ucraina

EuroMaidan SOS: Aproximativ 50 de persoane sunt date dispărute în urma violenţelor din Ucraina

Mişcarea EuroMaidan SOS a publicat o listă cu 50 de persoane care au dispărut începând de marţi şi nu au fost găsite până miercuri la ora 22.00 (22.00, ora României), relatează UNIAN.

CRIZA DIN UCRAINA: Ianukovici a anunţat un armistiţiu cu opoziţia, în contextul unei vizite a trei diplomaţi europeni

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunţat miercuri seara un "armistiţiu" şi reluarea negocierilor cu opoziţia, a doua zi de la o intervenţie a poliţiei, soldată cu cel puţin 26 de morţi la Kiev, şi înainte de sosirea a trei diplomaţi europeni în capitala Ucrainei.

Barack Obama a avertizat Ucraina că vor exista consecinţe dacă vor fi depăşite limitele

Preşedintele american, Barack Obama, a avertizat miercuri Ucraina că ar putea exista "consecinţe", subliniind că puterea de la Kiev ar trebui să garanteze "manifestanţilor paşnici" dreptul de a se exprima "fără teamă de represiune".

Barack Obama: Administraţia Ianukovici poartă principala responsabilitate pentru violenţe

Administraţia preşedintelui Viktor Ianukovici poartă "principala responsabilitate" pentru violenţele din Ucraina, soldate cu cel puţin 26 de morţi şi sute de răniţi, afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de NBC News.

Băsescu: România este pregătită să preia 3.500 de refugiaţi din Ucraina. România, la CAE, va fi de acord cu sancţiuni individuale pentru responsabili ucraineni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, în caz de nevoie, România poate prelua, pentru început, 3.500 de refugiaţi din Ucraina în spaţii de cazare.

Consiliul Investitorilor Străini: Criza din Ucraina dă posibilitatea României să arăte că este altfel

Criza din Ucraina ne dă posibilitatea să arătăm că România este altfel, dar situaţia trebuie gestionată foarte bine, prin înţelegerea modului în care un investitor străin se uită în regiune, a declarat pentru MEDIAFAX, Steven van Groningen, vicepreşedintele Consiliului Investitorilor Străini.

Rusia păstrează suspansul privind asistenţa financiară oferită Ucrainei: „Prioritatea este încetarea violenţelor”

Preşedinţia Rusiei a evitat să confirme, miercuri, oferirea unui ajutor de două miliarde de dolari Ucrainei, subliniind că prioritatea este încetarea violenţelor soldate cu cel puţin 25 de morţi.

Titus Corlăţean participă, joi, la reuniunea miniştrilor de externe dedicată situaţiei din Ucraina

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, participă, joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE privind situaţia din Ucraina, informează MAE.

REACŢII internaţionale la VIOLENŢELE din Kiev: Lideri politici şi religioşi ai lumii fac apel la oprirea vărsării de sânge. ONU cere o „anchetă urgentă şi independentă”

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit marţi în apropierea Parlamentului de la Kiev, ducând la probabil cea mai sângeroasă confruntare de la începutul protestelor din Ucraina. Lideri politici şi personalităţi din întreaga lume fac apel la încetarea violenţelor care au provocat până acum, potrivit ultimului bilanţ oficial, moartea a 25 de persoane, civili şi poliţişti.

MAE: Ambasada României la Kiev nu a primit cereri de protecţie consulară de la cetăţeni români

Ambasada României la Kiev nu a primit solicitări de protecţie consulară din partea cetăţenilor români care se află pe teritoriul Ucrainei, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

PROTESTELE DIN KIEV: Serviciile ucrainene de securitate SBU lansează o operaţiune „antiteroristă” în ţară

Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni "antiteroriste" la nivel naţional, împotriva unor grupări radicale pe care le consideră responsabile de reizbucnirea violenţelor care s-au soldat cu 26 de morţi la Kiev.

VIOLENŢE la Kiev: 26 de persoane au murit, sute au fost rănite. Ianukovici decretează joi zi de DOLIU NAŢIONAL. Serviciile de securitate lansează o operaţiune „antiteroristă” – LIVE VIDEO, FOTO

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit marţi în apropierea Parlamentului de la Kiev, ducând la probabil cea mai sângeroasă confruntare de la începutul protestelor din Ucraina. *26 de persoane, civili şi poliţişti, au fost ucise în cursul violenţelor, potrivit ultimului bilanţ oficial*. Un jurnalist a murit după ce a fost împuşcat. Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni "antiteroriste" la nivel naţional.

As: Dinamo Kiev va juca la Nicosia meciul cu Valencia

UEFA a decis să anuleze deplasarea echipei spaniole Valencia la Kiev pentru meciul cu Dinamo, din manşa întâi a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa, din cauza violenţelor din capitala Ucrainei, forul european mutând întâlnirea la Nicosia, în Cipru.

Oficial CE: Nu pot specula dacă România şi Bulgaria s-ar putea opune aplicării de sancţiuni Ucrainei

Comisia Europeană nu se poate exprima cu privire la poziţiile unor state UE privind sancţiunile asupra Ucrainei, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CE Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz, întrebat dacă România şi Bulgaria s-ar putea opune unor eventuale sancţiuni.

ANALIZĂ: Criza din Ucraina, rezultatul disputelor între Rusia şi Occident

Sute de mii ucraineni cer de trei luni în stradă apropierea ţării de Europa, schimbarea Constituţiei, un nou Guvern, însă criza din Ucraina reflectă în egală măsură diviziunile din interiorul ţării, interesele elitei politice de la Kiev şi dorinţa marilor actori, UE şi Rusia, de a controla regiunea.

Cursul BNR a urcat la 4,4916 lei/euro. Monedele din regiune se depreciază după violenţele din Ucraina

Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 0,43 bani mai mare, de 4,4916 lei/euro.

MRU cere convocarea de urgenţă a CSAT pe subiectul Ucraina: România să fie pregătită pentru refugiaţi

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, solicită convocarea de urgenţă a unei şedinţe CSAT pe tema situaţiei din Ucraina, arătând că, în cazul în care războiul civil se extinde, România trebuie să fie pregătită să adăpostească cetăţenii ucraineni refugiaţi.

Ponta transmite, în numele României, un nou apel de oprire a violenţelor în Ucraina

România are o poziţie absolut coordonată şi egală cu a Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii în ceea ce priveşte conflictele din Ucraina şi lansează un nou apel pentru oprirea violenţelor şi identificarea unei soluţii democratice în statul vecin, a declarat premierul Victor Ponta.

Crin Antonescu face apel la Ianukovici să înceteze imediat reprimarea sângeroasă a manifestanţilor

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, face apel, în numele Senatului României, la preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, pentru încetarea imediată a reprimării sângeroase a manifestanţilor.

Violenţe la Kiev: Poliţia a arestat aproximativ 60 de persoane în urma protestelor

Aproximativ 60 de persoane au fost arestate în legătură cu protestele de la Kiev din ultimele 24 de ore, a anunţat miercuri Ministerul ucrainean de Interne, citat de Interfax Ucraina, în pagina electronică.

UE convoacă joi o REUNIUNE DE CRIZĂ pe tema Ucrainei. Catherine Ashton: Vom analiza inclusiv posibile sancţiuni împotriva responsabililor de represiune

Miniştrii de Externe din cadrul UE se vor reuni de urgenţă, joi, la Bruxelles pentru a discuta despre sancţiunile împotriva regimului preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, după violenţele din ultimele ore, a anunţat miercuri şefa diplomaţiei europene, citată de AFP.

Rusia denunţă o tentativă de LOVITURĂ DE STAT în Ucraina: „Le cerem liderilor opoziţiei să înceteze vărsarea de sânge”

Rusia a denunţat, miercuri, o "tentativă de lovitură de stat" în Ucraina şi a declarat că le "cere liderilor opoziţiei" din această ţară să înceteze violenţele.

Viktor Ianukovici are mâinile „pătate de sânge”, susţine Suedia

Ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, a denunţat miercuri responsabilitatea preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici în decesele survenite în timpul protestelor de la Kiev, acuzându-l că are "sânge pe mâini".

Investitorii continuă să se retragă în masă din Ucraina. Ajutorul din partea Rusiei are efecte minime

Investitorii continuă să se retragă în masă din Ucraina, în contextul escaladării violenţelor dintre protestatari şi forţele de ordine loiale preşedintelui Viktor Ianukovici, cu scăderi puternice pentru grivnă şi costuri de finanţare aproape de maxime record.

Violenţele de la Kiev: Niciun cetăţean străin nu se numără printre victime – minister

Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat miercuri că niciun cetăţean străin nu se numără printre victimele violenţelor de la Kiev, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Un jurnalist ucrainean a murit la spital după ce ar fi fost bătut şi împuşcat la Kiev

Jurnalistul ucrainean Viaceslav Veremii a murit în spital după ce a fost bătut şi împuşcat de persoane necunoscute în centrul Kievului, au declarat colegii săi, citaţi de BBC News Online.

VIOLENŢE ÎN UCRAINA: Prima REACŢIE a lui Ianukovici după noile proteste din ţară

Opoziţia a "depăşit limitele" în speranţa că va ajunge la putere graţie manifestaţiilor de stradă, iar vinovaţii vor fi judecaţi, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

VIOLENŢE ÎN UCRAINA: Manifestanţii au luat cu asalt sediile administraţiei şi poliţiei din Liov. Protestatarii au preluat controlul asupra unor depozite de arme

Protestatarii opoziţiei proeuropene din Ucraina au luat cu asalt, marţi seară, sediile administraţiei regionale şi poliţiei din oraşul Liov, situat în vestul ţării. În noaptea de marţi spre miercuri, protestatarii au preluat controlul asupra unor depozite de arme dintr-o unitate militară din Liov.

Băsescu face apel la Ianukovici să nu ordone reprimarea protestatarilor din Ucraina. Preşedintele României, „profund îngrijorat de valul de violenţă”

Preşedintele Traian Băsescu face un apel la preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, să nu ordone reprimarea protestatarilor din Ucraina, el arătându-se "profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Kievului".

Corlăţean: Violenţele din Ucraina trebuie să înceteze deîndată

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a făcut apel, marţi, la încetarea deîndată a violenţelor din Ucraina, apreciind că dialogul este singura cale de soluţionare a crizei din ţara vecină.

Ban Ki-moon îndeamnă la reţinere şi la un „dialog veritabil” în Ucraina

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, îndeamnă Guvernul de la Kiev şi opozanţii ucraineni să dea dovadă de reţinere şi să "reia un dialog veritabil", a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt Martin Nesirsky.

Germania avertizează: UE ar putea adopta sancţiuni împotriva liderilor Ucrainei

Uniunea Europeană ar putea adopta sancţiuni individuale împotriva liderilor Administraţiei de la Kiev, avertizează ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

Oficial rus: Ucraina este în pragul unui „război civil”

Ucraina este în pragul unui "război civil", avertizează Aleksei Pucikov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat din Rusia, atribuind responsabilitatea ţărilor occidentale.

Statele Unite cer Administraţiei Viktor Ianukovici să înceteze violenţele contra manifestanţilor

Administraţia Barack Obama a îndemnat regimul Viktor Ianukovici să înceteze violenţele împotriva manifestanţilor proeuropeni, în contextul în care autorităţile ucrainene pregătesc o intervenţie în forţă.

Donald Tusk: Un război civil nu este în interesul Ucrainei şi nici al regiunii

Polonia va acţiona întotdeauna în vederea unui compromis în Ucraina, deoarece un război civil nu este în interesul ţării şi nici al regiunii, a declarat marţi pentru presă premierul polonez Donald Tusk.

Şapte morţi în urma unei explozii produse într-o mină din Ucraina

Şapte mineri au murit în Ucraina într-o explozie produsă într-o mină din Makiivka, în bazinul carbonifer Donbass (est), a anunţat marţi serviciul de stat pentru Situaţii de urgenţă.

Legea amnistiei va intra în vigoare începând de luni, a anunţat Parchetul General ucrainean

Legea amnistiei va intra în vigoare începând de luni, a anunţat duminică Parchetul General ucrainean, în urma evacuării sediului Primăriei din Kiev, una dintre condiţiile pentru aplicarea acestei legi.

Manifestanţii opoziţiei au evacuat sediul Primăriei din Kiev

Manifestanţii opoziţiei ucrainene au evacuat, duminică, sediul Primăriei din Kiev, ocupat din decembrie, ca reacţie la eliberarea protestatarilor arestaţi.

Iulia Timoşenko: Ucraina condusă de Viktor Ianukovici a pierdut independenţa faţă de Rusia

Ucraina condusă de preşedintele Viktor Ianukovici a pierdut independenţa în faţa Rusiei după refuzul semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, afirmă Iulia Timoşenko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene.

Viktor Ianukovici: Federalizarea Ucrainei este o idee inactuală

Preşedintele Ucrainean Viktor Ianukovici a declarat vineri că ideea federalizării Ucrainei, discutată de mai mult timp în rândul politicienilor aflaţi de la putere, este "inactuală", potrivit agenţiei UNIAN.