trenuri

Ministerul Transporturilor cere încă o amânare a despăgubirii călătorilor CFR în caz de întârzieri

Prevederea din Regulamentul Comisiei Europene potrivit căreia călătorii trebuie despăgubiţi dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute se va aplica şi în România doar peste şapte ani, pentru că Ministerul Transporturilor va solicita o derogare a aplicării facilităţii până în anul 2024.

VISCOLUL afectează circulaţia feroviară: Trenurile circulă cu restricţii de viteză din cauza ninsorilor abundente/ Pe mai multe rute se înregistrează întârzieri

Trenurile circulă cu restricţii de viteză pe segmentele de drum Valul lui Traian – Constanţa şi Dragoş Vodă – Feteşti, având întârzieri din cauza vântului puternic şi a ninsorilor abundente, însă nu sunt linii de cale ferată închise şi nici trenuri blocate, anunţă CFR Infrastructură.

Nouă trenuri au întârzieri de până la 200 de minute din cauza unei defecţiuni

Nouă trenuri au întârzieri, luni dimineaţă, de până la 200 de minute din cauza unei defecţiuni la linia de alimentare cu energie electrică între staţiile Timişu de Sus şi Dârste. Firul care alimentează cu energie electrică a fost rupt pe o porţiune de 150 de metri.

Trenurile, verificate de poliţişti pentru două zile. La cât se ridică amenda pentru cei care circulă fără bilet

Peste 443 de persoane care călătoreau fraudulos cu trenul au fost prinşi de către poliţişti în doar două zile, potrivit Poliţiei Române.

CFR: 102 trenuri anulate joi, traficul feroviar, operaţional pe toate magistralele de cale ferată

CFR Călători a anunţat, joi, 102 trenuri anulate, traficul feroviar fiind operaţional la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, potrivit datelor publicate de CFR Infrastructură.

Toţi studenţii, masteranzii şi doctoranzii vor avea gratuităţi nelimitate pe transportul feroviar

Gratuitatea la transportul feroviar se acordă tuturor studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, într-o instituţie de învăţământ superior acreditată din România, a stabilit, miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, împreună cu reprezentanţii CFR Călători şi Metrorex.

CFR: 148 de trenuri anulate miercuri la ora 16.30, circulaţia se reia în Gara de Nord

CFR Călători a anunţat 148 de trenuri anulate, din cauza condiţiilor meteo extreme, iar întârzierile trenurilor la sosire sau plecare din Gara de Nord au început să se diminueze, potrivit ultimelor date publicate, miercuri, de companie

CFR Călători: 40 de trenuri anulate luni dimineaţă din cauza ninsorilor şi a viscolului/ MAI: 13 trenuri înregistrează întârzieri de peste 60 de minute, alte 21 de trenuri sunt anulate

40 de trenuri au fost anulate, luni dimineaţă, din cauza ninsorilor şi a viscolului, din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, a anunţat compania.

CFR Călători: 48 de trenuri de călători anulate din cauza zăpezii şi a viscolului/ CNAB: Nicio cursă nu este anulată şi nu există întârzieri pe Aeroportul Henri Coandă

48 de trenuri de călători sunt anulate din totalul de 1.300 trenuri care circulă duminică, potrivit situaţiei de la ora 07.00 remisă de către CFR Călători.

FOTO Trenurile înregistrează întârzieri, din cauza vremii. Circulaţia feroviară a fost temporar suspendată în Constanţa / Wizz Air a anulat câteva curse aeriene din cauza condiţiilor meteo

Unele trenuri înregistrază întârzieri, din cauza vremii, viteza de circulaţie fiind adaptată la temperaturile scăzute înregistrate la nivelul solului, informează CFR SA.

CFR SA anunţă că este pregătită pentru următoarea perioadă de vreme nefavorabilă

Administratorul reţelei feroviare, CFR SA, anunţă că este pregătită pentru fenomenele meteo nefavorabile, dispeceratul funcţionând în dispozitive complete, iar regionalele de cale ferată sunt dotate cu utilaje de intervenţie, potrivit unui comunicat transmis joi.

CFR Călători anulează 40 de trenuri din cauza condiţiilor de iarnă

Urmare avertizărilor meteo anunţate, „circulaţia trenurilor de pasageri pentru perioada următoare se desfăşoară în condiţii de iarnă”, se arată într-un comunicat transmis joi de transportatorul feroviar public CFR călători.

Mai multe trenuri înregistrează întârzieri de 30-60 de minute în Dolj, din cauza unui accident, în urma căruia un bărbat a murit

Două trenuri ale CFR Călători înregistrează, miercuri, întârzieri cuprinse între 30 de minute şi o oră, din cauza unui accident feroviar produs în zona localităţii Coţofeni, judeţul Dolj, în urma căruia o persoană a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Programul Metrorex în zilele de Crăciun şi Revelion

Trenurile de metrou vor circula la un interval de aproximativ 9 minute în zilele de Crăciun, iar în noaptea de Revelion, circulaţia se va realiza la un interval de 10 minute între orele 00:00 - 1:00, respectiv 20 de minute între orele 1:00 - 5:00, potrivit unui comunicat publicat joi de Metrorex.

Cel mai grav accident feroviar, produs în Germania în 2015, a avut loc din cauza acarului ce se juca pe telefon

Un acar în vârstă de 40 de ani, al cărui proces a fost deschis joi în Germania, a recunoscut că se juca pe telefonul mobil înaintea coliziunii a două trenuri, în urma căreia 12 persoane au decedat în februarie 2015, informează presa internaţională.

Se schimbă ora! Românii trec la ora de iarnă pe 30 octombrie; mersul trenurilor rămâne acelaşi

Românii vor trece, în data de 30 octombrie, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar CFR Călători anunţă că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Circulaţia trenurilor perturbată pe Valea Jiului după ce pe calea ferată au căzut copaci şi au rupt firul de contact

Circulaţia feroviară a fost închisă, luni dimineaţă, între Valea Sadului şi Lainici după ce, din cauza vântului puternic şi a ploilor, mai mulţi copaci au căzut pe firul de contact şi au provocat ruperea lui.

CFR Călători suplimentează capacitatea trenurilor cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva/ 2000 de pelerini aşteaptă la coadă să se închine la moaşte – VIDEO

CFR Călători suplimentează capacitatea de transport a mai multor trenuri în următoarea perioadă pentru pasagerii care doresc să călătorească spre şi dinspre Iaşi, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva, iar persoanele care călătoresc în grupuri beneficiază de reduceri de preţ la bilete.

CFR Călători oferă reduceri de 50% pentru studenţi, în limita unei distanţe de 300 de kilometri

CFR Călători reaminteşte studenţilor, într-un comunicat, că pot achiziţiona cu o reducere de 50% bilete şi abonamente pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă.

COD PORTOCALIU de inundaţii în judeţele Vrancea şi Buzău / Traficul feroviar este afectat de inundaţii în unele zone. Pasagerii ajung la destinaţie cu întârziere

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Vrancea şi Buzău, avertizarea expirând miercuri la ora 18.00.

Trenuri suplimentate de CFR Călători în minivacanţa de Sfânta Maria

CFR Călători a suplimentat numărul de trenuri şi a crescut capacitate de transport pentru zilele de 13, 14 şi 15 august, pentru minivacanţa de Sfânta Maria, conform unui comunicat remis sâmbătă MEDIAFAX de reprezentanţii companiei.

Orange oferă Wi-Fi gratuit în trenurile de pe ruta Bucureşti-Constanţa, între 1 mai şi 15 septembrie

În perioada 1 mai – 15 septembrie, călătorii de pe ruta Bucureşti-Constanţa şi retur au Wi-Fi gratuit în vagoanele semnalizate cu "Orange Wi-Fi Zone", având acces la internet de mare viteză, fără a fi condiţionaţi de reţeaua de telefonie mobilă pe care o utilizează.

Întârzieri de zeci de minute în Gara de Nord. Trenurile sunt oprite din cauza unei defecţiuni

Mai multe trenuri de călători sunt oprite în acest moment la intrarea în capitală, iar întârzierile la garniturile care trebuie să ajungă în Gara de Nord ajung şi la 140 de minute, din cauza unei defecţiuni, informează CFR Călători, printr-un comunicat de presă.

Agenţi de securitate înarmaţi se vor afla la bordul trenurilor din Franţa

Agenţi de securitate în uniformă şi în haine civile, dotaţi cu arme de foc, vor fi mobilizaţi la bordul trenurilor din Franţa, în contextul riscului terorist, anunţă Guillaume Pepy, directorul companiei feroviare franceze SNCF.

CFR Călători: Trecerea la ora de vară nu afectează mersul trenurilor

CFR Călători a anunţat că trecerea la ora de vară, care va avea loc pe 27 martie, ora 03.00 devenind ora 04.00, nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarelor prevăzute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

GERUL continuă să creeze probleme. CFR a anulat, vineri, 14 trenuri din cauza frigului

Un număr de 14 trenuri dintre cele 1.200 ale CFR Călători au fost anulate joi, din cauza temperaturilor foarte scăzute, care cauzează în continuare şi întârzieri, informează compania.

NINSOARE şi VISCOL în ţară – CFR: Toate magistralele feroviare sunt deschise, dar se circulă în continuare în condiţii de viscol

Toate magistralele feroviare sunt deschise, luni, însă circulaţia se desfăşoară în continuare în condiţii de ninsori abundente, anunţă CFR, precizând că se intervine pentru deszăpezire pe mai multe sectoare, iar pe relaţia Făurei - Buzău circulaţia trenurilor e posibilă doar cu plugul antemergător.

Galaţi: 17 drumuri închise, două sate fără electricitate şi 4 trenuri anulate din cauza viscolului

Un număr de 17 drumuri din judeţul Galaţi sunt închise, luni dimineaţă, pe anumite porţiuni, două sate au rămas fără energie electrică şi patru trenuri au fost anulate din cauza viscolului, 60 de persoane fiind salvate în ultimele 24 de ore după ce au rămas cu maşinile blocate în zăpadă.

CFR: 39 de trenuri, anulate din cauza viscolului; pasagerii să plece la drum doar dacă este necesar

Un număr de 39 de trenuri au fost anulate din cauza ninsorii şi a viscolului, potrivit ultimei situaţii transmise de CFR, care anunţă că a fost redus numărul de trenuri pe zece tronsoane şi că pasagerii trebuie să plece la drum doar dacă este necesar.

Trenurile de călători ajung la destinaţii cu întârzieri din cauza zăpezii şi a gerului

Trenurile de călători circulă cu viteză redusă şi ajung la destinaţii cu întârzieri de zeci de minute, din cauza zăpezii şi a gerului, dar nu sunt trenuri anulate pe nicio magistrală.

Traficul ferofiar afectat de ninsori: Patru trenuri au întârzieri de aproximativ două ore, un tren a fost anulat

Două trenuri care circulă pe rutele Satu Mare - Bucureşti şi Craiova - Bucureşti au ajuns, luni, la destinaţie cu întârzieri de peste două ore, din cauza unor defecţiuni, alte două garnituri au întârzieri de aproximativ o sută de minute, iar un tren a fost anulat din cauza zăpezii şi a vântului.

Trenurile de călători circulă cu restricţii de viteză, din cauza zăpezii şi a temperaturilor scăzute

Trenurile de călători circulă cu restricţii de viteză şi pot ajunge la destinaţii cu întârzieri, din cauza zăpezii şi a temperaturilor scăzute, luni dimineaţă nefiind trenuri anulate pe nicio magistrală.

CRĂCIUN 2015. Metroul circulă în prima şi a doua zi de Crăciun la interval de nouă minute

Trenurile de metrou circulă în prima şi a doua zi de Crăciun la interval de nouă minute pe toate cele patru magistrale, iar tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele RATB vor ajunge în staţii la intervale mai mari, conform programului unei zile de duminică.

Circulaţie feroviară întreruptă: Cinci trenuri au avut întârzieri, după ce un brad a căzut peste linia de tensiune, la Băile Tuşnad

Cinci trenuri au avut, luni, întârzieri de până la 120 de minute, după ce circulaţia feroviară pe magistrala 400 Siculeni - Braşov a fost întreruptă mai mult de două ore, din cauza unui brad care a căzut pe firele de tensiune, la Băile Tuşnad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întârziere de aproape o sută de minute a trenului Iaşi-Timişoara Nord, din cauza unei defecţiuni

Trenul care circulă pe relaţia Iaşi-Timişoara Nord a avut, luni, o întârziere de circa o sută de minute în urma unei avarii produse, în gara Orăştie, la pantograful locomotivei, iar din cauza incidentului alte două trenuri au staţionat în gări, călătorii aşteptând în vagoane remedierea defecţiunii.

CFR anunţă ÎNTÂRZIERI ale trenurilor în Gara de Nord, după defectarea sistemului de dirijare a traficului

Trenurile au întârzieri la sosirea în Gara de Nord sau la plecare, din cauza unor defecţiuni electrice apărute la sistemul de dirijare a traficului, în prezent circulaţia garniturilor fiind asigurată prin procedura "cale liberă" sau pe bază de ordin de circulaţie, informează CFR SA.

Imigranţi din Croaţia s-au luptat pentru locuri într-un tren şi au intrat pe ferestre

Imigranţi disperaţi să ajungă în nordul Europei au intrat pe ferestre şi s-au luptat pentru locuri într-un tren din Croaţia, pe fondul tensiunilor cauzate de închiderea unor puncte de trecere a frontierelor şi de scăderea temperaturilor, relatează Associated Press în pagina online.

Slovenia a oprit traficul trenurilor de pasageri dinspre Croaţia, după sosirea a 150 de refugiaţi

Slovenia a oprit traficul tuturor trenurilor de pasageri pe principala linie feroviară dinspre Croaţia, după ce poliţia a descoperit 150 de refugiaţi într-un tren cu destinaţia Zurich, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria refuză intrarea a două trenuri cu refugiaţi sirieni din Serbia

Compania feroviară ungară MAV a refuzat, duminică, să primească două trenuri cu refugiaţi din Siria, a anunţat compania sârbă de căi ferate, relatează MTI.

CRIZA IMIGRANŢILOR: Tunelul Canalului Mânecii, blocat de imigranţi care au pătruns pe şine şi s-au urcat pe trenuri – VIDEO

Traficul feroviar a fost blocat în noaptea de marţi spre miercuri în tunelul de sub Canalul Mânecii, după ce mai mulţi imigranţi au pătruns pe şine şi chiar s-au urcat pe trenuri, relatează Sky News.