time

Donald Trump a fost desemnat Persoana Anului de revista Time

Donald Trump a fost desemnat Persoana Anului de către revista Time. Preşedintele ales al SUA i-a învins pe Prinţesa de Wales şi pe Elon Musk, care au fost, de asemenea, nominalizaţi pe lista scurtă, potrivit Sky News.

Via Transilvanica, inclusă de Time în topul celor mai frumoase 100 de locuri de vizitat din lume

Via Transilvanica sau „drumul care uneşte” este un traseu turistic de circa 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin.

SGS, CLASATĂ PRINTRE CELE MAI SUSTENABILE 10 COMPANII DIN LUME DE CĂTRE TIME ŞI STATISTA

SGS, CLASATĂ PRINTRE CELE MAI SUSTENABILE 10 COMPANII DIN LUME DE CĂTRE TIME ŞI STATISTA

Schneider Electric desemnată cea mai sustenabilă companie din lume, de revista Time şi Statista

Schneider Electric desemnată cea mai sustenabilă companie din lume, de revista Time şi Statista

Taylor Swift l-a depăşit pe Elton John. Turneul său este primul care încasează un miliard de dolari

Cântăreaţă. după ce a fost numită Persoana Anului de către Time, a obţinut un record cu al său „Eras Tour”.

Vedeta pop Taylor Swift, desemnată Personalitatea anului 2023 de revista Time

Taylor Swift, în vârstă de 33 de ani, a fost desemnată Personalitatea anului 2023, miercuri, de către revista Time.

Barbie, între Putin şi Xi, pe lista finaliştilor la Personajului anului desemnat de revista Time

A fost publicată lista scurtă pentru Time's Person of the Year 2023.

Zelenski a fost ales „cea mai influentă persoană” într-un sondaj al cititorilor Time

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns pe primul loc în sondajul Time100 din 2022, în care cititorii votează pentru persoanele care, în opinia lor, ar trebui să figureze pe lista celor mai influente persoane ale anului, întocmită de revista Time, scrie BBC.

Trofeu după trofeu pentru Elon Musk. Miliardarul a fost ales personalitatea anului şi de către Financial Times

Într-o rubrică, editorul Financial Times, Roula Khalaf, l-a creditat pe Elon Musk pentru că a demonstrat că vehiculele electrice ar putea înlocui maşinile alimentate cu combustibil şi l-a numit revoluţionar în industrie. Tesla, liderul global de vehicule electrice, a împins mulţi consumatori tineri şi producători de automoblie să-şi schimbe atenţia către vehiculele electrice. “Pentru foarte […]

Elon Musk, desemnat Personalitatea Anului 2021 de către publicaţia Time

Antreprenorul Elon Musk a fost numit de revista Time "Personalitateea anului" pentru 2021, un an în care Tesla a devenit cel mai valoros producător auto din lume, iar compania sa de rachete a trimis până la marginea spaţiului un echipaj format din civili, scrie Reuters.

Revista Time a ales personalităţile anului: Joe Biden şi Kamala Harris

„Biletul Biden-Harris reprezintă ceva istoric”, a postat Time pe Twitter. Perechea democrată a învins alţi trei finalişti: lucrătorii din domeniul sănătăţii alături de dr. Anthony Fauci, mişcarea pentru justiţie rasială, precum şi pe preşedintele Donald Trump, care a pierdut cursa pentru Casa Albă. Time alege cea mai influentă persoană, anual, încă din anul 1927. „Pentru […]

Revista Time a făcut publică lista nominalizaţilor pentru ”Persoana Anului 2020”. Beyonce, Anthony Fauci şi Donald Trump sunt câteva nume

Eşti curios să afli cine va fi ”Persoana Anului 2020”? Prestigioasa Revistă Time ţi-a pregătit o listă de nominalizaţi. Lista este destul de stufoasă şi îţi oferă o mulţime de opţiuni. Ai de ales de la artişti precum Beyonce, Billie Eilish, Cardi B şi Bad Bunny, până la preşedinţi ca Vladimir Putin, Xi Jinping sau […]

Trump înoată într-un ocean de COVID pe noua copertă TIME

Autorul noii coperţi TIME, unde Trump înoată într-un ocean de COVID-19, este artistul grafician Tim O’Brien. Aceasta se numeşte ”Alegerile ciumei” şi este cea de-a patra copertă TIME care pleacă de la Casa Albă. Tim O’Brien spune că „Apa în creştere este o metaforă a haosului din Casa Albă”. TIME’s new cover: How COVID-19 changed […]

Fifor avertizează: Românii care vor lucra part-time vor avea o pensie sub nivelul minim garantat

PSD solicită Guvernului Orban măsuri suplimentare de protecţie a angajaţilor, după eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, transmite Mihai Fifor. El susţine că fără aceste măsuri există riscul ca sute de mii de români care au lucrat part-time să aibă o pensie sub nivelul minim garantat.

Petiţie pentru numirea lui Keanu Reeves ca personalitate a anului 2019 de către editorii Time

Peste 33.000 de fani au semnat o petiţie prin care se cere publicaţiei Time să îl numească pe actorul Keanu Reeves personalitatea anului 2019, pentru "bunătatea lui înnăscută", potrivit foxnews.com.

Angelina Jolie a devenit editor al publicaţiei Time. Care sunt temele despre care va scrie celebra actriţă

Actriţa americană Angelina Jolie a devenit editor colaborator al publicaţiei Time, urmând să scrie lunar articole care vor aborda teme precum "strămutarea, conflictele şi drepturile omului", potrivit contactmusic.com.

Sandra Oh, Michelle Obama şi Donald Trump, pe lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume

Actorii Rami Malek, Dwayne Johnson şi Sandra Oh, cântăreţele Lady Gaga şi Taylor Swift, fotbalistul Mohamed Salah, Michelle Obama, fosta primă doamnă a SUA, şi preşedintele american Donald Trump au fost incluşi în lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume pe 2019, întocmită de revista Time.

Jamal Khashoggi, printre jurnaliştii desemnaţi „persoana anului 2018” de revista Time

Mai mulţi jurnalişti, printre care sauditul Jamal Khashoggi şi doi corespondenţi ai agenţiei de presă Reuters aflaţi în închisoare în Myanmar, au fost desemnaţi, marţi, "persoana anului 2018" de editorii revistei americane Time.

Publicaţia Time a fost cumpărată de un miliardar din sectorul tehnologic pentru 190 de milioane de dolari

Publicaţia americană Time a fost cumpărată de fondatorul şi CEO-ul Salesforce.com, miliardarul Marc Benioff, şi de soţia acestuia, Lynne Benioff, pentru suma de 190 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat citat de Forbes.

Mix de personalităţi pe lista TIME: O actriţă de 14 ani, Kim Jong-un, laolaltă cu Musk şi prinţul Harry, printre cei mai influenţi oameni publici

Actriţa Millie Bobby Brown, în vârstă de 14 ani, prinţul Harry, liderul nord-coreean Kim Jong-un, preşedintele american Donald Trump şi omul de afaceri Elon Musk au fost incluşi în lista de anul acesta a celor mai influente 100 de personalităţi realizată de publicaţia Time.

La patru luni după ce a cumpărat Time Inc, grupul Meredith vrea să vândă mai multe publicaţii, printre care Time, Fortune şi Sports Illustrated

Grupul de media şi marketing american Meredith, care a cumpărat Time Inc., pentru 2,8 miliarde de dolari, la sfârşitul lunii noiembrie 2017, a anunţat că vrea să vândă patru publicaţii, printre care se numără Time şi Fortune, transmite AFP.

Mişcarea #MeToo, desemnată „persoana anului 2017” de revista Time

Mişcarea online de conştientizare a hărţuirii şi abuzului sexual #MeToo a fost desemnată, miercuri, "persoana anului 2017" de editorii revistei americane Time.

Compania de media Time Inc. şi-ar putea schimba numele. Noi strategii în vederea competitivităţii

Membrii conducerii Time Inc. (TIME 0.00%) s-au întâlnit pentru a discuta un potenţial rebranding al companiei care ar putea include schimbarea numelui corporaţiei de media, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

VIDEO. Donald Trump a fost desemnat personalitatea anului 2016 de revista Time

Magnatul Donald Trump, preşedintele-ales al Statelor Unite, a fost desemnat miercuri de revista americană Time personalitatea anului 2016.

Donald Trump, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdoğan, nominalizaţi de Time la titlul „Persoana Anului”

Donald Trump, Vladimir Putin, Mark Zuckerberg, Hillary Clinton, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan, gimnasta americană Simone Biles şi cântăreaţa Beyoncé, se numără printre celebrităţile de pe lista scurtă a nominalizaţilor pentru titlul de "Persoana Anului", acordat de revista Time.

Angela Merkel, desemnată „persoana anului 2015” de revista Time

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost desemnată, miercuri, "persoana anului 2015" de editorii revistei americane Time, informează bbc.com. Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a clasat pe poziţia a doua.

„Combatanţii Ebola”, desemnaţi de revista Time personalitatea anului 2014 – VIDEO

Medicii, infirmierele şi celelalte persoane care luptă împotriva epidemiei de Ebola în Africa de Vest au fost desemnaţi "personalitatea anului 2014" de către revista americană Time, relatează AFP.

O actriţă din „Orange Is The New Black”, prima persoană transgender de pe coperta revistei Time

Laverne Cox, star al serialului "Orange Is The New Black", a devenit prima persoană transgender din lume care a fost invitată să pozeze pentru coperta prestigioasei reviste Time.

Revistele Time şi Sports Illustrated vor publica reclame pe propriile coperte

Time şi Sports Illustrated au început să vândă spaţii publicitare pe copertele lor, alegând astfel să nu mai respecte o veche tradiţie din industria presei tipărite, potrivit căreia copertele revistelor nu ar trebui să conţină reclame.

Cântăreaţa Beyonce, pe lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume alcătuită de revista Time

Cântăreaţa americană Beyonce apare pe coperta numărului special al revistei Time dedicat celor mai influenţi 100 de oameni din lume.

Grupul de media american Time Inc. va concedia 500 de angajaţi, înainte de listarea la bursă

Grupul de media american Time Inc., care deţine revistele Time, Sports Illustrated, Fortune şi People, va concedia aproximativ 500 de angajaţi, această restructurare urmând să aibă loc înainte de listarea la bursă a companiei, prevăzută pentru acest an.

Papa Francisc, desemnat „persoana anului 2013” de revista Time – FOTO

Papa Francisc a fost desemnat, miercuri, "persoana anului 2013" de editorii revistei americane Time.

Time: Miley Cyrus, vedeta cel mai prost îmbrăcată. Jennifer Lawrence este cea mai elegantă

Cântăreaţa Miley Cyrus ocupă primul loc în topul celor mai prost îmbrăcate vedete, iar actriţa Jennifer Lawrence a fost votată cea mai elegantă celebritate din 2013 de reprezentanţii revistei Time.

Ionuţ Budişteanu, inclus în topul TIME al celor mai influenţi tineri din lume în 2013

Ionuţ Budişteanu, tânărul în vârstă de 19 ani care a câştigat în acest an marele premiu de 75.000 de dolari la concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) din SUA, a fost inclus în topul celor mai influenţi 16 tineri ai anului, clasament realizat de publicaţia americană TIME.

Grupul Time va cumpăra revistele editate de American Express

Grupul media american Time va cumpăra filiala editorială a producătorului de cărţi de credit American Express, care publică reviste precum Travel + Leisure şi Food & Wine, au anunţat cele două companii, marţi, fără să divulge însă valoarea tranzacţiei.

Imagini cu Barack Obama făcute în seara balului de absolvire a liceului, publicate în revista Time – FOTO

Fotografii cu Barack Obama realizate în seara în care a avut loc balul de absolvire a liceului, în 1979, au fost publicate în exclusivitate pe site-ul revistei Time.

TOP 100 cele mai influente personalităţi din lume: Lista din 2013 cuprinde 35 de femei şi trei cupluri celebre

Cineastul Steven Spielberg, ducesa de Cambridge, cântăreaţa Beyonce, preşedintele american Barack Obama şi papa Francisc se regăsesc pe lista celor mai influente 100 de personalităţi din lume în 2013 alcătuită de revista Time, publicată joi.

Grupul de media american Time Inc. va concedia aproximativ 500 de angajaţi

Grupul de media american Time Inc., care deţine revistele Time, Sports Illustrated şi People, va concedia aproximativ 500 de angajaţi, încercând prin acest proces de disponibilizare să facă economii de circa 100 de milioane de dolari.

Povestea care a făcut înconjurul lumii – Fata din Afganistan cu nasul şi urechile tăiate: „Nu îmi mai e teamă să mă privesc în oglindă. Trebuie să trăiesc şi să iubesc” – VIDEO

Desfigurată pe când avea 18 ani de soţul ei taliban, fiindu-i tăiate nasul şi urechile după ce a încercat să scape de căsătoria forţată, Aesha Mohammadzai continuă perioada de vindecare în Statele Unite ale Americii, precum şi procesul de reconstrucţie a feţei, tânăra spunând că acum nu se mai teme să se privească în oglindă.

Cine se află pe lista celor mai influenţi oameni din lume alcătuită de revista Time

Cântăreaţa britanică Adele, grupul Anonymous, jucătorul de baschet Jeremy Lin şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, figurează pe lista celor mai influenţi 100 de oameni din lume din acest an alcătuită de revista săptămânală americană Time.