turul ii

Miercuri începe turul II al turneului Transylvania Open WTA 250

Jaqueline Cristian este a doua jucătoare din România calificată în turul doi al Transylvania Open WTA 250. Ea ar fi trebuit să joace un meci 100% românesc, cu Miriam Bulgaru. Din cauza unor probleme de sănătate, Miriam a trebuit să se retragă cu puţin timp înainte de startul partidei, astfel că locul ei a fost […]

Simona Halep o va întâlni pe Zarina Diyas în turul secund de la Roland Garros

Simona Halep, numărul 6 WTA, va juca în turul al doilea de la Roland Garros, cu Zarina Diyas, locul 90 mondial, care a trecut în runda inaugurală de Karina Witthoeft, scor 2-6, 6-4, 6-2, după 2 ore şi 3 minute de joc.

MIZELE TURULUI DOI: 10 procente între candidaţi şi prezenţa la vot

Votul de duminică în turul doi al alegerilor prezidenţiale are ca miză alegerea între Victor Ponta şi Klaus Iohannis, respectiv între două tipologii de preşedinte, dar va arăta şi dacă românii mai sunt interesaţi de exercitarea celui mai important drept democratic câştigat la Revoluţie.

Dragnea: Ponta a pierdut alegerile în Ardeal pentru că primarii au vorbit prea puţin cu oamenii

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Bistriţa, că Victor Ponta a pierdut alegerile în judeţ şi în Ardeal pentru că primarii şi alţi lideri PSD au vorbit prea puţin cu oamenii, au luat primul tur mult prea uşor, el îndemându-i ca acum să îşi lase acasă "hainele cu funcţii".

Corlăţean: Întreaga conducere a MAE se va deplasa săptămâna viitoare în străinătate, pentru turul II

Ministrul Titus Corlăţean a anunţat, vineri, că întreaga conducere a MAE se va deplasa săptămâna viitoare pentru a verifica stadiul organizării votului, în special în acele locaţii unde au existat probleme la turul I al prezidenţialelor, şi pentru a participa, în ziua votului, la organizare.

Dan Diaconescu: PPDD nu va vota cu Klaus Iohannis în turul II al alegerilor prezidenţiale

Candidatul PPDD la alegerile din 2 noiembrie, Dan Diaconescu, a declarat, joi, că PPDD nu va vota cu Klaus Iohannis în turul II al scrutinului prezidenţial, el propunând "susţinerea celui care astăzi este prim-ministru".

Mureş: Candidaţii PNL şi PDL se vor înfrunta în al doilea tur de scrutin pentru Primăria Apold

Candidaţii PNL şi PDL se vor înfrunta în al doilea tur de scrutin pentru funcţia de primar din Apold, comună mureşeană unde, duminică, au avut loc alegeri parţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Geoană: Cred în majoritatea social-liberală cu Iohannis premier

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că social-democraţii cred în realizarea unei majoriăţi social-liberale, formată deja în jurul lui Klaus Iohannis, care poate funcţiona după 6 decembrie, cu actualul primar al Sibiului în funcţia de prim-ministru.

Antonescu: O eventuală susţinere pentru Geoană nu va fi rezultatul unor trocuri

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că o eventuală susţinere a candidatului PSD Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţiale nu va fi rezultatul unor trocuri pentru posturi, ci va avea în vedere convenirea asupra unui proiect de formare a unui guvern pe criterii de competenţă.

Antonescu: Este exclusă susţinerea lui Băsescu în turul doi

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că este exclusă orice alianţă între el şi Traian Băsescu, subliniind că nu îl va susţine pe acesta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, întrucât un nou mandat de şef al statului pentru acesta este "cel mai rău lucru pentru valorile democraţiei".