tribun

Dispărut din viaţa publică, Gheorghe Ştefan a revenit în tribune. A avut alături un vechi partener din Cooperativă

Ajuns la 71 de ani, Gheorghe Ştefan - zis Pinalti a fost surprins azi în tribune la meciul Ceahlăul - CSM Slatina 0-3, din etapa a doua a diviziei secunde de fotbal a României.

Vaslui: Tribuna unui circ s-a PRĂBUŞIT cu tot cu spectatori, opt copii fiind răniţi – FOTO

Tribuna unui circ ambulant venit în municipiul Vaslui s-a prăbuşit cu tot cu spectatori, miercuri seară, opt copii fiind răniţi, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, mai multe echipaje medicale acordând îngrijiri la locul accidentului.

Bilete la meciul România – Croaţia, numai la Stadionul Steaua

Biletele de intrare la meciul amical România - Croaţia, programat la 11 februarie, de la ora 20.45, vor fi puse în vânzare, începând de vineri, numai la casele de bilete ale Stadionului Steaua, gazda întâlnirii, informează Federaţia Română de Fotbal.

Berlusconi a rupt pupitrul de la care s-a adresat la Casa Albă

Premierul italian Silvio Berlusconi a rupt pupitrul de la care a adresat un mesaj preşedintelui american Geroge W. Bush, în timpul unui dineu la Casa Albă.

Biletele în sectorul VIP la concertul Iron Maiden – sold out

Biletele pentru locurile situate în sectorul VIP la concertul pe care trupa Iron Maiden îl va susţine, pe 4 august, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti, s-au epuizat, informează organizatorii concertului, Emag!c Entertainment, care vor suplimenta, însă, această categorie cu încă 500 de tichete.

Preţul biletelor cuprins între 5 şi 15 lei la meciul Pandurii Târgu Jiu – Steaua

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat, miercuri, că va pune în vânzare 3.000 de bilete pentru partida de sâmbătă, din etapa a XXII-a, cu Steaua, preţul acestora fiind între 5 şi 15 lei, informează site-ul oficial al grupării gorjene.