telefoane

Telefoanele scumpe sunt tot mai căutate de români

Vânzările de telefoane premium, al căror preţ depăşeşte 400 de euro, au generat în primele şase luni ale acestui an aproximativ 30% din valoarea pieţei locale de smartphone-uri, care s-a ridicat la 300 milioane euro.

Patru persoane din Bacău sunt cercetate sub control judiciar pentru înşelăciune cu telefoane mobile

Trei bărbaţi şi o femeie din judeţul Bacău au fost puşi sub control judiciar, toţi fiind suspectaţi că au înşelat zeci de persoane cu semnarea unor contracte pentru telefoane mobile, anunţă Poliţia Română.

Zeci de persoane au participat la un concurs de aruncat telefoane mobile vechi, la Timişoara – FOTO

Zeci de persoane au participat, sâmbătă, la un concurs de aruncat telefonul mobil, care s-a desfăşurat la Pădurea Verde din Timişoara, evenimentul dorind să atragă atenţia asupra necesităţii reciclării telefoanelor mobile uzate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un studiu de 30 de ani anulează toate temerile: „Nu există nicio legătură între cancer şi telefoane”

Cercetătorii din spatele studiului au efectuat studii timp de trei decenii, adunând date între anii 1982 şi 2013, şi au arătat că nu există niciun fel de corelaţie între utilizarea telefonului mobil şi cazurile de cancer, scrie Descoperă.

Gionee reînvie moda telefoanelor cu clapetă, lansând un smartphone cu două ecrane

Gionee, un producător smartphone din China ale cărui produse au mai ajuns şi pe rafturile magazinelor din România, purtând sigla unui cunoscut brand autohton, a lansat pentru pieţele asiatice un flip-phone prevăzut cu două ecrane şi hardware modern, scrie Go4it.

Sin, Federal Mogul: Piaţa IT nu mai este condusă de nevoile companiilor, ci de consumatori

Piaţa de telefoane mobile a suferit o schimbare de paradigmă în ultimii ani, producătorii orientându-şi lansările în funcţie de nevoile consumatorilor şi nu ale marilor corporaţii, aşa cum se întâmpla înainte.

Cine poate să asculte telefoanele în România, după ordonanţa Guvernului privind interceptările

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, care a fost adoptată pentru a pune în acord legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale privind interceptările SRI din anchetele procurorilor, extinde dreptul de a intercepta comunicaţiile în România la mai mulţi actori, spre deosebire de situaţia de până acum, când doar SRI-ul avea acest drept, iar procurorii DNA îşi foloseau propriul serviciu tehnic şi infrastructura tehnică a SRI.

81 dintre tinerii răniţi în incendiul din clubul Colectiv, identificaţi după ce familiile au apelat liniile speciale

Peste 1.000 de apeluri au fost înregistrate până în prezent pe cele şapte linii telefonice puse la dispoziţia familiilor victimelor incendiului de la clubul Colectiv, cu ajutorul acestora fiind identificaţi 81 dintre răniţi, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Nokia caută un partener pentru a reveni pe piaţa telefoanelor cu un nou model, în 2016

Compania finlandeză Nokia a anunţat marţi că vrea să revină pe piaţa telefoanelor mobile şi caută un partener pentru a lansa un nou dispozitiv la sfârşitul anului 2016, relatează publicaţia Telegraph.

Test inedit: De câte iPhone-uri este nevoie pentru a opri un glonţ – VIDEO

Telefoanele produse de Apple au fost supuse unui test inedit realizat de echipa EverythingApplePro, un canal YouTube dedicat recenziilor pentru produsele companiei. Întrebarea la care testul a trebuit să răspundă a fost: de câte telefoane iPhone este nevoie pentru a opri glonţul tras de o puşcă de asalt AK-74?

Românii îşi schimbă telefonul o dată la 2 ani. În zona premium însă rata de schimb ajunge la 6 luni

Peste 90% dintre cumpărătorii de telefoane mobile cumpără smartphone-uri, iar rata de schimb a aparatului variază între 6 luni, pentru dispozitivele premium, şi 2 ani, pentru modelele cu preţ mediu şi scăzut, potrivit magazinului de telefoane, tablete, gadgeturi şi accesorii QuickMobile.ro.

Instituţia guvernamentală care promovează România are telefoanele tăiate de 20 de zile

Telefoanele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), instituţie care coordonează turismul românesc şi care verifică şi clasifică hotelurile şi agenţiile de turism, au fost tăiate pe 2 aprilie, angajaţii acesteia neputând fi contactaţi, cu o săptămână înaintea deschiderii sezonului pe litoral.

Vânzările de telefoane inteligente în România vor creşte la trei milioane de unităţi în acest an

Vânzările de telefoane inteligente (smartphone) în România vor atinge aproximativ trei milioane de unităţi în acest an, de la 1,7 milioane bucaţi în 2013, din care 200.000 vor fi Huawei, a declarat directorul de marketing al Huawei România, Sorina Măcărescu, într-o conferinţă de presă.

Compania chineză Xiaomi a devenit al treilea mare producător de smartphone-uri la nivel mondial

Compania chineză Xiaomi a devenit al treilea mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, cu o cotă de piaţă de 5,6%, la distanţă mare însă de Samsung Electronics şi Apple, potrivit companiei de cercetare a pieţei Strategy Analytics, relatează Bloomberg.

Banda pentru dependenţii de telefoane: Autorităţile chineze au creat un culoar special pentru cei care nu se pot desprinde de smartphone-uri – FOTO

Dependenţii de telefoane din oraşul chinez Chongqing au privilegiul de a se bucura de o bandă numai a lor pentru a utiliza smartphone-urile în timp ce merg pe stradă.

Apple şi Samsung, afectate de reducerea discounturilor acordate clienţilor de operatorii chinezi

Operatorii de telefonie din China reduc discounturile oferite clienţilor la achiziţiile de telefoane cu 3,9 miliarde dolari, decizie care afectează Apple şi Samsung Electronics într-o perioadă în care se pregătesc de lansarea de noi aparate pe cea mai mare piaţă wireless din lume.

Fraudă la vânzarea online de telefoane şi tablete: Prejudiciu de peste 1,3 milioane de euro din TVA

Inspectorii antifraudă au identificat un prejudiciu de peste 1,37 milioane euro, reprezentând TVA aferent vânzării online de telefoane mobile inteligente şi tablete de ultimă generaţie, de mai multe firme, iar în urma percheziţiilor realizate de procurorii bucureşteni şase persoane au fost arestate.

STUDIU: Copiii care folosesc în exces telefoanele mobile sunt mai puţin sociabili

Copiii care folosesc prea mult timp telefoanele mobile au probleme de relaţionare cu prietenii şi familia, conform unei cercetări anuale, prima de acest gen, efectuată de organizaţia Halifax Insurance Digital Home Index.

Sistemul de bruiaj al telefoanelor mobile în închisori, implementat din 2015

Sistemul de bruiaj al telefoanelor mobile în închisori va fi implentat din 2015, iar anul acesta reprezentanţii Administraţiei Penitenciarelor (ANP) ar urma să aleagă aparatura şi serviciile, a anunţat directorul ANP, Claudiu Bejan.

Dr. Calu: Am instalat pe telefon aplicaţie pentru localizare GPS şi baterie suplimentară

Medicul Valentin Calu şi-a instalat pe telefon, după accidentul din Apuseni, aplicaţia pentru localizare GPS şi şi-a cumpărat o baterie suplimentară, iar doctorul Cătălin Pivniceru va face acelaşi lucru, după ce îşi va recupera telefonul de la procurori.

Barack Obama admite că nu are dreptul să deţină un iPhone, fiicele sale având astfel de telefoane

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat că nu are dreptul să deţină un iPhone din raţiuni de securitate, subliniind că fiicele sale adolescente sunt utilizatoare înfocate ale telefonului multimedia produs de Apple.

Proiectul care permite utilizarea sistemelor de BLOCARE a comunicaţiilor în închisori, aprobat de Senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege care permite utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în penitenciare.

Şefa misiunii FMI despre bruiaj şi telefoane: Nu-mi folosesc telefonul în cursul negocierilor

Şefa misiunii FMI, Andrea Schaechter, susţine că nu a fost deranjată de măsurile de securitate cerute în această rundă de negocieri, întrebată de bruiaj şi reţinerea telefoanelor, arătând că nu-şi foloseşte mobilul în timpul discuţiilor, iar confidenţialitatea pe timpul negocierilor este o regulă.

Ponta: În timpul şedinţelor BPN al PSD telefoanele nu merg şi nu a păţit nimeni nimic

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat luni, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că la PSD în timpul şedinţelor săptămânale ale BPN telefoanele nu merg şi "nu a păţit nimeni nimic".

Cum decurg negocierile Guvern-FMI: În premieră, cu bruiaj STS, telefoane reţinute şi liste nominale. STS: Nu a fost solicitat bruiaj

STS a fost solicitat să bruieze, pentru a împiedica interceptările, discuţiile purtate joi la Ministerul Finanţelor cu misiunea FMI pe tema politicilor fiscale şi a bugetului pentru 2014, în timp ce funcţionarii ministeriali prezenţi au fost obligaţi să predea telefoanele mobile. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale transmite că nu a fost solicitat să bruieze, pentru a împiedica interceptările, discuţiile purtate joi la Ministerul Finanţelor cu misiunea FMI pe tema politicilor fiscale şi a bugetului pentru 2014.

Cea mai periculoasă ameninţare din închisoare: Înşelăciunile prin intermediul mobilelor

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Claudiu Bejan, declară că cea mai periculoasă ameninţare din penitenciare o reprezintă înşelăciunile făcute prin intermediul telefoanelor mobile, arătând că proiectul de lege privind blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare este benefic.

Mobilele deţinuţilor vor fi BLOCATE

Administraţia Penitenciarelor şi Autoritatea pentru Reglementare în Comunicaţii vor colabora în combaterea "ameninţărilor la adresa ordinii şi siguranţei publice" generate de folosirea neautorizată în penitenciare de către deţinuţi a dispozitivelor de comunicare la distanţă, transmite Guvernul.

Cum îţi afectează iPhone-ul sănătatea – INFOGRAFIC

Dependenţa de telefoanele mobile, demonstrată de tot mai multe studii, are efecte negative asupra sănătăţii de care cei mai mulţi utilizatori nu sunt conştienţi, reprezentând pericole din punct de vedere fizic şi psihic.

ANP: Telefoanele sunt introduse în penitenciare de vizitatori sau de angajaţi ai unităţilor

Telefoanele mobile sunt introduse în închisori prin intermediul unor vizitatori, colaboratori sau angajaţi ai penitenciarelor, aparatele fiind ascunse în alimente, băuturi, haine sau maşini care au acces în închisori, potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Microsoft VA CUMPĂRA divizia de telefoane mobile a Nokia

Grupul informatic american Microsoft va cumpăra divizia de telefoane mobile a Nokia în schimbul unei sume totale de 5,44 de miliarde de euro, a anunţat acesta marţi, citat de AFP. Fostul lider pe piaţa telefoanelor mobile îşi va concentra de acum activitatea asupra serviciilor şi reţelelor, o decizie calificată drept "cea mai bună cale de a merge înainte, atât pentru Nokia, cât şi pentru acţionarii săi", a declarat preşedintele Nokia, Risto Siilasmaa, citat într-un comunicat.

Telefoanele mobile ale deţinuţilor ar putea fi blocate

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) vrea să dea între 5.000 şi 10.000 de euro pe lună pentru un sistem care blochează telefoanele mobile folosite de deţinuţi, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei.

STUDIU: Majoritatea românilor preferă să cumpere telefoane noi

Peste 80% dintre românii care deţin un telefon mobil spun că au preferat să cumpere aceste terminale noi, indiferent că este vorba de un telefon obişnuit sau de smartphone, această opţiune fiind susţinută de ofertele operatorilor telecom, dar şi de garanţia utilizării fără probleme, potrivit GfK.

CAZUL PISTORIUS: Un Iphone ce ar putea conţine informaţii vitale nu a putut fi verificat. Pistorius susţine că a uitat codul de acces – FOTO

Campionul paralimpic Oscar Pistorius susţine că a uitat codul de acces pentru unul dintre telefoanele găsite de poliţişti în baia reşedinţei sale, la scurt timp după uciderea Reevei Steenkamp, şi care ar putea conţine dovezi vitale privind moartea acesteia, au anunţat procurorii din acest caz.

Poliţia Română a cumpărat un sistem portabil de monitorizare a telefoanelor mobile, de 2,8 milioane de lei

Poliţia Română va putea localiza, identifica şi monitoriza telefoanele mobile în reţelele Vodafone, Orange, Cosmote şi RCS&RDS, printr-un sistem portabil cumpărat de la firma germană SYBORG Informationssysteme cu 2,8 milioane de lei.

Vânzările de smartphone-uri au crescut în primul trimestru cu 43%

Smartphone-ul înlocuieşte rapid telefonul mobil clasic, dispozitivele "inteligente" înregistrând vânzări în creştere cu 43% în primul trimestru, la 210 milioane de unităţi la nivel mondial, pe o piaţă dominată în continuare de Google Android, Samsung şi Apple, potrivit datelor Gartner.

Vânzările de telefoane la nivel mondial au scăzut anul trecut pentru prima dată din 2009

Vânzările de telefoane mobile la nivel global au scăzut anul trecut pentru prima dată din 2009, întrucât consumatorii au redus achiziţiile de terminale ieftine, iar ascensiunea smartphone-urilor nu a fost suficientă pentru a compensa declinul.

Telefonul de serviciu va deveni o platformă software izolată pe smartphone-ul personal

Research In Motion (RIM), producătorul mărcii BlackBerry, va dezvolta împreună cu alte două companii un software de "personalitate multiplă" pentru smartphone-uri şi tablete, care ar urma să permită angajaţilor să utilizeze gadget-urile personale şi în interes de serviciu.

Smartphone-urile pot pune în pericol sănătatea. Care sunt riscurile şi cum te poţi feri de ele – VIDEO

Încrederea tot mai mare cu care ne bazăm pe smartphone-urile pe care le folosim ne face predispuşi într-o mai mare măsură la îmbolnăvire, întrucât telefoanele mobile reprezintă spaţii de dezvoltare pentru bacterii, avertizează doctorii.

E-Boda vrea să includă în portofoliu şi telefoane mobile inteligente cu Android

Rosal Import-Export, care deţine brandul E-Boda, ar putea adăuga la portofoliul de produse, până la finele anului, şi telefoane mobile inteligente (smartphone), a declarat directorul National Trade Marketing al firmei, Dan Arvinte.

Samsung a rămas lider mondial după vânzările de telefoane în trimestrul al doilea, urmat de Nokia

Samsung Electronics şi-a apărat în trimestrul al doilea poziţia de lider mondial pe piaţa telefoanelor mobile, reuşind să vândă peste 90 de milioane de unităţi şi să-şi extindă cota de piaţă, potrivit datelor prezentate marţi de compania de cercetare Gartner