ttip

Retragerea SUA din TPP ar însemna sfârşitul acordurilor de liber schimb

Retragerea SUA din Acordul de parteneriat transpacific (TPP) este un pas în direcţia greşită şi cel mai pesimist scenariu pentru economia globală, spune Christopher Dembik, director de analiza macro la Saxo Bank.

Consiliul UE: Acordul de parteneriat transatlantic UE-SUA probabil nu va fi semnat în mandatul Obama

Semnarea în mandatul Administraţiei Barack Obama a Acordului Transatlantic de Parteneriat Comercial şi Investiţii (TTIP) între Uniunea Europeană şi Statele Unite "nu este realistă", afirmă Peter Ziga, ministrul Economiei din Slovacia, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Obama: Dacă nu încheiem anul acesta tratatul comercial, schimbările politice vor avea un impact major

Preşedintele american Barack Obama spune că face tot ce poate pentru a încheia controversatul tratat de comerţ cu Uniunea Europeană în ultimele sale opt luni de mandat, dar a avertizat că timpul este scurt, scrie Reuters.

Aurescu: Pe lângă impactul economic, TTIP ar trimite un mesaj politic foarte puternic în lume

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat, vineri, că încheierea Parteneriatului Trans-Atlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) va avea un impact economic imens, însă va transmite şi un mesaj politic foarte puternic.

PE aprobă recomandările către negociatorii CE pentru TTIP: Acordul să nu compromită standardele UE

Acordul comercial cu SUA trebuie să deschidă accesul pe piaţa americană pentru firmele UE, dar nu trebuie să compromită standardele Uniunii Europene, se arată în recomandările pentru negociatorii Comisiei Europene votate, miercuri, de către Parlamentul European.

Un europarlamentar social-democrat lansează o consultare naţională a companiilor pe tema TTIP

O consultare naţională pe tema Parteneriatului Trans-Atlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) , care va include peste 900 de companii mari şi medii, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile va fi lansată de europarlamentarul Sorin Moisă (PSD-S&D), conform unui comunicat remis, miercuri, MEDIAFAX

Oficial UE: Negocierile pe tema Acordului comercial UE-SUA se vor prelungi în 2016

Negocierile între Uniunea Europeană şi Statele Unite pe tema Acordului comercial transatlantic se vor extinde în anul 2016, anunţă principalul negociator european, Ignacio Garcia Bercero, explicând că discuţiile vor intra într-o etapă "mai dificilă" şi "mai intensă".