transparency international

Ucraina câştigă teren în celalalt război al său. Oficial: „Nu mai există persoane sau posturi în Ucraina pe care agenţiile anticorupţie să nu le poată atinge”

Ucraina a luptat împotriva corupţiei endemice încă din primele zile ale independenţei sale, în 1991, iar oficialii guvernamentali şi activiştii independenţi spun că această luptă este esenţială pentru a câştiga războiul pe care îl duce cu Rusia. Ei au avut un oarecare succes. Organizaţia anticorupţie Transparency International plasează Ucraina la cel mai înalt nivel din 2006 încoace: în prezent se află pe locul 104 din 180 de ţări în Indicele de percepţie a corupţiei.

Cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană. Pe ce loc este Rusia – raport mondial Transparency International

Ultimul raport al Transparency International arată că Ungaria este percepută ca având cel mai mare nivel de corupţie din sectorul public din UE.   Cu scoruri cuprinse între 42 şi 46 din 100, Ungaria, Bulgaria şi România se află la mare distanţă de primele trei ţări scandinave din UE, Danemarca fiind încoronată ca fiind cea […]

Transparency International: În România, percepţia asupra corupţiei din sistemul public se menţine

În România, percepţia asupra corupţiei din sistemul public este similară de la un an la altul (46 de puncte din 100 în anul 2022, 45 de puncte în 2021), variaţiile de un punct sau două fiind considerate ca nesemnificative la nivel de percepţie, arată organizaţia Transparency International.

Transparency International: România, printre cele mai corupte trei ţări din UE

România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria şi Bulgaria, arată Indicele de Percepţie a Corupţiei 2021 publicat marţi de Transparency International.

SUA cad 6 locuri în raportul Transparency International privind percepţia asupra corupţiei şi ajunge la nivelul din 2011

Statele Unite au ajuns pe locul 22 în raportul Indicele de Percepţie a Corupţiei (CPI) pe 2018, realizat de organizaţia Transparency International, înregistrând o scădere şase locuri faţă de anul 2017.

Corupţia a favorizat apariţia mişcărilor radicale precum SI sau Boko Haram, potrivit unui raport Transparency International

Guvernele occidentale trebuie să lupte împotriva corupţiei care a contribuit, în Irak, Libia şi Nigeria, la apariţia mişcărilor radicale cum ar fi reţeaua Stat Islamic (SI) sau organizaţia Boko Haram, a denunţat Transparency International.

Transparency International: România, pe locul 57 în lume în raportul privind indicele corupţiei

România se află pe locul 57 la nivel global în raportul privind indicele de percepţie corupţiei, cu 48 de puncte din maxim 100, în raportul privind indicele de percepţie a corupţiei (IPC) în 2016, realizat de Transparency International.

România, pe locul 58 între statele lumii în Indicele de Percepţie a Corupţiei

România ocupă locul 58 între statele lumii în Indicele de Percepţie a Corupţiei, fiind pe aceeaşi poziţie cu Grecia şi în urma unor ţări ca Rwanda, Namibia, Arabia Saudită, Malaysia, Cuba şi Ghana, potrivit clasamentului întocmit de Transparency International.

Corina Creţu şi Transparency International au lansat un proiect pentru o bună utilizare a fondurilor UE

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, a prezentat, joi, la Berlin, un proiect-pilot elaborat împreună cu Transparency International prin care CE îşi propune să garanteze buna utilizare a fondurilor europene prin oferirea de ajutor statelor membre, regiunilor şi oraşelor.

TOPUL celor mai corupte ţări din lume în 2014. Ce loc ocupã România

Corupţia a crescut în China, Turcia şi alte ţări cu o creştere economică puternică, avertizează organizaţia nonguvernamentală (ONG) Transparency International (TI), reclamând efortul marilor pieţe financiare împotriva spălării banilor în raportul anual publicat miercuri.

EU Integrity Watch: Daniel Buda-locul 2 în topul europarlamentarilor cu venituri din alte activităţi

Europarlamentarul PDL Daniel Buda se află pe locul 2 în topul europarlamentarilor cu venituri din alte activităţi - peste 21.000 de euro lunar, pe primul loc situându-se franţuzoaica Nathalie Griesbeck (ALDE), potrivit bazei de date EU Integrity Watch, lansată luni de Transparency International.

HARTA CORUPŢIEI: Topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de dare de mită

Sierra Leone conduce, la nivel mondial, topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de acordare de mită, în timp ce în Europa cei mai mulţi oameni care au recunoscut că au plătit mită cel puţin o dată au fost din Ucraina, potrivit Barometrului global al corupţiei publicat marţi de organizaţia Transparency International.

Ponta despre clasamentul Transparency International: În 2013, să intrăm în topul primelor 50 de ţări

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca raportul din 2013 al Transparency International în privinţa corupţiei să situeze România în primele 50 de state ale lumii.

România, mai puţin coruptă decât în 2011. Clasamentul corupţiei la nivel mondial. Ce loc ocupă ţara noastră

Corupţia continuă să facă ravagii în lume, apreciază Transparency International în raportul său asupra corupţiei în 2012 publicat miercuri la Berlin, relatează AFP, care prezintă primele şi ultimele ţări din clasament, percepute ca necorupte şi, respectiv, cele mai corupte.

Raportul Transparency International pe 2012: Corupţia continuă să facă ravagii în zona euro

Corupţia continuă să facă ravagii în lume şi afectează, în zona euro, ţările cele mai lovite de criză, şi anume Grecia şi Italia, a căror poziţie se deteriorează, anunţă Transparency International (TI) în raportul său anual publicat miercuri.

Corupţia adânceşte criza euro. Care sunt cele mai corupte state din Europa şi pe ce loc se află România în top

Corupţia adânceşte criza datoriilor în Europa, apreciază Transparency International, care insistă asupra poziţiei ocupate de Italia şi Grecia în raportul său anual publicat joi.

Romania Faces Unprecedented Institutional, Social Crisis – Transparency International

Romania faces an unprecedented institutional and social crisis, being affected by decisions that perturb the system and contribute to public sector’s vulnerability to corruption, Victor Alistar, head of Transparency International Romania, said Wednesday.

ANI a sesizat Parchetul în legătură cu un posibil fals comis de Victor Alistar

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat, marţi, procurorii, cerându-le să cerceteze un posibil fals în declaraţii comis de liderul Transparency International România, Victor Alistar, dar şi de Codru Vrabie, reprezentantul ONG-urilor în CNI, forul care veghează la buna funcţionare a ANI.

TI: Romanian Govt Efforts To Fight Corruption ‘Ineffective’

More than half of Romanians believe government’s actions against corruption are ineffective, Berlin-based watchdog Transparency International (TI) said Wednesday.

Romania Is EU’s Second-Most Corrupt Country – Transparency International

Romania is no longer the most corrupt country in the European Union as in 2007, according to the most recent corruption perceptions index published Tuesday by Transparency International, which has Bulgaria filling that top spot.

TI: Romania Scores Badly On Corruption Progress

Romania scored poorly on corruption fighting last year, and the only sectors that registered some progress were healthcare and police activities, Transparency International Romania said in its National Corruption Report released Thursday.