tvr

EBU, îngrijorată de situaţia TVR: O televiziune publică independentă este indispensabilă

European Broadcasting Union (EBU) i-a răspuns membrului CNA Valentin Jucan, care a sesizat recent mai multe instituţii europene privind situaţia Televiziunii Române, precizând că împărtăşeşte îngrijorările acestuia faţă de TVR şi că o televiziune publică independentă este indispensabilă.

Conducerea TVR a revocat decizia privind reducerea timpului de lucru şi a salariilor angajaţilor

Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a revocat, miercuri, decizia sa recentă prin care timpul de lucru al angajaţilor instituţiei trebuia să fie redus de la 5 la 4 zile pe săptămână şi, în consecinţă, salariile urmau să fie reduse cu aproximativ 20%.

FRJ MediaSind cere CA al SRTv să anuleze „deciziile ilegale” luate împotriva salariaţilor TVR

FRJ MediaSind cere membrilor Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române să anuleze "deciziile ilegale" luate recent împotriva salariaţilor TVR, privind reducerea timpului de muncă şi, implicit, a salariilor acestora.

Jucan, membru CNA, solicită sprijinul Comisiei Europene şi Parlamentului European în cazul TVR

Valentin Jucan, membru al CNA, a transmis luni Comisiei Europene şi Parlamentului European o scrisoare referitoare "la situaţia dezastruoasă" a TVR, cerând sprijinul oficialilor europeni pentru reformarea şi readucerea Televiziunii Române "din serviciul politic în serviciul interesului publicului".

Adelin Petrişor spune că Stelian Tănase a intervenit pentru ca o ştire să nu mai fie difuzată la TVR

Jurnalistul TVR Adelin Petrişor spune că o ştire pe care a făcut-o despre un protest desfăşurat în curtea SRTv, în timpul căruia Stelian Tănase, şeful instituţiei, vorbea cu angajaţii, l-a supărat pe Tănase, care i-ar fi sunat pe şefii ziaristului, iar materialul său nu a mai fost difuzat.

Protestele continuă la SRTv: Angajaţii s-au adunat în curtea instituţiei, îngrijoraţi de situaţia TVR

Aproximativ 200 de angajaţi ai TVR s-au adunat, vineri, în curtea instituţiei, în semn de protest faţă de deciziile de marţi ale CA al Televiziunii Publice, care prevăd reducerea timpului de lucru şi, implicit, a salariilor angajaţilor şi începerea discuţiilor în vederea concedierilor colective.

Stelian Tănase: Victor Ponta ne ţine strâns în braţe şi ne mai dă şi câte un cap în gură

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat că Victor Ponta este cel mai ostil premier faţă de TVR, precizând că măsurile pentru salvarea televiziunii publice, precum indexarea taxei TV, scăderea TVA şi amnistia fiscală, "stau în pixul" şefului Guvernului.

Stelian Tănase: Salariile angajaţilor TVR nu ar mai trebui tăiate, dar o hotărâre va fi luată în CA – VIDEO

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, joi, după ce conturile TVR au fost deblocate de către ANAF, că salariile angajaţilor instituţiei nu ar mai trebui tăiate, însă o hotârâre va fi luată săptămâna viitoare, în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române.

TVR a plătit datoria pentru care i-au fost blocate conturile. ANAF a sistat poprirea pe conturi. Televiziunea confirmă deblocarea

TVR a plătit datoria de 10 milioane de lei pentru care i-au fost blocate conturile de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar ANAF ar fi dispus sistarea popririi, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse. Televiziunea a confirmat, joi, ridicarea popririi instituite de ANAF.

Protest la SRTv: 150 de angajaţi s-au adunat în curtea TVR, îngrijoraţi de reducerea salariilor

Aproximativ 150 de angajaţi ai TVR s-au adunat, miercuri, în curtea instituţiei, în semn de protest faţă de deciziile de marţi ale CA al instituţiei, care prevăd reducerea timpului de lucru şi, implicit, a salariilor angajaţilor şi începerea discuţiilor în vederea concedierilor colective.

Sindicatul TVR, către CA, care a decis reduceri salariale: Sunteţi lipsiţi de scrupule; Veţi plăti!

SPUSTV, sindicatul reprezentativ din SRTv, spune că va cere în instanţă anularea hotărârii de marţi a Consiliului de Administraţie (CA) al instituţiei, care prevede reducerea salariilor angajaţilor, întrucât aceasta este ilegală, precizând că membrii CA vor plăti pentru lipsa lor de profesionalism.

TVR a decis reducerea timpului de lucru al angajaţilor la 4 zile şi a salariilor cu 20%

Consiliul de Administraţie al TVR a decis, marţi, reducerea timpului de lucru al angajaţilor instituţiei de la 5 la 4 zile pe săptămână şi, în consecinţă, reducerea salariilor acestora cu aproximativ 20%, dar şi începerea discuţiilor cu sindicatele în vederea realizării de restructurări de personal.

Dragnea: Trebuie găsită urgent o soluţie pentru TVR. Marea problemă nu cred că este conducerea

Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că trebuie găsită urgent o soluţie în privinţa situaţiei de la televiziunea publică, arătând că, din punctul său de vedere, nu este vinovată conducerea TVR, însă decizia aparţine Parlamentului.

Peste 700 de angajaţi ai SRTv cer Parlamentului să ia urgent măsuri pentru salvarea TVR

Peste 700 de angajaţi ai Societăţii Române de Televiziune (SRTv) solicită Parlamentului să ia urgent măsuri pentru salvarea TVR, să analizeze performanţele actualei structuri de conducere a Televiziunii Române şi să îi înlocuiască pe managerii care nu şi-au dovedit competenţa.

Gorghiu: Guvernul se luptă să controleze TVR. Ponta ar trebui să rezolve problema

Copreşedintele liberal Alina Gorghiu i-a cerut, duminică, premierului Victor Ponta să nu mai paseze Parlamentului responsabilitatea pentru situaţia de la TVR şi să rezolve problema, aplicând meomorandumul pe care guvernul său l-a semnat cu televiziunea publică în 2012.

PNL: Guvernul refuză să găsească soluţii pentru TVR, între care indexarea taxei, amnistierea fiscală

PNL solicită Guvernului să găsească soluţii pentru situaţia televiziunii publice, printre acestea fiind indexarea taxei TV şi amnistierea fiscală în schimbul renunţării de către TVR a veniturilor din publicitate, a declarat secretarul executiv al PNL Radu Carp, membru al CA al TVR.

Comisia Etică-TVR: Semnalele noastre privind comentariile politice ale lui Tănase au fost ignorate

Comisia de Etică a SRTv spune că activitatea sa se află într-un impas, din cauză că deciziile sale referitoare la comentariile politice partizane făcute de şeful TVR, Stelian Tănase, au fost ignorate de conducerea televiziunii şi au fost urmate de alte exprimări susceptibile de partizanat politic.

Stelian Tănase: Ponta a vrut să-mi arate pisica blocând conturile TVR. Nu-mi dau demisia

Stelian Tănase, şeful SRTv, a declarat pentru MEDIAFAX că Guvernul este vinovat de situaţia televiziunii, iar blocarea conturilor instituţiei de către ANAF este, de fapt, "o revanşă" pe care şi-a luat-o Victor Ponta, adăugând că nu se pune problema să demisioneze de la conducerea TVR.

Liviu Dragnea: Lipsa unei decizii a Parlamentului a prelungit situaţia de la TVR

Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că blocarea conturilor TVR de către ANAF este o situţie neplăcută, generată de lipsa unei decizii a Parlamentului, precizând că se impune purtarea unei discuţii pentru a împiedica închiderea TVR şi va aborda subiectul în viitoarea şedinţă a Coaliţiei.

Ponta, despre situaţia de la TVR: Nimeni nu poate să ceară ANAF să încalce legea

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, în legătură cu decizia ANAF de a pune poprire pe conturile televiziunii publice, că nimeni nu poate cere Fiscului să încalce legea, adăugând că TVR nu a respectat programul de restructurare convenit în 2012.

Stelian Tănase se va întâlni, miercuri, cu oficiali ANAF pentru a vorbi despre blocarea conturilor TVR

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, va prezenta, miercuri, oficialilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală măsurile luate de Consiliul de Administraţie al TVR pentru reducerea cheltuielilor instituţiei, în contextul în care conturile televiziunii au fost blocate de ANAF.

Doi membri ai CA al TVR i-au cerut demisia lui Stelian Tănase, după blocarea conturilor TVR de ANAF

Doi membri ai Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române, Claudiu Brînzan şi Adrian Bădescu, i-au cerut, marţi, demisia lui Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, în contextul în care ANAF a blocat conturile operaţionale ale televiziunii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse.

CA al TVR a decis închiderea TVR News, de la 1 august, şi diminuarea posturilor de conducere

Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a decis, marţi, închiderea, de la 1 august, a televiziunii TVR News şi comasarea Direcţiei Ştiri cu Departamentul Emisiuni şi Ştiri Sportive, în vederea diminuării posturilor de conducere.

Membru CNA despre TVR: Le solicit românilor să nu mai plătească taxa TV

Un membru al CNA, Valentin Alexandru Jucan, le cere oamenilor să nu mai plătească taxa TV - "folosită pentru achiziţionarea de autoturisme personale" -, în condiţiile în care Societatea Română de Televiziune are conturile blocate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Angajaţi ai SRTv s-au adunat în curtea televiziunii, îngrijoraţi de blocarea conturilor TVR de ANAF

Aproximativ o sută de angajaţi ai Televiziunii Române s-au adunat, marţi, în curtea instituţiei, fiind îngrijoraţi de situaţia în care se află TVR, căreia, luni, i-au fost blocate conturile de către ANAF, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din televiziunea publică.

Jucan, membru CNA, le cere lui Ponta şi Teodorovici să oprească „iresponsabilitatea” conducerii TVR

Membrul CNA Valentin Jucan le cere premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să oprească "iresponsabilitatea" actualei conduceri a TVR, precizând că "Televiziunea Română nu mai este independentă, ci un ideal loc de afaceri personale şi furt din bani publici".

Fiscul a pus poprire pe conturile TVR şi RATB. Urmează marii contribuabili care au datorii la buget

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit propriri pe conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv) şi ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) pentru recuperarea datoriilor, urmând toţi marii contribuabili datornici la bugetul de stat, a anunţat marţi autoritatea.

ANAF a blocat conturile Televiziunii Române

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv), având în vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, au declarat pentru MEDIAFAX mai multe surse din Televiziunea Română.

DECLARAŢIA DE AVERE a lui Stelian Tănase: Directorul general a încasat de la TVR, în medie, 4.800 euro pe lună şi a investit în tablouri şi covoare

Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române, a avut anul trecut venituri de la TVR de 4.800 de euro, în medie, pe lună (valoarea brută), şi-a mărit colecţia de tablouri, care are o valoare totală de 156.000 de euro, şi a cumpărat covoare ţărăneşti, cu 5.800 de lei.

Angajaţi ai TVR s-au adunat în curtea televiziunii în semn de protest faţă de nesemnarea noului CCM

Aproximativ o sută de angajaţi ai Televiziunii Române s-au adunat, miercuri, în curtea instituţiei, în semn de protest faţă de faptul că negocierile purtate cu conducerea TVR pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă (CCM) au eşuat.

Angajaţii TVR au declanşat conflictul colectiv de muncă. Negocierile pentru un nou CCM au eşuat

Angajaţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv) au iniţiat procedura pentru declanşarea conflictului colectiv de muncă în instituţie, după ce negocierile purtate cu conducerea Televiziunii Române pentru semnarea unui nou contract colectiv de muncă (CCM) au eşuat.

Valentin Jucan, membru CNA, îi cere premierului Gabriel Oprea să intervină şi să reformeze TVR

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), îi cere premierului interimar Gabriel Oprea intervenţia şi sprijinul pentru reformarea TVR, acuzându-l pe Stelian Tănase, şeful Televiziunii Române, că vrea să înfiinţeze 84 de posturi de conducere în cadrul instituţiei.

Horia Gruşcă a fost reales preşedintele Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR

Horia Gruşcă a fost reales preşedintele Comisiei de Etică şi Arbitraj din TVR, pe care a mai condus-o între anii 2006 şi 2010, respectiv 2012 - 2014, în şedinţa din 18 iunie a acestei comisii.

CNA: Televiziunile SRTv vor putea să emită digital, în mod experimental, până la sfârşitul lui 2015

Televiziunile din portofoliul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) - TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR News, TVR HD şi studiourile regionale ale TVR - vor putea să emită digital terestru, în mod experimental, până pe 31 decembrie 2015, potrivit unei decizii luate, joi, de CNA.

Comisiile de cultură nu s-au putut întruni pentru raportul TVR. PNL şi UDMR au boicotat şedinţa

Comisiile reunite de cultură nu s-au putut întruni, marţi, pentru a discuta rapoartele de activitate ale TVR şi Radiodifuziunii din cauza lipsei cvorumului, parlamentarii PNL şi UDMR boicotând şedinţa.

Raportul de activitate al TVR, dezbătut marţi de plen, sub rezerva primirii raportului comisiilor

Raportul de activitate al TVR pe 2014 se va dezbate, marţi, în plenul Parlamentului, sub rezerva primirii raportului de la Comisiile de cultură, a declarat liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban, arătând că PNL se opune la "tentativa de decapitare a TVR" şi va boicota sedinţa comisiilor.

Acuzaţii de hărţuire sexuală – TVR: Lucaci sugerează că Bucur îl atacă fiindcă i-a respins avansurile. REACŢIA lui Adrian Bucur

Claudiu Lucaci, fostul şef al Ştirilor SRTv, sugerează, într-o sesizare transmisă Comisiei de Etică a TVR, că Adrian Bucur, jurnalist şi membru al CA al instituţiei, l-a atacat şi i-a adus mai multe acuzaţii din cauză că acesta i-ar fi respins lui Bucur avansurile şi insinuările intime.

TVR: Camerele de supraveghere, instalate din 2004. Lucaci a sesizat Comisia Etică pentru defăimarea sa

Un raport al SRTv arată că primele camere de supraveghere funcţionează în TVR din 2004, nefiind instalate de Claudiu Lucaci, fost şef al Ştirilor, aşa cum a fost acuzat de un membru al CA, Adrian Bucur, în urma cercetării, Lucaci reclamându-l pe acesta la Comisia de Etică, pentru defăimare.

Claudiu Lucaci: Sistemul de supraveghere video există în TVR de mulţi ani. Nu a fost instalat de mine

Claudiu Lucaci, fostul director al Ştirilor SRTv, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că sistemul de supraveghere video există în toată Televiziunea Română şi nu a fost instalat de el, precizând că sunt foarte mulţi oameni care doresc să facă scandal pe seama TVR.

Un membru în CA-TVR susţine că fostul director al Ştirilor TVR monitoriza activitatea jurnaliştilor

Adrian Bucur, membru în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române şi jurnalist în cadrul Direcţiei Ştiri a instituţiei, susţine că fostul director al Ştirilor TVR, Claudiu Lucaci, ar fi monitorizat video activitatea jurnaliştilor din subordinea sa.