tva

Constantin: Poate că TVA de 9% la pâine nu va reduce preţul, dar va scădea evaziunea cu 15-20%

Scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% nu va duce, poate, la diminuarea preţului, dar va micşora evaziunea ficală cu 15-20%, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Ponta: Am discutat cu Finanţele, cred că săptămâna viitoare avem soluţie pentru TVA la drepturi autor

Premierul Victor Ponta a anunţat că săptămâna viitoare ar putea fi găsită o soluţie în privinţa TVA-ului pentru drepturile de autor, arătând din nou că această politică fiscală a fost aplicată de fosta conducere ANAF în special împotriva jurnaliştilor.

Dumitru Costin: BNS va depune la Guvern un proiect de reducere a TVA la produsele alimentare de bază

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a anunţat miercuri că BNS va depune la Guvern, în aproximativ o lună, un proiect de reducere a TVA la produse alimentare de bază şi servicii, care să fie susţinut de reprezentanţii FMI şi CE.

Franks: FMI nu recomandă reducerea TVA pe segmente; duce la evaziune şi nu ajută consumatorii

Reducerea TVA pentru anumite sectoare sau produse nu are efecte benefice pentru consumatori, întrucât duce adeseori la evaziune, iar FMI nu încurajează, ca principiu, cotele diferenţiate de TVA, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks.

Ponta spune că, împreună cu Agricultura, face presiuni la Finanţe pentru TVA redusă la alimente

Premierul Victor Ponta a afirmat că, împreună cu ministrul Agriculturii, a început să facă "toate presiunile" asupra ministrului de Finanţe, pentru introducerea începând cu anul viitor a unei scheme în care 15% din TVA plătită la alimente să fie restituită producătorului care vinde în mod legal.

Ponta are „acordul de principiu” al Finanţelor pentru a anula plata retroactivă TVA pe drepturile de autor

Premierul Victor Ponta a declarat că a primit "acordul de principiu" al Finanţelor pentru a anula obligativitatea plăţii retroactive a TVA pe drepturile de autor şi că datele relevă că statul "nu pierde mare lucru" din anularea acestei plăţi, impusă de fosta conducere ANAF pentru intimidarea presei.

Georgescu: TVA simplificată pentru firme mici. Decizia privind TVA redusă la alimente, după alegeri

Guvernul vizează introducerea TVA simplificate pentru firmele mici, iar o eventuală reducere a taxei la alimente va fi decisă după alegeri, a declarat luni Florin Georgescu, desemnat în funcţiile de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în guvernul Ponta.

Năstase: Reducerea TVA la produse de panificaţie, bună, dar nu imediat, ci în perioada următoare

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat vineri că ideea reducerii TVA la alimentele de bază este foarte bună, "nu imediat, ci în perioada imediat următoare".

Ministrul desemnat al Agriculturii: Printr-un TVA redus la panificaţie, putem scoate la suprafaţă sute de milioane de euro

Ministrul desemnat al Agriculturii, Daniel Constantin (PC), afirmă că o reducere a TVA în domeniul panificaţiei, unde "evaziunea fiscală este de 60%", se pot "scoate la suprafaţă sute de milioane de euro" care sunt necesare pentru îmbunătăţirea sectorului agricol şi pentru alte investiţii.

Ponta: Măsura reducerii TVA la produsele agricole va fi cuprinsă cel târziu în bugetul pentru 2013

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, vineri, că măsura reducerii TVA este necesară şi că aceasta se va regăsi "cel târziu" în proiectul bugetului de stat pe anul 2013.

Ce spune Stelian Fuia despre o eventuală reducere a TVA la alimente

O eventuală reducere a TVA la alimente poate avea ca efect diminuarea evaziunii, dar nu va duce la scăderea preţului la raft, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia.

Pragul peste care firmele sunt obligate să plătească TVA, majorat la 50.000 de euro. Consiliul Uniunii Europene a aprobat solicitarea României

Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la solicitarea României, creşterea de la 35.000 euro la 50.000 euro a pragului cifrei de afaceri sau al veniturilor peste care firmele locale sunt obligate să plătească TVA.

Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%

Bulgaria ar putea reduce TVA de la 20% la 18%, în funcţie de evoluţia situaţiei bugetului, după ce în primele luni veniturile încasate au fost peste aşteptări, a declarat ministrul de Finanţe, Simeon Djankov, citat de agenţia locală Novinite.

Italia majorează TVA de la 21% la 23%, parte a unui program de austeritate

Italia va majora TVA cu două puncte procentuale în octombrie, la 23%, măsura făcând parte din planul de austeritate adoptat de guvern în decembrie, a indicat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Vittorio Grilli.

Guvernul scuteşte UE să mai restituie TVA pentru POS-Transport, temându-se să nu piardă din banii de lucrări

Taxa pe valoarea adăugată aferentă proiectelor din transporturi nu va mai reprezenta o cheltuială eligibilă restituită din surse comunitare, ci va fi acoperită din nou de la buget, Guvernul temându-se că fără această decizie va pierde din banii UE pentru lucrări şi va fi obligat să anuleze contracte.

Cehia va majora taxele şi va limita cheltuielile, pentru reducerea deficitului bugetar

Guvernul Cehiei va propune majorări de taxe şi limitarea cheltuielilor pentru a respecta ţinta de reducere a deficitului bugetar în acest an de la 3,7% la 3,5%, a declarat luni ministrul de Finanţe, Miroslav Kalousek.

Fuia: Scăderea TVA la alimente nu figurează pe agenda Guvernului în acest an

Scăderea TVA la alimente nu figurează pe agenda Guvernului din acest an, pentru că în condiţiile economice actuale nu se poate vorbi de o relaxare fiscală, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă ministrul Agriulturii, Stelian Fuia.

Noul şef al Turismului vrea ca agenţiile care aduc turişti străini în ţară să nu mai plătească TVA

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a declarat pentru MEDIAFAX că intenţionează să propună Ministerului Finanţelor ca România să aplice TVA zero cel putin pentru cazarea turiştilor străini, măsură care va duce la scăderea tarifelor şi la creşterea numărului de turişti.

Ialomiţianu: Guvernul nu optează pentru reducerea TVA la alimente

Guvernul nu are în vedere vreo reducere a taxei pe valoarea adăugată (TVA), implicit nici la alimente, opţiunea în cazul unei oportunităţi de relaxare fiscală fiind reducerea contribuţiilor pentru asigurările sociale, a declarat vineri ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.

Boc: Reducerea TVA la 10% pentru produsele agro-alimentare nu este acum o temă de discuţie

Reducerea taxei pe valoarea adăugată la 10% în cazul produselor agro-alimentare nu reprezintă pentru Guvern o temă de discuţie în acest moment, a declarat joi premierul Emil Boc.

Tabără vrea TVA de 10% pentru produsele agro-alimentare

Taxa pe valoarea adăugată ar trebui redusă de la 24% în prezent la 10% pentru produsele agro-alimentare, pentru că ar duce la scăderea preţurilor alimentelor şi la combaterea evaziunii, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Sâmbătă, 26 iunie 2010 / 12:47:27 – Creşte TVA de la 19% la 24%

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Guvernul a decis creşterea TVA de la 19% la 24%, fără a majora şi cota unică de impozitare urmând totodată să ceară Parlamentului să urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

1 iulie 1993 – Guvernul Văcăroiu introduce taxa pe valoare adăugată (TVA)

La 1 iulie intră în vigoare taxa pe valoarea adăugată (TVA). Guvernul Văcăroiu introduce taxa pe valoare adăugată (care înlocuieşte impozitul pe circulaţia mărfurilor) prin Ordonanţa 3/1992 (aprobată prin legea 130/1992).

Grecia ar putea reduce TVA de la 23% la 20%

Ministerul Finanţelor de la Atena va începe miercuri discuţiile referitoare la un nou sistem de taxe, iar reducerea TVA cu trei puncte procentuale, la 20%, respectiv la 10% pentru unele produse cu regim special, este o posibilitate reală.

Bulgaria ar putea reduce anul viitor TVA cu un punct procentual, la 19%

Guvernul bulgar ar putea reduce anul viitor taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu un punct procentual, la 19%, şi va înfiinţa poliţia fiscală, potrivit ministrului de Finanţe, Simeon Djankov.

Băsescu: Nu întrevăd o renunţare la plata în avans a TVA

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la un forum economic româno-turc, că nu întrevede o renunţare la plata în avans a TVA, aceasta fiind o măsură de combatere a evaziunii fiscale.

Deducerea TVA va revigora piaţa auto

Decizia Guvernului de a reintroduce dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor de autotvehicule şi combustibil va fi urmată de o revenire, cel puţin parţială, a pieţei auto, afirmă reprezentanţii producătorilor şi dealerilor auto.

Ponta: Fără scăderea CAS şi a TVA, România nu va fi atractivă pentru investitori

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi, la Craiova, la o întâlnire cu potenţiali investitori străini în zonă, că România nu va atrage investiţii dacă CAS şi TVA nu vor scădea.

Fiscul rambursează în octombrie TVA în valoare de 1,61 miliarde lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în octombrie toate deconturile de TVA pentru solicitări depuse înainte de 2 septembrie, în sumă totală de 1,61 miliarde lei, din care 363 de milioane lei reprezintă compensări, potrivit unui anunţ al instituţiei.

Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Sunteţi prizonierii acestei situaţii economice, ai acestui Guvern, ai acestei administraţii. Băsescu v-a spus-o clar!

Cea mai mare greşeală pentru economie a guvernului Boc, PD-L, coaliţiei de guvernare, luaţi-o cum vreţi, dar în final, până la urmă, a administraţiei Băsescu a fost majorarea TVA din vara lui 2010, de la 19% la 24%, ceea ce a însemnat un plus de 26%. Cei care sunt responsabili de ea au recunoscut că a fost o greşeală.

Ungaria va majora anul viitor TVA la 27%. Va fi cel mai ridicat nivel din UE

Ungaria va majora anul viitor taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu două puncte procentuale, la 27%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, şi va aplica un program de ajustări fiscale de 750 miliarde forinţi (2,6 miliarde euro), cu 200 de miliarde forinţi mai mare decât planul iniţial.

Boc despre reducerea TVA la alimentaţie în turism: Nu spun nici da, nici nu, trebuie să analizăm

Premierul Emil Boc a evitat să se pronunţe în mod clar asupra posibilităţii reducerii la 9% a TVA pentru alimentaţia din turism, afirmând că dacă va fi posibilă din punct de vedere economic, Guvernul va lua această măsură, dar dacă nu va fi posibilă, nu o va adopta.

Udrea: Guvernul vrea să reducă TVA la 9 la sută pentru alimentaţia din turism

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Lupeni, că în Guvern se poartă discuţii pentru reducerea TVA pentru alimentaţia din turism la 9 la sută.

Bloomberg: Introducerea TVA ar fi cea mai bună soluţie pentru problemele fiscale ale SUA

Introducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) ar fi cea mai bună soluţie pentru problemele fiscale ale Statelor Unite, având potenţialul să acopere deficitul bugetului structural şi să stimuleze chiar investiţiile şi creşterea economică pe termen lung, potrivit unui editorial Bloomberg.

ANAF rambursează în iulie TVA de 1,47 miliarde de lei, sumă similară cu cea acordată în iunie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în luna iulie TVA în valoare de 1,47 miliarde de lei, prima tranşă, de 200 milioane de lei, urmând să fie acordată marţi, 12 iulie, potrivit instituţiei.

Opinie Adrian Vasilescu: Dacă am reuşi să facem dintr-o suferinţă o mare lecţie…

S-a împlinit un an, la sfârşitul săptămânii trecute de când - însoţind tăierile de salarii bugetare şi îngheţarea pensiilor - TVA a urcat de la 19 la 24 la sută. Era 1 iulie 2010. Şocul a fost resimţit de absolut toate preţurile.

ANAF ar putea cere teatrelor contribuţiile sociale pentru unii angajaţi plătiţi pe drepturi de autor

ANAF a început o serie de inspecţii fiscale, inclusiv în cazul teatrelor, după ce a constatat că există anumite persoane fizice care, deşi aveau încheiate contracte de drept de autor, în realitate desfăşurau activităţi de natură dependentă, ceea ce presupune plata unor contribuţii sociale.

ANAF ar putea cere teatrelor contribuţiile sociale pentru unii angajaţi plătiţi pe drepturi de autor

ANAF a început o serie de inspecţii fiscale, inclusiv în cazul teatrelor, după ce a constatat că există anumite persoane fizice care, deşi aveau încheiate contracte de drept de autor, în realitate desfăşurau activităţi de natură dependentă, ceea ce presupune plata unor contribuţii sociale.

Popa: Reducerea TVA la alimente ar avea un impact modest, întrebarea este dacă ne putem permite

Reducerea TVA la alimente ar avea un impact modest în rata inflaţiei, chiar dacă aceste produse deţin o cotă importantă în coşul de consum, iar măsura nu pare sustenabilă din punct de vedere fiscal, cel puţin pe termen scurt, consideră viceguvernatorul BNR Cristian Popa.

Grecia şi instituţiile financiare internaţionale au convenit reducerea TVA

Grecia şi echipa de oficiali ai Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene aflată la Atena au convenit reducerea taxei pe valoare adăugată pentru a obţine sprijinul politic necesar în vederea adoptării de noi măsuri de austeritate, scrie presa elenă.