taiwan

Circa 200 de persoane ar fi putut fi îngropate în urma torentelor de noroi din Taiwan

Echipe de salvare au fost trimise luni într-un sat îndepărtat din Taiwan, unde aproximativ 200 de persoane ar fi putut fi îngropate în urma torentelor de noroi, provocate de puternicele precipitaţii aduse de taifunul Morakot, a anunţat presa.

Un mort şi patru dispăruţi, după trecerea taifunului Morakot prin Taiwan

O femeie a fost ucisă şi alte patru persoane sunt date dispărute, după trecerea taifunului Morakot prin insula Taiwan, au anunţat sâmbătă serviciile de intervenţie.

Cutremur submarin în largul Taiwanului

Un cutremur submarin de o magnitudine de 5,2 s-a produs vineri dimineaţa la est de Taiwan, a anunţat institutul geologic american (USGS), care nu a anunţat înregistrarea vreunei victime sau pagube materiale.

China protestează faţă de o rezoluţie americană referitoare la Taiwan

China şi-a exprimat joi nemulţumirea faţă de adoptarea unei rezoluţii de către Camera Reprezentanţilor din Statele Unite, care reiterează angajamentul american pentru securitatea Taiwanului.

La doar 4 ani, a câştigat o insulă la loterie

Yeh Chien-wei, un băieţel în vârstă de numai patru ani, din Taiwan, a câştigat dreptul de folosinţă asupra unei insule exotice din arhipelagul Penghu, după ce a fost declarat câştigător al loteriei naţionale, informează Descoperă.ro

China ajută financiar companiile din Taiwan

Autorităţile chineze au oferit companiilor din Taiwan credite în valoare de 19 miliarde de dolari, accesibile în următorii trei ani prin intermediul a trei bănci din China, drept sprijin pentru depăşi problemele economice.

Băncile centrale din Elveţia, Taiwan şi Coreea de Sud au redus joi dobânzile de politică monetară

Băncile centrale din Elveţia, Taiwan şi Coreea de Sud au redus, joi, dobânzile de politică monetară, printr-o serie de decizii istorice menite să protejeze economiile de efectele crizei globale şi să stimuleze creşterea.

China anulează schimburi militare cu SUA, din cauza vânzării de armament către Taiwan

China a anulat sau a amânat mai multe schimburi militare cu Statele Unite pentru a protesta faţă de vânzările de armament în valoare de 6,5 miliarde de dolari către Taiwan, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Pentagonului.

SUA suspendă vânzările de armament către Taiwan

Statele Unite au decis să îngheţe vânzările de armament către Taiwan, ca urmare a îngrijorărilor exprimate de China, potrivit unui oficial de rang înalt al armatei americane pentru Asia, amiralul Timothy Keating.

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade în Taiwan

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 s-a produs duminică seara în Taiwan, a anunţat institutul american de geofizică USGS.

Taiwanul oferă ajutor Chinei

Taiwanul a propus, marţi, Beijingului să trimită un ajutor de urgenţă în regiunea din sud-vestul Chinei, afectată de un cutremur violent soldat cu cel puţin 10.000 de morţi şi numeroase persoane dispărute.

China îşi exprimă îngrijorarea, după ce SUA au trimis accidental Taiwanului detonatoare de rachetă

China şi-a exprimat îngrijorarea profundă şi nemulţumirea faţă de Statele Unite, miercuri, după ce Pentagonul a anunţat că a trimis accidental patru componente pentru rachete nucleare în Taiwan, în 2006, relatează Reuters.

SUA au trimis accidental Taiwanului patru detonatoare de rachetă

Statele Unite au trimis accidental Taiwanului mai multe componente de rachetă, în locul unor baterii de elicoptere, însă ulterior le-au recuperat, a anunţat marţi Pentagonul.

China salută eşecul referendumului din Taiwan privind aderarea la ONU

China a salutat eşecul referendumului organizat în Taiwan privind aderarea ţării la Naţiunile Unite, a anunţat presa taiwaneză.

Taiwanul pregăteşte o rachetă capabilă să atingă teritoriul Chinei

Armata din Taiwan probabil va prezenta săptămâna viitoare, în cursul ceremoniilor Zilei Naţionale, o rachetă de fabricaţie proprie capabilă să atingă obiective din China, a anunţat un oficial militar citat de Reuters.

Flacăra olimpică nu va trece prin Taiwan

Traseul flăcării olimpice pentru Jocurile de la Beijing din 2008 nu va cuprinde în final Taiwan-ul, din cauza eşecului negocierilor dintre China şi autorităţile insulei, au anunţat, vineri, surse guvernamentale, informează AFP.

Taifunul Wipha ameninţă capitala Taiwanului

Taifunul Wipha, însoţit de rafale de vânt de 173 de kilometri pe oră, a afectat marţi nord-estul Taiwanului şi urma să ajungă în capitala Taipei, unde toate zborurile au fost anulate, iar şcolile şi Bursa au fost închise, a anunţat Biroul de meteorologie, citat de AFP.