turism

Turnul Eiffel a fost închis din cauza unei greve

Turnul Eiffel a fost închis publicului miercuri, din cauza continuării unei greve a personalului, care "se plânge de mai multe luni de probleme în cadrul societăţii" de exploatare (Sete), au anunţat surse sindicale şi din cadrul Sete.

Peste 2.000 de români merg la schi în staţiunea Ischgl. Vezi alte locuri preferate de români în vacanţa de iarnă – GALERIE FOTO

Peste 2.000 de români îşi vor petrece în acest an vacanţa de iarnă în staţiunea austriacă Ischgl, cu 10% mai mulţi decât în sezonul de iarnă 2009/2010, estimează Oficiul de Turism al Austriei, care apreciază că în ultimii trei ani numărul înnoptărilor turiştilor români a crescut de 17 ori.

Aglomeraţie pe aeroportul din Madrid, la o zi după greva controlorilor de trafic aerian

Aeroportul din Madrid era deosebit de aglomerat duminică, după reluarea zborurilor, la o zi după o grevă a controlorilor aerieni care a paralizat traficul, timp de 24 de ore, în toată ţara.

Traseul Revoluţiei, autobuze supraetajate, acces în muzee – pentru atragerea turiştilor în Bucureşti

Primarul Sorin Oprescu susţine că anul trecut au vizitat Bucureştiul aproape 600.000 de turişti străini, iar în mai 2012, când capitala României va găzdui finala UEFA, sunt aşteptaţi minim 25.000 de străini, astfel că municipalitatea a lansat sâmbătă o strategie de turism.

Udrea: Proprietarii de infrastructură turistică riscă amenzi dacă o lasă în paragină

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Sângeorz-Băi, că proprietarii de hoteluri din staţiuni balneare care le-au cumpărat "pe nimic" şi le ţin în paragină riscă amenzi sau chiar să rămână fără ele, existând deja o lege în acest sens.

Televiziunea de turism Travel Mix Channel va emite la nivel naţional

Televiziunea de turism Travel Mix Channel a primit, marţi, licenţă audiovizuală prin satelit de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), postul urmând să emită la nivel naţional până la sfârşitul anului.

Cât te costă lecţiile de schi pentru copilul tău

O oră de schi cu un instructor privat costă între 30 şi 90 lei, în vreme ce pentru o tabără de schi de o săptămână suma minimă de plată este 895 de lei, potrivit Gândul.

Mormântul unui soldat britanic cu numele Harry Potter atrage mii de turişti în Israel

Mormântul soldatului britanic Harry Potter, decedat pe 22 iulie 1939, în timpul unor lupte din Palestina, atrage în fiecare an mii de turişti în Israel, datorită asocierii cu numele celebrului vrăjitor din franciza "Harry Potter", informează weirworldnews.org.

Oraşul italian unde s-a mutat George Clooney a devenit o „Mecca” a turiştilor

George Clooney a transformat oraşul Laglio de pe malul lacului Como, din Italia, într-o "Mecca" a turiştilor, care vin să vadă proprietatea pe care celebrul actor o deţine în această localitate, potrivit contactmusic.com.

Mănăstirile fac bani frumoşi din turismul religios adaptat cu evlavie la economia de piaţă

Măicuţele şi călugării s-au adaptat rapid la cerinţele evlavioşilor. Aproape fiecare judeţ dispune de câte o mănăstire cu locuri de cazare incluse, iar unde nu sunt, există proiect. Preţurile variază, potrivit www.adevarul.ro.

Ministerul Turismului: Nu avem legătură cu ştirea despre România transmisă de Naked News

Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului transmite, intr-un comunicat remis Mediafax, că nu are nicio legatura cu materialul de promovare a României transmis de Naked News, în care o tânără dezbrăcată prezenta avantajele ţării noastre în domeniul turismului.

Preşedintele georgian a înotat în Marea Neagră şi a pozat la bustul gol

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, a înotat miercuri în Marea Neagră, apoi a pozat la bustul gol în faţa jurnaliştilor, la un an după ce Vladimir Putin, criticul său acerb, a făcut acelaşi lucru într-un lac din Siberia.

Acropola din Atena, închisă din nou vineri dimineaţa din cauza manifestaţiei angajaţilor

Acropola din Atena rămâne închisă pentru turişti, vineri dimineaţa, în cea de-a treia zi consecutiv, din cauza continuării unei manifestaţii a angajaţilor care cer contracte pe perioadă nedeterminată şi prezenţa forţelor de poliţie la intrarea în monument.

Google vrea să cumpere agenţia de turism online Opodo

Grupul Google, deţinătorul celui mai popular motor de căutare la nivel mondial, este interesat să cumpere agenţia de turism online Opodo, a companiei spaniole Amadeus IT Holding, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.

România atrage mai puţini turişti străini decât Bulgaria, Cambodgia, Iordania şi Liban

România atrage de aproape cinci ori mai puţini turişti străini decât Bulgaria şi încasează de peste trei ori mai puţini bani din această sursă, diferenţele fiind şi mai mari comparativ cu alte ţări, precum Ungaria, Cehia sau Polonia.

Udrea: Investiţiile în pârtii de ski vor reduce preţurile în turismul montan românesc

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat joi, la deschiderea tîrgului de turism Winter Holiday din Bucureşti că, pe măsură ce se va investi în pârtiile de ski şi staţiunile montane, ofertele din perioada sărbătorilor de iarnă vor începe să se ieftinească.

Austria, Elveţia şi Franţa îi vânează pe schiorii români. Când va răspunde businessul românesc cu o voce comună?

Austriecii, elveţienii şi francezii din turism au venit cu hărţi, pliante şi broşuri în România pentru a-şi promova staţiunile de schi, în timp ce proprietarii români de hoteluri şi pensiuni de la munte susţin că "noi nu avem zone de schi", potrivit Ziarul Financiar.

Michael Douglas vrea să facă o călătorie de un an în jurul lumii împreună cu familia sa

Actorul american Michael Douglas a declarat că intenţionează să îşi acorde o vacanţă de un an de zile, pentru a călători împreună cu familia sa în jurul lumii, după ce va învinge cancerul cu care a fost diagnosticat în luna august, informează thesun.co.uk.

Sosirile şi înnoptările în structurile turistice au scăzut în primele opt luni

Numărul sosirilor şi al înnoptărilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat în primele opt luni o scădere cu 3,7% şi, respectiv, cu 10,8%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Topul celor mai vizitate oraşe din România

Numărul turiştilor care au vizitat Capitala în primele şapte luni din acest an a crescut cu 15,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 588.929 de persoane, astfel că Bucureştiul a detronat Constanţa în topul celor mai vizitate oraşe din ţară, potrivit unei analize ZF, care a folosit datele transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Topul destinaţiilor de schi. Vacanţele cumpărate acum sunt cu 20% mai ieftine

Staţiunile din Austria, precum şi Valea Prahovei sunt destinaţiile de top către care se vor îndrepta şi anul acesta cei mai mulţi români iubitori de sporturi de iarnă, spun reprezentanţii agenţiilor de turism, potrivit Gândul.

Udrea, despre scandalul frunzei: „O făcătură internă sau externă, pentru a face praf un lucru făcut în folosul ţării”

Ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, care a fost prezent, joi, la Râşnov, la o întâlnire de evaluare a pregătirilor pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013, a anunţat promovarea festivalului în cauză ca "proiect de interes naţional", pentru care va aloca şi "o parte din banii din fondurile europene destinate promovării noului brand turistic al României".

Udrea: Agroturismul românesc a devenit tot mai căutat de turişti din Franţa, Italia sau SUA

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, în localitatea buzoiană Pietroasele, că agroturismul românesc a devenit din ce în ce mai căutat de turişti din ţări precum Franţa, Italia ori Statele Unite ale Americii.

Cernobâlul – o atracţie turistică majoră

Cine şi-ar fi imaginat că locuri cu aspect mai degrabă apocaliptic, aşa cum sunt oraşele Cernobâl şi Pripyat, locuri în care nivelul radiatiilor este încă uriaş, pot genera venituri substanţiale la economia locală numai din turism?

Cu ce vor agenţiile să contracareze oferta pentru cel mai ieftin Revelion, cel de „acasă”?

Tentaţia petrecerii unui Revelion acasă este una care ne dă târcoalele zilele acestea. Nu prea mai avem bani sau suntem atenţi la fiecare 10 lei ieşiţi din buzunar şi e absolut normal să ne gândim să cheltuim cât mai puţin. Dar cât de scump ar fi totuşi să nu petrecem sfârşitul dintre ani la domiciliu? Şi care este contraoferta pe care ne-o fac agenţiile de turism locale?

Udrea: Ministerul Turismului va începe, cu alte instituţii, o campanie împotriva evaziunii fiscale

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, că ministerul, împreună cu alte instituţii, va începe o campanie pentru diminuarea evaziunii fiscale în turism, "fenomen care adunat este la 40% din ceea ce înseamnă turismul românesc".

Cât de tentate sunt ofertele de toamnă – iarnă pentru un city break

Sunt mai multe companii aeriene low cost care au "oferte" în această perioadă şi aşa poţi combina un zbor ieftin cu o cazare ieftină şi te poti alege cu un weekend prelungit de plimbări, relaxare şi tot ce mai vrei tu.

Udrea: Turismul pe litoral a crescut în acest an cu 5%

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că turismul a crescut, în acest an, pe litoralul românesc cu cinci la sută, potrivit raportărilor hotelierilor.

Mai puţini turişti în primele şapte luni ale anului

Numărul sosirilor şi al înnoptărilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat în primele şapte luni, faţă de aceeaşi perioadă din 2009, scăderi cu 4,3%, la 3,26 milioane, şi, respectiv, cu 9,3%, la 8,36 milioane, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Vizitatorii British Museum, evacuaţi după depistarea unui „miros ciudat”

Aproximativ 8.000 de vizitatori au fost evacuaţi sâmbătă din clădirea British Museum din Londra, după depistarea unui "miros ciudat", a anunţat poliţia britanică.

Turismul bulgar va fi promovat pe Euronews, Eurosport, National Geographic şi Discovery

Bulgaria va derula două campanii de promovare a turismului intern, care vizează difuzarea de sporturi pe canalele de televiziune Euronews, Eurosport, National Geographic şi Discovery, valoarea totală a proiectului fiind de 7,5 milioane de leve bulgăreşti (peste 3,7 milioane de euro).

Peste 160.000 de turişti se află oficial pe litoral la începutul acestui weekend – VIDEO

Numărul turiştilor care se află pe litoral la sfârşitul acestei săptămâni trece de 160.000, hotelierii aşteptându-se ca numărul acestora să crească odată cu sosirea turiştilor de weekend.

Proiect de trei milioane de euro pentru deschiderea pentru turişti a Cetăţii Bathory

Primăria oraşului Şimleu Silvaniei vrea să deschidă pentru turişti Cetatea Bathory - care a constituit, în secolul al XVI-lea, reşedinţa familiei princiare Bathory - în urma unui proiect care va fi depus prin Programul Operaţional Regional (POR), investiţia fiind estimată la trei milioane de euro.

Serie de incendii misterioase, pe o insulă germană din Marea Nordului

Mai multe incendii au izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, pe insula germană Sylt, în plin sezon turistic, după două zile de la o primă serie de incendii misterioase, a anunţat poliţia locală, care nu exclude posibilitatea unui act criminal.

Numărul turiştilor de pe litoralul bulgăresc a crescut cu 10% în iulie şi august

Numărul turiştilor de pe litoralul bulgăresc a crescut cu 10% în iulie şi august, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat Elena Ivanova, şefa sindicatului hotelierilor din Nesebar, relatează Novinite.

Vezi aici preţurile pachetelor turistice prin programul „Litoralul pentru toţi”

Asociaţia Litoral-Delta Dunării a lansat ediţia de toamnă a programului "Mini preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi", tarifele pentru şase nopţi de cazare în perioada 1 septembrie- 15 octombrie variind între 160 lei, la un hotel de o stea fără mic dejun, la 500 lei, pentru o unitate de 5 stele.

Cum să vă petreceţi vacanţa într-un mod politicos

În plin sezon estival, o călătorie în străinătate reprezintă planul de vacanţă al multora dintre noi, însă gândul la zilele de lenevie, temperaturile plăcute şi liniştea dintr-o staţiune izolată ne poate face adeseori să uităm bunele maniere.

WSJ: Bulgaria apelează la Sfântul Ioan Botezătorul, ca să învie economia

Arheologii şi clericii din Bulgaria susţin că au dezgropat moaştele Sfântului Ioan Botezătorul pe locul unei mănăstiri din secolul al IV-lea de pe o insulă din apropierea ţărmului bulgar al Mării Negre, descoperire care ar putea face minuni pentru economia şi turismul ţării, scrie WSJ.

Turismul românesc ar putea fi promovat pe Facebook

Turismul românesc ar putea fi promovat pe Facebook, în baza unui posibil parteneriat între platforma de socializare şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), a anunţat joi instituţia.

Întrerupere anunţată a alimentării cu energie pe litoralul bulgar, vineri dimineaţa

Sudul coastei bulgare a Mării Negre va rămâne, din nou, fără curent electric, a avertizat joi compania EVN, din cauza unei deconectări planificate a liniei de alimentare cu energie electrică Aheloy, aparţinând Companiei Naţionale bulgare de Energie Electrică (NEK), informează site-ul Novinite.com.