turism

Mazăre, înconjurat de nouă fotomodele: Aşa vreau ca litoralul să întâmpine turiştii

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, le-a arătat, vineri seară, jurnaliştilor, care este concepţia lui despre promovarea turismului la Marea Neagră, înconjurat de nouă fotomodele care purtau plăcuţe cu numele diferitor ţări.

Udrea: Nu este suficient să aglomerezi trei cluburi în Mamaia ca să spui că ai rezolvat turismul

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, referitor la strategia USL pe turism, că ea este pentru atragerea turiştilor pe litoral, însă nu este suficient să "se aglomereze trei cluburi în Mamaia", iar pentru acest lucru nu este nevoie să se fumeze mai mult şi să se consume droguri.

Mazăre: Pe litoralul românesc să fie „turism fără constrângeri” – petreci toată noaptea şi fumezi

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, vineri, la Mamaia, că litoralul românesc trebuie să se promoveze cu un brand diferit, acela de zonă a "turismului fără constrângeri", în care petreci toată noaptea şi fumezi.

Ponta către Antonescu: Crin, dă-ţi jos cravata!

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a dat, vineri, la Mamaia, înaintea lansării viziunii USL pe Turism, un mic sfat vestimentar liderului PNL, Crin Antonescu, solicitându-i să-şi dea jos cravata, având în vedere că nici el, nici liderul PC, Daniel Constantin, nu purtau acest accesoriu.

Cum vrea USL să transforme litoralul românesc: fără restricţii pentru fumat, zonă liberă pentru cazinouri

Viziunea USL pe Turism, care urmează să fie prezentată vineri la Mamaia, propune ca litoralul românesc să devină zonă liberă pentru cazinouri şi să nu fie afectat de nicio restricţie legată de fumat.

Udrea: În urma strategiei „geniale” a PSD, turismul a fost distrus

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Valea lui Liman (Timiş), că turismul românesc a fost distrus în urma "strategiei geniale" a PSD din timpul guvernării Adrian Năstase, iar singurul care face ceva pentru relansarea turismului este actualul guvern.

Udrea: Statul pierde în continuare foarte mulţi bani din cauza turismului la negru

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, în localitatea hunedoreană Lupeni, că statul pierde, în continuare, foarte mulţi bani din cauza turismului "la negru".

Udrea: Guvernul vrea să reducă TVA la 9 la sută pentru alimentaţia din turism

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Lupeni, că în Guvern se poartă discuţii pentru reducerea TVA pentru alimentaţia din turism la 9 la sută.

Reportaj: Circuitul roşu – locurile prin care a trecut Ceauşescu

Cum arată "circuitul roşu", proiectul lansat zilele trecute de ministrul Turismului, Elena Udrea, în scopul de a aduce în România turişti chinezi: gândul a parcurs în avanpremieră traseul locurilor memorabile prin care viaţa i-a purtat paşii dictatorului. Ca o opţiune, am refăcut firul roşu al drumului parcurs de Nicolae Ceauşescu, de la sfârşit către începuturi, nu ca o recomandare de traseu, ci doar ca o poveste, pur şi simplu.

Udrea pregăteşte un circuit al locurilor legate de Ceauşescu, inclusiv unde a fost ucis

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi, că se lucrează la un "circuit roşu" legat de urmele dictaturii comuniste, menţionând că, din punct de vedere turistic, este "extraordinar" să fie exploatate locurile legate de cuplul Ceauşescu.

Cât s-a cheltuit în weekend pe litoral? Cel mai mare număr de turişti din ultimii trei ani

Patronii de pe litoral pot desface şampaniile pentru încasări cum nu s-au mai văzut de un amar de vreme. Aproximativ 20 de milioane de euro au lăsat turiştii pe litoral în aceste trei zile libere. Peste 300.000 de oameni şi-au făcut toate poftele la malul mării. Din 2008 n-am mai avut atât de multi oaspeti în staţiuni, la jumătatea lui august.

Autobuzele turistice din Bucureşti vor avea sisteme audio în engleză

Autobuzele care fac circuite turistice în Bucureşti vor avea de sâmbătă sisteme audio în engleză, fiind disponibil deja serviciul în limba română, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Elena Udrea, mulţumită de turismul pe litoral: E cel mai bun an de când mi-am început mandatul. Mai sunt probleme ce ţin de alte ministere

Ministrul Elena Udrea scrie, pe blogul său, că este mulţumită de progresele înregistrate de turismul de pe litoralul românesc, precizând că mai sunt de rezolvat probleme, cum ar fi infrastructura, dar şi probleme ce ţin de Ministerul Mediului, de Ministerul Turismului şi de prestatorii de servicii.

Care este propunerea pentru sloganul turistic al Capitalei. Ar promova cu succes Bucureştiul?

"Europe is younger in Bucharest" ("Europa este mai tânără la Bucureşti") este fraza care rezumă poziţionarea turistică a Bucureştiului propusă de consultantul contractat de MDRT pentru realizarea planului de marketing turistic pentru Bucureşti 2011-2015.

România, într-un top al Universităţii George Washington al celor mai atractive destinaţii de turism de aventură

Un studiu al Universităţii George Washingtondin capitala SUA nominalizează România printre cele mai atractive destinaţii de turism de aventură din lume. Ţara noastră apare în topul 10 al "statelor aflate în curs de dezvoltare", aflându-se pe locul nouă, înaintea Letoniei, dar după Israel, Slovacia, Chile, Estonia, Cehia, Bulgaria, Slovenia şi Iordania.

Sulfina Barbu: Legea turismului ar putea fi adoptată în toamnă

Preşedintele Comisiei de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, susţine că îşi doreşte ca Legea turismului, aflată în dezbaterea comisiei pe care o conduce, să fie funcţională cel puţin zece ani şi crede că aceasta ar putea intra în vigoare încă din toamna lui 2011.

Sulfina Barbu: Legea turismului ar putea fi adoptată în toamnă

Preşedintele Comisiei de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor, Sulfina Barbu, susţine că îşi doreşte ca Legea turismului, aflată în dezbaterea comisiei pe care o conduce, să fie funcţională cel puţin zece ani şi crede că aceasta ar putea intra în vigoare încă din toamna lui 2011.

Care sunt cele mai scumpe destinaţii turistice din Europa

Europa reprezintă cea mai scumpă destinaţie de turism preferată de americani, potrivit unui studiu recent realizat de site-ul de călătorii TripAdvisor. Rezultatele cercetării arată că oraşele europene se află în targetul străinilor. În ceea ce priveşte cazarea, mâncarea, băuturile alcoolice şi transportul, Paris şi Zurich domină topurile turistice, în ciuda costurilor ridicate.

Autobuze supraetajate pentru vizitarea obiectivelor turistice din Bucureşti. Ce traseu vor avea şi cât costă un bilet

Patru autobuze supraetajate vor circula, începând de joi, prin centrul Capitalei, pe un traseu turistic ce include Muzeul Satului, Muzeul Antipa, Ateneul Român, Palatul Telefoanelor, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Spitalul Colţea, Teatrul Naţional şi ASE.

REPORTAJ: Mangalia, ultima staţiune „giugiuc” de pe litoralul românesc

Mangalia se încăpăţânează să nu se alinieze trendului, să rămână în urma staţiunilor de tip bâlci de pe litoralul românesc care aruncă în aer liniştea ce ar trebui să te cuprindă într-un concediu, continuând să se păstreze într-o simplitate uluitoare desprinsă dintr-o carte poştală din anii ‘70.

Presa germană avertizează asupra piscinelor hotelurilor de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre

Presa germană a publicat mai multe articole în care avertizează asupra siguranţei plajelor administrate de hotelurile bulgare şi a piscinelor acestora, în special.

Şeful OMT: Bucureştiul are potenţial turistic, însă autorităţile nu au imaginaţie

Bucureştiul are potenţialul de a deveni o destinaţie turistică importantă, însă atracţiile nu sunt promovate în hotelurile din oraş şi nu există circuite organizate către obiectivele de interes, a declarat pentru MEDIAFAX Taleb Rifai, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului.

Numărul turiştilor străini se dublează dacă România promovează muntele, Delta şi viaţa la ţară

România şi-ar putea dubla numărul de turişti străini în următorii 2-3 ani, de la 1,3 milioane în prezent, dacă va continua să se concentreze pe promovarea muntelui, a Deltei, a mănăstirilor şi a vieţii la ţară, afirmă Taleb Rifai, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT).

Televiziunea de turism Travel Mix emite, de marţi, în reţeaua NextGen a Romtelecom

Televiziunea de turism Travel Mix emite, începând de marţi, în reţeaua NextGen Digital Naţional, pe canalul 50, şi în reţeaua Next Gen Analogic din Bucureşti şi Câmpina, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Henri Paul: România ar trebui să se orienteze spre un turism de calitate, nu de masă

Ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că România ar trebui să se orienteze către un turism de calitate, nu de masă, pentru a conserva mediul şi pentru a profita de floră şi de faună, care sunt cu adevărat excepţionale.

Detoxifierea digitală – ultima trăsnaie tehnologică în materie de turism

Cum ar fi ca într-o vacanţă să nu ai la îndemână un laptop cu acces la internet şi nici măcar un telefon pentru a comunica cu cei rămaşi la serviciu? Pare ieşit din comun, însă ultima noutate oferită de hotelieri este "detoxifierea digitală". Aşa că, atunci când te cazezi, laşi în urmă orice gadget la intrare.

Topul oraşelor cu cele mai mari venituri din turism

Londra rămâne şi în 2011 cel mai vizitat oraş din lume, arată un raport al companiei americane MasterCard. Pentru capitala britanică, cele peste 20 de milioane de turişti străini înseamnă venituri de peste 17 miliarde de euro în acest an.

Udrea: Voiculescu să investească în turism banii pe care îi dă celor care toacă orice lucru bun care se face în ţară

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, susţine pe blog că turismul are nevoie de investiţii, menţionând că Dan Voiculescu ar trebui să investească în acest domeniu "banii pe care îi cheltuie plătind salarii celor care pe care i-a programat să toace orice lucru bun care se face în ţara asta".

Zonele turistice din Tunisia, intens supravegheate în această vară

Zonele turistice din Tunisia vor fi plasate sub supraveghere atentă în această vară, a anunţat vineri Ministerul tunisian de Interne, în urma zvonurilor privind unele atacuri islamiste, relatează AFP.

Tarifele de cazare pe Litoral nu vor creşte de la 1 iulie pentru vacanţele deja contractate

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării susţin că tarifele de cazare de pe litoral nu vor creşte de la 1 iulie, cel puţin pentru vacanţele deja contractate de agenţiile de turism, dar sunt posibile totuşi unele majorări la recepţiile hoteliere.

Phenianul ameninţă Seulul înaintea unor negocieri

Coreea de Nord a ameninţat cu lansarea unui "război sacru de răzbunare" împotriva vecinului său de la sud, în timp ce cele două ţări se pregăteau să se întâlnească pentru a purta negocieri, relatează BBC News Online.

Oficial Malta: România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă

România are toate ingredientele pentru a deveni o destinaţie turistică importantă, dar nu ştie încă să le "împacheteze", crede Mario de Marco, secretar parlamentar pentru turism, mediu şi cultură în cadrul Guvernului din Malta.

Reprezentanţii MDRT au propus la o reuniune OMT din Kenya elaborarea unui cod mondial al turismului

O delegaţie a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a propus, la Consiliul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT), reunit în Kenya, elaborarea unui cod mondial al turismului.

Palate ale lui Saddam Hussein vor fi transformate în unităţi turistice şi muzee

Guvernul irakian a anunţat că unele dintre cele mai luxoase palate ale fostului preşedinte Saddam Hussein vor fi transformate în unităţi turistice, muzee şi galerii, relatează Radio Free Iraq (RFI), citat de Radio Free Europe/Radio Liberty în pagina online.

Rihanna a devenit ambasadoare a turismului pentru Barbados

Cântăreaţa Rihanna, născută în Barbados, a fost numită ambasadoare a Autorităţii pentru Turism din această insulă din Marea Caraibelor.

Propunere de reducere a TVA pentru serviciile turistice de la 24 la 9 la sută

Deputatul independent Mircia Giurgiu propune modificarea Codului Fiscal şi reducerea TVA la servicii turistice de la 24 la 9 la sută pentru masă, transport şi închirierea de terenuri de camping, măsura urmând să ducă la dezvoltarea turismului românesc şi la creşterea numărului de turişti în staţiuni.

Vacanţe în locuri exotice cu bani puţini

După ce Brad Wilson (30 ani) s-a reîntors în Hawaii, locul în care îşi petrecuse luna de miere cu ani în urmă, şi-a dat seama că, de fapt, nu a fost deloc mulţumit de serviciile de turism oferite. S-a blocat în scaunul avionului cu care a călătorit, s-a cazat în camere de hotel pentru care a plătit preţuri mari şi o mulţime de taxe suplimentare, începând cu controlul bagajelor şi terminând cu accesul la internet.

Băsescu: Pentru prima dată, România nu promovează litoralul, ci biserici, monumente, munţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Londra, referitor la campania de promovare a turismului românesc, că "probabil pentru prima dată România nu iese să promoveze litoralul, ci arată biserici, monumente, frumuseţea munţilor".

Sibiu, singurul oraş din România cotat cu trei stele în „Ghidul verde Michelin”

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a anunţat, joi, că municipiul este singurul din România care a primit, în ediţia din acest an a "Ghidului verde Michelin", o cotaţie de trei stele, care, pentru realizatorii acestui ghid turistic înseamnă că oraşul este "o locaţie care trebuie văzută neapărat".

Turismul la castel: Cât costă un sejur medieval în România

Dormitoare spaţioase, mobilă veche, opere de artă şi decor medieval, astfel pot fi descrise castelele din România, conservate pentru a reda cât mai bine cu atmosferă din epoca regilor, demult apusă. Dacă eşti fascinat de istorie şi de tradiţii, dacă te-ai săturat de camerele opulente ale hotelurilor de lux şi vrei să trăieşti ca într-o poveste cu prinţi şi prinţese, îţi recomandăm o experienţă inedită: o escapadă în „evul mediu”.