taxe

Reprezentantul Guvernului despre eventuale creşteri de taxe şi intervenţia FMI: nu am auzit aşa ceva

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a comentat zvonurile privind creşterile de taxe şi intervenţia FMI în România. „Nu este cazul (...) nu am auzit aşa ceva”, a spus Constantin.

China nu „se teme să lupte” împotriva Statelor Unite, în războiul comercial

China susține că nu îi este „frică” de un război comercial cu Statele Unite. În același timp, Ministerul chinez al Afacerilor Externe a făcut apel la dialog, după ce Casa Albă a afirmat că este responsabilitatea Beijingului să vină la masa negocierilor: „Dacă Statele Unite doresc cu adevărat să rezolve problema prin dialog și negociere, trebuie să înceteze să exercite o presiune extremă, să amenințe și să șantajeze”. Informațiile au fost furnizate miercuri de cotidianul Le Figaro.

Avertismentul ministrului de Finanțe: în partea a doua a anului se poate ajunge la măsuri radicale

Ministrul de Finanțe, Tánczos Barna, avertizează că în cazul în care măsurile de reducere a cheltuielilor asumate de instituțiile publice, locale și centrale, nu sunt respectate se poate ajunge la tăieri în carne vie.

Australia a refuzat oferta Chinei de a „colabora” împotriva tarifelor impuse de SUA

Australia își va construi rezistența economică prin întărirea legăturilor comerciale cu Uniunea Europeană, Indonezia, India, Marea Britanie și Orientul Mijlociu. „Nu ne vom ține de mâna cu China în niciun conflict care are loc în lume”, a declarat viceprim-ministrul Richard Marles, referindu-se la propunerea ambasadorului chinez ca cele două state „să își dea mâna” în ceea ce privește comerțul, potrivit relatărilor de vineri ale agenției Reuters.

Tánczos Barna: Nu este nevoie de o majorare de taxe / Când va fi discutată reforma fiscală

În acest moment nu este necesară o majorare de taxe, declară joi ministrul Finanțelor Tánczos Barna, care spune că reforma fiscală va fi discutată în a doua jumătate a anului.

Criza tarifelor. China depune plângere la Organizația Mondială a Comerțului și anunță noi taxe

China a anunțat că a depus o plângere la Organizația Mondială a Comerțului cu privire la tarifele SUA. De asemenea, chinezii vor impune noi taxe pentru mărfurile americane ca răspuns la tarifele suplimentare impuse de SUA.

China promite contramăsuri „ferme și viguroase” după impunerea taxelor de 104%

China promite miercuri măsuri „ferme și viguroase” pentru a-și apăra interesele după intrarea în vigoare a noilor tarife vamale americane asupra bunurilor chinezești, informează AFP.

China va lupta până la capăt dacă SUA o va taxa suplimentar

China a jurat să „lupte până la capăt” ca răspuns la tensiunile comerciale cu Statele Unite, în special pe măsură ce războiul comercial inițiat de președintele Donald Trump își continuă escaladarea: „Amenințarea părții americane că va crește tarifele împotriva Chinei este o greșeală peste altă greșeală, dezvăluind din nou caracterul șantajist al părții americane”, a declarat Ministerul Comerțului din China, adăugând că „dacă Statele Unite vor insista să își impună voința, China va lupta până la capăt.”, potrivit informațiilor furnizate marți de Reuters.

FT: România, alături Italia, Ungaria şi Grecia se opun unui răspuns rapid al UE faţă de tarifele SUA

Diferenţe puternice de opinie între cele 27 de state membre UE vor deveni evidente când ţările vor discuta despre modul în care trebuie răspunse tarifelor americane, scrie Ziarul Financiar, care citează FT.

China despre taxele americane: „Bullying”

Amenințările și presiunile nu reprezintă modul corect de a trata cu China, declară luni un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, după ce a descris „tarifele reciproce” impuse de președintele american Donald Trump drept „bullying”.

Netanyahu se va întâlni cu Trump la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările, transmite Reuters.

Elon Musk speră la „tarife zero” între SUA și Europa: Să creăm o zonă de liber schimb

Miliardarul Elon Musk speră la un sistem cu „tarife zero” între SUA și Europa, care ar crea efectiv „o zonă de liber schimb”.

Ciolacu: România nu este afectată direct de noile taxe vamale, dar Guvernul pregăteşte măsuri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Reşiţa, că România nu este afectată direct de noile taxe vamale impuse de SUA, însă există un impact indirect, resimţit în special de sectoarele economice care fac parte din lanţuri de producţie europene, cum este industria auto.

Crin Antonescu: Nu cred în creșteri de taxe și austeritate

Candidatul la Președinție Crin Antonescu declară, joi seară, că „nu crede în creșteri de taxe și austeritate”. „Creșterea taxelor nu are ce să aducă bun”, adaugă el.

Crin Antonescu, răspuns la taxele lui Trump: Trebuie să ne organizăm și să răspundem provocării

„Trebuie să ne organizăm și să răspundem provocării”, declară joi candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, după ce Trump a impus taxe vamale asupra produselor europene.

Trump declară victorie după introducerea noilor tarife: „Pacientul a trăit”

 Trump a exprimat, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Truth Social, succesul lansării tarifelor „reciproce” în așa-numita „Zi a Eliberării”, informează joi CNBC.

 Niciun loc de pe pământ nu este scutit de taxe: Trump taxează insule locuite de pinguini și foci

Un grup de insule vulcanice pustii, aflate în apropierea Antarcticii, pe care nu locuiesc oameni, ci doar pinguini și foci, au fost incluse în lista publicată de Casa Albă, cu „țările” cărora li se impun noi taxe comerciale. Insulele Heard și McDonald sunt teritorii acoperite cu ghețari, administrate de Australia. Includerea acestora în lista noilor tarife americane aplicate lumii, l-a surprins pe premierul australian: „Niciun loc de pe pământ nu mai este sigur în privința asta”, a declarat el, potrivit informațiilor furnizate joi de The Guardian.

Lasconi despre taxelor vamale anunțate de Trump: Un gest pe care nu îl aștepți de la un prieten

Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, critică taxele vamale anunțate de președintele american Donald Trump și vrea o evaluare clară a impactului acestora asupra economiei românești.

Taxele vamale ale lui Trump vor fi diferite în funcție de țară și industrie – surse

Taxele vamale ale lui Trump vor fi diferite în funcție de țară și industrie, susțin surse de la Casa Albă. Acestea ar putea fi anunțat miercuri de președintele american Donald Trump.

BCE: Taxele lui Donald Trump vor avea impact negativ în întreaga lume

Taxele vamale planificate de președintele Donald Trump vor avea impact negativ în întreaga lume, iar pagubele vor depinde de amploarea lor, de durata lor și de negocierile pe care le produc, declară miercuri șefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Australia îşi va „apăra interesele naţionale” în ceea ce priveşte taxele SUA, spune premierul

Premierul australian Anthony Albanese şi rivalul său în alegerile din mai, liderul Partidului Liberal, Peter Dutton, declară că vor apăra interesele naţionale ale ţării în faţa taxelor vamale americane, care ar putea afecta carnea de vită australiană.

Trump urmează să anunţe o nouă serie de taxe vamale în „ziua eliberării”

Donald Trump va anunţa cea mai recentă serie de taxe vamale la Casa Albă, miercuri după-amiază, o dată pe care preşedintele american a numit-o „ziua eliberării”, potrivit The Guardian.

Vietnamul va găzdui lideri chinezi şi europeni pentru discuţii legate de taxele americane

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi liderii Uniunii Europene vor vizita Vietnamul în următoarele câteva săptămâni, pe fondul riscurilor tot mai mari generate de tarifele comerciale impuse de SUA, au declarat miercuri oficialii.

Ursula von der Leyen: UE are un „plan solid” pentru a răspunde taxelor impuse de SUA, dacă va fi necesar

Uniunea Europeană are un „plan solid” de represalii împotriva taxelor impuse de Donald Trump, declară marți șefa executivului UE, Ursula von der Leyen. Ea adaugă că ar prefera să negocieze o soluție cu președintele american.

Trump promite să fie „blând” cu taxele, pe măsură ce termenul limită se apropie

Președintele american Donald Trump a declarat luni că va fi „foarte amabil” cu partenerii comerciali atunci când va dezvălui noile taxe, săptămâna aceasta, potrivit AFP.

Antonescu, despre taxe și restructurări: E decizia premierului

Întrebat despre cum ar reacționa dacă viitorul premier sau ministrul de Finanțe i-ar cere părerea privind măsurile bugetare, candidatul coaliției la președinție, Crin Antonescu, a răspuns că „e decizia premierului”.

Efectele suprataxelor lui Trump. Japonia, Coreea de Sud și China vor să promoveze comerțul regional

Coreea de Sud, Japonia și China și-au propus să promoveze comerțul regional ca răspuns la suprataxele vamale instituite de Donald Trump în SUA.

Studiu: Taxele prea mari pe muncă îi împing pe mulți români spre munca la negru

Taxele prea mari pe muncă, în special pentru salariile mici, îi împing pe mulți români spre munca la negru, arată un studiu al Blocului Național Sindical.

Bolojan avertizează că economia României a intrat în stagnare: „Fără restructurări serioase, vom ajunge inevitabil la taxe mai mari”

Economia României a intrat în stagnare și are nevoie de măsuri rapide pentru evitarea recesiunii, spune președintele interimar Ilie Bolojan, într-un interviu pentru Antena 3 CNN.

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu Statele Unite

Comisia Europeană anunță, joi, că amână până la jumătatea lunii aprilie intrarea în vigoare a contramăsurilor sale care vizează produsele americane, ca răspuns la tarifele de 25% pe oțel și aluminiu impuse de Donald Trump.

Producătorii de coniac cer sprijinul statului francez. Taxele impuse de China și SUA le pot închide afacerile

Prinsă între amenințările cu taxele chineze și americane, cele mai mari piețe ale sale, industria coniacului din Franța a făcut apel, într-o conferință de presă susținută miercuri, la reprezentanții statului francez pentru a o salva de la această „catastrofă”: „Facem apel la șeful statului, la șeful guvernului (...) trebuie să fim ascultați, altfel moartea industriei noastre e ca și sigură, iar 70.000 de oameni vor rămâne fără loc de muncă”, au spus reprezentanții Biroului Național Interprofesional de Coniac (BNIC), preluați de Le Figaro. Ei au precizat că „încep planurile de concediere”.

Tánczos Barna: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an

 „România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an”, spune ministrul Tánczos Barna.

Canada impune taxe de 30 miliarde de dolari pe importurile americane

Canada a anunțat că va impune taxe de aproape 30 miliarde de dolari canadieni pe importurile americane, ca răspuns la tarifele SUA pentru oțel și aluminiu care au intrat în vigoare în aceeași zi.

Marea Britanie nu va riposta la impunerea de taxe vamale de către SUA

Reprezentanții guvernului britanic au anunțat că Marea Britanie nu va riposta la impunerea de taxe vamale de către SUA pentru importurile de oțel și aluminiu. Totuși, britanicii cataloghează taxele americanilor drept „dezamăgitoare”.

Uniunea Europeană impune taxe la bunuri americane ca răspuns la tarifele Statelor Unite la oțel și aluminiu

Uniunea Europeană va impune taxe pentru mărfuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro începând de luna viitoare. Decizia a fost luată ca răspuns la tarifele americane la oțel și aluminiu, a anunțat miercuri Comisia Europeană.

Taxele Chinei asupra produselor agricole americane au intrat în vigoare

Taxele de retorsiune ale Chinei asupra importurilor de produse agricole din SUA au intrat în vigoare, luni dimineață, informează The Guardian.

Rusia impune taxe pentru a frâna importurile de mașini din China

Rusia încearcă să limiteze valul de importuri de vehicule chinezești, ceea ce reprezintă o lovitură pentru producătorii și comercianții chinezi care au ajuns să se bazeze din ce în ce mai mult pe livrările către aliatul său.

China ripostează la taxele introduse de Canada

China a anunțat sâmbătă tarife pentru produse agricole și alimentare canadiene, ripostând la taxele introduse de Ottawa în octombrie și deschizând un nou front într-un război comercial condus în mare parte de amenințările tarifare ale președintelui american Donald Trump, scrie Reuters.

China contraatacă Canada cu noi tarife agricole

China a anunţat sâmbătă tarife pentru produse agricole şi alimentare canadiene în valoare de peste 2,6 miliarde de dolari, ripostând la taxele introduse de Ottawa în octombrie şi deschizând un nou front într-un război comercial determinat în mare parte de ameninţările tarifare ale lui Donald Trump.

Război comercial între Canada și SUA. Trudeau spune că taxele vamale ale lui Trump sunt „un lucru foarte prostesc”, iar Ottawa ripostează

Prim-ministrul Justin Trudeau a spus marți că noile taxe vamale ale lui Donald Trump asupra produselor canadiene sunt un „un lucru foarte prostesc” și a declarat că Ottawa va riposta imediat.