tariceanu pnl

FOCUS: Proiectul Statutului PNL menţine pe Quintus şi Câmpeanu în BPC, dar Tăriceanu e doar invitat

Statutul propus de Delegaţia Permanentă a PNL Congresului de vineri îi menţine pe Quintus şi Câmpeanu ca membri de drept în BPC, în afara listei de 32 de liberali pe care trebuie să o depună fiecare candidat, alături de moţiune, cu trei ore înainte de deschiderea lucrărilor Congresului ordinar.

Tăriceanu: Diaconescu e de primit în PNL, dar nu se vine aşa şi se pleacă de la o zi la alta

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că ar fi fost de acord cu primirea fostului lider social-democrat Cristian Diaconescu în rândul liberalilor, însă a criticat gestul acestuia de a pleca din PSD la trei zile după Congres.