teste

Mihai Constantin, despre modificarea Codului rutier: Se poate regla din mers

MAI poate avea iniţiativa unei ajustări a Codului rutier, care prevede că se suspendă permisul şoferilor care cer să fie testaţi antidrog la INML, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin: „lucrurile acestea se port regla şi ele din mers, să rămânem în domeniul auto”.

Peste 250 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână

În intervalul 10 - 16 iunie 2024 au fost înregistrate 276 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19.

Scandalul testelor de siguranţă. Sediul Toyota a fost inspectat, producţia unor modele a fost sistată

Sediul Toyota Motor a fost vizitat de anchetatori, ca parte a unei investigaţii uriaşe privind testele de siguranţă făcute de marii producători japonezi, potrivit Sky News. La câteva ore după ce preşedintele Toyota a prezentat scuze pentru testele falsificate, oficiali de la ministerul japonez al transporturilor au mers la birourile din sediul Toyota. În paralel, […]

O femeie necunoscută a abandonat trei bebeluşi în Londra începând din 2017

Bebeluşul a fost găsit în ianuarie într-o pungă de cumpărături în zona Newham din estul Londrei, potrivit Sky News. Se credea că micuţa Elsa, aşa cum a fost botezată ulterior, avea mai puţin de o oră când a fost găsită de un trecător care a auzit-o plângând. Testele ADN au arătat că Elsa este rudă […]

Atenţie la aceste 3 suplimente: Avertizare privind riscurile pentru sănătatea creierului

În căutarea unei sănătăţi mai bune, mulţi oameni recurg la suplimente pentru a acoperi lacunele nutriţionale şi a-şi îmbunătăţi starea generală de bine, scrie SheFinds. Cu toate acestea, Robert Love, expert în neurologie, avertizează că unele suplimente luate frecvent pot prezenta riscuri pentru sănătatea creierului când sunt consumate în exces. Love evidenţiază trei suplimente specifice […]

Un robot AI a realizat ceva ce umanitatea nu a reuşit: primul design care absoarbe şocurile

În cadrul unui laborator de la Colegiul de Inginerie al Universităţii din Boston, un robot autonom a fost capabil să proiecteze o formă de absorbţie a şocurilor diferită de orice tipar conceput anterior de oameni, conform SciTechDaily. Robotul, numit MAMA BEAR (Mechanics of Additively Manufactured Architectures Bayesian Experimental Autonomous Researcher), foloseşte un proces meticulos care […]

Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb

Sony a dezvăluit un robot chirurgical revoluţionar care demonstrează o precizie remarcabilă prin cusătura delicată a unei mici incizii într-un bob de porumb, potrivit New Atlas. Această maşină inovatoare marchează un moment important, fiind primul robot de acest fel capabil să schimbe fără probleme diverse instrumente, având parte de teste reuşite în chirurgia animală. Conceput […]

Studiu: Toxina produsă de o broască ameliorează simptomele depresiei şi anxietăţii la şoareci

Broasca râioasă de râu din Colorado (Incilius alvarius Anura: Bufonidae), celebră pentru toxina sa psihedelică, este supusă unui examen atent datorită potenţialelor sale beneficii medicinale, scrie Smithsonian Magazine. Cercetătorii de la Spitalul Mount Sinai şi Universitatea Columbia au descoperit că o versiune modificată a acestei toxine ar putea ameliora simptomele de depresie şi anxietate la […]

Un tratament pentru cancerul de endometru eşuează în testele clinice

O terapie considerată promiţătoare în lupta împotriva unui tip agresiv de cancer la uter a dat rezultate dezamăgitoare în cadrul unui studiu clinic.

Sub 100 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în România

În perioada 29 aprilie-5 mai 2024 au fost înregistrate 92 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 29 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost […]

Ministerul Sănătăţii: 157 cazuri noi de persoane infectate cu COVID, în ultima săptămână

În intervalul 22 - 28 aprilie, au fost înregistrate 157 cazuri noi de persoane infectate cu COVID – 19, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Primul vaccin împotriva melanomului, testat în Marea Britanie. Foloseşte tehnologia ARN mesager

Melanomul afectează aproximativ 132.000 de persoane pe an la nivel mondial şi este cel mai mare ucigaş de cancer de piele. În prezent, chirurgia este principalul tratament, iar alte variante includ radioterapia, medicamentele sau chimioterapia. Experţii din Marea Britanie au început o serie de teste în care injecţiile sunt personalizate pentru fiecare pacient participant, iar […]

Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Urmează verificările şi testele specifice

Trenul, denumit „Giurgiu”, face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziţionate pe baza contractului încheiat între Metroex şi Alstom Transport, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziţie. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro. Noile trenuri Metropolis au prevăzute, conform specificaţiilor din caietul de sarcini, dotări de ultimă […]

Alimentele cu cel mai ridicat conţinut de plastic

Studiile arată că 90% din mostrele de proteine animale şi vegetale testate conţin microplastice, fragmente de polimer care pot fi extrem de mici, având dimensiuni care variază de la mai puţin de 5 milimetri până la un micrometru, scrie CTV News. Deşi veganii şi vegetarienii ar putea crede că scapă de aceste contaminări, chiar şi […]

Covid-19 în România: 212 cazuri noi şi 5 decese într-o săptămână

Cinci persoane au murit din cauza coronavirusului în ultima săptămână, când s-au înregistrat, în total, 212 cazuri noi, potrivit raportului transmis marţi de Ministerul Sănătăţii.

Prefectura Capitalei: Elevii sunt de acord cu introducerea unor măsuri de prevenţie în şcolile din Bucureşti

Elevii sunt de acord cu introducerea unor măsuri de prevenţie în şcolile din Bucureşti, potrivit rezultatelor preliminare ale chestionarului antidrog realizat de Prefectura Municipiul Bucuresti.

Ministerul Sănătăţii: 315 cazuri noi de persoane infectate cu COVID, în ultima săptămână

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, 315 cazuri noi de persoane infectate cu COVID, în intervalul 1 - 7 aprilie. 69 de persoane sunt internate, trei au murit.

Resturi de pesticide, descoperite în peste jumătate din probele de alimente şi băuturi britanice

Substanţele chimice au fost găsite în mai mult de jumătate din probele de alimente şi băuturi, arată testele, potrivit Sky News. Căpşunile s-au dovedit a fi cele periculoase în ceea ce priveşte prezenţa unor toxine rezistente care pot provoca oamenilor probleme grave de sănătate. 95% din cele 120 de probe testate conţineau toxinele periculoase. Resturi […]

Un medicament de la AstraZeneca a avut rezultate promiţătoare în tratarea cancerului pulmonar

Este vorba de medicamentul Imfinzi care vizează formele agresive ale bolii.

Secretele din spatele unui somn lin şi odihnitor

Căutarea unui somn de calitate depăşeşte crearea mediului perfect pentru somn, implică optimizarea a şase biomarkeri cheie care influenţează direct tiparele de somn, relatează Fox News. Potrivit Dr. Brett Osborn, un neurolog şi expert în longevitate, aceşti biomarkeri pot fi evaluaţi prin teste de laborator simple, oferind indicii despre sănătatea şi starea generală de bine. […]

Mandatul Obamacare de a acoperi tratamentul pentru HIV şi testele de depistare a cancerului, evaluat

Administraţia preşedintelui Joe Biden va solicita luni unei curţi de apel din SUA să menţină un mandat federal care obligă asiguratorii de sănătate să acopere serviciile de îngrijire preventivă, inclusiv medicamentele pentru HIV şi analizele de depistare a cancerului, potrivit Reuters.

Scandalul Daihatsu apasă asupra producţiei industriale din Japonia

Daihatsu a falsificat testele de siguranţă pentru 88.000 de maşini, apasă asupra producţiei industriale din Japonia.

Nouă scădere a cazurilor de Covid înregistrate în România

În intervalul 19 – 25 februarie 2024 au fost înregistrate 977 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 299 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Până în prezent, pe teritoriul României, au […]

Testele de pre-sezon din F1: Max Verstappen, la peste o secundă distanţă în prima zi în Bahrain

Red Bull intră în 2024 în urma celui mai dominant sezon din istoria F1 de anul trecut, în care cu o excepţie a câştigat toate cele 22 de curse. Noua maşină RB20 a atras priviri admirative pentru numărul de inovaţii pe care le include, în ciuda faptului că echipa a descris-o ca fiind o „evoluţie” […]

Un nou scandal Dieselgate? Toyota Industries se confruntă cu măsuri drastice pentru trişarea testelor privind emisiile

Ministerul japonez al Transporturilor pregăteşte măsuri împotriva unei filiale a Toyota pentru trişarea testelor privind emisiile de gaze de eşapament, inclusiv posibila retragere a certificării pentru anumite tipuri de motoare, a relatat luni publicaţia Nikkei.

Japonia lansează un satelit din lemn pentru combaterea poluării spaţiului cosmic

Cercetătorii japonezi au dezvoltat primul satelit din lemn din lume, LignoSat, cu scopul de a combate poluarea spaţială cauzată de particulele nocive de aluminiu, relatează The Guardian. Construit din lemn de magnolie, LignoSat urmează să orbiteze în această vară, după ce teste riguroase efectuate pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au demonstrat stabilitatea şi durabilitatea acestuia. […]

Plimbările în natură îmbunătăţesc funcţiile cognitive

Un studiu recent de scanare a creierului, publicat în jurnalul Scientific Reports, dezvăluie că plimbările în natură pot îmbunătăţi funcţia cognitivă mai eficient decât plimbările în medii urbane, informeaza Upi. Cercetătorii de la Universitatea din Utah au descoperit că indivizii care se plimbau printr-un arboretum au avut performanţe mai bune la testele de funcţionare a […]

Noile costumele spaţiale de la NASA au trecut cu succes testul de gravitaţie zero

Costumele spaţiale de nouă generaţie ale Collins Aerospace, proiectate în colaborare cu ILC Dover şi Oceaneering, au trecut cu succes un test crucial de imponderabilitate, aducând NASA mai aproape de achiziţionarea costumelor spaţiale moderne potrivite pentru misiunile spaţiale contemporane, relatează Gizmodo. Aceste teste, efectuate în timpul unui zbor parabolic care simulează imponderabilitatea, marchează o etapă […]

Compania Neuralink a lui Elon Musk a realizat primul implant cerebral la un pacient

Într-o postare pe X (ex-Twitter), Musk a spus că pacientul se recuperează bine şi că rezultatele iniţiale ale procedurii sunt promiţătoare, potrivit Bloomberg. Implantul cerebral Neuralink are ca scop să ajute persoanele cu leziuni traumatice să opereze computere folosindu-se doar de gândurile lor. În luna mai, compania a declarat că a primit aprobarea din partea […]

Un simplu test de sânge ar putea diagnostica boala Alzheimer cu precizie

Un studiu recent a arătat că un test de sânge simplu ar putea fi la fel de precis ca şi metodele mai invazive, cum ar fi puncţiile lombare sau scanările cerebrale, în diagnosticarea bolii Alzheimer.

Catalog ADN pentru câini. Cei care nu curăţă mizeria lăsată de patrupede, uşor de găsit şi amendat

Autorităţile din regiunea italiană Bolzano au decis să apeleze la teste ADN pentru a combate murdărirea străzilor cu excremente de câine, relatează Reuters.

COVID-19 în România: Peste 1.800 de cazuri noi în ultima săptămână şi 19 decese

În ultima săptămână, peste 1.800 de români au fost diagnosticaţi cu COVID-19, iar 19 persoane au murit, potrivit raportării Ministerului Sănătăţii, transmise miercuri.

Şoc în lumea auto: acuzat de falsuri, un producător auto japonez suspendă vânzările la nivel mondial

Dovezile testelor de siguranţă contrafăcute a dus la stoparea vânzărilor Daihatsu la nivel mondial. O decizie care implică atât piaţa japoneză, cât şi pe cea de export. Motivul este mistificarea testelor referitoare la siguranţa maşinii. Măsura, decisă de companie, subsidiară a Toyota din 1967, vine în urma unui raport realizat de o comisie externă solicitată […]

OMSA avertizează că sunt necesare mai multe teste pentru vaccinurile împotriva pestei porcine

Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor avertizează că sunt necesare mai multe teste pentru vaccinurile împotriva pestei porcine africane, ca urmare a intenţiei Vietnamului de a exporta doze în următoarele luni pentru a combate boala, scrie, marţi, Reuters.

Care sunt anomaliile genetice care duc la infertilitate şi ce soluţii există? (P)

Infertilitatea, un diagnostic cu care se confruntă tot mai multe cupluri, poate avea multiple cauze. Printre acestea se regăsesc şi factorii genetici, precum anomaliile cromozomiale sau mutaţiile genetice ereditare. De aceea, pentru cuplurile care au probleme de fertilitate este recomandat şi un consult genetic. Medicul specializat în genetică medicală va analiza istoricul medical al celor […]

Aproape 1.600 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în ultima săptămână

În ultima săptămână, 1.586 de români au fost diagnosticaţi cu COVID-19, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, în raportul transmis marţi. În aceeaşi perioadă au murit 22 de persoane, din care 21 aveau comorbidităţi.

Peste 2.300 de cazuri noi de infecţie COVID-19, în ultima săptămână

Săptămâna trecută au fost înregistrate peste 2.300 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, potrivit datelor date publicităţii luni de către Ministerul Sănătăţii. Cu o săptămână în urmă, erau puţin peste 5.000 de cazuri.

Al doilea satelit românesc construit de elevi a trecut testele şi va fi lansat de Space X la bordul unei rachete Falcon 9

„ROM-3 duce la bord întrebările noastre şi, după ce va ajunge în spaţiu, aşteptăm să ne transmită răspunsurile. Cu fiecare satelit pe care-l trimitem pe orbită înţelegem mai bine tehnologia aerospaţială şi limitele pe care trebuie să le depăşim”, a declarat Filip, liderul echipei. ROM-3 e un paralelipiped dreptunghic cu dimensiunile 5x5x10 centimetri, o versiune […]

Cancerul de sân poate fi diagnosticat în stadiu incipient prin teste de screening precum mamografia sau ecografia de sân (P)

"Cancerul de sân poate fi diagnosticat în stadiu incipient prin teste de screening precum mamografia sau ecografia de sân. Academia de Senologie SANADOR asigură pacientelor accesul la cele mai moderne tehnologii de diagnostic pentru cancerul de sân: ecografie mamară cu sonoelastografie, mamografie digitală cu tomosinteză, imagistică prin rezonanţă magnetică 3 Tesla, biopsie lezională şi ganglionară ghidată ecografic, PET-CT. La Spitalul Clinic SANADOR şi la Centrul Oncologic SANADOR, pacientele pot beneficia de toate opţiunile de tratament, de la chimioterapie la chirurgia conservatoare sau radicală şi la cameră gamma pentru tehnica ganglionului santinelă sau radioterapie externă conformaţională. "

Testele arată că apa evacuată de la centrala nucleară Fukushima din Japonia este sigură

Testele efectuate la o zi după începerea evacuării apei contaminate de la centrala nucleară Fukushima din Japonia arată că oceanul nu a fost poluat, potrivit BBC.