teodorovici

Limitarea călătoriilor cu trenul pentru studenţi. Teodorovici vrea transport gratuit doar pentru cei fără restanţe la facultate/ Dăncilă, faţă în faţă cu reprezentanţii lor

Ministrul Finanţelor a declarat joi, că vrea să condiţioneze gratuitatea studenţilor la transportul feroviar de performanţa academică . „De ce să nu fie încurajată situaţia la învăţătură? Să fie una foarte bună, fără restanţe, fără repetenţi”, a declarat Eugen Teodorovici.

Teodorovici: Sper că a fost momentul final de supărări şi dispute privind candidatul la prezidenţiale

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat că speră ca desemnarea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale în Comitetul Executiv de marţi să reprezinte momentul final de supărări şi dispute, iar de acum social-democraţii să fie „toţi pentru unu şi unul pentru toţi”.

Ministrul de Finanţe: Rectificarea bugetară va include măsuri de restructurare, la nivel de secretari de stat

Rectificarea bugetară va include o serie de măsuri de restructuare a aparatului de stat, la nivel de secretari de stat şi cabinetele acestora, dar procesul de analiză a funcţionarilor se va prelungi şi în august, a anunţat marţi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Barna, după declaraţiile lui Teodorovici privind obligarea studenţilor români de a se angaja în ţară după finalizarea studiilor: Încearcă să promoveze conceptul de legare de glie a tinerilor

Liderul USR Dan Barna a declarat, luni, despre anunţul lui Eugen Teodorovici privind obligarea studenţilor români de a se angaja în ţară după finalizarea studiilor, că este o abordare de tip medieval, în care cetăţenii sunt legaţi de glie. El a adăugat că prevederea arată limitarea de viziune a PSD.

Ministrul Finanţelor anunţă o creştere economică de 5,5% pentru anul viitor/ Ce spune despre legea pensiilor

Eugen Teodorovici, a declarat, duminică seara, că se aşteaptă ca România să înregistreze anul viitor o creştere economică de 5,5%. Ministrul de Finanţe a afirmat că PIB-ul a crescut cu 34% faţă de 2016.

Eugen Teodorovici a anunţat că se retrage din cursa internă a PSD pentru prezidenţiale

Eugen Teodorovici şi-a anunţat duminică retragerea sa din cursa internă pentru alegerea candidatului PSD la prezidenţiale.

Teodorovici: Sistemul de recalculare al pensiilor este învechit. Guvernul să aloce o sumă anticipată

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, că sistemul de recalculare al pensiilor este unul învechit. El a afirmat că Guvernul ar trebui să aloce o sumă anticipată de bani pentru pensii, iar după recalculare aceasta să se regleze.

Teodorovici: Trebuie să fim intrasigenţi cu ai noştri. Miniştrii vor avea o viaţă grea

Preşedintele Executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, că trebuie să fie intrasigent cu membrii partidului şi ai Guvernului. El a afirmat că miniştrii vor avea o viaţă grea şi că aceştia vor trebui să respecte lucrurile pe care şi le asumă.

Negoiţă îl acuză pe Teodorovici că minte referitor la returnarea banilor din impozite/ Vom protesta în faţa Guvernului. Nu vom avea bani de apă şi curent în şcoli | VIDEO

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a declarat, miercuri, după o întâlnire la Guvern cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, că acesta din urmă nu se ţine de promisiunea făcută acum o lună, atunci când a declarat că toate administraţiile vor primi 100% din impozitul pe venit.

Teodorovici vrea ca absolvenţii Programului de Internship al Guvernului să fie angajaţi automat

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că ar trebui modificată legislaţia, astfel încât tinerii care au absolvit Programul de Internship al Guvernului să poată fi angajaţi automat în administraţia publică, fără a mai da un concurs pentru ocuparea unui loc.

Senator PNL, despre impozitarea pensiilor speciale: Teodorovici va da explicaţii în Parlament

Senatorul PNL Florin Cîţu a declarat, marţi, că impozitarea pensiilor speciale e doar o încercare disperată din planul de albire al PSD-ALDE. Liberalul afirmă că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, va trebui să dea explicaţii în Parlament pentru „măsluirea execuţiei bugetare în 2018”.

USR: Teodorovici nu a spus că taxa de solidaritate va viza maximum jumătate din pensiile speciale

Reprezentanţii USR au transmis că, în încercarea de a acoperi „gaura uriaşă la bugetul de stat”, ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici nu a menţionat că taxa de solidaritate, aplicată la un prag de 10.000 de lei, va viza maximum jumătate din pensiile speciale, iar celelalte vor rămâne întregi.

Teodorovici anunţă ”taxă de solidaritate” pentru pensiile speciale mai mari de 10.000 de lei şi limitarea călătoriilor gratuite cu trenul pentru studenţi

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, că Guvernul va adopta un act normativ prin care va limita numărul de călătorii gratuite cu trenul pentru studenţi. De asemenea, limita de vârstă a studenţilor pentru a beneficia de gratuitate va fi de 26 de ani.

Pensiile speciale ar putea fi reglementate. Anunţul făcut de Eugen Teodorovici

Ministerul Finanţelor Publice va prezenta Guvernului un pachet de măsuri care va reglementa inclusiv situaţia pensiilor speciale, menirea acestuia fiind de a asigura o mai eficientă cheltuire a banului public, a declarat miercuri la România TV Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Teodorovici îi răspunde lui Iohannis privind referendumul: Dacă a identificat şi banii, foarte bine

Eugen Teodorovici a reacţionat la declaraţiile lui Klaus Iohannis potrivit cărora referendumul de revizuire a Constituţiei poate fi organizat în acelaşi timp cu prezidenţialele şi a spus că trebuie identificate fondurile necesare demersului, mai ales pentru banii nu sunt prevăzuţi în buget.

Teodorovici: Pe 31 iulie avem în Guvern propunerea de rectificare bugetară

Ministerul Finanţelor va încheia miecuri discuţiile cu ministerele pentru rectificara bugetară, joi va fi o primă discuţie cu premierul iar pe 31 iulie propunerea de rectificare bugetară va ajuge în Guvern, a declarat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Teodorovici: Nu ne împrumutăm pentru salarii

Ministrul Finanţelor a declarat miercuri că suma de 2 miliarde de euro pe care România a împrumutat-o de pe piaţa externă nu este destinată plăţii salariilor.

Teodorovici despre sistemul de sănătate: Ceea ce lipseşte este calitatea umană. 100% din populaţie ar spune acelaşi lucru

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că în sistemul de sănătate ceea ce lipseşte este „calitatea umană”, subliniind că dacă ar fi efectuat un sondaj, un procent de aproape 100% din populaţie va spune acelaşi lucru.

Teodorovici, întrebat de supraimpozitarea pensiilor speciale: Fiecare minister va face propuneri

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, la Galaţi, întrebat dacă se ia în calcul supraimpozitarea pensiilor speciale, că fiecare minister va face propuneri în privinţa scăderii cheltuielilor sau a creşterii veniturilor.

Ludovic Orban: Teodorovici sechestrează banii companiilor private

Ludovic Orban îi cere premierului Viorica Dăncilă să solicite ministrului Finanţelor Publice să achite imediat datoriile statului către companii, susţinând că Eugen Teodorovici sechestrează banii companiilor private şi amână intenţionat să le dea banii înapoi din TVA.

Iohannis a luat act de demisia lui Viorel Ştefan şi l-a numit vicepremier interimar pe Teodorovici

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Viorel Ştefan din funcţia de vicepremier şi decretul prin care l-a numit interimar în funcţie pe Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici: Poate unele ministere au o structură supradimensionată

Eugen Teodorovici a afirmat că poate unele ministere sunt supradimensionate. El a oferit exemplul Ministerului Economiei, condus de Niculae Bădălău, cu mii de companii în subordine, care nu îşi justifică prezenta în economie, unele cu un singur angajat şi care „atârnă de ani de zile”.

Teodorovici: După schimbarea conducerii ANAF, rezultate sunt foarte bune. Pe iunie au depăşit planul

Eugen Teodorovici a declarat că este foarte mulţumit de rezultatele ANAF, după schimbarea conducerii instituţiei. Ministrul de Finanţe a precizat că, în luna iunie, a fost o depăşire a planului de colectare al Agenţiei.

Teodorovici va prezenta, miercuri, în şedinţa de Guvern aplicaţia ANAF pentru poprirea electronică

Eugen Teodorovici a anunţat că va informa, în şedinţa de miercuri a Guvernului, asupra mecanismului prin care va funcţiona aplicaţia ANAF în vederea efectuării popririlor prin sistem electronic. ANAF va ţine legătura cu băncile, pentru ca acestea să pună poprire doar pe suma exactă, a explicat el.

Eugen Teodorovici: Poţi face şi remaniere şi restructurare. Parlamentul poate fi convocat la final de august

Preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici a afirmat că ar fi indicat să avem o remaniere cât mai rapidă a Guvernului, precizând că se poate merge cu ambele variante, atât remaniere, cât şi restructurarea Executivului în Parlament.

Teodorovici spune că pentru România ar fi benefic portofoliul de comisar european pentru extindere

Eugen Teodorovici a declarat că ar fi bine pentru România să aibă parte de portofoliul de comisar european pentru extindere, o funcţie care, deşi nu pare cine ştie ce, poate crea influenţă la masa discuţiilor. El a mai spus că nu e interesat de funcţii în afara ţării.

Eugen Teodorovici, despre prezidenţiale: PSD trebuie să aibă un candidat propriu

Preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici a declarat, luni, că partidul ar trebui să aibă un candidat propriu la prezidenţiale. Întrebat dacă el ar fi un prezidenţiabil mai bun ca liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, acesta a spus că e o analiză care va fi făcută în baza sondajelor.

Teodorovici, ales numărul 2 în PSD: Nu ştiu ce înseamnă să fii preşedinte executiv. Mi-am dorit foarte mult să fiu

Eugen Teodorovici, ales la Congresul de sâmbătă preşedinte executiv al PSD, a declarat că e plin de emoţie şi că îşi dorea de foarte mult timp această funcţie. El a afirmat că va lucra pentru oameni.

Băsescu, despre dorinţa lui Teodorovici de a candida la prezidenţiale: Nu e soluţie nici măcar pentru contabil la scara de bloc

Traian Băsescu a declarat că Eugen Teodorovici nu este „o soluţie nici măcar pentru contabil la o scară de bloc”, comentând despre dorinţa ministrului Finanţelor de a candida în competiţia internă pentru alegerile prezidenţiale.

Eugen Teodorovici va ocupa o nouă funcţie în Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că CEx al PSD a decis ca Eugen Teodorovici să fie propus interimar pentru funcţia de vicepremier, în locul lui Viorel Ştefan, care îşi începe, de la 1 iulie, mandatul ca membru al Curţii de Conturi Europene.

Teodorovici confirmă candidatura pentru prezidenţiabilul PSD: Da, pentru că vreau să arăt că un preşedinte poate să facă, nu doar să vorbească sau doar să tacă

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a confirmat candidatura pentru desemnarea prezidenţiabilului PSD, duminică, după ce cu o zi înainte premierul Viorica Dăncilă a declarat că săptămâna viitoare vor începe sondajele interne, lista rămânând deschisă până în acel moment.

Eugen Teodorovici şi-a anunţat intenţia de a intra în cursa pentru prezidenţiabilul PSD / Dăncilă anunţă că sondajele pentru prezidenţiabilul PSD încep săptămâna viitoare | VIDEO

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a anunţat sâmbătă, în şedinţa informală de la Neptun, că vrea să intre în cursa pentru desemnarea prezidenţiabilului PSD, aşadar acesta urmând să fie testat în cadrul sondajelor din PSD, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Totodată, Premierul Viorica Dăncilă a spus că sondajele pentru desemnarea prezidenţiabilului PSD vor fi demarate săptămâna viitoare, iar listele sunt până în acel moment deschise.

Teodorovici, despre administraţia publică: Dacă poţi să ai structura publică mai suplă, o faci

Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, sâmbătă, cu privire la posibile reduceri de personal din sectorul public, că este un subiect care nu îşi are rostul, iar structura trebuie să fie cât mai eficientă, la fel cum ar acţiona oricine şi în mediul privat.

Teodorovici, despre programele de Dezvoltare Locală: Nu este niciun fel de pericol ca vreun proiect să fie oprit

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că nu existsă vreun pericol pentru Programul National de Dezvoltare Locală şi că niciun proiect nu va fi oprit, aşa cum a spus preşedintele Comisiei de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor, deputatul PNL Florin Roman.

Teodorovici, despre scoaterea accizei la carburanţi: Voi discuta cu doamna premier

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că va discuta cu premierul Viorica Dăncilă legat de scoaterea accizei la combustibil şi efectele unei astfel de măsuri, în condiţiile în care acest subiect a fost adus în discuţie de Teodorovici, pentru prima dată, în urmă cu un an.

Ministrul Finanţelor: Administraţiile locale vor lua 100% din impozitul pe venit din primul trimestru

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri că administraţiile locale din ţară vor primi la rectificarea bugetară 100% din impozitele pe venit colectate în primele trei ale anului. Teodorovici s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii oraşelor şi comunelor.

Teodorovici, după ce Legea Pensiilor a fost respinsă: Sunt bani pentru pensii şi pentru recalculare/ Ministrul Muncii: Săptămâna viitoare sau în toamnă, aprobăm legea

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că pensiile nu sunt în pericol, iar recalcularea acestora se va desfăşura în continuare, chiar dacă Legea Pensiilor a fost respinsă miercuri în Senat. Teodorovici mai spune că Legea va fi aprobată la Camera Deputaţilor.

Ministrul Finanţelor anunţă că susţine ideea unui număr mai mic de ministere: „Da, categoric da”

Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că susţine ideea unui număr mai mic de ministere. El a afirmat că se va discuta în Comitetul Executiv al PSD despre remanierea guvernamentală, însă aceasta nu ar trebui amânată.

Teodorovici, despre poziţia de guvernator BNR: Nu mă interesează această funcţie

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că nu a discutat şi nu este interesat de poziţia de guvernator al BNR. El a afirmat că dacă se va hotărâ să facă acest pas, atunci va anunţa public.

Teodorovici, despre exodul medicilor: Mă îndoiesc că-i putem aduce înapoi. E clar, oamenii au altă condiţie de viaţă, un alt tratament, un alt respect

Eugen Teodorovici a spus că deşi exodul medicilor s-a redus cu până la 40%, personalul medical rămâne în continuare insuficient în spitale. Ministrul Finanţelor a spus că medicii plecaţi în străinătate nu mai pot fi aduşi în ţară, deoarece acolo se bucură de alte condiţii.