tenis

Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou

Jaqueline Cristian s-a impus cu 6-4, 2-6, 6-1, în puţin peste două ore de joc. Primul set a fost cel mai echilibrat. Cristian a reuşit primul break, însă a fost apoi egalată la 4-4. Pe final de set a mai reuşit o dată să câştige un game pe serviciul adversarei, cu care a şi decis […]

Tenis: Sabalenka a devenit numărul 1 mondial, după ce a depăşit-o pe Swiatek

Revenirea Arynei Sabalenka pe primul loc în clasamentul WTA, după ce a devansat-o pe Iga Swiatek, a pregătit un final de sezon palpitant, iar turneul final WTA de luna viitoare din Arabia Saudită se va dovedi probabil decisiv în cursa pentru a încheia anul ca numărul 1 mondial, scrie Reuters.

Jaqueline Cristian n-a suflat în faţa Karolinei Muchova la Ningbo

Aflată pe locul 73 WTA, Jaqueline Cristian a cedat azi, scor 2-6, 1-6, cu cehoaica Karolina Muchova, 29 WTA.

Six Kings Slam are programate azi semifinalele. Motivul inedit pentru care vineri nu se joacă tenis

După semifinalele Sinner-Djokovic (ora19.30) şi Alcaraz-Nadal (ora 21.00), care se vor juca astăzi, tenismenii vor avea o zi de odihnă.

Ana Bogdan o învinge categoric pe Veronika Kudermetova şi trece în optimi la Osaka

Ana Bogdan s-a impus într-o manieră categorică, cu scorul de 6-2, 6-2, după doar o oră şi 18 minute de joc. Rusoaica a rezistat în primul set doar până la 2-2, după care şi-a cedat serviciul de două ori. Bogdan a deschis setul secund cu alte două break-uri şi a avut 3-0, înainte ca rusoaica […]

Jucătorul Nick Kyrgios revine pe terenul de tenis după accidentare

După mai bine de un an de absenţă, Nick Kyrgios este pregătit să revină pe terenurile de tenis, anunţând că are obiective măreţe, relatează Code Sports.

Cel mai bogat turneu de tenis din toate timpurile începe miercuri, la Riad: câştigătorul ia 6 milioane de dolari

Six Kings Slam începe de miercuri la Riad: şase vedete din tenis vor concura pentru un premiu uriaş, după ce au primit deja câte 1,5 milioane de dolari doar pentru participare.

Jannik Sinner termină anul 2024 pe locul 1 ATP

Jannik Sinner a obţinut locul 1, după ce l-a învins pe cehul Tomas Machac, cap de serie numărul 30, cu 6-4, 7-5, în semifinala Shanghai Masters.

Djokovic şi Alcaraz omagiază „moştenirea” lăsată de Rafael Nadal

Novak Djokovic şi Carlos Alcaraz s-au alăturat valului de reacţii generate de anunţul retragerii din activitate a lui Rafael Nadal. „Ai inspirat milioane de copii”, a declarat Djokovic, în timp ce posibilul său succesor spaniol a afirmat că „moştenirea ta este irepetabilă”.

Tenis – Reacţii la anunţul retragerii lui Nadal – „Unul dintre ai noştri se retrage”

Deşi aşteptat, anunţul lui Rafael Nadal că se va retrage din tenisul profesionist după finala Cupei Davis a stârnit un val de reacţii de omagiu, aduse de cele mai importante nume ale tenisului mondial şi ale sportului în general.

Locul lui Nadal în istoria tenisului e gravat în zgură. Cine îi va lua locul?

În 2005, când adolescentul Rafa Nadal venea la Roland Garros în pantaloni de pirat şi tricou fără mâneci, nimeni nu ştia că începe o eră fără precedent de dominare în tenis. Două decenii mai târziu, cu 22 de titluri de Grand Slam în vitrină, spaniolul anunţă că se retrage după finala Cupei Davis.

Turneul de tenis de la Wimbledon renunţă la judecătorii de linie în favoarea sistemului electronic

Wimbledon va renunţa la tradiţie şi va înlocui judecătorii de linie cu sistemul electronic de apelare a liniei începând cuediţia de anul viitor, a confirmat miercuri All England Club, citat de Reuters.

Jaqueline Cristian a fost eliminată din turneul de tenis de la Wuhan

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost eliminată miercuri din cadrul turneului de la Wuhan, China. Ea a fost învinsă în turul doi de favorita numărul 5, chineza Qinwen Zheng. După acest rezultat, Cristian va urca cel mai probabil trei locuri în clasamentul mondial, până pe poziţia 72.

Simona Halep, victorie în 3 seturi la revenirea în circuit. A învins o adversară clasată mai sus cu 1.016 locuri

Simona Halep a obţinut astăzi o victorie muncită în circuitul feminin de tenis, la turneul de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 125.000 de dolari.

Visul frumos s-a terminat: Jaqueline Cristian n-a trecut de Karolina Muchova

După victoria miraculoasă obţinută în faţa Barborei Krejcikova, jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian n-a putut repeta astăzi minunea contra altei sportive din Cehia, Karolina Muchova, la turneul WTA de la Beijing.

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

„Salutare tuturor! Mi-am dat seama că e o zi grozavă pentru a vă da vestea că voi reveni pe teren mai devreme decât mă aşteptam. O să zbor la Hong Kong mâine (n.r. – duminică) pentru a participa la WTA 125 Hong Kong Open. Le mulţumesc organizatorilor pentru wildcard şi abia aştept să vă văd […]

Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse şi-au confirmat prezenţa la Transylvania Open 2025

Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse şi-au confirmat prezenţa la Transylvania Open WTA 250, ediţia 2025, programat la Cluj-Napoca între 1 şi 9 februarie.

Începe Laver Cup 2024: Fără Nadal şi Djokovic, Alcaraz şi noua generaţie sunt în centrul atenţiei

Chiar dacă marii absenţi, precum Novak Djokovic şi Rafael Nadal, nu vor încânta cu prezenţa, cei ce au acceptat selecţia – în frunte cu Carlos Alcaraz, Alexander Zverev şi Taylor Fritz – promit un spectacol pe măsură. Începută în 2017 la iniţiativa legendarului Roger Federer, Cupa Laver şi-a propus să fie pentru tenis ceea ce […]

România pierde meciul de dublu în Cupa Davis, în faţa Chinei, dar conduce cu 2-1

După prima zi, România conducea cu 2-0, în confruntarea cu China, în Grupa Mondială II a competiţiei, însă chinezii au recuperat cu o victorie în partida de dublu. Fajing Sun şi Rigele Te s-au impus sâmbătă în două seturi, cu 6-4, 6-4, după un meci de o oră şi 24 de minute. Pentru a reveni […]

Alexander Zverev are cele mai mari câştiguri din tenis din istorie în afara „Big 4”

La doar 27 de ani, Zverev are în palmares o medalie olimpică de aur, şase titluri Masters-1000 şi 22 de titluri ATP, însă nu a reuşit să câştige un titlu de Grand Slam, pierzând în finalele US Open 2020 şi French Open 2024. Zverev este al cincilea pe lista premiilor în bani. El l-a devansat […]

WADA ar putea face apel în cazul de dopaj al lui Jannik Sinner

Agenţia Mondială Anti-Doping (WADA) mai are la dispoziţie trei săptămâni pentru a decide dacă va face apel la decizia de exonerare a lui Jannik Sinner, după ce liderul mondial al tenisului a fost iertat pentru că nu a trecut testele antidoping în primăvară.

Sinner devine primul jucător care depăşeşte 10 milioane de dolari în premii câştigate în 2024

Jannik Sinner a câştigat în 2024 şase trofee, inclusiv două titluri de Grand Slam. Unul dintre acestea a fost recent încheiatul US Open, unde Sinner a reuşit să câştige peste 3,6 milioane de dolari, potrivit Tennis Infinity. Acesta este cel mai consistent premiu din acest an, care a contribuit la suma totală câştigată de liderul […]

Triumful lui Sinner la US Open, cel mai vizionat meci de tenis din istoria Italiei

Performanţa remarcabilă a lui Sinner a captat atenţia unei naţiuni întregi, transformându-l într-o figură inspiraţională. Interviul său de după meci, difuzat de SuperTennis TV, a atras, la rândul său, 622 273 de telespectatori, demonstrând încă o dată popularitatea crescândă a sportivului în Italia. Deşi unii fani au considerat iniţial că finala dintre Sinner şi Fritz […]

Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german

ITIA anunţă că 5 cinci jucători de tenis au fost sancţionaţi (amendă şi suspendare) pentru încălcarea Programului Anticorupţie din Tenis, iar în Germania sunt anchetate 17 meciuri de fotbal din divizia a treia, vizate de presupuse nereguli.

Peter Lundgren, antrenorul care l-a ajutat pe Roger Federer să câştige primul titlu de Grand Slam, a murit la 59 de ani

Fostul jucător suedez de tenis Peter Lundgren, care l-a antrenat şi pe Roger Federer la începutul carierei jucătorului elveţian, a decedat la vârsta de 59 de ani, a anunţat vineri familia sa.

Fosta jucătoare de tenis Martina Navratilova a devenit mamă pentru prima oară la 67 de ani

Martina Navratilova, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie, şi soţia Julia Lemigova au confirmat vestea că şi-au întemeiat propria familie prin adoptarea a doi băieţi.

Tricoul lui Nadal în victoria de la Roland Garros 2005 a fost vândut cu un preţ record

Acesta a fost autentificat de Resolution Photmatching ca fiind acelaşi pe care Nadal l-a purtat în timpul turneului Roland Garros din 2005, unde şi-a făcut debutul la Paris. Termenul de 4 august a fost stabilit ca fiind ultima zi de licitaţie. La o săptămână după ce tricoul său a fost scos la vânzare, un ofertant […]

Preşedintele sârb Vucic anunţă înfiinţarea muzeului Novak Djokovic

Novak Djokovic este, fără îndoială, cel mai mare sportiv din istoria Serbiei, motiv pentru care preşedintele ţării, Aleksandar Vucic, a anunţat un proiect major pentru a onora legenda tenisului. Acesta a propus înfiinţarea la Belgrad a unui muzeu dedicat lui Djokovic.

Bernadette Szocs egalează. România – India 2-2 în confruntarea de tenis feminin de la Paris 2024

După ce India a condus România cu 0-2, în confruntarea olimpică pe echipe de la Jocurile Olimpice, româncele au revenit şi au egalat situaţia. Adina Diaconu joacă meciul decisiv cu Manika Batra. Bernadette Szocz a câştigat meciul cu care România a egalat.

Tenis: Chinezoaica Zheng Qinwen a câştigat aurul olimpic la simplu feminin

Chinezoaica Zheng Qinwen a devenit sâmbătă camioană olimpică la tenis după ce a învins-o pe croata Donna Vekic.

Australienii Matthew Ebden şi John Peers au câştigat aurul la tenis dublu masculin

Perechea australiană Matthew Ebden şi John Peers a cucerit medalia de aur la dublu masculin la Jocurile Olimpice de tenis, învingând sâmbătă cu 6-7(6), 7-6(1), 10-8 perechea americană Austin Krajicek şi Rajeev Ram.

Finala mult-aşteptată în concursul masculin de tenis de câmp

Carlos Alcaraz îl va reîntâlni pe sârbul Novak Djokovic în finala de la Paris.

Jocurile Olimpice: Carlos Alcaraz a trecut fără probleme de Felix Auger-Aliassime şi e primul finalist la simplu masculin

Carlos Alcaraz a devenit vineri cel mai tânăr jucător care ajunge în finala masculină de tenis a Jocurilor Olimpice, după ce l-a învins fără probleme pe canadianul Felix Auger-Aliassime.

„Oricum, niciodată nu mi-a plăcut tenisul” – Andy Murray se retrage din activitate

Fostul număr unu mondial şi câştigător a trei titluri de Grand Slam s-a retras la vârsta de 37 de ani, când el şi Dan Evans au pierdut în sferturile de finală ale probei de dublu masculin. Perechea americană Taylor Fritz şi Tommy Paul a pus capăt carierei scoţianului cu o victorie cu 6-2, 6-4 pe […]

Djokovic s-a calificat în sferturile de finală la Jocurile Olimpice pentru a patra oară în carieră

Sârbul Novak Djokovic a ajuns pentru a patra oară în carieră în sferturile de finală ale probei de simplu la Jocurile Olimpice. El l-a învins miercuri pe germanul Dominic Koepfer, cu 7-5, 6-3 şi pare decis să meargă cât mai departe în turneu.

Nadal şi Alcaraz i-au învins pe olandezii Griekspoor şi Koolhof şi sunt în sferturi la Paris 2024

Echipa de vis a Spaniei, formată din Rafael Nadal şi Carlos Alcaraz, s-a calificat marţi în sferturile de finală ale probei olimpice masculine de tenis la dublu, învingându-i pe olandezii Tallon Griekspoor şi Wesley Koolhof cu 6-4, 6-7, 10-2, în complexul de tenis de la Roland Garros.

Alcaraz şi Nadal au făcut un prim pas spre aurul olimpic în proba de dublu masculin

Duetul iberic Carlos Alcaraz - Rafael Nadal a dispus de perechea argentiniană Gonzalez - Molteni.

Alcaraz, obligat să lipsească de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris

În 2021, când ar fi putut juca prima sa Olimpiadă la Tokyo, tânărul spaniol nu era încă suficient de bine stabilit în circuitul ATP pentru a se califica la Jocurile Olimpice. Trei ani mai târziu, nu numai că s-a calificat la Jocurile Olimpice, dar este şi al doilea favorit pe tabloul turneului olimpic şi, fără […]

Ghinion la tragerea la sorţi pentru românce în turneul de tenis de la Paris 2024

Irina Begu (136 WTA) o va întâlni, conform tragerii la sorţi, pe lidera mondială, poloneza Iga Swiatek, cu care a mai jucat o singură dată, când a pierdut în turul 3 la Wimbledon, în 2021. Ana Bogdan (96 ATP) o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini, numărul 5 mondial, recent finalistă la Roland Garros şi […]