat surse oficiale din Tahiti, citate de AFP.