terorism

Autorul atacurilor de la Copenhaga nu făcea parte din vreo celulă teroristă

Autorul atacurilor comise sâmbătă la Copenhaga nu pare să fi făcut parte din vreo celulă teroristă, anunţă premierul Danemarcei, Helle Thorning-Schmidt, citată de BBC News online.

Leon Panetta: Statele Unite trebuie să intensifice ofensiva contra grupului terorist Stat Islamic

Statele Unite trebuie să intensifice ofensiva împotriva grupului Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS) dacă vor să atingă obiectivul de distrugere a organizaţiei teroriste sunnite, recomandă fostul secretar al Apărării Leon Panetta.

Cine era presupusul autor al atacurilor de la Copenhaga: Tânărul de 22 de ani, „binecunoscut” poliţiei ca infractor – FOTO

Poliţia daneză a anunţat că îl cunoştea bine pe presupusul autor al atacurilor de la Copenhaga - soldate cu doi morţi şi cinci răniţi -, un tânăr în vârstă de 22 de ani, născut şi crescut în ţară, care avea legături cu organizaţii infracţionale, potrivit postului danez TV2, citat de Le Parisien.

ALERTĂ TERORISTĂ în Germania: Poliţia a decis anularea celui mai mare carnaval din nordul ţării. „Există o ameninţare cu privire la comiterea unui atac de natură islamistă” – VIDEO

Autorităţile germane au declanşat duminică o alertă din cauza unui atac terorist "de origine islamistă" şi au anulat cel mai mare carnaval organizat în nordul Germaniei, în oraşul Braunschweig, relatează postul Deutsche Welle (DW) în pagina electronică.

Coaliţia internaţională a efectuat 15 raiduri aeriene, în ultimele 24 de ore, în Siria şi Irak

Coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite a efectuat 15 raiduri aeriene, în ultimele 24 de ore, împotriva unor poziţii din Siria şi Irak ale organizaţiei teroriste Stat Islamic, anunţă armata americană citată de CNN.

Iohannis, despre măsurile antiterorism: Să se aplice fără diferenţe între ţările Schengen şi celelalte

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, după Consiliul European, că măsurile antiteroriste capătă o nouă dimensiune şi relevanţă politică după atentatul din Franţa şi că acestea trebuie aplicate în interiorul UE, fără diferenţe între ţările din spaţiul Schengen şi cele din afara lui.

Hayat Boumeddiene a reuşit să ajungă în „califatul islamic”, anunţă Stat Islamic

Grupul terorist Stat Islamic susţine că Hayat Boumeddiene, concubina lui Amedy Coulibaly, unul dintre autorii atacurilor de la Paris, a ajuns în Siria, aceasta acordând un interviu unei reviste islamiste, relatează CNN.

Autorităţile britanice caută doi români care ar fi ameninţat că vor decapita militari

Autorităţile britanice au dat în urmărire prin Interpol doi suspecţi, prezentaţi ca fiind cetăţeni români, acuzaţi că au ameninţat cu decapitarea două eleve ale unei şcoli militare din nord-estul Angliei, afirmă surse citate de site-ul de ştiri ChronicleLive.

Casa Albă consideră că ostatica Jean Kayla Mueller a fost ucisă de terorişti

Preşedinţia Statelor Unite a respins informaţiile conform cărora ostatica americancă Jean Kayla Mueller ar fi fost omorâtă în raidurile aeriene efectuate de Iordania în Siria, aşa cum susţin teroriştii din grupul Stat Islamic.

Liderul grupării Sharia4Belgium a fost condamnat la 12 ani de închisoare în Belgia

Tribunalul corecţional din Anvers a decis miercuri că gruparea Sharia4Belgium este o organizaţie teroristă, în timp ce purtătorul de cuvânt al acesteia, Fouad Belkacem, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, relatează cotidianul belgian Le Vif, în ediţia electronică.

Casa Albă: Un cetăţean american este ţinut ostatic în Orientul Mijlociu

Statele Unite mai au cel puţin un ostatic în Orientul Mijlociu, a anunţat Casa Albă după confirmarea decesului angajatei umanitare Kayla Mueller, relatează The Washington Post.

Barack Obama promite pedepsirea teroriştilor responsabili de moartea ostaticei americance

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a confirmat marţi decesul ostaticei Jean Kayla Mueller, în vârstă de 26 de ani, care era deţinută de grupul Stat Islamic, promiţând aducerea în faţa justiţiei a "teroriştilor" responsabili, conform unui comunicat al Casei Albe.

Contul de Twitter al revistei Newsweek, atacat de Califatul Cibernetic, care ameninţă familia Obama

Grupul de hackeri Califatul Cibernetic a comis marţi un atac cibernetic asupra contului de Twitter al revistei americane Newsweek, postând o ameninţare la adresa cuplului prezidenţial din Statele Unite.

Terorişti ai grupului Stat Islamic au decapitat zece ostatici în nordul Egiptului

Membri ai organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic au decapitat zece bărbaţi suspectaţi de spionaj, în Peninsula Sinai (nord-estul Egiptului), postând o înregistrare video cu execuţia extrajudiciară.

Aurescu: Am propus spre reflecţie ideea creării unei Curţi internaţionale care să combată terorismul

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, la Bruxelles, că a propus colegilor din Consiliul Afaceri Externe (CAE) să reflecteze la ideea creării unei Curţi internaţionale care să combată terorismul.

Un adolescent musulman se pregătea să decapiteze militari britanici

Un adolescent a fost arestat în timp ce se ducea să decapiteze un militar britanic, potrivit unor audieri de la Curtea Penală Centrală a Angliei şi Ţării Galilor (Old Bailey) din Londra.

Grupul terorist Stat Islamic a început retragerea din zona oraşului sirian Alep

Grupul terorist Stat Islamic a început să retragă combatanţi şi echipamente militare grele de la periferia oraşului sirian Alep, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Planurile antiterorism ale Poliţiei Metropolitane s-au schimbat după atentatele din Paris

Planurile de urgenţă pentru a contracara un atac terorist în Marea Britanie s-au schimbat după atentatele de la Paris, a anunţat şeful diviziei pentru antiterorism a Poliţiei Metropolitane, Mark Rowley, relatează BBC News Online.

Rusia speră că proiectul de rezoluţie privind tăierea finanţărilor SI va fi discutat pe 10 februarie

Rusia a depus vineri la ONU proiectul de rezoluţie privind tăierea finanţărilor grupării Stat Islamic (SI), a anunţat ambasadorul rus la Naţiunile Unite, exprimându-şi speranţa că proiectul rus va fi discutat în Consiliul de Securitate pe 10 februarie, relatează Itar-Tass.

Boko Haram a lansat primul atac în Niger. 109 membri ai grupării islamiste au fost ucişi

Gruparea islamistă nigeriană Boko Haram a lansat vineri primul atac în Niger, înregistrând 109 morţi, relatează presa internaţională.

O ostatică americancă a fost ucisă în raidurile iordaniene efectuate în Siria, susţine grupul SI. Casa Albă, „extrem de îngrijorată”

Organizaţia teroristă Stat Islamic susţine că o ostatică americancă a fost omorâtă într-un raid aerian iordanian efectuat pe teritoriul Siriei, relatează Sky News.

Un băiat de opt ani acuzat în Franţa de susţinerea terorismului povesteşte cum a fost pedepsit: „Directorul m-a luat de obraz şi m-a lovit de trei ori cu capul de tablă” – VIDEO

Un băiat de opt ani, Ahmed, care a fost interogat de poliţia franceză pentru susţinerea terorismului, a povestit într-o înregistrare video versiunea sa asupra faptelor petrecute la şcoală, precizând că a fost pedepsit, privat de insulină şi acuzat că vrea să omoare oameni, relatează 20minutes.fr.

RAPORT: ONU acuză gruparea Stat Islamic că torturează şi ucide copii în Irak

Jihadiştii din cadrul grupării Stat Islamic (SI) torturează şi ucid copii în Irak, fapte care pot fi catalogate drept crime de război, anunţă Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului într-un raport citat joi de Euronoews.

Iordania a eliberat un influent cleric apropiat de Al-Qaida, probabil pentru a critica grupul SIIS

Autorităţile iordaniene l-au eliberat joi pe un cleric sunnit considerat un ideolog al reţelei teroriste Al-Qaida, probabil în scopul intensificării campaniei de propagandă împotriva organizaţiei Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS).

Lider al filialei yemenite a reţelei Al-Qaida, ucis într-un raid aerian american

Un lider al filialei yemenite a reţelei teroriste Al-Qaida şi alţi trei membri ai grupării teroriste au fost ucişi într-un raid aerian american.

Avioane iordaniene au bombardat obiective ale grupării Stat Islamic în Siria – VIDEO

Avioane iordaniene au bombardat joi obiective ale grupării teroriste Stat Islamic în Siria, apoi au survolat satul pilotului iordanian care a fost ars de viu de organizaţia jihadistă, relatează postul Jordan TV, citat de USA Today în pagina electronică.

O nouă grupare teroristă şi-a anunţat existenţa de cealaltă parte a frontierei de est a Iranului

O grupare teroristă care se autodenumeşte Stat Islamic şi-a anunţat recent existenţa de cealaltă parte a frontierei de est a Iranului, a dezvăluit miercuri, la Teheran, adjunctul ministrului de Interne, Hossein Zolfaqari, citat de agenţia Fars.

Iordania vrea să se implice mai mult în operaţiunile desfăşurate împotriva grupării Stat Islamic

Iordania vrea să se implice mai mult în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI), a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului de la Amman, a doua zi de la difuzarea unei înregistrări video ce prezintă incendierea unui pilot militar iordanian, relatează Le Monde, în ediţia electronică.

Rusia va prezenta la ONU un proiect de rezoluţie privind tăierea finanţărilor grupării Stat Islamic

Rusia va prezenta în curând la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite un proiect de rezoluţie privind tăierea finanţărilor de care beneficiază gruparea extremistă sunnită Stat Islamic (SI), a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al misiunii ruse la ONU, relatează Interfax.

Lider al organizaţiei teroriste Al-Shabaab, ucis într-un raid aerian american în Somalia

Statele Unite au efectuat raiduri aeriene în Somalia, eliminând un lider al organizaţiei teroriste Al-Shabaab acuzat de comiterea de atentate, anunţă surse din cadrul Guvernului de la Mogadisho.

Statele Unite vor suplimenta asistenţa militară oferită Iordaniei pentru combaterea grupului SIIS

Numeroşi membri ai Congresului Statelor Unite susţin o iniţiativă de suplimentare a asistenţei militare oferite Iordaniei pentru combaterea organizaţiei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria, relatează ABC News.

Armata franceză a creat o celulă de criză pentru contracararea propagandei grupului Stat Islamic

Autorităţile franceze au creat o celulă de criză menită să contracareze campania de propagandă a organizaţiei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS), relatează ziarul Le Monde.

Un egiptean a furat un milion de dolari de la grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria

Un egiptean care gestiona fonduri ale grupului Stat Islamic în Irak şi Siria a furat un milion de dolari de la organizaţia teroristă, fugind în Turcia, informează presa egipteană, citată de International Business Times.

Un influent cleric sunnit cere mutilarea şi uciderea membrilor SIIS, catalogând gruparea drept „satanică”

Clericul egiptean Ahmed al-Tayeb, liderul Autorităţii sunnite din Cairo, a lansat un apel la uciderea şi torturarea membrilor grupului terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Siria (SIIS), catalogând organizaţia drept una "satanică", relatează agenţia DPA, citată de ziarul israelian Haaretz.

Ban Ki-moon a condamnat „un act cumplit” după executarea prin incendiere a pilotului iordanian

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a condamnat, marţi, executarea prin incendiere a pilotului militar iordanian Maaz al-Kassasbeh, considerând-o un "act cumplit", relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

François Hollande condamnă „cu forţă” executarea pilotului iordanian

Preşedintele francez François Hollande a condamnat "cu forţă", marţi seara, "asasinarea barbară" a unui pilot iordanian capturat în decembrie de organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

Organizaţia teroristă Stat Islamic ameninţă Franţa cu noi atentate

Grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria ameninţă Franţa cu noi atentate, explicând că are mii de simpatizanţi care pot trece la atac, conform unei înregistrări video difuzată de site-uri islamiste.

Grupul terorist SI a difuzat o înregistrare video în care pilotul militar iordanian este incendiat de viu/ Iordania o va executa pe islamista irakiană a cărei eliberare era cerută de SI

Reţeaua teroristă Stat Islamic în Irak şi Siria a difuzat, marţi, o înregistrare video în care prezintă executarea prin incediere a pilotului militar iordanian Maaz al-Kassasbeh, relatează CNN. Iordania o va executa miercuri pe islamista irakiană Sajida al-Rishawi, condamnată la moarte, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate.

Francois Hollande promite protejarea cetăţenilor francezi, după ce trei militari au fost răniţi: „Au fost atacaţi în mod laş, va fi făcută lumină”

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a catalogat drept "un act criminal" atacul "laş" care a vizat trei militari francezi, în oraşul Nisa, promiţând protejarea cetăţenilor francezi, relatează France3.

Opt islamişti suspectaţi de terorism au fost reţinuţi în Franţa

Autorităţile franceze au reţinut opt suspecţi de terorism în raiduri efectuate marţi în medii islamiste din Paris şi din Lyon, anunţă Ministerul francez de Interne.