trafic

Accident major pe autostrada A1 în care au fost implicate şapte maşini. Trafic BLOCAT

Traficul rutier este blocat, la ora transmiterii ştirii, pe autostrada 1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 18+500, pe sensul către Capitală, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate şapte autoturisme, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Trafic rutier blocat pe Autostrada A3: Două persoane au fost rănite într-un accident

Două persoane au fost rănite, vineri seara, una fiind în stare gravă, după impactul dintre două maşini pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, potrivit Centrului Infotrafic.

Inedit: Un bărbat din China a reuşit să reducă substanţial timpul navetei zilnice printr-o metodă ingenioasă | VIDEO

Un bărbat din sud vestul Chinei s-a decis să „ocolească” traficul în drum spre locul de muncă şi să vâslească în loc să stea la volanul maşinii, scrie dailymail.co.uk.

Verdict final: 25 de persoane, acuzate de trafic de minori, achitate, după ce faptele s-au prescris

Procesul în care au fost judecate 25 de persoane, majoritatea din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, s-a încheiat, după aproape 9 ani, în acest dosar intervenind prescrierea faptelor în urma schimbării încadrării juridice. Ancheta a fost dispusă după ce 160 de copii romi au fost găsiţi la cerşit în Anglia.

Accident teribil pe A1. Trafic oprit, după ce un tir a intrat pe contrasens – FOTO

Traficul rutier este blocat total pe Autostrada A1 Sibiu – Sebeş, după ce un tir a derapat, a distrus glisiera mediană şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit un alt tir. Unul dintre şoferi este rănit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

BREAKING: Trafic aerian suspendat pe Aeroportul Iaşi

Traficul aerian a fost suspendat, luni dimineţa, din cauza cenţii dense, pe Aeroportul din Iaşi, nicio cursă nereuşind să decoleze sau să aterizeze.

Infotrafic: Se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri naţionale din estul ţării

Circulaţia se desfăşoară, duminică, în condiţii de ceaţă care reduce vizibilitatea sub 70 de metri pe mai multe drumuri naţionale din estul ţării, informează Centrul Infotrafic. Şapte judeţele sunt la această oră sub avertizare cod galben de ceaţă.

Autostrada Bucureşti-Constanţa, închisă închisă la kilometrul 52 din cauza unui autocamion răsturnat

Autostrada Bucureşti-Constanţa este închisă la kilometrul 52, din cauza unui autocamion răsturnat în şanţ, informează Centrul INFOTRAFIC, precizând că se estimează că traficul va fi reluat în 30-40 de minute. În prezent, traficul către mare este deviat.

Vremea rea provoacă probleme: Zeci de localităţi nu au energie electrică. Numărul consumatorilor fără energie electrică a atins cifra de 120.000/ Trafic restricţionat de viscol pe mai multe zone | SITUAŢIA DRUMURILOR

În prezent, sunt implicaţi în acţiunile de deszăpezire şi combatere a poleiului de pe reţeaua rutieră naţională peste 4.000 de oameni, aflaţi în bazele şi comandamentele de la nivel regional şi central, având în vedere alertele meteorologice, a informat Ministerul Transporturilor (MT).

Circulaţie reluată pe Autostrada Soarelui, în condiţii de iarnă

Traficul rutier pe sectorul Bucureşti – Drajna Nou al autostrăzii A2, închis după o noapte de coduri galbene şi portocalii de precipitaţii abundente de ploi îngheţate ce produc polei, a fost reluat, în condiţii de iarnă.

UPDATE: Circulaţia rutieră redeschisă pe DN 2B, între Buzău şi Brăila

Circulaţia rutieră a fost redeschisă, joi după-amiaza, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe DN 2B, între Buzău şi Brăila, unde fusese decisă oprirea traficului din cauza poleiului, anunţă CNAIR.

Atenţie la polei! Trenurile circulă în condiţii speciale, la intrarea în Capitală/ Trafic rutier îngreunat pe mai multe artere

La aceasta oră, trenurile circulă în condiţii speciale la intrarea în Capitală, între staţiile Periş - Buftea - Chitila - Bucureşti Nord, pe ambele sensuri, din cauza poleiului depus pe linia de contact. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, din cauza poleiului, pe mai multe artere rutiere din ţară. În judeţele Constanţa şi Tulcea ceaţa densă a redus vizibilitatea local sub 50 de metri.

Trafic BLOCAT pe o arteră dintr-un municipiu din cauza unui şofer de autobuz: Acesta a mers la un magazin fără să tragă frâna

Şoferul unui autobuz a primit o amendă de peste 4.000 de lei după ce a coborât fără să asigure maşina, iar autobuzul a alunecat peste un scuar, blocând parţial o intersecţie din municipiul Constanţa.

Brigada Rutieră, despre cum se circulă marţi în Bucureşti, după un nou val de ninsori/ Primăria Capitalei: Străzile sunt „la negru” în proporţie de 95%

Circulaţia se desfăşoară în Bucureşti în condiţii de iarnă, la ora 11.00 fiind înregistrate valori ridicate de trafic pe arterele principale ale Capitalei, însă nu au fost sesizate zone blocate şi nici accidente, informează Brigada Rutieră.

Traficul rutier a fost oprit pe un drum naţional din cauza copacilor încărcaţi de zăpadă

Traficul rutier este oprit, luni seara, pe DN 13B Praid – Gheorgheni, din judeţul Harghita, din cauza copacilor încărcaţi de zăpadă, care se pot rupe sub acţiunea vântului, devenind pericol pentru circulaţie.

Datele care arată că bucureştenii nu au unde să-şi petreacă timpul liber când sunt în oraş. Ce s-a întâmplat în primele zile din 2019

Bucureştenii au ales să petreacă primele două zile din 2019, zile libere pentru majoritatea salariaţilor, în mallurile din Capitală. Astfel, potrivit reprezentanţilor AFI Cotroceni, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Bucureşti, traficul în primele două zile din an a fost cu o treime mai mare faţă de restul zilelor.

Oficialii străini vor avea prioritate în traficul din România până pe 30 iunie. Preşedintele Iohannis a emis decretul

Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea ordonanţei privind însoţirea cu autovehicule ale poliţiei rutiere, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, a şefilor delegaţiilor străine care participă pe teritoriul României la şedinţele prilejuite de preşedinţia română a Consiliului UE.

Trafic INTENS în zonele turistice. Pe Valea Prahovei se circulă cu 30-40 km/h spre Bucureşti/ Coadă de peste 4 km de maşini în staţiunea Rânca

Traficul rutier este foarte intens pe DN1, formându-se coloane de maşini în zona mai multor staţiuni, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova. Pe DN 1A se circulă cu 30-40 de kilometri pe oră către Bucureşti.

UPDATE Circulaţia trenurilor, reluată pe o rută din Cluj. Un accident rutier blochează în continuare DN1

Traficul rutier şi cel feroviar a fost întrerupt în judeţul Cluj, după un accident în care au fost implicate un autotren, un autoturism şi un microbuz. Trei persoane au fost rănite.

Minivacanţa de Revelion. Trei staţiuni de pe Valea Prahovei, sufocate de trafic. Aglomeraţie pe DN1 către Bucureşti/ UPDATE: Coloane întinse pe km, la intrările în Poiana Braşov şi Rânca

Traficul rutier este intens, miercuri, pe DN1, în Sinaia, Buşteni şi Azuga, către Bucureşti. S-a format o coloană de maşini în mişcare în zona Comarnic spre Braşov, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Trafic restricţionat pe Calea 13 Septembrie din Capitală, după ce două maşini s-au ciocnit

Traficul este restricţionat pe Calea 13 Septembrie din Capitală, după ce luni seară a avut loc un accident între două maşini, una dintre acestea fiind răsturnată, informează Brigada Rutieră, care mai precizează că o persoană este rănită uşor.

Peste 174.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

Peste 174.000 de persoane au trecut frontiera în ultimele 24 de ore, dintre care aproape 96.000 au ieşit din ţară. Duminică dimineaţă, timpul mediu de aşteptare la Giurgiu - Ruse, la ieşire, este de o oră, iar la Siret, Petea şi Urziceni de jumătate de oră.

Trafic aglomerat pe DN1, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei

Traficul rutier s-a aglomerat pe DN1 în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, formându-se coloane de maşini către Comarnic şi Buşteni. În Predeal se circulă bară la bară pe ambele sensuri de mers.

CARAMBOL pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Coloană de maşini de opt kilometri

Trei maşini au fost implicate, miercuri, într-un carambol pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, în zona localităţii Vânătorii Mici, din judeţul Giurgiu, traficul rutier spre Capitală s-a desfăşurat pe banda de urgenţă, prin dirijarea Poliţiei Rutiere.

Trafic rutier intens în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei; viteza de deplasare: 30-40 km/h

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, duminică, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, unde s-au format coloane, iar viteza de deplasare este de 30 – 40 de kilometri pe oră.

Traficul rutier a fost reluat pe drumul blocat din cauza unei avalanşe

Traficul rutier a fost reluat, pe un fir, alternativ, în ambele sensuri, pe DN 66 Petroşani - Bumbeşti Jiu, în judeţul Hunedoara, după ce drumul fusese blocat din cauza unei avalanşe, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

IMAGINILE ZILEI Moment ŞOCANT, filmat noaptea în Baia Mare: Tineri teribilişti stau agăţaţi în spatele unui troleibuz

Trei tineri care stau agăţaţi în spatele unui troleibuz au fost filmaţi de un şofer aflat în trafic, în Baia Mare, iar imaginile postate pe facebook au devenit virale. Conducerea societăţii de transport local face apel ca teribiliştii să înceteze aceste fapte, pentru că pot avea loc accidente grave.

IMAGINILE ZILEI: Traficul rutier între Novaci si Rânca, judeţul Gorj, închis din cauza ninsorilor, redeschis

Traficul rutier între Novaci si Rânca, judeţul Gorj, închis duminică din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, a fost redeschis luni.

Bebeluş cu febră, aflat într-o maşină blocată din cauza ninsorii pe DN 1D, salvat de jandarmi din Prahova | FOTO, VIDEO

Un bebeluş care avea febră a fost salvat, sâmbătă, de jandarmii din Prahova, care au intervenit pe DN 1D, unde mai multe maşini erau blocate în trafic din cauza ninsorii. Într-unul dintre vehicule era copilul, împreună cu mama sa, cei doi neputând ajunge la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La scurt timp după ce a fost oprită în trafic, o femeie a primit mai multe mesaje de la poliţistul care a reţinut-o. Bărbatul a fost suspendat din funcţie

Un poliţist din statul american Rhode Island riscă să fie concediat şi amendat după ce i-a trimis unei femei pe care a oprit-o în trafic mesaje indecente.

ALERTĂ ANM: Ceaţă pe mai multe drumuri din ţară şi pe două autostrăzi/ Noi avertizări cod galben

Meteorologii au prelungit avertizările cod galben de ceaţă pentru patru judeţe, până la ora 14.00. De asemenea, două judeţe noi au intrat sub cod galben de ceaţă.

ACCIDENT în zona Podului Grant din Capitală. Patru maşini s-au ciocnit. Traficul este restricţionat

Circulaţia este restricţionată, la ora transmiterii ştirii, pe Calea Crângaşi, după ce a avut loc un accident cu patru maşini, care nu au păstrat distanţa de mers la urcare pe Podul Grant, informează Brigada Rutieră, care precizează că o persoană e rănită uşor.

Trafic îngreunat în Vrancea după ce sticle cu băuturi răcoritoare dintr-un TIR s-au răsturnat

Traficul este îngreunat, luni dimineaţa, pe DN 2 Focşani – Râmnicu Sărat, în localitatea Dumbrăveni, judeţul Vrancea, după ce mai multe sticle cu băuturi răcoritoare dintr-un TIR s-au răsturnat pe şosea.

INFOTRAFIC, ora 17.30 | Trafic intens pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti şi pe DN7 Valea Oltului/ Circulaţia rutieră pentru cei care se întorc din minivacanţa de 1 decembrie

Circulaţia rutieră este intensă pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers către Bucureşti, din cauza unui accident, iar pe DN7 Valea Oltului se circulă bară la bară pe o distanţă de şapte kilometri.

Accident pe Autostrada Bucureşti – Piteşti: Circulaţie îngreunată pe sensul spre Capitală/ Coloană de maşini de trei kilometri

Circulaţia rutieră este îngreunată pe autostrada A1, sensul către Bucureşti, din cauza unui accident produs în zona localităţii Ciorogârla, judeţul Ilfov. O coloană de maşini de trei kilometri s-a format în zonă.

Circulaţia rutieră în minivacanţa de 1 decembrie. Trafic îngreunat pe Valea Prahovei. Zona în care se merge în coloană, cu 30 de km/oră

Poliţia Română, prin Centrul Informatic, anunţă că vineri (în jurul orei 11.00) se circulă în coloană în zona localităţii Comarnic, pe DN1. Totodată, în aceea zonă, nu se circulă cu o viteză mai mare de 20-30 de km pe oră.

Târgul de Crăciun Bucureşti: Ce restricţii de circulaţie vor fi în zonă

Începând din 30 noiembrie şi până pe 27 decembrie, în Piaţa Constituţiei va fi organizat „Târgul de Crăciun Bucureşti”. Cu această ocazie, Brigada Rutieră va restricţiona traficul pe bulevardele din centrul Capitalei.

Trafic aglomerat în Capitală. 11 accidente rutiere în ultimele ore. Brigada Rutieră anunţă restricţii de circulaţie în mai multe zone

11 accidente rutiere au fost înregistrate pe raza Capitalei în ultimele 24 de ore, informează Brigada Rutieră. Ca urmare a unor lucrări la infrastructura rutieră, miercuri, Brigada Rutieră din cadrul poliţiei Capitalei a instituit restricţii de circulaţie în mai multe zone.

Brigada Rutieră despre cum se circula în Bucureşti luni, 19 noiembrie

Traficul din Capitală se desfăşoară, la ora transmiterii ştirii, în condiţii de iarnă, valorile fiind normale, fără probleme notabile din cauza zăpezii, informează Brigada Rutieră, care mai precizează că aproximativ 100 de poliţişti se află în intersecţii pentru a dirija circulaţia.

Trafic blocat pe DN 7, în Argeş, după coliziunea dintre trei maşini:o persoană rănită

Traficul rutier este blocat, duminică, pe DN 7, în localitatea Bascov, din judeţul Argeş, după un accident în care au fost implicate trei maşini. Unul dintre şoferi, a cărui maşină s-a răsturnat, este rănit, potrivit Centrului Infotrafic.