terorism

Un suspect de 18 ani, arestat pe un aeroport din Marea Britanie, pentru activităţi teroriste

Un suspect de 18 ani a fost arestat, sâmbătă, de autorităţile britanice pe aeroportul din Manchester, la întoarcerea pe teritoriul britanic, pentru comiterea de infracţiuni teroriste asociate cu grupări din Siria, informează Le Figaro.

Cuplu implicat în recrutarea de militanţi ai reţelei Stat Islamic, arestat pe un aeroport din Spania

Un cuplu suspectat pentru implicare în recrutarea de militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic a fost arestat sâmbătă pe un aeroport din sudul Spaniei, în timp ce încercau să părăsească ţara pentru a ajunge în Maroc, împreună cu fiul lor minor, relatează Reuters.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a ocupat zone situate la frontiera Siriei cu Turcia

Militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au ocupat, vineri, zone situate la periferia oraşului sirian Alep, în apropierea frontierei Siriei cu Turcia, informează site-ul agenţiei Reuters.

Circa 40 de membri ai reţelei teroriste Stat Islamic, ucişi în raiduri aeriene în Afganistan

Cel puţin 40 de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au fost ucişi în raiduri efectuate de aviaţia militară afgană în estul Afganistanului, informează site-ul agenţiei Reuters.

Două bombe artizanale, descoperite într-un hotel din Viena – presă

Două bombe artizanale în stare de funcţionare au fost găsite într-o cameră de hotel din Viena, doi suspecţi fiind arestaţi în acest caz, anunţă Poliţia din capitala Austriei.

SUA ar putea oferi asistenţă Emiratelor Arabe Unite pentru o intervenţie antiteroristă în Yemen

Statele Unite analizează posibilitatea de a oferi asistenţă militară Emiratelor Arabe Unite, care intenţionează să lanseze o ofensivă militară în Yemen, împotriva organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia, anunţă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.

Ministrul belgian al Transportului a demisionat pe fondul tensiunilor legate de atentate

Ministrul belgian al Transportului, Jacqueline Galant, a demisionat, vineri, pe fondul acuzaţiilor privitoare la nivelul de securitate din aeroportul Zaventem, unde au avut loc atentatele teroriste de pe 22 martie, informează Reuters.

Adolescentă de 15 ani care plănuia atacuri sinucigaşe în Germania, investigată de autorităţi

O adolescentă de 15 ani care a înjunghiat un poliţist german în februarie este suspectată de susţinere a unui organizaţii teroriste, care ar fi convins-o să comită atacuri sinucigaşe în Germania, precizează procurorii germani, potrivit Associated Press.

PE a adoptat introducerea registrului european de date ale pasagerilor din spaţiul aerian

Parlamentul European a adoptat, joi, introducerea registrului european de date ale pasagerilor (PNR), prin care oficialii din poliţie şi justiţie pot accesa date despre pasagerii care se îmbarcă în curse aeriene din şi spre state UE, relatează BBC News online.

Atentatele de la Paris: Sala de concerte Bataclan se redeschide

Sala de concerte Bataclan, în care au murit 90 de persoane în noiembrie, anul trecut, în timpul atacurilor teroriste de la Paris, a anunţat primul concert, notează BBC.

Germania urmează să introducă noi măsuri de securitate pentru prevenirea atacurilor teroriste

Liderii partidelor aflate în coaliţia de la putere a Germaniei au agreat în cursul nopţii de miercuri spre joi asupra unui nou pachet de măsuri contra terorismului, relatează Reuters, citând surse din cadrul coaliţiei germane.

Al-Qaida se regrupează şi pregăteşte atacuri de amploare în Europa şi SUA, anunţă oficiali americani şi afgani

Reţeaua teroristă Al-Qaida, activă în principal în Pakistan şi Afganistan, se regrupează şi pregăteşte atacuri majore împotriva Europei şi Statelor Unite, avertizează oficiali afgani şi americani citaţi de postul CNN.

Reţeaua Stat Islamic cere asasinarea unui congresman şi unui consilier al lui Hillary Clinton

Reţeaua teroristă Stat Islamic le-a cerut simpatizanţilor din Statele Unite să asasineze un membru al Congresului şi un consilier al fostului secretar de Stat Hillary Clinton, favorită să devină candidatul Partidului Democrat la preşedinţia SUA, informează ABC News.

Produs care poate contracara efectele unui atac chimic, creat de un specialist din Franţa

Un om de ştiinţă din oraşul francez Marsilia a dezvoltat un produs care poate contracara în mod rapid agenţii neurotoxici ai armelor chimice, metoda putând fi utilizată în cazul unui atac terorist, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Zeci de membri ai armatei germane, suspectaţi că ar fi simpatizanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic

Cel puţin 65 de militari germani sunt suspectaţi că ar fi militanţi islamişti, iar alţi 29 de foşti membri ai armatei germane s-au deplasat în cursul anului 2015 în Siria şi Irak pentru a se alătura reţelei teroriste Stat Islamic, informează publicaţia Die Zeit.

Zeci de membri ai grupului terorist Al-Shabab, afiliat Al-Qaida, ucişi în raiduri SUA în Somalia

Zeci de militanţi ai grupului islamist Al-Shabab, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, au murit în urma unor raiduri aeriene efectuate de Statele Unite în ultimele 48 de ore în Somalia, anunţă Pentagonul, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Trei islamişti suspectaţi de implicare în atentatele de la Paris, arestaţi în Belgia

Trei islamişti suspectaţi de implicare în atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morţi, au fost arestaţi marţi la periferia oraşului belgian Bruxelles, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Militant proeminent al reţelei Stat Islamic din Germania, inculpat de procurorii germani

Procurorii germani au anunţat, marţi, că au inculpat unul dintre cei mai proeminenţi militanţi extremişti din ţară, suspectat de susţinerea unei grupări teroriste străine, informează agenţia de presă AP.

Fratele de 15 ani al unuia dintre autorii atentatelor din Paris ameninţă că va comite un atac în Europa

Fratele adolescent al teroristului Abdelhamid Abaaoud, unul dintre autorii atentatelor comise la Paris, intenţionează să vină în Europa pentru a comite un atac, avertizează Interpol, situaţie care stârneşte îngrijorare în Franţa şi Belgia, informează Paris Match.

Mohamed Abrini: Euro 2016 este ţinta principală a grupării teroriste ISIS

Unul dintre autorii atentatelor de la Bruxelles, Mohamed Abrini, le-a dezvăluit autorităţilor belgiene că gruparea teroristă plănuieşte atacuri la meciurile de la Campionatul European din Franţa. Competiţia începe pe 10 iunie, pe Stade de France, cu meciul Franţa-România.

Danemarca va lua măsuri pentru înăsprirea legislaţiei antiteroriste

Guvernul danez a anunţat, vineri, că intenţionează să ia măsuri pentru a înăspri legislaţia antiteroristă şi pentru a le interzice cetăţenilor să pătrundă în zone de conflict în care sunt active organizaţii teroriste, relatează Le Figaro.

John Kerry: Coaliţia coordonată de SUA va intensifica operaţiunile contra reţelei Stat Islamic

Coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite "va intensifica presiunile" asupra reţelei teroriste Stat Islamic, prin operaţiunile în Siria şi Irak, anunţă, la Bagdad, secretarul de Stat american, John Kerry, precizând că eliberarea oraşului Mosul este prioritară.

Australia ar putea retrage cetăţenia persoanelor implicate în activităţi teroriste

Persoanele implicate în activităţi teroriste şi-ar putea pierde cetăţenia australiană, a declarat ministrul australian al Imigraţiei, Peter Dutton, în încercarea guvernului de a reduce numărul de simpatizanţi ai grupărilor teroriste în ţară, relatează Reuters.

Cel puţin şapte morţi şi 15 răniţi în atacuri cu dispozitive-capcană în peninsula Sinai

Cel puţin şase militari şi un civil au murit şi alte 15 persoane au fost rănite, joi, în peninsula Sinai, nordul Egiptului, în două atacuri cu dispozitive-capcană, informează Reuters, citând surse medicale şi din securitate.

Trei presupuşi membri ai organizaţiei teroriste Stat Islamic, reţinuţi în sudul Italiei

Trei indivizi suspectaţi de apartenenţă la reţeaua teroristă Stat Islamic au fost reţinuţi în sudul Italiei, anunţă surse citate de site-ul agenţiei ANSA.

Bărbat acuzat de terorism în Suedia, fiind suspectat că fabrica o bombă pentru un atac sinucigaş

Autorităţile din Suedia au acuzat un tânăr în vârstă de 20 de ani de terorism, în urma unor presupuneri că acesta fabrica o bombă cu intenţia de pregăti un atac sinucigaş în această ţară, relatează Reuters, în pagina online.

Turcia lucrează la o nouă lege pentru retragerea cetăţeniei turce simpatizanţilor terorismului

Turcia lucrează la o nouă lege pentru retragerea cetăţeniei turce în cazul celor care susţin grupările teroriste, a anunţat Bekir Bozdag, ministrul turc de Justiţie, după ce preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a propus această iniţiativă, informează Reuters.

Unul dintre autorii atacurilor teroriste de la Bruxelles a lucrat în Parlamentul European

Parlamentul European a confirmat, miercuri seară, că unul dintre autorii atentatelor comise la Bruxelles pe 22 martie, soldate cu 32 de morţi, lucrase în trecut la instituţie.

Drumul armelor din depozitele est-europene în mâinile teroriştilor

Pentru terorişti, obţinerea unor arme letale în Europa cu greu poate fi considerată o problemă. UE, prin legislaţia deficitară sau ignorantă, sau, mai grav, părtinitoare, i-a ajutat pe cei care au răspândit gloanţe şi teroare în oraşele europene, informează BM.ro.

Reţeaua SI avertizează că va comite noi atentate în Europa, menţionând Londra, Roma şi Berlinul

Reţeaua teroristă Stat Islamic avertizează, într-o înregistrare video, că va comite noi atentate în Europa, precizând că are ca ţinte oraşele Londra, Roma şi Berlin, informează site-ul MetroNews.uk.

SUA confirmă un raid care a vizat lideri Al-Qaida în Siria. Americanii verifică dacă Abu Firas al-Suri a murit

Statele Unite confirmă efectuarea unui raid aerian în nord-vestul Siriei vizând membri ai Frontului al-Nusra, filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, verificând informaţiile apărute în presă despre moartea unui lider al grupării islamiste, Abu Firas al-Suri, relatează site-ul agenţiei Reuters.

NATO poate oferi asistenţă statelor ameninţate de Stat Islamic, anunţă Stoltenberg şi Obama. Preşedintele SUA: Europa este „punctul central” al presiunilor asupra sistemului global de securitate

Alianţa Nord-Atlantică poate oferi asistenţă serviciilor de securitate din Libia, Irak, Iordania şi din alte ţări în operaţiunile contra reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, după o întrevedere la Washington.

SI a executat 15 membri în Siria, în legătura cu eliminarea unui lider într-un raid aerian

Organizaţia teroristă Stat Islamic (SI) a executat 15 membri în Siria, în legătura cu eliminarea unui lider al organizaţiei într-un raid aerian, aceasta fiind una dintre cele mai mai campanii de eliminare a propriilor militanţi, afirmă surse citate de Daily Mail.

Peste 20 de terorişti morţi, inclusiv un lider al grupării Al-Nusra, într-un raid aerian în Siria

Cel puţin 20 de militanţi islamişti au murit duminică într-un raid aerian, în nordul Siriei, printre aceştia aflându-se şi purtătorul de cuvânt al grupării Al-Nusra, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, susţine organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO),potrivit BBC News online.

Cum se foloseşte Rusia de familiile teroriştilor pentru a-i neutraliza

Donald Trump, unul dintre principalii candidaţi la preşedinţia Statelor Unite, a fost aspru criticat după ce, într-un discurs public electoral, a explicat cum singura modalitate de a scăpa de terorism ar fi „eliminarea familiilor” acestora. Deşi republicanul a fost catalogat de mulţi drept o persoană lipsită de moralitate şi de simţ al legii, astfel de tactici sunt deja vechi de câteva decenii în Rusia, scrie The New York Times.

Lider al filialei irakiene a reţelei teroriste Stat Islamic, ucis într-un raid aerian american

Jasim Khadijah, un lider al filialei irakiene a reţelei teroriste Stat Islamic, a fost omorât într-un raid aerian american, a declarat duminică un purtător de cuvânt al coaliţiei antiteroriste internaţionale coordonate de Statele Unite, informează ziarul The Guardian.

Aproximativ 1.500 de ostatici, eliberaţi de armata irakiană dintr-o închisoare a reţelei Stat Islamic

Armata irakiană a eliberat, duminică, circa 1.500 de ostatici care erau închişi într-un penitenciar aflat sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă surse citate de postul german N-TV.

Expert: Ungaria riscă să fie vizată de un atac comis de reţeaua teroristă Stat Islamic

Reţeaua teroristă Stat Islamic poate comite un atentat pe teritoriul ungar, avertizează expertul belgian Pieter Van Ostaeyen, într-un interviu acordat cotidianului ungar Nepszabadsag, în contextul în care organizaţia fundamentalistă sunnită a ameninţat recent statele UE, menţionând Ungaria.

Groapă în care sunt zeci de cadavre ale unor ostatici executaţi de Stat Islamic, găsită în Palmyra

O groapă comună în care sunt cadavrele a 42 de persoane executate de reţeaua teroristă Stat Islamic a fost descoperită în oraşul sirian Palmyra, recucerit de armata Siriei în urmă cu o săptămână, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Lider al grupului Al-Shabab, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, ucis într-un raid SUA în Somalia

Hassan Ali Dhoore, un lider al grupului islamist Al-Shabab, afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, a fost ucis într-un raid aerian american efectuat în Somalia, anunţă oficiali americani citaţi de agenţia AP.