ucraina

Rusia acuză că sute de mine din Ucraina plutesc în derivă în Marea Neagră

Câteva sute de mine plutesc în derivă în Marea Neagră după ce s-au desprins de cablurile din apropierea porturilor ucrainene, au declarat principala agenţie de informaţii a Rusiei şi participanţi la piaţa navală, conform Reuters.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Şase unităţi medicale, atacate de ruşi într-o singură zi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că sase unităţi medicale din Ucraina au fost atacate de ruşi într-o singură zi.

Ucraina şi Rusia s-au angajat într-o nouă rundă de negocieri. Părţile încearcă să ajungă la un acord privind încetarea focului

Ucraina şi Rusia s-au angajat astăzi într-o nouă rundă de negocieri de pace, în contextul în care războiul a intrat în cea de-a 26-a zi, relatează Sky News.

Revista „Scientific American” avertizează că armele nucleare tactice pot fi devastatoare

La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, preşedintele Vladimir Putin a spus că îşi duce „forţele de descurajare” – adică arme nucleare – la statutul de „pregătit pentru luptă”.

Bundesbank îi pune în gardă pe nemţi: „Războiul din Ucraina ar putea duce la stagnare”

Războiul din Ucraina împiedică în mod clar creşterea economică în Germania, este mesajul Bundesbank, în raportul său lunar.

Creşte numărul victimelor în rândul atacatorilor ruşi. Cifrele actualizate de la începutul războiului

15.000 de ruşi au murit în timpul războiului, anunţă autorităţile ucrainene citate de Sky News.

Concert pentru Ucraina la Birmingham. Printre vedete sunt Ed Sheeran, Camila Cabello şi Snow Patrol

Un concert în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru Ucraina va avea loc la sfârşitul lunii martie la Birmingham. Printre vedetele care au confirmat prezenţa sunt Ed Sheeran, Camila Cabello şi Snow Patrol.

Ambasadorul Franţei la Kiev: „Strângem dovezi despre crimele de război comise în Ucraina”

Comunitatea internaţională adună probe pentru a încadra acţiunile Rusiei în Ucraina drept crime de război.

Mariupol: bombe cad în oraş la fiecare 10 minute

Bombe ale armatei ruse cad în oraşul Mariupol la fiecare 10 minute, anunţă un ofiţer al armatei ucrainene, potrivit CNN.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Parlamentarii de la Ierusalim n-au vrut să-l supere pe Putin

Aseară, de la 18.10 la 18.18, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a adresat pe zoom membrilor Knessetului ceea ce presa israeliană a catalogat imediat drept un „discurs de mustrare”.

Mărturie terifiantă din Mariupol: „Aici, toată lumea aşteaptă moartea”

Cea mai afectată zonă din Ucraina de asalturile ruşilor este, în acest moment al războiului, Mariupol.

Răspunsul Rusiei, după ce preşedintele Zelenski s-a declarat dispus să discute cu Putin

Oficialii de la Kremlin au anunţă că, deocamdată, nu este posibilă o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Ajutor din China pentru Ucraina

China va ajuta Ucraina cu peste un milion de lire sterline. Ajutorul va fi distribuit prin intermediul organizaţiei chineze a Crucii Roşii.

Ministrul francez al Agriculturii: posibilă criză alimentară la scară globală

La Consiliului Agriculturii de la Bruxelles, Julien Denormandie a avertizat asupra problemelor alimentare declanaşte de conflictul din Ucraina.

Invadarea Ucrainei de către Rusia ar putea agrava criza alimentară din Orientul Mijlociu şi Africa

Invazia rusă în Ucraina ar putea agrava criza alimentară din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, a avertizat luni, într-un comunicat, organizaţia Human Rights Watch (HRW), conform CNN.

Cum a afectată industria jocurilor video de războiul din Ucraina? Ce decizii au luat marile companii?

Războiul din Ucraina a afectat profund şi industria jocurilor video. Marile companii de jocuri video au luat decizii radicale în privinţa Rusiei şi Belarusului, acuzate pentru crime împotriva umanităţii.

De la declanşarea crizei, peste 500.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 9.582 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,4% faţă de ziua precedentă), anunţă Poliţia de Frontieră. De la declanşarea crizei, la nivel naţional, au intrat în România 500.747 cetăţeni ucraineni.

Ce planuri are Joe Biden pentru săptămâna viitoare în privinţa Ucrainei?

Biden va purta astăzi discuţii telefonice cu Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, Mario Draghi, premierul Italiei, şi Boris Johnson, premierul Marii Britanii, ca să discute despre situaţia din Ucraina, a declarat Casa Albă.

„Vom lupta până la ultimul soldat”, declară un consilier al Primăriei oraşului Mariupol

Andriuşcenko a repetat declaraţiile neconfirmate făcute în ultimele zile de alţi oficiali ai Mariupol, potrivit cărora forţele ruse evacuează cu forţa unii locuitori ai oraşului în Rusia.

Ion Cristoiu: De ce trebuia să condamne România agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

  Am scris că în aceste vremuri de delir al Istoriei nimeni dintre cei care conduc ţara nu stă de vorbă cu poporul român. De la Klaus Iohannis pînă la Nicolae Ciucă intervenţiile publice ale demnitarilor noştri, ale liderilor politici se rezumă la a face pamflete împotriva lui Vladimir Putin, la a-şi manifesta simpatia faţă […]

Putin nu mai are ca scop capturarea Kievului

Oficialii de rang înalt din S.U.A vorbesc despre o schimbare a tacticii ruseşti în invadarea Ucrainei.

O mamă şi-a salvat fiica protejând-o de schije cu trupul ei, în timpul unui bombardament în Kiev

Fotografiile Olgăi şi ale soţului ei, Dmitro, loviti de schije într-un bombardament în apropierea locuinţei lor şi trataţi în spitalul de copii Ohmatdit din Kiev au fost publicate pe reţelele de socializare şi au făcut înconjurul lumii.

Cântecul muzicianului preferat al Kremlinului terorizează două ţări. S-a dat alarma la Chişinău

Zilele trecute, Putin a umplut stadionul Lujniki, pentru a sărbători aniversarea anexării Crimeei şi a războiului cu Ucraina.

Ambasadorul Belarusului în Ucraina, sfidat de un soldat: „Ia 30 de monede de argint, trădătorule!”

Un grănicer i-a aruncat o pungă cu monede oficialului, după ce Belarus a decis să sprijine Rusia în conflictul cu Ucraina.

Curaj pe frontul din Ucraina: Bombe nedetonate, de 500 de kilograme, transportate în afara oraşelor

În aceste zile de bombardamente necontenite, echipele de pirotehnişti ale Ucrainei devin protagoniştii unor acţiuni curajoase şi cruciale pentru siguranţa oraşelor asediate.

Cum înfometează şi mai tare Africa războiul din Ucraina

Inflaţia şi preţurile în creştere au dat peste cap mai multe ţări de pe continentul negru, din Egipt până în Maroc, ţări care depindeau de grâul rusesc şi cel ucrainean.

Cel puţin un mort în urma unor explozii produse în capitala Ucrainei

Mai multe explozii au fost semnalate, duminică seară, în zone din capitala Ucrainei, Kiev, iar cel puţin o persoană a fost ucisă în urma atacurilor armatei ruse, a anunţat primarul Vitali Klitschko.

Boris Johnson a vorbit cu Volodimir Zelenski despre modalităţi de asistenţă care vor fi analizate de NATO şi G7

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a discutat, duminică după-amiază, cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, despre modalităţi suplimentare de ajutare a Ucrainei pe care urmează să le propună la reuniunile Alianţei Nord-Atlantice şi Grupului G7 programate peste câteva zile.

A 25-a zi de război în Ucraina. Mariupol, sub asediu. Navele ruse din Marea Neagră au lansat un nou atac cu rachete de croazieră asupra ţării. 6 ţări au deschis dosare penale împotriva Rusiei

UPDATE 23:55 Trupa Queen strânge fonduri în sprijinul Ucrainei Grupul Queen a lansat o strângere de fonduri  pentru a sprijini poporul ucrainean. Pe canalul lor de Youtube, muzicienii au postat o înregistrare a unui concert care a avut loc la Harkov în 2008, adunând aproximativ 300.000 de spectatori – cel mai mare public din cei 40 […]

Ruşii dau ultimatum Ucrainei pentru predarea Mariupolului

Ucraina are termen până la primele ore ale zilei de 21 martie pentru preda Mariupolul, apoi, între orele 10 - 12, ora Moscovei, vor fi deschise coridoarele umanitare, garantând tuturor celor care vor ieşi că nu vor fi ucişi, a spus, duminică seara, generalul rus Mihail Mizintsev.

Matematicianul ucrainean Konstantin Olmezov s-a sinucis. Nu a mai putut suporta ororile războiului din Ucraina

După începutul războiului din Ucraina, Olmekov (28 de ani) a încercat să părăsească Rusia, dar nu a reuşit. A fost reţinut şi trimis sub arest administrativ pentru 15 zile.   După ce a părăsit centrul special de detenţie, Konstantin a primit o ofertă de a-şi continua studiile la o universitate din Austria. A cumpărat un […]

Sharapova a fost criticată pentru că nu s-a referit la invazia rusă din ucraina ca la un „război”

Fostul număr 1 mondial, jucătoarea de tenis rusă Maria Sharapova, a fost criticată în mediile sociale pentru că ar fi minimalizat conflictul actual dintre Rusia şi Ucraina, în contextul în care ea a făcut o donaţie şi şi-a încurajat urmăritorii să îi urmeze exemplul.

Casa Albă transmite că Joe Biden nu are „niciun plan” să viziteze Ucraina săptămâna viitoare

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat, duminică, faptul că nu există „niciun plan”, ca preşedintele american Joe Biden să călătorească în Ucraina săptămâna viitoare.

Comparaţiile lui Volodimir Zelenski cu Holocaustul au generat indignarea unor oficiali israelieni

Numeroşi deputaţi şi oficiali guvernamentali israelieni au criticat comparaţiile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu Holocaustul, după discursul rostit în Knesset, prin videoconferinţă, de liderul de la Kiev.

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Rezistenţa naţională ucraineană s-a născut ca opoziţe faţă de Hitler, dar Putin i-a oferit certificatul de maturitate

Putin face paradă şi apel la istorie, pentru a justifica invadarea Ucrainei. Conducerea ţării e socotită ”fascistă”, iar ”acţiunea militară specială”, adică războiul care face ravagii, acoperind ţara de bombe, distrugînd oraşe şi dizlocînd milioane de refugiaţi, femei, copii şi bătrîni, e justificată de un fals istoric. A existat, într-adevăr, o rezistenţă antisovietică ucraineană, în […]

Oare Putin va trimite tancurile-robot în Ucraina? Puţin probabil

Moscova nu are suficiente tancuri pentru a face faţă ucrainenilor dotaţi cu tunuri antitanc Javelin. Iar din 2015 până în prezent au fost fabricate doar 20 conform surselor oficiale. Rusia, pe de altă parte, nu-şi poate permite să piardă niciunul pentru că rămăşiţele unui tanc distrus ar putea fi capturate de ucraineni şi transferate americanilor ce ar putea afla multe informaţii esenţiale.

Zelenski este „pregătit pentru negocieri” cu Putin. Însă dacă nu se ajunge la un acord, ar putea însemna „un al Treilea Război Mondial”

În a 25-a zi de război, preşedintele Zelenski spune, pentru CNN, că este „pregătit pentru negocieri” cu Putin, dar avertizează, totodată, că dacă negocierile vor eşua, asta „ar însemna că acesta este un al Treilea Război Mondial”.    „Sunt pregătit pentru negocieri cu el. De acum doi ani sunt pregătit. Şi cred că fără negocieri […]

56 de ucrainieni au murit după ce ruşii au tras asupra unui cămin de bătrâni – surse ucrainiene

56 de persoane au murit după ce forţele ruseşti au tras asupra unui cămin de bătrâni din estul Ucrainei, susţin surse ucrainene, preluate de Sky News.

Agricultura în Consiliului Suprem de Apărare a Ţării? Fermierii români: conflictul din Ucraina ar putea produce o criză alimentară în întreaga lume

Fermierii români cer ca ministrul Agriculturii să fie inclus în CSAT deoarece conflictul din Ucraina ar putea produce o criză alimentară în întreaga lume.

Studenţii de la Harvard au creat un site pentru refugiaţi şi persoanele care oferă găzduire

Studenţii de la Harvard au creat un site pentru refugiaţii din Ucraina şi persoanele care oferă găzduire celor fugiţi din calea războiului.