tren

Incendiu de vegetaţie între Bucureşti Nord şi Bucureşti Băneasa: patru trenuri oprite

Patru trenuri staţionează, duminică seara, pe traseu din cauza unui incendiu de vegetaţie între Bucureşti Nord şi Bucureşti Băneasa.

Lucrările de infrastructură ale MAV Start afectează circulaţia trenurilor

CFR Călători a anunţat lucrări pe teritoriul de infrastructură cuprins între staţiile Nyrabrany şi Debrecen, din Ungaria, care vor afecta circulaţia trenurilor româneşti.

Modificări în circulaţia trenurilor din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară

Vor interveni modificări în circulaţia trenurilor pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară, solicitate şi efectuate de către CNCF CFR SA – administratorul căii ferate.

Trenul Mangalia-Timişoara, şase ore de întârziere. Alte cinci trenuri au acumulat întârzieri de peste două ore

„Urmare închiderii accidentale de către CNCF CFR S.A. în data de 17.08.2024, între orele 2 şi 6.30, a liniei curente Drăgăneşti Olt-Fărăşele mai multe trenuri cu circulaţie pe Magistrala 100 acumulează întârzieri cuprinse între 123 şi 361 minute”, a aanunţat sâmbătă dimineaţa CFR Călători. Compania precizează că celălalt fir de circulaţie este închis de mai […]

Modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări între staţiile Tecuci – Tecuci Nord

CFR Călători anunţă că, în luna septembrie, din cauza unor lucrări între staţiile Tecuci – Tecuci Nord, vor interveni modificări în circulaţia unor trenuri.

Ilfov. Trafic feroviar închis între staţiile Pasărea şi Brăneşti

Traficul feroviar este închis temporar la această oră între staţiile Pasărea şi Brăneşti, pe firul 1, din cauza unui deranjament la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact.

Rusia: Cel puţin 140 de răniţi după o coliziune între un tren şi un camion

Cel puţin 140 de persoane au fost rănite luni în sudul Rusiei, când un tren care transporta 800 de pasageri s-a ciocnit cu un camion la o trecere la nivel cu calea ferată, provocând deraierea a nouă vagoane, au anunţat Căile Ferate Ruse.

Un tren de pasageri a deraiat în Rusia. Zeci de persoane sunt rănite

Câteva zeci de persoane au fost rănite luni după ce un tren de pasageri a deraiat în regiunea Volgograd din sudul Rusiei, au raportat agenţiile de ştiri ruse, citate de Reuters.

Discursul lui Orban la Băile Tuşnad: Aderarea la Schengen, critici la adresa UE şi strategii viitoare

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, în deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că anul acesta nu a primit îndrumare diplomatică din Bucureşti. S-a întâlnit din nou cu premierul român, iar dacă anul trecut a fost „the beginning of a beautiful friendship”, anul acesta poate fi caracterizat prin „avansăm”. […]

Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa. Serviciile Eurostar, afectate

Eurostar a anunţat că serviciile feroviare între Londra şi Paris au fost perturbate de actele de vandalism din Franţa, rezultând mai multe anulări şi timpi de călătorie mai lungi.

Circulaţie feroviară oprită între Lehliu şi Săruleşti, din cauza unui tren defect

Circulaţia feroviară este oprită temporar, miercuri, de la ora 10:10, pe intervalul Lehliu - Săruleşti, din cauza unui deranjament tehnic la locomotiva trenului IC 538.

NEWS ALERT Multiple victime după impactul dintre două trenuri în zona Gării Basarab

UPDATE Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că vineri seară, in jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) şi apoi de cuplare la garnitură s-a produs tamponarea primului vagon, […]

Un vagon al trenului de călători Curtici-Bucureşti a deraiat între staţiile Rupea şi Racoş. Pasagerii au fost preluaţi de autocare

UPDATE Pasagerii din trenul Curtici-Bucureşti, preluaţi de autocare, după ce un vagon a deraiat Pasagerii trenului internaţional Curtici-Bucureşti Nord vor fi preluaţi de autocare şi duşi în Braşov, după ce un vagon al garniturii a deraiat sâmbătă între staţiile Rupea şi Racoş, anunţă CFR SA.   Potrivit companiei, este vorba de aproximativ 200 de călători din […]

CFR Călători: Pasagerii care deschid uşa trenului în timpul mersului, amenzi de până la 400 de lei

Compania de transport feroviar de călători arată că persoanele care călătoresc cu trenul trebuie să respecte normele şi să nu pună în pericol siguranţa lor sau a altor pasageri. CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a uşii în timpul mersului. Potrivit […]

CFR Călători suplimentează de marţi capacitatea de transport între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu

CFR Călători a anunţat că va suplimenta de marţi capacitatea de transport între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, pe timpul lucrărilor care au dus la închiderea circulaţiei rutiere pe Valea Oltului.

10 trenuri oprite în gări între Bucureşti şi Constanţa din cauza unui incendiu de vegetaţie

Din cauza unui incendiu de vegetatie între Dragoş Vodă şi Ciulniţa, circulaţia feroviară pe Magistrala Bucureşti - Constanţa este oprită, duminică, iar 10 trenuri sunt oprite temporar în gările de pe traseu, informează CFR SA.

Capacitate dublă de transport cu trenul între Sibiu şi Vâlcea, după ce se închide Valea Oltului

Odată cu închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe Valea Oltului, în compunerea şi circulaţia trenurilor operate de CFR Călători vor interveni modificări, astfel că va fi capacitate dublă de transport cu trenul pentru a suplini faptul că nu se circulă rutier.

CFR Călători anunţă modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări

CFR Călători a anunţat modificări în circulaţia unor trenuri, în iulie şi august, din cauza unor lucrări.

Trenul estival de pe ruta Constanţa-Bucureşti Nord-Braşov nu va mai opri în Buftea

Din 15 iulie, trenul InterRegio 1936 de pe ruta Constanţa-Bucureşti Nord-Braşov-Sibiu nu va mai opri în Buftea. CFR Călători spune că măsura va ajuta la o mai bună împărţire a pasagerilor.

CFR Călători, despre trenul Mangalia-Oradea: Degajări de fum, aproape 3 ore întârziere

CFR Călători anunţă că s-au înregistrat degajări de fum în trenul Mangalia-Oradea şi că nu a fost vorba de un incendiu. Trenul care a plecat vineri seara din Mangalia are o întârziere de aproape trei ore.

Trenul Timişoara-Iaşi, întârziere de 5 ore, din cauza unei locomotive defecte

Trenul Timişoara-Iaşi va ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproximativ 5 ore, după ce locomotiva s-a stricat în staţia Lugoj, a anunţat duminică CFR Călători.

Circulaţia pe A2 şi pe magistrala feroviară Bucureşti-Constanţa, întreruptă din cauza unui incendiu de vegetaţie

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că un incendiu de vegetaţie se manifestă în apropierea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, din judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea este redusă, astfel că traficul rutier este oprit pe sensul către Capitală, fiind deviat pe la km. 35, […]

Copacii rupţi în timpul vijeliei din timpul nopţii ţin trenul pe loc între Topliţa şi Lunca Bradului

Circulaţia feroviară este oprită temporar, duminică dimineaţa, între Topliţa şi Lunca Bradului, după vijelia puternică din timpul nopţii în urma căreia mai mulţi copaci au fost rupţi şi au căzut pe gabaritul liniei.

Un buldoexcavator a fost lovit de un tren de călători

Un buldoexcavator a fost lovit, sâmbătă dimineaţă, de un tren între staţiile Roznov - Podoleni (SRCF Iaşi). Incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale la utilaj şi la locomotivă, care are rezervorul avariat.

România a ajuns la Köln susţinută de suporteri pe tot parcursul drumului

Drumul cu trenul spre Köln a durat aproximativ două ore, timp în care jucătorii s-au relaxat uitându-se la filme, citind sau jucându-se Uno. Trenul a atins o viteză impresionantă de 280 km/h, oferindu-le astfel jucătorilor o experienţă confortabilă şi rapidă, anunţă frf.ro. Ajunşi în Gara din Köln, echipa naţională a continuat călătoria cu autocarul, un […]

Circulaţie feroviară oprită între Bucureşti Nord şi Videle

Circulaţia feroviară este oprită între Bucureşti Nord şi Videle, din cauza unui tren privat de marfă stricat.

Pornesc la drum Trenurile Soarelui

CFR Călători lansează programul estival de transport Trenurile Soarelui, iar călătoria inaugurală cu trenul pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur are loc vineri.

Vagoane ale unui tren de călători, deraiate la intrare în Atârnaţi

Două vagoane din compunerea trenului 1596, care circulă în relaţia Craiova - Bucureşti Nord, au deraiat marţi la intrare în Atârnaţi. În tren se află, potrivit primelor informaţii, circa 200 de călători.

Grindeanu: Estimez că anul acesta va fi complet modernizat primul tren prin PNRR

Estimez că, încă de anul acesta, va fi complet modernizat primul tren prin contractele semnate şi finanţate prin PNRR, a anunţat marţi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Întârzieri de peste 3 ore în circulaţia unor trenuri din cauza unor deranjamente între Deva şi Ilteu

CFR Călători anunţă că mai multe trenuri au, joi, întârzieri care ajung şi la peste 3 ore din cauza unor deranjamente la infrastructura feroviară (lipsă tensiune) între staţiile Deva – Ilia – Zam – Ilteu.

Lucrări pe calea ferată modifică orarul mai multor trenuri în perioada 21 mai – 7 iunie

Schimbările anunţate de CFR SA sunt următoarele: în perioada 21 mai – 6 iunie 2024: – în locului trenului IR 1662 Iaşi – Tecuci – Bucureşti Nord va circula trenul IR 12662 cu orar modificat pe ruta Iaşi (plecare 14.20) – Vaslui – TECUCI NORD – Tecuci – Buzău – Bucureşti Nord (sosire 21.34) – […]

Trafic feroviar doar pe un fir pe magistrala Bucureşti-Constanţa, după un accident mortal

O persoană a fost lovită mortal de trenul IR 1582 între staţiile Basarabi şi Dorobanţu, astfel că traficul este restricţionat luni dimineaţa pe un fir de circulaţie pe magistrala Bucureşti - Constanţa.

Accident între Voila şi Făgăraş. Un şofer nu s-a asigurat şi maşina sa a fost lovită de un tren

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 07:25, ca urmare a neasigurării a unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Voila şi Făgăraş, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul IRN 473, la km 74+380. Din informaţiile transmise de […]

Un tren special îi va transporta la Sibiu pe suporterii echipei Oţelul Galaţi. Garnitura va merge fără oprire până la Sibiu

Aproximativ 1.000 de suporteri se vor afla în trenul care va pleca din Galaţi. Garnitura va merge fără oprire până la Sibiu. Trenul va asigura şi transportul suporterilor după meci, iar călătoria va fi plătită de Primăria Galaţi. „Primăria municipiului Galaţi informează că va asigura transportul în condiţii optime pentru circa 1.000 de suporteri gălăţeni […]

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Un bărbat de 38 de ani a murit, duminică, în ziua de Paşti, după ce a pătruns pe calea ferată dintre localităţile sibiene Ruşi şi Şeica Mare, deşi semaforul instalat la trecere era roşu. Mecanicul trenului şi călătorii nu au fost răniţi.

Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Urmează verificările şi testele specifice

Trenul, denumit „Giurgiu”, face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziţionate pe baza contractului încheiat între Metroex şi Alstom Transport, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziţie. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro. Noile trenuri Metropolis au prevăzute, conform specificaţiilor din caietul de sarcini, dotări de ultimă […]

Cluj: Asociere pentru realizarea unui tren metropolitan pe o distanţă de aproape 50 de kilometri

Consiliul Judeţean Cluj, Primăria Cluj-Napoca şi alte şapte primării din comune învecinate se asociază pentru realizarea unui tren metropolitan pe o distanţă de aproape 50 de kilometri.

Chinezii de la CRRC au livrat primul tren electric României, direct în Portul Constanţa

„A sosit la Constanţa prima ramă electrică fabricată în China, care în curând va face mai plăcute călătoriile cu trenul prin România. Conducătorii delegaţiei gigantului constructor chinez de utilaj feroviar – CRRC, împreună cu cei ai bucurosului beneficiar român – ASTRA TRANS CARPATIC au sărbătorit fericitul eveniment la Asociaţia Română de Prietenie cu China, au […]

Programul trenurilor pe ruta Bucureşti – Piteşti – Craiova se schimbă

Circulaţia trenurilor va fi modificată semnificativ în perioada 15 aprilie - 14 iunie, din cauza lucrărilor de infrastructură feroviară pe secţia Piteşti - Goleşti. Durata călătoriilor va creşte cu 10 - 35 de minute, iar unele trenuri vor pleca din staţia Piteşti cu 10 - 40 de minute mai devreme.

Anchetă la Metrorex după ce un metrou a circulat cu uşile deschise

Metrorex a început o anchetă după ce un metrou a circulat cu uşile deschise. Trenul a fost retras din circulaţie. Imaginile au fost filmate de călători.