thaci

Hashim Thaci anunţă o „reconfigurare” a prezenţei internaţionale în Kosovo

Premierul kosovar Hashim Thaci a anunţat joi o "reconfigurare" a prezenţei internaţionale în Kosovo, după intrarea în vigoare a Constituţiei, prevăzută pentru 15 iunie.

Kosovo nu va ancheta acuzaţiile Carlei Del Ponte privind răpirea unor etnici sârbi

Guvernul din Kosovo a refuzat să deschidă o anchetă în cazul acuzaţiilor formulate de fostul procuror TPI Carla Del Ponte, care susţine că sute de etnici sârbi-kosovari au fost răpiţi de gherilele albaneze în cursul conflictului din 1999, relatează site-ul postului de radio B92.

Hashim Thaci acuză Belgradul că „inspiră violenţa” în Kosovo

Premierul kosovar Hashim Thaci a acuzat luni autorităţile de la Belgrad că "inspiră violenţa" în regiune, în urma confruntărilor între sârbii din Kosovo şi forţele internaţionale soldate cu zeci de răniţi.

Poliţia sârbă lansează acuzaţii în justiţie împotriva liderilor Kosovo

Poliţia sârbă a transmis justiţiei acuzaţii la adresa preşedintelui Kosovo, Fatmir Sejdiu, a premierului Hashim Thaci şi a preşedintelui Parlamentului de la Priştina, pentru că au "organizat proclamarea unui stat fals pe teritoriul sârb", relatează luni agenţia Tanjug.

Hashim Thaci le cere sârbilor să rămână în Kosovo după proclamarea independenţei

Premierul din Kosovo, Hashim Thaci, le-a cerut marţi sârbilor din acest teritoriu să rămână în provincie după ce aceasta va deveni independentă, acesta fiind primul contact cu sârbii de la preluarea conducerii Guvernului.

Premierul desemnat al provinciei Kosovo a prezentat componenţa Guvernului

Premierul desemnat al provinciei Kosovo, Hashim Thaci, a prezentat marţi seară, în faţa presei, lista membrilor Guvernului său, care trebuie aprobată de Parlament, în cadrul unei reuniuni prevăzute pentru miercuri.

Hashim Thaci, pregătit pentru proclamarea independenţei Kosovo

Provincia Kosovo este pregătită pentru proclamarea independenţei, dar nu va lua nicio decizie fără coordonarea cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, a declarat Hashim Thaci, propus pentru funcţia de premier al provinciei după câştigarea legislativelor de sâmbătă.