travolta

Costumul alb al lui John Travolta din ‘Saturday Night Fever’ ajunge la 260.000 de dolari la licitaţie

Costumul alb din trei piese purtat de John Travolta în "Saturday Night Fever" a ajuns la 260.000 de dolari la o licitaţie din California.

John Travolta şi Olivia Newton-John, la 43 de ani după lansarea filmului Grease

Au trecut 43 de ani de atunci, dar au reuşit să stârnească o revoluţie în dans şi în modă. Multe generaţii de tineri au fredonat piesa “You`re the one that I want” şi au reprodus celebrele scene din Grease. După 43 de ani, John Travolta şi Olivia Newton-John nu au uitat nici ei filmul care […]

John Travolta şi Olivia Newton John s-au reunit la 41 de ani de la lansarea filmului care i-a consacrat

John Travolta şi Olivia Newton John s-au reunit pentru prima dată după 41 de ani în costumaţia personajelor din filmul „Grease”, relatează ladbible.com.

John Travolta mulţumeşte scientologilor care l-au ajutat să îşi revină după moartea fiului său

Actorul John Travolta, membru activ al cultului scientologic, şi-a exprimat duminică, la Londra, recunoştinţa faţă de scientologii care l-au ajutat să îşi revină după decesul fiului său, Jett, în 2009, considerat "cel mai rău lucru" care i s-a întâmplat actorului.

Soţia lui John Travolta a păstrat tăcerea în timpul naşterii, potrivit tradiţiei scientologice

Kelly Preston, soţia actorului american John Travolta, care a născut în noiembrie 2010 un băieţel, a declarat că a păstrat tăcerea în timpul naşterii, pentru a respecta o tradiţie a cultului scientologic, informează dailymail.co.uk.

John Travolta a renunţat la procesul intentat unor persoane care au încercat să-l şantajeze

John Travolta şi-a retras acuzaţiile la adresa a două persoane care au încercat să-l şantajeze după moartea fiului său, Jett, în ianuarie 2009, iar procurorul de caz a cerut închiderea dosarului, chiar dacă juriul a fost ales şi procesul a avut deja un termen, informează popeater.com.

John Travolta va fi din nou tată, la 17 luni de la decesul fiului său

John Travolta şi soţia sa, Kelly Preston, au anunţat marţi că aşteaptă un copil, la 17 luni de la moartea fiului lor, Jett, la vârsta de 16 ani, din cauza unor tulburări cerebrale.

Doi câini ai lui John Travolta, omorâţi pe un aeroport din Maine

Doi câini aparţinând lui John Travolta au fost loviţi şi omorâţi de un vehicul de serviciu de pe Aeroportul Internaţional Bangor din Maine (SUA), accidentul având loc după aterizarea unui avion care transporta membri ai familiei celebrului actor, informează heraldonline.com.

John Travolta, audiat ca martor în Bahamas

Actorul american John Travolta va fi audiat ca martor, în Bahamas, în procesul pe care l-a intentat unor persoane care au încercat să obţină de la el, prin şantaj, 25 de milioane de dolari, după moartea fiului său, Jett, în ianuarie 2009.

Paramedic din Bahamas, acuzat de tentativă de extorcare a familiei Travolta

Un paramedic din Bahamas a pledat nevinovat şi a fost reţinut în arest, fără posibilitatea de a ieşi pe cauţiune, luni, în urma acuzaţiei de participare la tentativa de extorcare, cu suma de 25 de milioane de dolari, a familiei Travolta, după decesul fiului actorului, în ianuarie.

O senatoare din Bahamas, acuzată de tentativă de extorcare a familiei Travolta

Un senator din Bahamas şi un paramedic au fost puşi sub acuzaţie pentru tentativă de extorcare a actorului John Travolta, cu fotografii ale fiului acestuia, Jett, care a murit la începutul lui ianuarie, în locuinţa familiei din acest arhipelag.

Tentativă de extorcare a familiei Travolta

În timp ce John Travolta şi Kelly Preston plâng moartea lui Jett, fiul lor adolescent, poliţia din Bahamas investighează cel puţin două persoane, originare din exotica insulă, pentru tentativă de extorcare a familiei celebrului actor, informează accesshollywood.com.

Tom Cruise deplânge moartea fiului lui John Travolta

Tom Cruise a calificat moartea fiului lui John Travolta, survenită pe 2 ianuarie, drept "un eveniment oribil" şi a dezminţit faptul că scientologia, ai cărei adepţi sunt cei doi actori, le-ar interzice membrilor ei să folosească medicamente pentru tratarea unor boli.

Decesul lui Jett Travolta, provocat de „tulburări cerebrale” (Galerie Foto)

Jett Travolta, fiul actorului american John Travolta, a decedat, vineri, din cauza unei "tulburări cerebrale", a declarat un reprezentant al biroului de servicii funerare din Bahamas, după autopsie.

Travolta a vorbit despre decesul fiului său

John Travolta a oferit primele detalii despre decesul fiului său adolescent, Jett, în vârstă de 16 ani, în timp ce se afla cu familia în vacanţă în Bahamas, potrivit informaţiilor oferite de poliţie şi de avocatul starului, preluate de dailymail.co.uk.

Jett Travolta va fi înmormântat săptămâna viitoare, în Florida

Fiul lui John Travolta, Jett, care a murit vineri, pe când se afla cu familia în vacanţă în Bahamas, va fi înmormântat, cel mai probabil, în Florida, a declarat avocatul familiei actorului american, citat de variety.com.

Fiul lui John Travolta a murit

Fiul actorului John Travolta, Jett, în vârstă de 16 ani, a murit vineri, în timp ce se afla cu familia în vacanţă în Bahamas, potrivit informaţiilor oferite de poliţie şi de avocatul starului.

Travolta şi Denzel Washington în remake-ul thriller-ului „Piraţii de la metrou”

John Travolta va juca, alături de Denzel Washington, câştigător al unui premiu Oscar, în remake-ul unui thriller din anii '70, "Piraţii de la metrou"/ "The taking of Pelham 1, 2, 3", care va fi regizat de Tony Scott, informează variety.com.