tribunal

Judecător împuşcat mortal la Moscova

Un judecător al tribunalului municipal din Moscova, Eduard Ciuvaşov, a fost împuşcat mortal, luni dimineaţă, în timp ce ieşea din locuinţa lui situată în centrul capitalei ruse, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate, citată de agenţiile ruse.

Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, rămâne în arest

Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, arestat în 3 martie pentru fapte de corupţie, rămâne închis, după ce Tribunalul Argeş a respins, marţi, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de avocaţii acestuia.

Un magistrat din Marea Britanie, judecat pentru agresarea şi evacuarea abuzivă a unor români

Un magistrat britanic din oraşul Kingston este judecat pentru evacuare abuzivă, agresare şi afirmaţii cu caracter rasist la adresa unei românce care locuia cu chirie într-o locuinţă a sa, relatează Kingston Guardian.

Dâmboviţa: Judecătoria din Pucioasa funcţionează cu un singur judecător

Judecătoria din localitatea Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, instanţă aflată pe raza Curţii de Apel Ploieşti, a funcţionat anul trecut din 15 septembrie şi funcţionează şi în prezent cu un singur judecător, în 2009 pe rolul acestei instanţe fiind peste 3 000 de dosare.

Cinci americani deţinuţi în Pakistan sub acuzaţia de terorism susţin că sunt torturaţi

Cinci tineri americani arestaţi în Pakistan în luna decembrie sub acuzaţia că ar fi încercat să intre în contact cu reţeaua al-Qaida pentru a comite atentate susţin că sunt victimele unei "înscenări" şi că sunt torturaţi de poliţia pakistaneză şi de agenţi ai serviciilor americane.

Italia: Cinci români acuzaţi de viol, găsiţi nevinovaţi după un an de închisoare

Cinci cetăţeni români acuzaţi de sechestrarea şi violarea unei conaţionale au fost găsiţi nevinovaţi de justiţia italiană, deşi au stat la închisoare 12 luni, informează site-ul Notiziarioitaliana.it.

Tribunalul Bucureşti a deschis procedura falimentului în cazul Editurii Nemira

Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea Editurii Nemira şi a decis deschiderea procedurii falimentului, măsura reorganizării judiciare fiind cerută de firmă din cauza căderii pieţei de carte.

Şapte suspecţi în cazul atacului de la Bombay au fost puşi sub acuzare în Pakistan

Un tribunal special din Pakistan a pus sub acuzare şapte pakistanezi suspectaţi de participare la atacurile coordonate de la Bombay (India), soldate anul trecut cu 166 de morţi, anunţă unul dintre avocaţii inculpaţilor.

Angajaţii Metrorex au reluat activitatea

Metroul a început să circule, marţi, la ora 16.00, după ce angajaţii Metrorex au întrerupt greva generală declanşată la ora 4.00, protestul urmând să fie reluat miercuri dimineaţă.

Presupuşii organizatori ai atacurilor din 11 septembrie, judecaţi în apropiere de zona „Ground Zero”

Cei cinci presupuşi organizatori ai atentatelor de la 11 septembrie 2001 vor fi judecaţi la un tribunal federal situat la doar câteva sute de metri de zona "Ground Zero", unde au avut loc atacurile teroriste.

Judecătorul Rebegea a primit mită 30.000 de euro pentru a elibera doi arestaţi – VIDEO

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au stabilit că judecătorul prahovean Dumitru Rebegea, arestat preventiv joi, a primit mită 30.000 de euro, în septembrie şi octombrie, pentru a elibera două persoane arestate.

Judecătorul Dumitru Rebegea a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a judecătorului Dumitru Rebegea, reţinut de DNA pentru că ar fi luat mită pentru a elibera doi interlopi, între care şi liderul grupării "Ghenosu", Florin Pârjol, judecaţi pentru infracţiuni cu violenţă.

Jacques Chirac, acuzat că a angajat 21 de oameni în funcţii fictive

Cazul presupuselor funcţii fictive create de fostul preşedinte francez Jacques Chirac când era primar al capitalei este analizat de tribunalul din Paris, o premieră pentru un fost preşedinte al Franţei, a anunţat, vineri, biroul său de presă.

Tribunalul remarcă cinismul cu care l-a înşelat Nati Meir pe Adi Minune – VIDEO

Judecătorul care l-a arestat pe Nati Meir arată, în motivarea deciziei că acesta a câştigat prietenia lui Adi Minune, la nunţi şi onomastici unde au fost împreună, iar înşelarea cântăreţului demonstrează "cinism şi lipsă de respect" faţă de valorile juridice şi morale.

Băsescu: Majoritatea să mergă la tribunal, să se înscrie, şi vorbim după alegerile din 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că partidele care şi-au afirmat majoritatea în Parlament trebuie să se ducă la tribunal pentru a-şi înregistra alianţa, menţionâd că după acest gest ar putea face consultări la Cotroceni, dar nu înainte de alegerile din 2012.

Violenţele din Kenya de după alegerile din 2008, examinate la Haga – VIDEO, GALERIE FOTO

Procurorii Curţii Penale Internaţionale intenţionează să pună sub acuzare responsabilii de violenţele post-electorale din Kenya, din 2008, informează The Independent.

Manuscrisele lui Franz Kafka, obiectul mai multor dispute judiciare

Manuscrisele lui Franz Kafka, salvate de nazişti, în Cehoslovacia anului 1939, de biograful Max Brod, sunt disputate în tribunalele israeliene de fiicele secretarei acestui biograf, de Arhivele Literaturii Germane, de Biblioteca Naţională din Israel şi de proprietarul cotidianului israelian Haaretz.

Sârbu: Congresul PNŢCD organizat de Miluţ este nul de drept, îl atacăm la tribunal

Liderul ţărănist Radu Sârbu, ales preşedinte al formaţiunii la congresul din august 2008, susţine că Marian Miluţ nu a fost reales, sâmbătă, preşedintele PNŢCD întrucât congresul organizat la Bucureşti este "nul de drept" şi va fi atacat în instanţă.

Spălători români de parbrize, condamnaţi în Franţa pentru agresivitate

Trei români din Franţa au fost sancţionaţi şi condamnaţi la închisoare de un tribunal corecţional pentru comportamente agresive faţă de mai mulţi şoferi cărora le cereau bani pentru a le spăla parbrizele, informează Sud Ouest.

Iranul propune o măsură de eliberare condiţionată pentru franţuzoaica deţinută – VIDEO

Iranul a propus ca tânăra franţuzoaică Clotilde Reiss să beneficieze de o măsură de eliberare condiţionată, prin care ea să locuiască la ambasada Franţei din Teheran până la sfârşitul procesului său, dar Parisul nu a răspuns la propunere, a declarat marţi ambasadorul Iranului la Paris.

Cristian Libertatu va fi judecat în libertate, iar Penescu şi Făcăleaţă în arest

Fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti Cristian Libertatu va fi judecat în libertate, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursul făcut de avocatul său la decizia de respingere a cererii de eliberare sub control judiciar, dată de Tribunalul Argeş.

Cei doi medici de la Sabyc vor fi cercetaţi în libertate

Cei doi medici israelieni ai clinicii Sabyc din Bucureşti reţinuţi, marţi, şi pentru care procurorii au cerut emiterea unor mandate de arestare preventivă vor fi cercetaţi în libertate, a decis, miercuri seară, instanţa Tribunalului Bucureşti.

CAB suspendă distribuţia şi difuzarea „Memorii”, apărut la Adevărul Holding

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut dispoziţiile date de Tribunalul Bucureşti în cazul Ideea Europeană - Adevărul Holding, care cereau suspendarea oricărui act de distribuţie şi difuzare a volumelor 1 şi 2 din "Memorii" de Lev Tolstoi, în traducerea lui Ghenadi Strungar, apărute la editura Adevărul.

Paşapoarte confiscate pentru israelieni implicaţi în traficul cu ovule în România

Poliţia română a confiscat paşapoartele a cinci cetăţeni israelieni suspectaţi de implicare în cazul de trafic cu ovule de la clinica privată Sabyc din Bucureşti, relatează site-ul Ynetnews.com.

Pakistanezul acuzat în atentatele de la Bombay pledează vinovat

Singurul supravieţuitor al comandoului islamist pakistanez care a organizat atentatele de la Bombay în noiembrie 2008, a pledat vinovat în cadrul procesului său în capitala economică a Indiei, recunoscându-şi pentru prima dată responsabilitatea pentru aceste atentate.

Extremiştii somalezi: Agenţii francezi răpiţi la Mogadiscio vor fi judecaţi conform sharia

Cei doi agenţi francezi răpiţi marţi la Mogadiscio "vor fi judecaţi curând, conform legii coranice", a declarat, sâmbătă, unul dintre liderii extremiştilor islamişti somalezi.

Penescu, Libertatu, Făcăleaţă şi Constantin rămân în arest

Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director al OJPC Argeş, Cristian Libertatu, directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, şi fostul preşedinte al CCA Gheorghe Constantin rămân în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins recursul avocaţilor acestora.

Penescu, Libertatu, Făcăleaţă şi Constantin rămân în arest

Finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director al OJPC Argeş, Cristian Libertatu, directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, şi fostul preşedinte al CCA Gheorghe Constantin rămân în arest, după ce Tribunalul Argeş a prelungit, vineri, cu 60 de zile mandatele pe numele acestora.

Videanu vrea să-l dea pe Mircea Geoană în judecată pentru calomnie

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că intenţionează să îl acţioneze în judecată pe preşedintele PSD, Mircea Geoană, pentru calomnie, dacă acesta nu probează acuzaţiile pe care i le-a adusc în şedinţa CexN al PSD.

Necolaiciuc, scăpat în SUA din cauza unei erori judecătoreşti

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, acuzat de procurorii anticorupţie de o fraudă de 70 de milioane de euro, a reuşit să părăsească Europa în perioada în care un judecător a viciat procedura de emitere a mandatului, astfel că acuzatul a plecat în SUA.

Madonna poate să adopte încă un copil din Malawi

Recursul făcut de cântăreaţa americană Madonna la decizia unui tribunal din Malawi de a respinge cererea ei de adoptare a micuţei Mercy James a fost, în cele din urmă, avizat favorabil, informează femalefirst.co.uk.

Instanţa nu a mai prelungit mandatele lui Penescu, Făcăleaţă, Libertatu şi Constantin

Tribunalul Argeş a respins, vineri, propunerea DNA de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, directorul Pic Liviu Făcăleaţă, fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu şi fostul preşedinte CCA Gheorghe Constantin, decizia nefiind definitivă.

Casierii reţinuţi la Vama Giurgiu pentru luare de mită, cercetaţi în libertate

Cei opt casieri de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, reţinuţi pentru luare de mită, după ce, în urma unui control făcut în birourile lor, au fost găsiţi circa 8.000 de euro, vor fi cercetaţi în libertate, cu interdicţia de părăsire a localităţii, a decis Tribunalul Giurgiu.

Justiţia franceză respinge apelul echipei Ferrari

Judecătorii Tribunalului de mare instanţă din Paris au respins, marţi, apelul formulat de Ferrari şi au validat regulamentul Campionatului Mondial de Formula 1 pentru 2010, stabilit de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA).

Mircea Sandu şi Doru Viorel Ursu, citaţi la DNA Piteşti -surse

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, preşedintele Comisiei de Apel a FRF, Doru Viorel Ursu, vicepreşedintele Comisiei de Apel a FRF, Ion Cazacu şi preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Daniel Cernat, au fost citaţi, miercuri, la DNA Piteşti, pentru audieri.

Cornel Penescu poate fi eliberat sub control judiciar, potrivit Tribunalului Argeş

Tribunalul Argeş a admis, vineri, cererea de eliberare sub control judiciar a finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, decizia, care nu este însă definitivă, fiind atacată cu recurs de către procurorii DNA

Coreea de Nord: Două jurnaliste americane, acuzate de „acţiuni ostile”, judecate în iunie – VIDEO

Procesul a două jurnaliste americane arestate în Coreea de Nord în martie se va desfăşura la 4 iunie, anunţă presa oficială de la Phenian.

Arbitrul Marcel Savaniu rămâne în arest

Tribunalul Argeş a respins, marţi, cererea de eliberare sub control judiciar a arbitrului Marcel Savaniu, arestat preventiv, pentru 29 de zile, în dosarul de corupţie din arbitraj.

Recursul Madonnei în cazul procesului de adopţie, amânat

Recursul Madonnei la decizia tribunalului din Malawi, care a respins, la începutul lui aprilie, cererea de adoptare a fetiţei orfane Mercy James, înaintată de celebra cântăreaţă americană, a fost amânat până la o dată neprecizată.

Disponibilizarea a 65 de actori de la Teatrul din Deva, amânată

Consilierii judeţeni hunedoreni au votat, joi, amânarea cu 30 de zile a concedierii unui număr de 65 din cei 72 de angajaţi ai Teatrului din Deva, pentru a se putea respecta termenele legale în cazul concedierilor colective de muncă, deşi iniţial aceşti actori urmau să fie disponibilizaţi din 1 mai.