turism

Comisia parlamentară caută motive ca să o execute pe Elena Udrea

Comisia parlamentară care o anchetează pe ministrul Turismului Elena Udrea se află în mijlocul unui nou scandal. După ce a fost acuzată de ministru că nu are alt scop decât să o găsească vinovată cu orice chip, un fragment dintr-o înregistrare a unei şedinţe nepublice a comisiei pare să confirme teza Elenei Udrea, potrivit cotidianului Gândul.

Comisia Udrea îl va sesiza pe Boc pentru că nu a primit dosarele achiziţiilor de la Turism

Comisia de anchetă în cazul ministrului Turismului Elena Udrea a decis, marţi, să-l sesizeze pe premierul Emil Boc în legătură cu faptul că preşedintele ANRMAP, aflată în subordinea Guvernului, a refuzat să pună la dispoziţia comisiei dosarul privind achiziţiile publice făcute de minister.

Mai puţin turişti, în luna iunie

Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat în iunie scăderi de 12,9% şi, respectiv, 11,1% faţă de luna similară din 2008, acelaşi trend fiind consemnat şi pe ansamblul primelor 6 luni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Udrea: Dacă deputaţii nu se pot lămuri din datele aflate pe site-ul ministerului, voi merge la comisie

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni seară, că va participa la şedinţele comisiei de anchetă în cazul în care parlamentarii nu se vor lămuri din datele postate pe site-ul ministerului şi vor solicita informaţii pe care ea le-ar putea pune la dispoziţie.

Campania „Romania -The Land of Choice” începe sâmbătă, 1 august, pe Eurosport

Campania de promovare a României ca destinaţie turistică, "Romania -The Land of Choice", începe sâmbătă, 1 august, pe Eurosport, avându-i drept protagonişti pe Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, informează Ministerul Turismului.

Best Advertising&Consult şi Optimedia au câştigat licitaţia pentru campania „Turist în România”

Asocierea formată din firmele Best Advertising&Consult SRL şi Optimedia SRL a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Turismului pentru realizarea campaniei "Turist în România", cu o ofertă de 3,61 milioane de lei, fără TVA, spoturile urmând să fie difuzate pe trei posturi de televiziune.

De ce fug românii la Mamaia bulgarilor

Dacă cineva se întreabă unde sunt cei 20 la sută turişti români care au refuzat ospătarii de la Mamaia, o privire spre cifrele turismului vecinilor din sud ar putea da o parte a răspunsului, arată Gândul.

Ministerul Turismului, de acord cu eliminarea limitării comisionului la tichete de vacanţă

Ministerul Turismului este de acord cu propunerea asociaţiilor din domeniu privind eliminarea limitării comisionului perceput de agenţii la vânzarea pachetelor de vacanţă pe tichete şi stabilit la 10% prin proiectul de lege privind tichetele, a declarat, joi, secretarul de stat Corneliu Popovici.

Hrebenciuc despre Udrea: Sexy buzoianca să se ocupe de turism ecumenic

Liderul deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că îi recomandă ministrului Turismului, Elena Udrea, pe care a numit-o "sexy buzoianca", să se ocupe de turismul ecumeninc, "de care PDL va avea nevoie în campania electorală".

Ministerul Turismului a primit 5 oferte pentru realizarea campaniei „Turist în România”

Ministerul Turismului a primit cinci oferte de participare la licitaţia prin care vrea să achiziţioneze, printr-un contract estimat la patru milioane de lei, servicii de realizare a campaniei publicitare "Turist în România", programată pentru perioada 1 august - 25 decembrie.

Băsescu: Peste câţiva ani nu va mai fi nevoie de un minister al turismului

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, luni, la Neptun, că, probabil, peste câţiva ani nu va mai fi nevoie de un minister al turismului, fiind suficientă o agenţie guvernamentală pentru promovarea României în străinătate.

Şeful statului, nemulţumit de numeroasele construcţii de pe litoralul românesc

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat nemulţumit, luni, la Neptun, de numeroasele construcţii care există pe plajele litoralului românesc şi susţine că asociaţiile profesioniştilor din turism sau Ministerul Turismului ar trebui să fie consultate în privinţa modului de dezvoltare a unei staţiuni.

Băsescu a reclamat lipsa personalului calificat din turism

Preşedintele Traian Băsescu a reclamat, luni, la Consiliul Consultativ al Turismului, de la Neptun, lipsa personalului calificat din turism şi a spus că trebuie să existe un raport corect între calitate şi preţ, apreciind că România trebuie redefinită ca destinaţie turistică.

Elena Udrea, nemulţumită de starea plajei în Eforie Nord

Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a declarat nemulţumită de starea plajei din staţiunea Eforie Nord şi susţine că autorităţile competente ar trebui să ia măsuri pentru îndreptarea situaţiei.

Sibiu: Elena Udrea a decis să cumpere proiectul unei case ţărăneşti

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a vizitat, sâmbătă, Muzeul în aer liber Astra, unde a încercat să cânte din fluier şi a promis că va fi primul cumpărător al proiectului unei case tradiţionale, pe care o va construi undeva în afara Bucureştiului.

Boc: Orice investiţie în turism este o investiţie în promovarea României

Premierul Emil Boc a afirmat, vineri, întrebat de un jurnalist cum comentează faptul că Ministerul Turismului a alocat 200.000 de euro, fără licitaţie, unei emisiuni difuzate de Realitatea TV în care sigla ministerului apare câteva secunde, că România are nevoie să fie promovată.

Hotelurile de la munte anunţă reduceri de 25%

Pentru toată perioada de vară, un hotel de cinci stele din Predeal oferă reduceri de până la 25%, asta în cazul în care rezervarea se face pentru şapte nopţi. Discountul scade pe măsură ce scade şi numărul nopţilor de cazare, dar şi-aşa, pentru trei nopţi, turiştii beneficiază de o reducere de 15%, informează Gândul.

Cele mai frumoase destinaţii turistice – GALERIE FOTO

Oraşul indian Udaipur, cunoscut şi sub numele de "Veneţia estului", a fost desemnat "cea mai frumoasă destinaţie pentru turişti", în 2009, în urma unui sondaj efectuat de revista Travel+Leisure, detronând oraşul Bangkok, câştigătorul din 2008.

Elena Udrea analizează noutăţile din Legea turismului la Mediafax Talks about Romanian Tourism

Ministrul Turismului, Elena Udrea, va analiza împreună cu directori ai agenţiilor de turism şi hotelieri noutăţile aduse de viitoarea Lege a turismului, la conferinţa Mediafax Talks about Romanian Tourism, care va avea loc joi, 23 iulie, la Hotel Radisson SAS.

Francezii sunt cei mai răi turişti din lume – sondaj

Francezii s-au situat pe ultimul loc în topul celor mai buni turişti din lume, pentru că sunt avari şi nu vorbesc limbi străine, în timp ce japonezii ocupă prima poziţie a acestui clasament, pentru că sunt politicoşi şi discreţi, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în rândul hotelierilor.

Udrea vrea ca trusturile de presă să promoveze gratuit turismul intern

Ministerul Turismului şi Consiliul Consultativ pentru Turism vor ca trusturile de presă să susţină gratuit campania "Turist în România", a declarat, luni, după o şedinţă a consiliului, ministrul de resort, Elena Udrea.

Aproape 80.000 de turişti au venit pe litoral în weekend-ul trecut

Numărul turiştilor care au fost înregistraţi oficial, week-end-ul trecut, în staţiunile româneşti de la Marea Neagră a fost de aproape 80.000, peste 3.500 dintre ei fiind turişti străini, în timp ce alte câteva mii de turişti s-au cazat la persoane particulare, potrivit Poliţiei Constanţa.

Bulgaria va cheltui 500.000 de euro pentru a-şi promova staţiunile de la Marea Neagră

Agenţia naţional de turism din Bulgaria a anunţat că un milion de leva (peste 500.000 de euro) vor fi cheltuiţi pentru a promova staţiunile bulgare de la Marea Neagră în 2009, relatează site-ul Novinite.com.

Boc: PDL nu va vota împotriva urmăririi penale, dacă DNA o va cere

PDL nu va împiedica ancheta justiţiei în cazul ministrului Monica Iacob Ridzi şi nici nu va vota în Parlament împotriva începerii urmăririi penale, în cazul în care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va solicita declanşarea acestei proceduri, a declarat, sâmbătă, liderul PDL, premierul Emil Boc.

Ministerul Turismului roagă firmele de publicitate să-i pună la dispoziţie gratuit panouri outdoor

Ministerul Turismului a rugat companiile de publicitate să pună la dispoziţia instituţiei, gratuit, panourile de tip outdoor pe care le au disponibile în perioada 10 iulie - 31 august, pentru promovarea turismului intern.

Mai puţini turişti în hotelurile din România în primele 5 luni

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele cinci luni ale acestui an au însumat 2,03 milioane, în scădere cu 14,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, 77,8% din total reprezentând turişti români, potrivit datelor INS.

Află cât te costă o săptămână de drumeţii în Munţii Apuseni

Pentru cine s-a săturat de staţiunile de pe Valea Prahovei, vara aceasta, filiala ANTREC din judeţul Cluj propune turiştilor o vacanţă de şapte zile de drumeţii în Munţii Apuseni, informează Gândul.

Un muzeu cu obiecte de cult va fi înfiinţat la Mănăstirea Probota, obiectiv UNESCO

Direcţia pentru Cultură şi Culte Suceava va amenaja, până în luna octombrie, un muzeu al Mănăstirii Probota din judeţul Suceava, aflată pe lista monumentelor UNESCO, unde vor fi expuse obiecte de cult din secolele XV-XVIII, veşminte şi cărţi bisericeşti vechi.

Taxa hotelieră ar putea fi 2% din valoarea unei nopți de cazare

Ministerul Turismului intenționează să stabileasca o taxă hotelieră unică la nivel național, care să reprezinte 2% din valoarea netă a unei nopți de cazare, potrivit proiectului de Lege a Turismului.

Trei consorţii s-au calificat în ultima etapă de selecţie pentru brandul turistic al României

Cele 3 grupuri de companii care s-au calificat în ultima etapă de selecţie pentru atribuirea contractului de realizare a brandului de turism al României sunt TBWA Bucureşti - GFK Romania, Saffron Brand Consultants - Brandient Consult- Acacia Avenue şi THR - Taylor Nelson Sofres.

Peste 20 de hoteluri de patru şi cinci stele sunt în construcţie în România

Un număr de 22 de hoteluri de 4 şi 5 stele se află în construcţie în România, majoritatea proiectelor fiind în Bucureşti, Bihor, Cluj şi Prahova, potrivit unui studiu al firmei de monitorizare a pieţei construcţiilor IBC Focus remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Circuit turistic în Roma prin locurile unde s-au filmat scene din „Îngeri şi Demoni”

După Fontana di Trevi, la a cărei faimă a contribuit şi baia făcută de senzuala Anita Ekberg în "La Dolce Vita", sau Colosseumul şi luptele din "Gladiatorul", amatorii de cinema doresc să descopere noi locuri pitoreşti în Roma - cele care apar în filmul "Îngeri şi Demoni", de Ron Howard.

MT va plăti televiziunilor 5,6 milioane lei pentru campania de promovare externă

Cele două posturi internaţionale de televiziune care vor difuza campania de promovare turistică externă a României vor fi desemnate printr-o licitaţie organizată în luna iulie, valoarea estimată a contractelor de publicitate fiind de 5,6 milioane de lei (1,3 milioane de euro), fără TVA.

Parisul, cel mai atractiv brand de oraş din lume – GALERIE FOTO

Parisul a fost votat cel mai atractiv brand de oraş din lume în 2009, în cadrul unui sondaj realizat de specialistul în cercetare de piaţă GfK Roper, Sydney fiind desemnat oraşul cu cei mai prietenoşi locuitori, cu cea mai bună calitate a vieţii, a climei şi a peisajelor.

Udrea vrea să introducă cetăţile de tip Vauban într-un circuit turistic

Ministrul Turismului, Elena Udrea a declarat, joi, în timpul unei vizite în Delta Dunării, că intenţionează să introducă într-un circuit turistic cetăţile de tip Vauban aflate în oraşele din vestul ţării, precum Alba Iulia.

Descopera.ro lansează prima Călătorie Virtuală din România

Descopera.ro lansează o nouă provocare utilizatorilor, pe care îi invită să pornească în prima Călătorie Virtuală din online-ul românesc şi îi premiază cu o croaziera de lux în Marea Mediterană.

Videoclip de promovare turistică a României, lansat la Paris

Ministerul Turismului a lansat, vineri, la Paris, clipul de promovare turistică externă a ţării, în prezenţa ministrului de resort, Elena Udrea, a foştilor sportivi Ilie Năstase şi Nadia Comăneci şi a reprezentanţilor Primăriei Paris şi ai Federaţiei Franceze de Tenis.

Ministerul Turismului vrea să dea agenţiilor un bonus de 2 euro pentru fiecare turist străin

Ministerul Turismului intenţionează să introducă, începând din acest an sau cel târziu de anul viitor, o aşa-numită "taxă pe incoming", care presupune acordarea unor bonusuri către agenţiile de turism pentru fiecare turist străin adus în România, a declarat miercuri ministrul de resort, Elena Udrea.

Alexandru Mazăre: Până acum Udrea s-a ocupat doar de lucruri superficiale şi de imagine

Senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre s-a declarat, marţi, nemulţumit de activitatea ministrului Turismului, Elena Udrea, spunând că până acum aceasta s-a ocupat numai de "lucruri superficiale şi de imagine", fără măsuri concrete pentru dezvoltarea acestui domeniu.

Circa un milion de britanici confundă Budapesta cu Bucureştiul

Aproximativ un milion de britanici au cumpărat bilete către destinaţii greşite pentru că au confundat numele unor oraşe, printre care şi Budapesta cu Bucureşti, relatează revista Sunday People, în ediţia electronică.