ucraina

Contrabandist care purta trei pantaloni şi 15 chiloţi, reţinut de vameşii ucraineni

Un cetăţean ucrainean a fost reţinut la punctul de trecere al frontierei spre Belarus, pentru că purta trei perechi de pantaloni şi 15 perechi de chiloţi, încercând să treacă graniţa pentru a vinde haine de contrabandă, informează RIA Novosti.

Şeful DAE: Acordul CE cu Ucraina privind gazele naturale poate fi în beneficiul României

Ucraina este un element cheie pentru securitatea energetică europeană, iar acordul încheiat de Comisia Europeană (CE) cu Ucraina pentru modernizarea reţelei de depozitare, transport şi distribuţie a gazului poate fi şi în interesul consumatorilor din România, a afirmat, luni, ministrul Vasile Puşcaş.

Diaconescu: Suntem în discuţii avansate pentru vizita preşedintelui român în Ucraina

Ministrul de Extrene, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, la Iaşi, că partea română se află în discuţii avansate cu autorităţile de la Kiev pentru vizita preşedintelui român în Ucraina.

Rusia nu renunţă la baza navală din Ucraina

Rusia nu intenţionează să îşi abandoneze baza navală din Sevastopol, în Ucraina, deşi îşi va consolida facilităţile din Rusia, a declarat marţi comandantul Statului Major rus, generalul Nikolai Makarov, relatează Ria Novosti în pagina electronică.

Omul de afaceri Igor Kolomoiski cumpără 49% din acţiunile operaţiunilor din Ucraina ale CME

Omul de afaceri ucrainean Igor Kolomoiski va prelua 49% din acţiunile operaţiunilor ucrainene ale Central European Media Enterprises (CME), în schimbul unei investiţii de 100 milioane de dolari şi integrării unui post de televiziune în Studio 1+1 Group, controlat de CME.

Băsescu: Vom aloca burse pentru câte solicitări vor fi din partea tinerilor din R Moldova şi Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că statul român ar fi bucuros să primească cât mai multe solicitări de burse din partea tinerilor vorbitori de română din Republica Moldova şi Ucraina, menţionând că 70 de tineri din Transnistria vor începe deja studiile în România.

Băsescu: Sperăm să ameliorăm situaţia românilor din Ucraina după discuţii cu Kievul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o discuţie cu reprezentanţi ai comunităţilor din Ucraina, că situaţia românilor din această ţară s-a deteriorat, precizând că speră ca starea de fapt să se amelioreze după discuţii cu Kievul.

UE, FMI şi BERD ar putea împrumuta Ucraina pentru plata gazelor ruseşti

Reprezentaţii Uniunii Europene (UE), ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează posibilitatea acordării unui împrumut de patru miliarde dolari Ucrainei pentru plata importurilor de gaze naturale ruseşti, potrivit The Times.

Barroso: Instituţiile internaţionale vor să finanţeze Ucraina pentru plata gazelor

Instituţiile financiare internaţionale sunt dispuse să acorde finanţare Ucrainei astfel încât acest stat să poată plăti gazele importate din Rusia, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Un avion ucrainean care transporta arme a fost reţinut în Nigeria

Un avion care venea din Ucraina, având ca destinaţie Guineea Ecuatorială, şi care transporta o încărcătură de arme, a fost imobilizat miercuri în urma unei aterizări de urgenţă în Nigeria, iar echipajul său a fost arestat, au anunţat surse oficiale locale.

Videanu ia în calcul o eventuală criză a gazelor la iarnă

Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că PDL şi PSD au discutat despre eventualele soluţii prin care să fie evitată o eventuală nouă criză a gazelor la iarnă.

Gazprom: Ucraina a plătit în tot gazul rusesc primit în luna mai

Ucraina a plătit în totalitate gazul rusesc livrat în luna mai, a confirmat luni compania rusă Gazprom, după ce Moscova a evocat posibilitatea unei noi crize a gazelor între cele două ţări care ar putea afecta aprovizionarea Europei.

Iulia Timoşenko anunţă că va candida la alegerile prezidenţiale

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a anunţat duminică seara că va candida la alegerile prezidenţiale programate pentru ianuarie 2010.

Ucraina ameninţă că îşi va delimita unilateral frontiera cu Rusia

Ucraina îşi poate delimita în mod unilateral frontiera cu Rusia, dacă Moscova întârzie să răspundă propunerilor ucrainene pe această temă, a declarat, vineri, Vladimir Ogrîzko, vicepreşedinte al Consiliului ucrainean de securitate şi apărare, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

Iuşcenko denunţă o „lovitură de stat constituţională”

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a calificat drept "lovitură de stat constituţională", miercuri, intenţia adversarilor săi de a forma o mare coaliţie şi de a instaura alegerea şefului statului de către Parlament.

Putin: Livrările de gaze spre Europa, prin Ucraina, ar putea fi oprite în iunie sau iulie

Livrările de gaze ale Rusiei către Europa, prin intermediul Ucrainei, ar putea fi oprite la sfârşitul lunii iunie sau începutul lui iulie, dacă oficialii de la Kiev nu vor plăti gazele stocate în depozitele subterane, a avertizat miercuri premierul rus, Vladimir Putin.

Rusia ar putea declanşa un război împotriva Ucrainei, susţine un fost ambasador

Rusia ar putea declanşa un război împotriva Ucrainei, afirmă Iuri Cerbak, fostul ambasador ucrainean în SUA, într-un interviu acordat ziarului Glavred, relatează pagina online a RIA Novosti.

Lucescu: A fost un an extraordinar pentru fotbalul ucrainean

Antrenorul român al echipei Şahtior, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seară, după înfrângerea din campionat cu Dinamo Kiev, scor 0-1, că a fost un an extraordinar pentru fotbalul ucrainean datorită rezultatelor din cupele europene, informează site-ul oficial al grupării din Doneţk.

Aderarea la UE „a dezlegat mâinile” politicii expansioniste a României privind R. Moldova

Aderarea României la UE, în pofida aşteptărilor multor experţi, nu a reţinut ci, dimpotrivă, "a dezlegat mâinile" politicii expansioniste a Bucureştiului pe teritoriul Republicii Moldova, a declarat un politolog ucrainean pentru agenţia Unian, relatează Omega.

Ucraina: Închisoare pe viaţă pentru judecătorii şi procurorii care iau mită

Parlamentul din Ucraina a înăsprit pedepsele împotriva oficialilor din domeniul justiţiei care sunt găsiţi vinovaţi de luare de mită, relatează Interfax Ukraine în pagina electronică.

Rusia avertizează asupra unei noi crize a gazului cu Ucraina

Rusia se teme de o "nouă criză" a gazului cu Kievul, din cauza situaţiei financiare a societăţii ucrainene de hidrocarburi Naftogaz, relatează, joi, agenţiile de presă ruseşti, citând surse din cadrul unei delegaţii guvernamentale ruseşti aflate în vizită la Astana.

Iulia Timoşenko cere demiterea ministrului Apărării, acuzat de corupţie

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a cerut miercuri demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Iuri Ehanurov, care este acuzat de corupţie şi deturnare de fonduri, acuzaţii respinse de ministru.

Delimitarea graniţelor Ucrainei, necesară pentru eliminarea vizelor cu UE

Delimitarea graniţelor Ucrainei cu ţările vecine este necesară pentru eliminarea vizelor dintre Kiev şi UE, a declarat Volodimir Ogrîzko, prim secretar adjunct al Consiliului de securitate şi apărare naţională, potrivit Ukrainian News Agency, citată de Kiev Post în ediţia electronică.

Iuşcenko: Ucraina trebuie să elimine toate simbolurile rămase din perioada URSS

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a apreciat că Ucraina trebuie să elimine toate simbolurile din perioada Uniunii Sovietice şi a asimilat regimul comunist cu fascismul.

Kiev, singurul oraş din Ucraina confirmat ca gazdă a Campionatului European din 2012

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă ce a urmat şedinţei Comitetului Executiv al forului continental, care a fost găzduită de Bucureşti, că singurul oraş din Ucraina confirmat ca gazdă a turneului final al Campionatului European din 2012 este Kiev.

Spaţiul Schengen riscă să devină o nouă „Cortină de Fier”

Modul în care statele din zona Schengen acţionează faţă de solicitanţii de viză ameninţă să creeze o nouă "Cortină de Fier" în Europa, arată un studiu realizat de filiala din Varşovia a Fundaţiei Soros, relatează Gazeta Wyborcza în ediţia online.

Ministrul ucrainean de Interne, reţinut în stare de ebrietate la aeroportul din Frankfurt

Ministrul ucrainean de Interne, Iuri Luţenko, a petrecut o jumătate de zi la secţia de poliţie a aeroportului din Frankfurt, acesta şi membrii delegaţiei sale fiind reţinuţi pentru că se aflau în stare avansată de ebrietate, potrivit presei germane, citată de agenţia Unian în pagina electronică.

Iuşcenko: UE trebuia să reacţioneze cu mai mult curaj în timpul „crizei gazului”

Uniunea Europeană ar fi putut arăta mai mult "curaj" pentru apărarea Ucrainei în faţa Rusiei, în timpul "crizei gazului" de iarna trecută, a declarat, într-un interviu publicat luni, preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko.

Situaţia din Ucraina şi R. Moldova, discutată de miniştrii de Externe din UE

Situaţia din Ucraina şi Republica Moldova se află pe agenda reuniunii Consiliului UE pentru Relaţii Externe şi Afaceri Generale la nivel de miniştri de Externe, care începe luni în Luxemburg, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.

Iuşcenko vrea consolidarea prezenţei în regiunea Deltei Dunării

Ucraina intenţionează să îşi consolideze prezenţa în regiunea Deltei Dunării, iar creşterea activităţii economice în această zonă ar trebui să devină o prioritate naţională, a declarat miercuri preşedintele Viktor Iuşcenko, relatează agenţia Interfax Ucraina, citată de Kyiv Post în ediţia online.

Viktor Iuşcenko va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Ucrainei

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a cărui popularitate înregistrează cel mai scăzut nivel, a anunţat miercuri că va candida pentru un al doilea mandat prezidenţial la următoarele alegeri, a căror dată este în continuare incertă.

Ucraina ar trebui să ceară României compensaţii după poluarea Tisei

Ucraina ar trebui să solicite României compensaţii pentru pierderile suferite ca urmare a poluării râului Tisa, a declarat, marţi, Anatoli Hritsenko, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională şi Apărare, citat de Interfax-Ucraina, în pagina electronică.

Procuratura ucraineană a decis extrădarea lui Gabriel Stati

Procuratura generală a Ucrainei a luat decizia de a extrăda doi cetăţeni moldoveni, suspectaţi de implicare în protestele de la Chişinău, Gabriel Stati şi Aurel Marinescu, a anunţat miercuri serviciul de presă al Procuraturii generale, citat de agenţia Interfax în pagina electronică.

Gazprom a cerut Ucrainei despăgubiri de 530 mil. dolari

Gazprom, care deţine monopolul exporturilor de gaze naturale ruseşti, a cerut Ucrainei despăgubiri de 530 milioane dolari pentru că a importat o cantitate mai redusă de gaze decât cea prevăzută într-un contract încheiat de cele două părţi, potrivit publicaţiei Kommersant, preluată de Ria Novosti.

UPDATE: Tranzitul de gaz către Balcani, reluat în proporţie de 90 la sută – Ukrtransgaz

(Adaugă declaraţia unui oficial al companiei, elemente de background)

Viktor Iuşcenko va contesta la Curtea Constituţională data fixată de Parlament pentru prezidenţiale

Preşedinţia Ucrainei a anunţa că va contesta la Curtea Constituţională decizia Parlamentului de organizare a alegerilor prezidenţiale la 25 octombrie, preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, exprimându-şi dorinţa ca scrutinul să aibă loc în ianuarie 2010, relatează AFP.

Parlamentul Ucrainei a fixat alegerile prezidenţiale pe 25 octombrie

Parlamentul Ucrainei a fixat data alegerilor prezidenţiale la 25 octombrie 2009, prin votul a 401 din cei 422 de deputaţi prezenţi la şedinţă, relatează pagina online a agenţiei Unian.

Parlamentul ucrainean a înfiinţat o comisie care va ancheta otrăvirea lui Viktor Iuşcenko în 2004

Parlamentul ucrainean a înfiinţat o comisie care va ancheta problema privind otrăvirea preşedintelui Viktor Iuşcenko în 2004, relatază agenţia Interfax Ucraina, în pagina electronică.

Rusia cere UE să ancheteze cauzele care au condus la conflictul ruso-ucrainean pe tema gazelor

Gazprom a cerut Uniunii Europene să ancheteze cauzele care au stat la baza disputei energetice între Rusia şi Ucraina în ianuarie, care a lăsat milioane de consumatori europeni fără gaze, potrivit unui oficial al companiei, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Viktor Iuşcenko afirmă că doreşte ameliorarea relaţiilor cu Rusia

Preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, a declarat luni în faţa Parlamentului că doreşte o ameliorare a relaţiilor cu Rusia, care au fost marcate de conflicte în ultimii ani, relatează AFP.