terorism

Militant, suspectat de legături cu o celulă teroristă franceză ce a fost anihilată, arestat în Maroc

Ministerul marocan de Interne a anunţat arestarea unui presupus militant, despre care se crede că ar fi acţionat ca intermediar între liderii reţelei Stat Islamic şi o celulă teroristă destructurată luna trecută de autorităţile franceze, scrie agenţia de ştiri Reuters.

Serviciul de securitate al Rusiei a anunţat uciderea liderului Stat Islamic din Caucazul de Nord

Serviciul federal de securitate (FSB) al Rusiei a anunţat uciderea liderului reţelei teroriste Stat Islamic pentru regiunea Caucazul de Nord, în urma unei operaţiuni antiteroriste în Daghestan, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Armata irakiană a eliberat vineri cartiere ale oraşului Mosul, aflat sub controlul Stat Islamic

Unităţi ale forţelor speciale irakiene au eliberat, vineri, două cartiere ale oraşului Mosul, aflat sub controlul organizaţiei teroriste Stat Islamic, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

Europol avertizează: Reţeaua Stat Islamic pregăteşte atentate în ţările UE care participă la coaliţia antiteroristă. Ţările considerate ţinte principale

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic intenţionează să comită noi atentate de amploare în Uniunea Europeană, fiind vizate ţările care participă la coaliţia antiteroristă coordonată de Statele Unite, avertizează Agenţia europeană a poliţiei, Europol.

Vladimir Putin, în discursul despre starea naţiunii: Rusia îşi va apăra interesele şi nu caută inamici, ci are nevoie de prieteni

Rusia îşi va apăra interesele, dar nu are nicio intenţie de a se implica într-o confruntare geopolitică, însă nici nu va tolera vreo tentativă de prejudiciere a intereselor sale, a declarat preşedintele Vladimir Putin în cadrul discursului anual despre starea naţiunii.

Islamistul care a comis atacul din Ohio nu avea legături directe cu organizaţii teroriste

Studentul de origine somaleză care a comis atacul în campusul Universităţii de Stat din Ohio, soldat cu rănirea a zece persoane, nu avea legături directe cu organizaţii teroriste, deşi era simpatizant al reţelei Stat Islamic, afirmă Jeh Johnson, secretarul american pentru Securitatea Internă.

Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atentatul comis în campusul Universităţii din Ohio

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul comis luni de un militant de origine somaleză în campusul Universităţii de Stat din Ohio, soldat cu rănirea a zece persoane, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

Militant islamist, depistat în Serviciul de informaţii interne al Germaniei

Autorităţile germane au depistat un militant islamist angajat al Serviciului de informaţii interne (BfV), bărbatul dezvăluind date secrete pe reţele de socializare online, relatează site-ul revistei Der Spiegel.

Autorul atacului din campusul universitar din Ohio era un student de origine somaleză, furios din cauza implicării SUA în lumea islamică

Autorul atacului comis într-un campus universitar din Columbus, care a fost ucis în cursul atacului, era de origine somaleză şi studia la Universitatea de Stat din Ohio, au declarat oficalii americani, conform BBC News online.

Islamistul Mokhtar Belmokhtar, afiliat reţelei Al-Qaida, ar fi fost ucis într-un raid aerian

Islamistul de origine algeriană Mokhtar Belmokhtar, liderul grupului terorist Al-Mourabitoune, afiliat organizaţiei teroriste Al-Qaida în Magrebul Islamic, a fost vizat de un raid aerian francez în Libia şi probabil a murit, afirmă un oficial american.

Patru persoane suspectate de legături islamiste, arestate în Spania

Poliţia din Spania a arestat patru persoane acuzate că ar face parte dintr-o reţea de imigranţi ce are legături cu organziaţia teroristă Stat Islamic, a anunţat luni Ministerul de Interne din această ţară, citat de site-ul publicaţiei Le Figaro.

Bombă artizanală, neutralizată de poliţie, în apropiere de Ambasada SUA de la Manila

O bombă artizanală, descoperită într-o pubelă în apropierea Ambasadei Statelor Unite la Manila, a fost detonată într-un mod controlat de poliţie, în urma incidentului nu a fost nimeni rănit, au anunţat autorităţile filipineze, potrivit The Associated Press.

Bilanţul atentatului sinucigaş de joi din Irak a ajuns la aproximativ 100 de morţi

Aproximativ o sută de oameni, cei mai mulţi pelerini iranieni şiiţi, au decedat în urma atentatului sinucigaş cu vehicul-capcană, comis joi, într-o localitate din sudul Irakului, scrie Reuters online.

Benjamin Netanyahu a catalogat „terorism” incendierile voluntare, din cauza cărora cel puţin 75.000 de persoane au fost evacuate

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a catalogat drept "terorism" incendierile intenţionate ale vegetaţiei care au condus deja la evacuarea a circa 75.000 de persoane în Israel, relatează site-ul YnetNews.com.

Franţa a dejucat un complot terorist care viza zone din Paris

Militanţi islamişti arestaţi în Franţa intenţionau comiterea unor atentate pe 1 decembrie, în regiunea Paris, afirmă surse din cadrul anchetei citate de site-ul agenţiei Reuters.

Stat Islamic ar putea efectua atacuri chimice şi în afara Siriei

Militanţii reţelei teroriste Stat Islamic care se întorc în ţările natale ar putea să comită atacuri cu arme chimice, după ce au învăţat să utilizeze gaze toxice în timpul luptelor din Siria, a declarat un oficial al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, conform Reuters.

Organizaţia teroristă Stat Islamic revendică atentatul comis la o moschee din Kabul, soldat cu 32 de morţi

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic a revendicat atentatul comis luni la o moschee şiită din capitala Afganistanului, soldat cu 32 de morţi şi zeci de răniţi, informează site-ul agenţiei Reuters.

Şapte indivizi, arestaţi la Strasbourg în cadrul unei anchete antiteroriste

Şapte indivizi au fost arestaţi de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Securitate Internă (DSGI) în noaptea de sâmbătă spre duminică în oraşul francez Strasbourg în cadrul unei anchete antiteroriste, relatează Le Parisien.

Doi cetăţeni cehi, ce aveau legături cu miliţiile kurde din Siria ce luptă împotriva reţelei extremiste Stat Islamic, inculpaţi pentru terorism în Turcia

Doi cetăţeni cehi, care ar avea legături cu o grupare kurdă din Siria ce luptă împotriva reţelei extremiste Stat Islamic, au fost puşi sub acuzare de autorităţile turce pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului ceh de Externe.

Simpatizanţii extremei-drepte din Germania sunt tot mai dispuşi să comită violenţe

Simpatizanţii de extremă-dreaptă din Germania sunt tot mai dispuşi să comită acte violente şi au legături cu grupări similare din Europa, iar în unele cazuri chiar din Statele Unite, a declarat Hans-Georg Maassen, şeful agenţiei germane de spionaj intern BfV, potrivit Reuters.

Ministru belgian: Mii de europeni deveniţi membri ai reţelei teroriste SI ar putea reveni în ţări UE

Mii de europeni plecaţi în Siria şi Irak pentru a deveni membri ai reţelei teroriste Stat Islamic ar putea reveni în Uniunea Europeană, avertizează ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, conform site-ului 20Minutes.fr.

Boko Haram reacţionează faţă de rezultatul alegerilor americane: ”Pentru noi războiul abia a început”

Abubakar Shekau, liderul grupării islamiste Boko Haram din Nigeria, a reacţionat faţă de alegerea la funcţia de preşedinte a lui Donald Trump, declarând că ”războiul abia acum începe”, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Manuel Valls, premier francez: Starea de urgenţă din Franţa, după atentatele din noiembrie 2015, ar putea fi prelungită

Starea de urgenţă din Franţa, instituită după atacurile teroriste din noiembrie 2015, ar putea fi prelungită cu câteva luni, a declarat premierul francez Manuel Valls, în momentul în care la Paris se marchează un an de la atentatele care s-au soldat cu 130 de decese, scrie BBC News online.

Doi membri ai trupei Eagles of Death Metal nu au fost lăsaţi să intre la concertul lui Sting de la Bataclan

Doi dintre membrii trupei americane Eagles of Death Metal, care a susţinut un concert în sala Bataclan din Paris când jihadiştii înarmaţi ai Statului Islamic au intrat în sala de spectacole ucigând 90 de oameni anul trecut, au primit interdicţie, sâmbătă, de a intra la concertul de redeschidere a sălii.

Manuel Valls, premierul Franţei, este sigur de victoria Europei în faţa terorismului islamist: ”Avem în noi resursele pentru a rezista şi puterea de a învinge”

Europa continuă să se confrunte cu ameninţarea terorismului islamist, însă va învinge în cele din urmă, scrie premierul francez Manuel Valls, într-un articol apărut în mai multe publicaţii europene, la un an după atentatele de la Paris, informează site-ului postului de televiziune LCI

Serviciul federal de Securitate al Rusiei a arestat zece persoane care intenţionau să comită atacuri la Moscova şi Sankt Petersburg

Serviciul federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat că zece persoane, despre care se presupune că intenţionau să comită atacuri teroriste la Moscova şi Sankt Petersburg, au fost arestate, suspecţii având legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic, notează The Associated Press

Francois Hollande a discutat cu Donald Trump şi au stabilit să colaboreze pe mai mult planuri

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a discutat telefonic, vineri, cu Donald Trump, preşedintele-ales al Statelor Unite, cei doi lideri stabilind să colaboreze şi să clarifice poziţii privind combaterea terorismului, crizele din Ucraina, Siria şi Irak, informează ziarul Le Monde.

Un bărbat, suspectat de terorism, a fost arestat în Ţara Galilor

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost arestat în oraşul Wrexham, din Ţara Galilor, pentru presupuse infracţiuni cu caracter terorist, informează site-ul postului BBC News.

Insurgenţi susţinuţi de Statele Unite lansează o ofensivă pentru eliberarea oraşului Raqqa, fieful organizaţiei teroriste Stat Islamic

O coaliţie insurgentă kurdă şi arabă susţinută de Statele Unite anunţă lansarea unei ofensive de eliberare a oraşului sirian Raqqa, fieful organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic, afirmă surse citate de BBC News.

Membri ai reţelei teroriste Stat Islamic arestaţi în Kosovo pregăteau atentate în ţări din Balcani

Şapte presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic arestaţi în Kosovo intenţionau să comită atentate în ţări balcanice şi creeze o filială a organizaţiei fundamentaliste sunnite în această zonă a lumii, anunţă autorităţile kosovare.

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane: Reţeaua Al-Qaida pregăteşte comiterea unor atentate în SUA cu ocazia alegerilor

Reţeaua teroristă Al-Qaida pregăteşte comiterea unor atentate în statele americane New York, Texas şi Virginia cu ocazia scrutinului prezidenţial şi parlamentar din Statele Unite, avertizează oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane citaţi de CBS News.

Rebelii şi kurzii din Siria resping ideea participării Turciei la eliberarea oraşului sirian Raqqa

Alianţa rebelilor şi kurzilor sirieni, susţinută de coaliţia coordonată de Statele Unite, urmează să lanseze în curând o ofensivă pentru eliberarea oraşului sirian Raqqa, capitala reţelei teroriste Stat Islamic, însă respinge posibilitatea ca Turcia să participe la această operaţiune, informează si

Un sirian care primise instrucţiuni de la Stat Islamic pentru a comite un atentat, arestat în Germania

Un islamist sirian arestat de autorităţile germane primise instrucţiuni din partea reţelei teroriste Stat Islamic pentru comiterea unui atentat în Germania, anunţă Procuratura federală, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson: Al-Baghdadi, liderul Stat Islamic, a părăsit oraşul Mosul

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul reţelei teroriste Stat Islamic, a părăsit oraşul irakian Mosul, a declarat ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, citând date obţinute de serviciile de spionaj occidentale, informează cotidianul The Guardian.

Rusia şi Uniunea Europeană vor discuta despre acţiunile antiteroriste, în special problema combatanţilor străini

Reprezentanţii Rusiei şi UE vor discuta despre situaţia teroriştilor străini cu ocazia consultărilor programate să aibă loc în luna noiembrie, a anunţat Oleg Syromolotov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de agenţia de ştiri Tass.

Armata irakiană, susţinută de SUA, a pătruns în oraşul Mosul, ocupat de reţeaua Stat Islamic

Armata irakiană, susţinută de miliţii kurde şi de Statele Unite, a intrat marţi în oraşul Mosul, ocupat de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, informează presa internaţională.

Simpatizant al reţelei teroriste Stat Islamic, arestat în Republica Moldova

Un cetăţean moldovean suspectat că ar fi simpatizant al reţelei teroriste Stat Islamic a fost arestat preventiv în Republica Moldova, anunţă Serviciul pentru Informaţii şi Securitate (SIS), citat de Publika.md.

Doi supecţi de terorism, eliminaţi în Rusia de forţele de securitate

Forţele de securitate ruse au eliminat două persoane care transportau materiale explozive şi suspectate că pregăteau un atentat în oraşul Nijni Novgorod, au anunţat duminică agenţiile de presă locale, citând surse anonime din cadrul poliţiei.

Fetiţă de 10 ani, salvată în timpul luptelor pentru eliberarea oraşului Mosul: ”Am crezut că nu o sa mai veniţi” – VIDEO

Timp de trei zile, fără hrană sau apă, Aysha, în vârstă de zece ani, s-a agăţat cu disperare de mama ei, în timp ce afară se dădea o luptă terifiantă pentru eliberarea oraşului Mosul din ghearele reţelei teroriste Stat Islamic.

“Mon Bataclan”, romanul grafic emoţionant scris de un supravieţuitor al atacurilor teroriste din Paris – FOTO

Cartea de benzi desenate “Mon Bataclan” a lui Fred Dewilde, artist grafic, în vârstă de 50 de ani, descrie în imagini experienţa sa terifiantă din sala de concerte din Bataclan, în cursul nopţii de13 noiembrie 2015, când jihadiştii Statului Islamic au ucis 90 de oameni în timpul unui concert rock.