top

FOTO S-a dat startul pentru cel mai prestigios program de leadership şi antreprenoriat din România. Tinerii sunt instruiţi direct de profesori de la Harvard sau Stanford

Aspire Academy, cel mai prestigios program de leadership şi antreprenoriat din România a deschis aplicaţiile luni. Cei mai buni profesori de la Harvard, Stanford şi Berkley vin din Statele Unite ale Americii special pentru acest proiect. Studenţii de top şi tinerii profesionişti din ţară şi din străinătate pot să îşi depună aplicaţiile până în 3 aprilie.

Unde „emigrează” milionarii? Ce ţară europeană se confruntă cu un exod de familii bogate

Se estimează că 11.000 de milionari s-au mutat în Australia în anul 2016, potrivit unui nou raport al firmei de cercetare New World Wealth, numărul fiind în creştere faţă de anul precedent, când au migrat în jur de 8.000 de milionari, scrie CNN Money.

TOPUL oraşelor cu trafic de coşmar. Bucureştiul urcă puternic în clasament şi ajunge cel mai aglomerat oraş european

Bucureştiul a fost inclus din nou în topul celor mai aglomerate oraşe din punctul de vedere al traficului, şi chiar a reuşit să urce în clasament de pe locul 6 pe locul trei, potrivit producătorului de GPS-uri TomTom. La nivel european, Bucureştiul este cel mai aglomerat oraş.

Scandal de proporţii în Statele Unite! Mai multe gimnaste de top ar fi fost abuzate sexual de medicul lotului olimpic

Medicul în vârstă de 53 de ani a fost arestat în noiembrie anul trecut, fiind acuzat că a agresat sexual un copil în Michigan. Alte zeci de femei au intentat procese împotriva lui Larry Nassar, cel care a tratat de-a lungul timpului şi mai multe gimnaste de top din lotul olimpic al Statelor Unite.

Top cinci trăsături care trebuie să se regăsească în profilul unui lider

Este analitic, ştie să comunice şi să îşi mobilieze echipa, are capacitatea de a inova şi livrează rezultatele de busi­ness cerute – acestea sunt trăsăturile care alcă­tuiesc profilul liderului ideal, spun experţii în resurse umane.

Turiştii străini au pus România în top zece creşteri în UE. Bulgaria conduce clasamentul

Turiştii străini au petrecut cu 9% mai multe nopţi în hotelurile şi pensiunile locale, evoluţie care plasează România pe locul nouă în Uniunea Europeană, arată datele Eurostat, scrie Ziarul Financiar.

TOP Amenzi CNA 2016: Antena 1 – publicitate şi limbaj peste limite, Kanal D – lipsă obiectivitate

Antena 1 şi Kanal D se numără printre televiziunile care au primit cele mai mari amenzi de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în anul 2016, cu două sancţiuni, între care una maximă, ce au însumat 215.000 de lei, respectiv o sancţiune în valoare de 150.000 de lei.

Albumele muzicale ale anului. Superlative 2016, în viziunea MEDIAFAX

A fost un an briliant în muzică: De la pop fizzy cu impact social semnat Beyonce, la melancoliile exuberante ale cântăreţei Sia, albumul lui Nick Cave, un requiem pentru fiul său care a murit la 15 ani, thrash-ul pur de la Metallica şi angoasa duioasă a morţii de pe "Blackstar" de Bowie.

VIDEO Forbes a întocmit clasamentul celor mai rentabili actori ai anului

Clasamenetul Forbes este alcătuit pornind de la raportul dolar „produs” din exploatarea filmului vs dolar investit de producători.

Filmele româneşti ale anului. Superlativele 2016, în viziunea MEDIAFAX

Iată o listă cu filmele româneşti care ne-au captat atenţia în anul 2016. De la "Sieranevada", de Cristi Puiu, propunerea României pentru Premiile Oscar, la supercomedia "#selfie69",cel mai mare succes de box-office în 2016,retrospectiva MEDIAFAX îţi arată Superlativele în cinematografia românească.

TOP 5 Pisici în literatură. Motanul Cheshire, felina Thomasina cea blândă şi Macavity, cotoiul cel rău

Îl ştiţi pe Motanul Cheshire din Ţara Minunilor?Rânjeşte viclean, apare şi dispare, e fantomatic şi vorbeşte în ghicitori inteligente.Iscă discuţii filosofice care o enervează sau o nedumeresc pe Alice.Dar în literatură mai sunt şi alte pisici înzestrate cu trăsături insolite. Iată topul felinelor:

FOTO. Cele mai populare zece fotografii ale anului de pe Instagram. Doar două vedete se află în top

Revista Elle a realizat un top al celor mai populare zece fotografii postate pe reţeaua de socializare Instagram. În mod surprinzător, topul este populat de doar două vedete: cântăreaţa Selena Gomez şi fotbalistul Cristiano Ronaldo.

România, lider în topul ţărilor din Europa Centrală şi de Est care „produc” cea mai multă legislaţie

România este lider regional (299 de legi) la numărul de modificări legislative într-un top realizat în şase ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE). Polonia (227 de legi) se află pe locul al doilea, urmată de Ungaria (186 de legi), arată raportul Grayling AcTrend 2016, elaborat de compania de relaţii publice Grayling CEE Public Affairs Practice Group, scrie Ziarul Financiar.

TOP 10. Cărţi şi autori din toate timpurile. Lolita şi Tolstoi, locurile întâi

Tolstoi este mai bine cotat în top decât Shakespeare. Cei care au votat sunt 125 de autori celebri, iar listele lor figurează în cartea "The Top Ten: Writers Pick Their Favorite Books",scrisă pentru uzul cititorilor,potrivit brainpickings.com.

COM: TOP 3 incertitudini de patrimoniu: Arcul de Triumf, Cuminţenia Pământului şi Ceasul lui Eminescu

N-avem noi mare lucru, dar ceva tot avem: şi anume certitudinea că suntem înconjuraţi de incertitudini. Iată câteva dintre ele. De patrimoniu.

Bordeaux, noua destinaţie culinară a Franţei. Lista completă Lonely Planet’s Best in Travel 2017

Bordeaux a fost ales cel mai bun oraş din lume, potrivit listei Lonely Planet’s Best in Travel 2017, principalul motiv pentru care cei de la Lonely Planet au ales Bordeaux fiind noua experienţă turistică pe care acest oraş o oferă de anul acesta: Cité du Vin.

TOP Cele mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor: Afaceri cu droguri, mafia şi un profesor de chimie – VIDEO

De curând, criticii de film şi televiziune de la publicaţia L'Express au făcut un top al celor mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor. "Breaking Bad" şi "The Wire" sunt aclamate în presă. Iată două cronici ale serialelor despre afaceri cu droguri, cartelurile crimelor şi mafie:

Tenis: Simona Halep se menţine pe locul 5 în clasamentul WTA, în timp ce Sorana Cîrstea a urcat o poziţie

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, se menţine pe locul 5 în clasamentul WTA, dat publicităţii luni. Sorana Cîrstea a urcat o poziţie, în timp ce Irina Begu şi Monica Niculescu au coborât câte una, respectiv trei locuri în ierarhia mondială.

Topul 300 cele mai mari companii din România. Firmele care au afaceri de peste 1 miliard de lei anual

Primele 300 de companii din România au avut anul trecut o cifră de afaceri de 440 mld. lei (100 mld. euro), în creştere cu 4% faţă de 2014. Rezultatul reprezintă o treime din cifra de afaceri totală a firmelor locale (1.222 mld. lei în 2015), iar creşterea companiilor mari este în linie cu creşterea businessului total.

Top 5 seriale în această toamnă – VIDEO

Ca în fiecare toamnă, apar seriale noi sau se continuă sezoanele din anii trecuţi. Toamna aceasta ne pregăteşte seriale noi, pe care abia aşteptăm să le vedem. De la western-uri sci-fi, cu Anthony Hopkins şi Ed Harris, la avocaţi căzuţi în dizgraţie şi animaţii combinate cu realitatea.

Topul sectoarelor unde se câştigă cele mai mari şi cele mai mici salarii – FOTO

Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna iulie a acestui an la valoarea de 2.078 de lei net pe lună, sumă similară cu cea din luna iunie, dar cu 12% peste nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică potrivit Ziarul Financiar.

TOP SERIALE TV 2016 / Seriale de văzut în 2016: Crime, hackeri, oraşe misterioase şi carteluri de droguri – VIDEO

Mr. Robot, inspirat de "Fight Club", Ray Donovan cu Jon Voight, The Night Of, despre crime şi mistere, Stranger Things, cu dispariţii într-un oraş de munte şi Narcos, serial bazat pe istoria infamului Pablo Escobar, liderul cartelului Medelin din Columbia. Iată ce seriale sunt must-see acum:

Deloitte: Automobile Dacia, OMV Petrom şi Rompetrol Rafinare sunt cele mai mari companii româneşti

Automobile Dacia, OMV Petrom şi Rompetrol Rafinare sunt cele mai mari companii româneşti în funcţie de venituri din Europa Centrală şi de Est într-un top al celor mai mari 500 de firme din regiune, realizat de compania de consultanţă în management.Deloitte.

Automobile Dacia, in topul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est

Companiile Automobile Dacia, OMV Petrom Marketing SRL şi OMV Petrom SA se află în topul companiilor româneşti după cifra de afaceri într-un clasament al celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est realizat de compania internaţională de asigurări de credit Coface.

Un film românesc, inclus de BBC în topul celor mai bune filme ale secolului 21 – VIDEO

BBC a făcut un top 25 al celor mai bune filme din secolul 21. Criticii din întreaga lume explică de ce aceste pelicule se află în top. Printre cei înscrişi pe lista onorantă, se numără şi românescul "4 Months, 3 Weeks and 2 Days/ 4 Luni, 3 Săptămâni şi 2 Zile", regizat de Cristian Mungiu.

Profesori care predau cursurile în cele mai neobişnuite moduri – FOTO

Profesorii zilelor noastre devin din ce în ce mai inventivi, iar ca dovadă clară a acestui fapt, stă un top cu 15 fotografii remarcabile, publicat pe site-ul BuzzFeed.com, care îi arată pe aceştia în cele mai neobişnuite ipostaze, aplicând propriile lor tehnici de predare.

Top 40 cei mai inteligenţi oameni din istorie. Einstein este pe locul doi

Un inginer din Chicago, Libb Thims, a realizat o listă cu persoanele care au schimbat lumea, fiind incluse personalităţile cu o rată a IQ-ului peste 200. Deoarece în timpul lui Nicolaus Copernicus nu existau testele pentru măsurarea IQ-ului, Thims a utilizat metodologia COX pentru a prezice IQ-ul.

Un bucureştean trăieşte cu 5 ani mai mult decât un locuitor din Satu Mare. Topul judeţelor după speranţa de viaţă

România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce piveşte speranţa de viaţă a cetăţenilor, un român trăind în medie 75 de ani, arată datele Institutului Naţional de Statistică pentru anul 2015, informează Ziarul Financiar.

Top 3 cele mai scumpe smartphone-uri de serie din lume – GALERIE FOTO

Cei de la Tech Insider au făcut o cercetare şi au aflat care sunt cele mai scumpe smartphone-uri care pot fi cumpărate chiar în acest moment.

Topul celor mai „scumpe” acţiuni cotate la Bursă

Topul celor mai ”scumpe„ acţiuni cotate la Bursă este condus de Transgaz (TGN), Erste Group Bank (EBS), Conpet Ploieşti (COTE), în timp ce în clasamentul celui mai mare randament plătit brut se găsesc Romgaz 11,5%, COTE cu 10,6% şi TGN cu 10,26%.

Topul celor mai bune plaje de pe litoralul românesc. Plaja de care trebuie să vă feriţi

Ministerul sănătăţii a publicat lista plajelor din România în funcţie de calitatea managementului şi a apei îmbăiere în ultimele patru sezoane, respectiv 2012 – 2015, informează Ziarul Financiar.

Politico.eu a alcătuit topul celor mai influenţi membri PE; pe listă este şi un eurodeputat român

Site-ul Politico.eu a alcătuit un top al celor mai influenţi 40 de membri ai Parlamentului European, printre aceştia figurând şi un eurodeputat român.

Banca Transilvania conduce în topul celor mai profitabile bănci din România

Băncile româneşti au fost anul trecut printre cele mai profitabile instituţii de acest gen din Europa, luând în calcul indi­catorul ROA (return on assets), care măsoară profitabilitatea activelor administrate reprezentând raportul dintre profitul net şi totalul activelor.

Aeroportul Henri Coandă, pe locul patru în topul aeroporturilor europene cu creştere a traficului

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) a fost clasat de către Airports Council International Europe, pe locul al patrulea în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru al anului 2016.

Unul dintre primele salarii de top din industria ospitalităţii a fost dezvăluit. Managerul hotelului Hilton din Bucureşti câştigă 10.700 de euro net lunar

Turcul Aykut Korkmaz a fost adus de omul de afaceri George Copos la conducerea hotelului de cinci stele Athenee Palace Hilton din Capitală pe un salariu lunar de 10.700 de euro net, conform datelor publice, scrie Ziarul Financiar.

Taylor Swift e cel mai bine plătit muzician, cu 73,5 milioane de dolari câştigaţi în 2015

Cântăreaţa Taylor Swift e cel mai bine plătit muzician internaţional, câştigând anul trecut 73,5 milioane de dolari, în ciuda faptului că a vândut mai puţine albume decât Adele, potrivit topului realizat de revista Billboard, informează contactmusic.com.

România nu mai apare în topul bancherilor europeni cu câştiguri de peste un milion de euro pe an

România nu mai are niciun bancher în topul câştigurilor din sectorul bancar european aferente anului 2014, publicat de Autoritatea Bancară Europeană, după ce în 2013 era prezentă cu doi reprezentanţi.

Aeroportul Henri Coandă, în top 3 aeroporturi europene cu cea mai mare creştere a traficului

Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost clasat de către Airports Council International-Europe, pe locul al treilea în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în luna februarie, potrivit unui anunţ făcut de CNAB.

Topul celor 10 ţări care execută cei mai mulţi oameni de pe planetă

Potrivit Amnesty International , o organizaţie a dreputurilor omului ce-şi are sediul la la Londra, care se opune cu fermitate pedepsei cu moartea, numărul execuţiilor în rândul oamenilor a crescut cu aproape 50% în întreaga lume, în 2015, scrie Business Insider .

Top 5 cele mai otrăvitoare flori

Frumoase, florile ne colorează viaţa şi ne bucură ochiul, dar unele dintre aceste minunate creaţii ale naturii pot provoca dureri de cap, convulsii sau pur şi simplu pot omorî, notează Descoperă.