traian berbeceanu

De la Bucureşti la Deva. Traian Berbeceanu a fost numit manager public al unui oraş din Transilvania

Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, este de luni manager public al oraşului Deva.

Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, s-a reînscris în PNL

„În luna octombrie a anului trecut domnul prim-ministru Ludovic Orban mi-a propus să preiau funcţia de Prefect al Capitalei, iar prevederile de la acea dată a Codului Administrativ au impus demisia mea din PNL. Am facut-o cu strângere de inimă… Unii au înţeles greşit faptul că nu mai eram membru de partid, chiar au crezut […]

Restricţiile anti COVID-19 din Bucureşti, discutate în şedinţa de la Prefectura Capitalei

  Restricţiile anti COVID-19 din Bucureşti, discutate în şedinţa de la Prefectura Capitalei „Azi (vineri – n.r.), la ora 13, va avea loc un comitet municipal pentru situaţii de urgenţă în clădirea Prefecturii. O să fiu acolo şi vom da declaraţii pe acest subiect imediat după această întâlnire”, spune Nicuşor Dan. Miercuri, incidenţa cazurilor de Covid-19 […]

Prefectura Capitalei nu intenţionează impunerea de noi restricţii în domeniul HoReCa

Nu se impune adoptarea de măsuri suplimentare pentru creşterea siguranţei populaţiei, transmite Prefectura Capitalei, după ce prefectul Traian Berbeceanu s-a întâlnit cu reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HoReCa).

Vlad Voiculescu va discuta şi cu prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, despre carantinarea Bucureştiului

Prefectul Capitalei, Traian Berbecenu, tratează cu seriozitate contextul epidemiologic. Acesta a anunţat că toate instituţiile vor fi controlate în mod neaşteptat, chiar de el. În cazul în care anumite nereguli vor fi constatate, şefii instituţiilor respective vor fi traşi la răspundere. Astăzi, începând cu ora 10:00, va avea loc o intălnire cu toţi resprezentanţii instituţiilor […]

Traian Berbeceanu a depus jurământul în funcţia de prefect, în faţa Ministerului de Interne

„Domnul Berbeceanu Traian exercită, cu caracter temporar, în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al municipiului Bucureşti”, se arată în hotărârea de guvern. Ştire în curs de editare Ludovic Orban a declarat în decursul zilei de luni că va analiza activitatea prefectului Capitalei, după ce acesta a declarat că nu cunoaşte care este numărul celor […]

Traian Berbeceanu, numit prefect al Capitalei

Traian Berbeceanu a fost numit prefect al Capitalei. Hotărârea de Guvern prin care acesta a fost numit, cu caracter temporar, a fost publicată joi seara în Monitorul Oficial.

Traian Berbeceanu a fost validat în funcţia de prefect al Capitalei

„Domnul Berbeceanu Traian exercită, cu caracter temporar, în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al municipiului Bucureşti”, se arată în hotărârea de guvern. Ludovic Orban a declarat în decursul zilei de luni că va analiza activitatea prefectului Capitalei, după ce acesta a declarat că nu cunoaşte care este numărul celor îmbolnăviţi sau rata de infectare. […]

Traian Berbeceanu, şeful de Cabinet al ministrului de Interne: „La violenţă trebuie răspuns cu violenţă!”

Comisarul Traian Berbeceanu, şeful de Cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela anunţă că forţele de ordine vor fi „intransigente cu derbedeii” şi vor face tot ce trebuie pentru a restabili liniştea şi ordinea publică, referindu-se la cazurile de la Hunedoara, Săcele sau Bucureşti.

„Eram doar un copil / Nici 10 ani n-aveam”. Fiul lui Traian Berbeceanu a lansat o piesă hip-hop despre momentul arestării tatălului său | VIDEO

Fiul lui Traian Berbeceanu, Bogdan, a lansat o piesă hip-hop numită „Momente grele” în care vorbeşte despre experienţa prin care a trecut atunci când tatăl lui a fost arestat. „Au fost zile cumplite pentru el”, a scris, pe Facebook, fostul şef al BCCO Alba.

Interior Minister Announces Traian Berbeceanu as New Chief of Staff

Romanian Interior Minister Marcel Vela announced on Thursday that he decided to appoint police commissioner in reserve Traian Berbeceanu as his new chief of staff.

Traian Berbeceanu, numit şef de cabinet al ministrului de Interne. Prima reacţie: „Va fi bine! Doamne ajută!”

Traian Berbeceanu, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne, a anunţat, joi, ministrul Marcel Vela.

Dosarul lui Traian Berbeceanu: Înalta Curte suspendă procesul şi sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, miercuri, suspendarea apelului în care este judecat fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba, Traian Berbeceanu, şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu patru întrebări.

Dosarul lui Traian Berbeceanu: Procurorii DIICOT şi cei din Parchetul General s-au contrazis pe sesizarea Curţii de Justiţie a UE

Procurorii din Parchetul General şi cei din DIICOT au pus concluzii diferite, luni, în dosarul fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba, Traian Berbeceanu, referitor la sesizarea Curţii de Justiţie a Ununii Europene.

Traian Berbeceanu se întoarce împotriva lui Carmen Dan, după moartea poliţistului: Nu, doamnă ministru, colegul nostru nu avea echipament de protecţie

Fostul şef BCCO Alba, comisarul Traian Berbeceanu, a transmis, pe Facebook, un mesaj după moartea poliţistului aflat în misiune în Timiş, reproşându-i ministrului de Interne, Carmen Dan, că agentul nu avea echipamentul de protecţie promis în urmă cu doi ani.

Marian Godină şi Traian Berbeceanu o ironizează pe Viorica Dăncilă pe Facebook

Poliţistul Marian Godină şi comisarul DIICOT Traian Berbeceanu, naşul lui de cununie, au parodiat-o pe Viorica Dăncilă într-o postare pe Facebook.