terorism

O maşină a intrat în mulţimea dintr-o staţie de autobuz, la periferia Ierusalimului. Doi morţi şi mai mulţi răniţi

Premierul Benjamin Netanyahu a descris incidentul ca fiind un atac terorist şi a ordonat întărirea forţelor de securitate, notează Reuters. Un medic voluntar al serviciului de ambulanţă United Hatzalah, Ariel Ben-David, a declarat pentru Radio Armata: „Toată lumea era întinsă, în stare foarte proastă. Spre regretul nostru, un copil nu a supravieţuit”. Potrivit autorităţilor medicale, […]

„Terorism sushi” în Japonia: clienţi care ling sticle şi căni în restaurante

Se numeşte „terorism sushi”, cea mai recentă tendinţă socială care provoacă un val de indignare în Japonia, o ţară caracterizată printr-un grad ridicat de civilizaţie.

Un nou incident armat a avut loc în Ierusalim. Două persoane au fost rănite

Cel puţin două persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, într-un atac armat produs în apropierea centrului vechi al oraşului Ierusalim, un incident care intervine după atacul terorist de vineri seară, soldat cu şapte morţi.

Cel puţin şapte morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac terorist comis în Ierusalim

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite, vineri seară, în urma unui incident armat produs la periferia oraşului Ierusalim, pe fondul tensiunilor extreme din ultimele zile ca reacţie la o operaţiune militară israeliană în Cisiordania.

Patru militanţi palestinieni, arestaţi în operaţiuni militare israeliene, în Cisiordania

Patru militanţi palestinieni suspectaţi de activităţi teroriste au fost arestaţi de armata israeliană, în cursul unor raiduri efectuate marţi în Cisiordania, informează site-ul Ynetnews.com.

Cinci persoane din Germania, puse sub acuzare pentru formarea unei „organizaţii teroriste”: plănuiau să declanşeze un război civil

Procurorii federali din Germania au declarat luni că au pus sub acuzare cinci persoane pentru formarea unei "organizaţii teroriste" care urmărea să răstoarne guvernul şi să declanşeze un război civil.

UE nu poate cataloga organizaţie teroristă Gardienii Revoluţiei din Iran fără o decizie judiciară

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a transmis luni Parlamentului European că Gardienii Revoluţiei din Iran nu pot fi catalogaţi organizaţie teroristă fără o decizie a unei instanţe judiciare.

Franţa nu a exclus să declare Gărzile iraniene drept grup terorist

Ministerul francez de externe a declarat marţi că nu a exclus ideea ca Uniunea Europeană să desemneze Gărzile Revoluţionare ale Iranului (IRGC) drept organizaţie teroristă, la o zi după ce Germania a declarat că această măsură ar fi importantă din punct de vedere politic şi ar avea sens.

Poliţia germană a reţinut un cetăţean iranian suspectat că plănuia un atac terorist

Poliţia germană a reţinut un cetăţean iranian suspectat că ar fi planificat un atac terorist, au anunţat duminică autorităţile din această ţară, conform CNN.

Ion Cristoiu: Cum se iluzionau tinerii în decembrie 1989

O audiere stranie. Cu lectura Stenogramelor redactate de Comisia senatorială de investigare a Evenimentelor din decembrie 1989 ajung la audierea Cristinei Ciontu, din 9 noiembrie 1994. Cristina Ciontu e tînăra care stă lîngă Ştefan Guşe în Noaptea generalilor, caseta despre faptele şi vorbele lui Ştefan Guşe şi Iulian Vlad în noaptea de 22 spre 23 […]

Ambasada Ucrainei, reacţie după o glumă cu simboluri ruseşti la Bacău: Ar trebui interzise

Ambasada Ucrainei la Bucureşti reacţionează, marţi, după ce în Bacău a fost oganizată o glumă cu „mascaţii din Berzunţi, varianta de război” în cadrul căreia au fost folosite simboluri ruseşti. Şi Poliţia Bacău a anunţat o anchetă.

Doi indivizi suspectaţi de terorism, reţinuţi la Paris sub acuzaţia că voiau să comită un atentat

Doi indivizi suspectaţi de terorism au fost reţinuţi vineri, la Paris, sub acuzaţia că intenţionau să comită un atac cu bombă într-o gară, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate franceze.

Oficiali turci şi sirieni din domeniul apărării şi securităţii s-au întâlnit pentru prima dată în ultimul deceniu

Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, şi şeful organizaţiei naţionale de informaţii a ţării (MIT), Hakan Fidan, s-au întâlnit la Moscova cu ministrul sirian al Apărării, Ali Mahmoud Abbas, şi cu faimosul şef al spionajului Ali Mamlouk, în cadrul unei întâlniri la care a participat şi ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu.   Ministerul turc […]

Ion Cristoiu: Teroriştii din decembrie 1989 – rodul exclusiv al unei Diversiuni mediatice

Cînd răspund la întrebarea Ce mai faceţi? că Scriu un eseu mai amplu despre Psihoza teroristă din decembrie 1989 mulţi tresar într-o întrebare mai mult sau mai puţin politicoasă: Ce v-a apucat? E o întrebare al cărei tîlc e punerea la îndoială a interesului din prezent pentru Balamucul din decembrie 1989. Practic, ea, întrebarea, vrea […]

Ion Cristoiu: Un titlu fals: TVR – Revoluţia Română în direct

Care Revoluţie în direct? Un volum mai puţin cunoscut despre Evenimentele din decembrie 1989 – Emil Constantinescu Păcatul originar, sacrificiul fondator. Revoluţia din 89 aşa cum a fost, editura Minerva, Bucureşti, 2009 – pune punctul pe i în chestiunea titlurilor date pînă acum transmisiei în direct a Evenimentelor din decembrie 1989: Revoluţia română în direct: […]

Războiul din Ucraina, ziua 293. SUA ar putea trimite sisteme de rachete Patriot în Ucraina / Moscova respinge propunerea de pace a lui Zelenski / Regiunea Dnipropetrovsk, bombardată de 57 de ori în timpul nopţii / Rusia se pregăteşte pentru noi atacuri majore „pentru că penele de curent sunt ultima lor speranţă” / Ucrainenii propun o încetare a ostilităţilor de Crăciun

UPDATE 22:30 Marea Britanie sancţionează comandanţi militari ruşi Marţi, Marea Britanie a anunţat noi sancţiuni împotriva unor comandanţi militari ruşi de rang înalt, precum şi împotriva iranienilor implicaţi în producerea şi furnizarea de drone pentru a viza Ucraina. Guvernul a declarat că 12 ofiţeri de rang înalt din armata rusă vor fi supuşi îngheţării activelor […]

Complicii autorului atentatului produs la Nisa în 2016 au fost condamnaţi

O instanţă judiciară din Paris a decis, marţi seară, condamnarea la închisoare a complicilor autorului atentatului comis în iulie 2016 în oraşul francez Nisa, informează cotidianul Le Figaro.

Suedia a extrădat în Turcia un bărbat cu presupuse legături cu terorismul

Suedia a extrădat în Turcia un bărbat kurd cu presupuse legături cu terorismul, în timp ce Ankara continuă să exercite presiuni asupra ţării nordice pentru ca aceasta să îndeplinească cererile sale în schimbul aderării la NATO, relatează agenţia de presă turcă de stat Anadolu, citată de Sky News.

Atacuri teroriste în Kabul, inclusiv la sediul Ambasadei Pakistanului

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar altele au fost rănite, vineri, în mai multe atacuri teroriste comise în capitala Afganistanului, Kabul, inclusiv la sediul Ambasadei Pakistanului, informează agenţia Reuters.

Liderul reţelei teroriste Stat Islamic a fost ucis

Liderul reţelei Stat Islamic (ISIS/Daesh), Abu Hassan Al-Hashimi Al-Qurashi, care fusese instalat în martie, a fost ucis, a anunţat miercuri organizaţia teroristă sunnită.

Războiul din Ucraina, ziua 274. Schimb de prizonieri între cele două tabere. După nouă luni de război, Rusia a fost declarată „stat sponsor al terorismului” / Vorbe dure spuse de Zelenski la ONU / Comisia Europeană le pregăteşte invadatorilor al 9-lea pachet de sancţiuni

UPDATE 23:00 Hersonul, sub bombardamente Într-un discurs din 24 noiembrie, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că atacurile frecvente au început după ce forţele ruseşti au fost forţate să se retragă din regiunea Herson. „Numai eliberarea teritoriului nostru şi garanţii de securitate fiabile pentru Ucraina pot proteja poporul nostru de orice escaladare din partea Rusiei”, a […]

Inculpat acuzat pentru terorism.A promovat materialele unei organizaţii din Orientul Mijlociu

Un inculpat a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru infracţiuni de terorism. Acesta ar fi accesat şi promovat materiale de propagandă ale unei rorganizaţii teroriste din Orientul Mijlociu. Acesta este recidivist, mai având o condamnare pentru acelaşi gen de fapte.

UE şi SUA condamnă dublul atac terorist din Ierusalim şi escaladarea violenţelor

Uniunea Europeană şi Statele Unite au condamnat vehement, miercuri, dublul atac terorist din Ierusalim, soldat cu un mort şi zeci de răniţi, exprimând preocupări privind escaladarea violenţelor dintre israelieni şi palestinieni.

UE declară Rusia drept stat sponsor al terorismului. UPDATE Zelenski salută decizia

UE a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului în urma aprobării în Parlamentul European.

O altă explozie a avut loc la Istanbul la trei zile după atacul terorist

O explozie a avut loc în cartierul turistic Fatih din Istanbul. Trei maşini sunt în flăcări.

Posibil atac terorist în Belgia. Poliţist înjunghiat mortal

Un poliţist a murit şi un altul a fost rănit după ce au fost înjunghiaţi joi seară la Bruxelles. Un oficial judiciar belgian a declarat că atacul ar putea avea legătură cu terorismul.

Premierul Ucrainei: Am fi recunoscători dacă România ar recunoaşte Rusia ca sponsor al terorismului

„Am fi recunoscători României dacă ar recunoaşte la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului”, spune premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, prezent, alături de Nicolae Ciucă, la deschiderea punctului de frontieră cu Ucraina de la Vicovu de Sus-Krasnoilsk.

După Franţa, Marea Britanie şi Ţările de Jos, „eco-terorismul” se răspândeşte şi în Spania

Nici Muzeul Prado din Madrid nu scapă de atacurile activiştilor ecologişti.

Poliţia britanică afirmă că atacul de la centrul de imigrare a fost un incident terorist

Poliţia britanică a declarat sâmbătă că există dovezi care arată că o ideologie teroristă de extremă dreapta a motivat atacul cu bombă cu benzină asupra unui centru de imigrare din oraşul portuar Dover, în sudul Angliei, din 30 octombrie.

Zelenski acuză Rusia de terorism energetic. Preşedintele ucrainean continuă seria discursurilor motivaţionale

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acuză Kremlinul că recurge la „terorism energetic”, deoarece trupele ruse obţin puţine câştiguri pe câmpul de luptă şi vizează mai mult ţintele civile. După ce a suferit o serie de înfrângeri dureroase pe câmpul de luptă, Rusia a intensificat atacurile în ultimele săptămâni asupra infrastructurii energetice din oraşele aflate departe de […]

Un raport al Comisiei Europene ajută ţările să identifice şi abordeze riscurile de spălare a banilor şi terorismului

Comisia Europeană a adoptat Raportul privind evaluarea supranaţională a riscurilor (SNRA), un instrument menit să ajute statele membre să identifice şi să abordeze riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului. Portugalia şi România nu şi-au trimis încă evaluările naţionale de risc.

Elevul din Michigan care şi-a împuşcat mortal patru colegi a pledat vinovat. Părinţii lui, acuzaţi şi ei

Adolescentul din Michigan a pledat luni vinovat la acuzaţiile de crimă şi terorism în cazul împuşcăturilor din noiembrie anul trecut, care au ucis 4 elevi şi au rănit alte câteva persoane într-un liceu de lângă Detroit, relatează Reuters. Ethan Crumbley, în vârstă de 16 ani, este acuzat că a deschis focul la liceu pe 30 […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Rechinii corupţiei corporatiste din lume, de la vaccinul anticovid pînă la finanţarea terorismului şi peştişorii cei mici ai şpăgii în plic din România

M-am săturat de povestea ”corupţiei din România”, în vreme ce, de la Bruxelles pînă în Siria, începe să iasă la iveală o corupţie corporatistă transnaţională, care se întinde de la vaccinuri pînă la ciment, de la presiuni asupra guvernelor statelor lumii asediate de pandemie, şi pînă la finanţarea terorismului. În această lume, noi pare că […]

Războiul din Ucraina, ziua 237. Rusia, numit stat terorist / Bombardamente nocturne în Ucraina / Explozii în tot Kievul / Moscova admite că sunt vizate infrastructurile energetice / Gazprom livrează azi 42,4 milioane de metri cubi de gaz în Europa / 5 copii dezgropaţi în Liman / Bani de la UE pentru Ucraina

UPDATE 23:00 Discuţie între Liz Truss şi Emmanuel Macron despre sprijinul pentru Ucraina Premierul britanic Liz Truss şi preşedintele francez Emmanuel Macron au discutat despre continuarea sprijinului pentru Ucraina, precum şi despre aprofundarea cooperării bilaterale între cele două ţări, potrivit Reuters. Premierul britanic Liz Truss şi preşedintele francez Emmanuel Macron au discutat marţi, la telefon, despre […]

Rusia declară Meta, proprietarul Facebook şi Instagram, drept organizaţie teroristă

Serviciul Federal de Monitorizare Financiară din Rusia a adăugat compania americană Meta în registrul său de organizaţii implicate în terorism şi extremism.

Ion Cristoiu: După Lovirea Podului Crimeii, Rusia a trecut la etapa Războiului fără mănuşi

  Lunga experienţă a atacurilor teroriste din istoria modernă ne spune că pentru autorii atacului are o importanţă covîrşitoare să se ştie că ei sînt. De aceea, nu de puţine ori, cînd are loc un atac terorist, se dau drept autori şi mulţi alţii decît autorii propriu-zişi.  Nevoia de a trece drept autorul atacului izvorăşte […]

Vladimir Putin, cel mai periculos terorist de la Osama bin Laden încoace şi o ameninţare la adresa securităţii internaţionale

Dictatorul Rusiei ar putea deveni în scurt timp nu doar cel mai căutat criminal de război de către Ucraina, dar şi cel mai vânat terorist de către Statele Unite ale Americii.

Ministrul de Externe al Ucrainei: Putin este un terorist care vorbeşte cu rachete / Mai multe oraşe au fost bombardate

Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a declarat că atacurile cu rachete ruseşti de luni în Ucraina au arătat că preşedintele Vladimir Putin "este un terorist care vorbeşte cu rachete".

Medvedev, virulent: Rusia ar trebui să răspundă la atacul terorist de pe podul din Crimeea prin uciderea teroriştilor. „La asta se aşteaptă cetăţenii ruşi”

Rusia trebuie să răspundă la atacul terorist din Ucraina de pe podul din Crimeea prin uciderea directă a teroriştilor, a declarat Dmitri Medvedev reporterei Nadana Fridrikhson, conform agenţiei ruseşti de ştiri TASS.   Într-un interviu scris, publicat pe canalul Telegram al lui Fridrikhson, Medvedev a declarat: „Rusia nu poate răspunde la această crimă decât prin […]

Putin, despre explozia podului din Crimeea: Act terorist planificat de serviciile speciale ucrainene

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat duminică că explozia de pe un pod cheie care leagă Crimeea de Rusia continentală a fost un act terorist planificat de serviciile speciale ucrainene.