ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Securitatea în confruntarea cu ţăranul român: „Cei săraci sînt sortiţi să moară. Cei săraci nu au nici un drept. Cei săraci sînt păcătoşi pe lumea asta!”
18:17, 30 Ian. 2022
În anii ’50, Securitatea avea pe întreg teritoriul ţării mai multe Birouri teritoriale, în centre urbane mici, care controlau zonele rurale din acele părţi ale ţării. Ulterior, din anii ’60, după colectivizare, acestea au fost desfiinţate şi activitatea de securitate în mediul rural a fost încredinţată şefilor de post de Miliţie, care aveau, cei mai mulţi (dacă nu ei, locţiitorii lor) o jumătate de normă la Securitate. Pînă la desfiinţare, însă, Birourile de Securitate au monitorizat atent starea de spirit a populaţiei şi au luat măsuri împotriva oricărei scîntei de împotrivire, mergînd pînă la propunerea de arestare şi trimitere în judecată sau în lagăr a ţăranilor ”recalcitranţi”. De pe urma activităţii acestor Birouri, au rămas arhive impresionante – adevărate radiografii ale ţărănimii române, în confruntarea cu comunismul. Dau mai jos cîteva exemple, raportate ”mai sus”, de la Birourile de Securitate din Medgidia şi Buftea, din lunile de primăvară şi vară ale anului 1950.