turneul campioanelor

Coco Gauff a câştigat Turneul Campioanelor, după o finală de peste 3 ore

Jucătoarea de tenis din SUA s-a impus cu scorul 3-6, 6-4, 7-6 (2).

Turneul Campioanelor: Caroline Garcia a învins-o pe Aryna Sabalenla în finală

Sportiva din Franţa s-a impus cu 7-6 (4), 6-4 în faţa adversarei din Belarus.

WTA Finals 2021: Program, participante, tragere la sorţi, premii în bani şi tot ce trebuie să ştiţi

Cunoscută şi sub denumirea de Turneul Campioanelor, finala circuitului mondial de tenis feminin, Akron WTA Finals, are loc anul acesta în Mexic, la Guadalajara, şi debutează miercuri, la ora 22.00, cu primele două meciuri la simplu şi două la dublu.

Simona Halep a pierdut turneul de la Transylvania Open. Cine s-a calificat la Turneul Campioanelor

Finala turneului de tenis WTA 250 Transylvania Open, desfăşurat la Cluj Napoca, a fost câştigată de sportiva estonă Anett Kontaveit, care a dispus de Simona Halep, în două seturi, cu scorul de 6-2, 6-3.

Simona Halep şi-a anunţat programul pentru ultima parte a acestui an

Cele 3 turnee la care şi-a anunţat prezenţa Simona Halep sunt BNP Paribas Open – Indian Wells, SUA, între 6 şi 17 octombrie, turneu WTA 1000, Kremlin Cup – Moscova, Rusia, între 18 şi 24 octombrie, turneu WTA 500, precum şi Transylvania Open – Cluj-Napoca, între 25 şi 31 octombrie, turneu WTA 250. În clasamentul […]

Turneul campioanelor la tenis se mută în 2021 la Guadalajara, în Mexic

Prestigioasa finală de sfârşit de an, care reuneşte cele mai bune 8 jucătoare de tenis de simplu şi de dublu din clasamentul anual, va avea loc anul acesta la Guadalajara, în Mexic, urmând să revină la Shenzhen, în China, din 2022 până în 2030, a anunţat luni WTA.

China îşi ia adio de la tenis. Turneele au fost amânate pentru 2021

11 turnee de tenis care erau programate pentru a doua jumătate a acestui an în China au fost amânate de către ATP şi WTA din cauza pandemiei de coronavirus.   Decizia a fost luată după ce Administraţia Generală de Sport din China a anunţat că în această ţară nu vor mai fi organizate evenimente sportive […]

Explicaţia lui Darren Cahill, după cuvintele dure adresate Simonei Halep la Turneul Campioanelor: Aş face din nou la fel

Antrenorul australian Darren Cahill a fost criticat dur, după reacţia pe care a avut-o la adresa Simonei Halep în setul decisiv cu jucătoarea din Cehia, Karolina Pliskova, de la Turneul Campioanelor.

Ashleigh Barty a câştigat Turneul Campioanelor şi cel mai mare premiu din istoria tenisului – VIDEO

Ediţia din 2019 a Turneului Campioanelor a fost câştigată de Ashleigh Barty (Australia; 1 WTA). În finală, ea a trecut în minimum de seturi, după o oră şi 28 de minute, de Elina Svitolina (Ucraina; 8 WTA). Scorul a fost 6-4; 6-3.

Tuneul Campioanelor: Timea Babos şi Kristina Mladenovic, campioane în proba de dublu

Perechea formată din Timea Babos (Ungaria; locul 6 WTA în clasamentul de dublu) şi Kristina Mladenovic (Franţa; locul 5 WTA-dublu) a câştigat proba de dublu a Turneului Campioanelor.

Turneul Campioanelor 2019. Ashleigh Barty, victorie din break-uri în faţa Karolinei Pliskova. Australianca s-a calificat în finală

Ashleigh Barty (1 WTA) s-a calificat, sâmbătă, în finala Turneului Campioanelor, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova (2 WTA), cu scorul de 4-6, 6-2, 6-3.

Turneul Campioanelor 2019. Elina Svitolina este prima finalistă, după ce Belinda Bencic a abandonat meciul în setul decisiv

Elina Svitolina este prima finalistă de la ediţia din 2019 a Turneului Campioanelor. Jucătoarea din Ucraina s-a calificat în ultimul act al competiţiei de la Shenzhen, după ce adversara Belinda Bencic a abandonat meciul în setul decisiv, din cauza durerilor de spate.

Eliminare profitabilă pentru Halep. Câţi bani a câştigat Simona la Turneul Campioanelor

Simona Halep a fost eliminată din faza grupelor de la ediţia 2019 a Turneului Campioanelor. Fostul lider mondial a înregistrat o victorie (în faţa Biancăi Andreescu) şi două eşecuri (cu Elina Svitolina şi Karolina Pliskova) în Grupa Mov.

VIDEO | Darren Cahill a criticat-o dur pe Simona Halep, după ce a fost învinsă: Ai fost o ruşine absolută pe teren / Prima reacţie a româncei: Sunt sigură că meritam tot ce mi-a spus

Antrenorul Darren Cahill a avut cuvinte dure pentru Simona Halep după ce a pierdut cinci game-uri consecutive în setul decisiv în partida disputată, la Turneul Campioanelor, împotriva Karolinei Pliskova şi pierdută cu scorul de 0-6, 6-2, 4-6.

Halep, eliminată de la Turneul Campioanelor. Simona Halep – Karolina Pliskova 0-6, 6-2, 4-6

Simona Halep a fost eliminată de la Turneul Campioanelor unde a pierdut în faţa Karolinei Pliskova, scor 0-6, 6-2, 4-6.

Decizie surprinzătoare: Kiki Bertens, eliminată joi de la Turneul Campionelor, a anunţat despărţirea de antrenorul ei

Kiki Bertens (27 ani, nr. 9 WTA) a anunţat pe pagina ei de Instagram că va renunţa la colaborarea cu antrenorul ei din ultimii patru ani, Raemon Sluiter.

Turneul Campioanelor 2019. Miza meciului Simona Halep – Karolina Pliskova: Românca ar putea face un salt important în clasamentul WTA

Simona Halep (28 ani, nr. 5 WTA) poate face un salt important în clasamentul mondial. Vineri, 1 noiembrie, nu mai devreme de ora 14:00, jucătoarea din Constanţa se va duela cu sportiva din Cehia, Karolina Pliskova, în ultimul meci din Grupa Mov de la Turneul Campioanelor.

Turneul Campioanelor | Belinda Bencic a câştigat „biletul în Careul de Aşi”, după ce Kiki Bertens a abandonat

Belinda Bencic este cea de-a treia jucătoare calificată la ediţia din 2019 a Turneului Campioanelor. Jucătoarea din Elveţia a câştigat „biletul în Careul de Aşi", după ce adversara din al treilea meci din Grupa Roşie, Kiki Bertens, a abandonat meciul din cauza problemelor de sănătate.

E oficial. Bianca Andreescu s-a retras de la Turneul Campioanelor: Am făcut un control la genunchi şi am înţeles că trebuie să mă retrag

Bianca Andreescu (19 ani, nr. 4 WTA) a fost forţată, de accidentarea suferită miercuri, 30 octombrie la genunchi, în meciul cu jucătoarea din Cehia Karolina Pliskova, să renunţe la a doua partidă din cadrul Grupei Mov de la Turneul Campioanelor.

Turneul Campioanelor 2019. Ashleigh Barty s-a calificat în semifinale, după ce a învins-o pe Petra Kvitova

Ashleigh Barty (23 de ani - locul 1 WTA) s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a învins-o pe jucătoarea din Cehia Petra Kvitova (29 de ani - locul 6 WTA), în două seturi, 6-4, 6-2, după o oră şi 30 de minute de joc.

Turneul Campioanelor 2019. Simona Halep reacţionează după meciul pierdut în faţa Elinei Svitolina: Eu mi-am făcut jocul, dar nu m-a ajutat să câştig

Simona Halep a pierdut al doilea meci de la Turneul Campioanelor, în faţa Elinei Svitolina, în două seturi, 5-7, 3-6, iar pentru a se califica în semifinalele competiţiei trebuie să o învingă pe Karolina Pliskova, în ultima întâlnire din Grupa Mov, care va fi vineri, 1 noiembrie.

Bianca Andreescu este OUT de la Turneul Campioanelor, după ce s-a retras în meciul cu Karolina Pliskova din cauza unei accidentări

Bianca Andreescu (19 ani, nr. 4 WTA) nu a reuşit să continue meciul cu jucătoarea din Cehia, Karolina Pliskova, (27 ani, nr. 2 WTA). Sportiva din Canada de origine română s-a accidentat la genunchi după al doilea game câştigat de ea.

Svitolina, calificată în semifinală. Declaraţia sportivei după meciul cu Halep

Elina Svitolina (25 ani, nr. 8 WTA) s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor, după două victorii la rând în Grupa Mov. Jucătoarea din Ucraina şi-a asigurat biletul către penultimul act al competiţiei, după ce s-a impus miercuri, 30 octombrie, în faţa Simonei Halep, scor 7-5, 6-3.

Turneul Campioanelor. Simona Halep a pierdut al doilea meci din Grupa Mov în faţa Elinei Svitolina

Simona Halep (28 ani, nr. 5 WTA) a pierdut al doilea meci de la Turneul Campioanelor. Fostul lider mondial a fost învinsă de Elina Svitolina (25 ani, nr. 8 WTA), în două seturi, scor 7-5, 6-3, după o oră şi 40 de minute de joc.

Turneul Campioanelor | Halep, a doua dispută din grupă, cu Elina Svitolina: O să dau tot ce pot să câştig/ Când se joacă meciul învinselor din Grupa Mov, Bianca Andreescu şi Karolina Pliskova

Simona Halep va reveni pe terenul de la Shenzhen. După prima victorie la Turneul Campioanelor, contra Biancăi Andreescu, fostul lider mondial urmează să se întâlnească cu Elina Svitolina, miercuri, 30 octombrie, de la ora 12:30.

Bianca Andreescu, atacată de echipa Simonei Halep: „Dacă românii vor alege să lupte sub un alt steag nu vom avea o Românie mai bună”

Managerul de comunicare al Simonei Halep, Cosmin Hodor, a atacat-o indirect pe Bianca Andreescu după duelul direct dintre cele două sportive, de la Turneul Campioanelor.

Naomi Osaka s-a retras de la Turneul Campioanelor 2019. Japoneza acuză probleme de sănătate/ Cine o va înlocui

Naomi Osaka (Japonia; locul 3 WTA) s-a retras de la Turneul Campioanelor, anunţă site-ul oficial al WTA. Din câte se pare, sportiva are probleme la umărul drept, fapt pentru care nu mai poate concura. Locul ei va fi luat de Kiki Bertens (Olanda; locul 10 WTA).

Victorie a Simonei Halep, în meciul de infarct cu Bianca Andreescu, la Turneul Campioanelor 2019. Prima declaraţie: „Sunt foarte fericită că am câştigat” LIVE UPDATE

Simona Halep (28 de ani, nr. 5 WTA) a câştigat meciul cu Bianca Andreescu (19 ani, nr. 4 WTA), cu 3-6; 7-6(6); 6-3, din cadrul Grupei Mov de la Turneul Campioanelor. Câştigătoarele de la Wimbledon şi US Open s-au confruntat pentru prima dată în carieră.

Turneul Campioanelor 2019, primul meci din Grupa Mov: Elina Svitolina a învins-o pe Karolina Pliskova

Elina Svitolina a câştigat greu primul meci de la Turneul Campioanelor. Jucătoarea din Ucraina s-a impus după o oră şi 55 de minute de joc în faţa jucătoarei din Cehia, Karolina Pliskova, scor 7-6, 6-4.

Turneul Campioanelor 2019. Mesajul lui Daniel Dobre pentru Simona Halep, înaintea meciului cu Bianca Andreescu: Nu trebuie să o lase să îşi facă jocul

Simona Halep şi Bianca Andreescu vor debuta luni, 28 octombrie, în ediţia din 2019 a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen. Meciul va fi al doilea din Grupa Mov, după întâlnirea dintre Karolina Pliskova şi Elina Svitolina, care va începe la ora 12:30, ora României.

Turneul Campioanelor 2019. Confruntarea dintre Simona Halep şi Bianca Andreescu are loc astăzi/ ORA meciului

Simona Halep debutează luni, 20 octombrie, la Turneul Campioanelor, ediţia 2019, în faţa jucătoarei din Canada de origine română, Bianca Andreescu. Meciul va începe nu mai devreme de ora 14:00, ora României.

Turneul Campioanelor 2019: Su-Wei Hsieh şi Barbora Strycova au învins perechea Stosur – Zhang

Su-Wei Hsieh şi Barbora Strycova au învins, duminică, perechea formată din Samantha Stosur şi Shuai Zhang, cu scorul de 6-4, 4-6, 10-5, la Turneul Campioanelor.

Ashleigh Barty, liderul mondial, a învins-o pe Belinda Bencic la Turneul Campioanelor

Ashleigh Barty (1 WTA) a învins-o, duminică, pe Belinda Bencic (7 WTA), cu scorul de 5-7, 6-1, 6-2, în Grupa Roşie a Turneului Campioanelor.

Victorie pentru Naomi Osaka, în prima zi de la Turneul Campioanelor 2019: Japoneza a învins-o pe Petra Kvitova, după un meci intens

Japoneza Naomi Osaka (3 WTA) a câştigat meciul inaugural de la Turneul Campioanelor, din Shenzhen, duminică, învingând-o pe reprezentanta Cehiei, Petra Kvitova, în Grupa Roşie, scor 7-6 (1), 4-6, 6-4.

Apariţie surpriză la meciul inaugural de la Turneul Campioanelor 2019: Simona Halep, alături de Darren Cahill în tribune – FOTO

Simona Halep (5 WTA) a fost surprinsă de camerele TV în tribunele arenei din Shenzhen, duminică, la meciul inaugural de la Turneul Campioanelor, dintre Naomi Osaka (3 WTA) şi Petra Kvitova (6 WTA).

Bianca Andreescu, despre Simona Halep: Va fi un meci foarte interesant, deci sunt entuziasmată

Bianca Andreescu va juca pentru prima dată la Turneul Campioanelor, iar partida de debut va fi una cu totul specială. Luni, 28 octombrie, o va întâlni pe Simona Halep, nu mai devreme de ora 14:00, ora României.

Simona Halep, înainte de Turneul Campioanelor 2019: Sper ca de această dată să am evoluţii mai bune

Simona Halep va participa pentru a şasea oară la Turneul Campionelor, iar fostul lider mondial a precizat că speră ca la această ediţie să aibă evoluţii mai bune. Jucătoarea din Constanţa va debuta luni, 28 octombrie, în compania sportivei din Canada, Bianca Andreescu.

Turneul Campioanelor 2019. Simona Halep se va duela pentru prima oară cu Bianca Andreescu luni, 28 octombrie

Simona Halep va debuta luni, 28 octombrie, la Turneul Campioanelor, în compania jucătoarei din Canada de origine română, Bianca Andreescu. Acesta va fi primul meci dintre cele două sportive din cariera lor.

Turneul Campioanelor 2019, tragere la sorţi | Cu ce stele din tenis a picat Simona Halep. Primul meci disputat cu Bianca Andreescu

Simona Halep (5 WTA) a fost repartizată în grupa violet la tragerea la sorţi pentru Turneul Campioanelor din Shenzhen, organizată vineri, alături de Karolina Pliskova (2 WTA), Bianca Andreescu (4 WTA) şi Elina Svitolina (8 WTA)

Simona Halep se antrenează intens pentru Turneul Campioanelor. Primul antrenament, alături de Darren Cahill

Simona Halep a publicat, vineri, pe contul personal de Instagram, o fotografie în care apare alături de Ashleigh Barty, după o sesiune de antrenamente.