ucraina

Rusia a promis să reia livrările de gaz marţi dimineaţa

Rusia a promis să restabilească livrările de gaz rusesc către Europa via Ucraina marţi, la ora 08.00 GMT (10.00 ora României) şi "salutăm această promisiune", a declarat luni un purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a UE.

Kievul semnează acordul, renunţând la clauza adiţională

Ucraina a semnat acordul ce permite reluarea livrărilor de gaz rusesc spre Europa fără clauza adiţională contestată de Rusia, a anunţat luni compania rusă Gazprom, într-un comunicat.

Oficial ucrainean: Rusia nu are cantitatea de gaze promisă

Comportamentul Rusiei privind situaţia alimentării cu gaze a Ucrainei şi tranzitul către Europa sugerează că aceasta nu are volumul de gaze pe care l-a promis, consideră reprezentantul preşedintelui ucrainean cu privire la securitatea energetică internaţională, relatează ForUm în pagina electronică.

Gazprom, dispusă să livreze gaz către Europa dacă Ucraina respectă condiţiile

Grupul rus Gazprom va relua livrările de gaz către Europa din momentul în care Ucraina se va supune condiţiilor părţii ruse privind monitorizarea tranzitului gazului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului rus Vladimir Putin.

Moscova cere garanţii juridice privind fiabilitatea tranzitului gazelor via Ucraina

Gazprom a acuzat luni compania ucraineană Naftogaz că a modificat conţinutul protocolului privind controlul internaţional al tranzitului gazelor via Ucraina, cerând garanţii juridice referitoare la fiabilitatea tranzitului, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Preşedintele Gazprom şi ministrul rus al Energiei merg la Bruxelles

Preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi ministrul rus al Energiei, Serghei Şmatko, efectuează luni o vizită la Bruxelles pentru negocieri ce vizează soluţionarea crizei gazului, au anunţat Gazprom şi agenţiile ruse.

Kievul consideră că nu are datorii faţă de Gazprom

Ucraina consideră că nu are datorii faţă de Gazprom şi respinge acuzaţiile privind sustragerea de gaze ruseşti din conductele către Europa, conform declaraţiei adiţionale la acordul încheiat cu UE, contestată de Rusia.

CE: Ucraina acceptă să semneze acordul fără menţiunea scrisă de mână

Guvernul ucrainean a acceptat să semneze din nou acordul care permite reluarea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, renunţând la menţiunea scrisă de mână care a determinat Rusia să suspende aplicarea acestuia, a anunţat duminică seara Comisia Europeană.

Medvedev: Acordul privind tranzitul gazelor către Europa este nul

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a apreciat duminică seara că acordul privind tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul Ucrainei este nul şi neavenit, acuzând Kievul că a făcut adăugiri scrise de mână pe textul deja semnat şi cerând guvernului să nu aplice prevederile documentului.

CE: Această declaraţie nu schimbă cu nimic acordul

Comisia Europeană a apreciat, duminică seara, că fraza adăugată de Kiev la acordul privind tranzitul gazelor precizează că Ucraina urma să transmită o declaraţie pe această temă şi nu modifică fondul textului.

Putin: Acţiunile Ucrainei sunt „inadmisibile”

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat duminică, într-o convorbire telefonică avută cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că acţiunile Ucrainei privind acordul referitor la tranzitul gazelor ruseşti către Europa sunt "inadmisibile", relatează AFP, citând agenţiile ruse.

Moscova şi Kievul nu au ajuns la nici un acord privind preţul gazelor

Negocierile dintre Moscova şi Kiev pe tema preţului pe care trebuie să îl plătească Ucraina în 2009 pentru gazul rusesc nu au avut nici un rezultat în trei zile de negocieri, a anunţat sâmbătă seara preşedintele societăţii ucrainene de hidrocarburi Naftogaz, Oleg Dubina.

Bulgaria şi Republica Moldova vor începe să primească gaze

Bulgaria şi Republica Moldova vor începe să primească gaze ucrainene duminică dimineaţă, a relatat agenţia rusă Itar-Tass, citând un reprezentant anonim al Ukr-Trans-Gaz, compania responsabilă cu conductele de gaz, informează site-ul novinite.com

Ucraina a semnat protocolul care permite reluarea livrărilor de gaze

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a anunţat că ţara sa a semnat protocolul privind tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul Ucrainei, deschizând astfel calea pentru eventuala reluare încă de duminică a livrărilor de gaze naturale către Europa.

Moscova şi Kievul nu au ajuns la nici un acord privind preţul gazelor, anunţă Naftogaz

Negocierile dintre Moscova şi Kiev pe tema preţului pe care trebuie să îl plătească Ucraina în 2009 pentru gazul rusesc nu au avut nici un rezultat în trei zile de negocieri, a anunţat sâmbătă seara preşedintele societăţii ucrainene de hidrocarburi Naftogaz, Oleg Dubina.

Gazele furnizate de Ucraina Bulgariei vor tranzita România

România a acceptat tranzitul gazului ucrainean pe teritoriul său spre Bulgaria, a declarat sâmbătă Vladimir Trikolici, vicepreşedintele companiei ucrainene Naftogaz, relatează Kyiv Post, în ediţia electronică.

Ucraina va furniza Bulgariei şi Moldovei gaze din rezervele sale – presă

Ucraina va furniza zilnic două milioane de metri cubi de gaze din rezervele sale Bulgariei şi Republicii Moldova, începând de sâmbătă, a anunţat preşedintele ucrainean, citat de agenţia Interfax Ucraina, relatează Kyiv Post în ediţia electronică.

Ucraina va semna contracte directe cu Rusia pentru furnizarea gazelor

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a declarat vineri că nu vor mai fi intermediari între Rusia şi Ucraina în ceea ce priveşte livrarea gazelor, ci vor exista contracte directe între cele două ţări, relatează Kyiv Post, în ediţia electronică.

Gazprom îl acuză pe Iuşcenko pentru blocarea semnării acordului privind observatorii

Grupul rusesc Gazprom l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, pentru blocarea semnării protocolului privind misiunea de observatori care urmează să supravegheze tranzitul gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei.

Rezervele de gaze ale R.Moldova, epuizate până sâmbătă la prânz

Rezervele de gaze naturale ale Republicii Moldova vor fi epuizate sâmbătă la prânz, a declarat ministrul moldovean al Economiei, Igor Dodon, adăugând că autorităţile de la Chişinău negociază cu Kievul livrarea de gaze din rezervele ucrainene, informează portalul Unimedia.md.

UE propune creşterea producţiei de gaz în patru ţări, între care şi România

Experţii în domeniul energetic din cele 27 de state membre UE au propus vineri creşterea producţiei de gaz în Norvegia, Marea Britanie, România şi Polonia, pentru a compensa întreruperea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, a anunţat vineri Comisia Europeană.

Boc: Declaraţia lui Putin privind gazele are directă legătură cu discuţia acestuia cu Băsescu

Declaraţia premierului rus Vladimir Putin privind furnizarea directă de gaze către România are directă legătură cu discuţia de 40-45 minute pe care acesta a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu, din care practic s-a aflat că problemele dintre Rusia şi Ucraina pot dura, a declarat premierul Emil Boc.

Gazprom: Ucraina trebuie să plătească 470 dolari/mia de mc de gaze

Ucraina trebuie să plătească preţul pieţei pentru gazele ruseşti, iar în primul trimestru din 2009 acest preţ este, în Europa de Est, de circa 470 de dolari pentru o mie de metri cubi, a anunţat vineri Gazprom, transmite RIA Novosti.

Gazprom: Ucraina acceptă observatorii ruşi pe teritoriul său

Compania Gazprom a anunţat vineri că Ucraina este dispusă să accepte observatori ruşi pentru a monitoriza tranzitul gazului rusesc către Europa, o condiţie-cheie stabilită de Moscova pentru reluarea livrărilor de gaz, au anunţat agenţiile ruse.

CE: Nu există nici un obstacol pentru reluarea livrărilor de gaze ruseşti

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru Energie, Ferran Tarrandellas Espuny, susţine că nu există nici un obstacol în calea reluării livrărilor de gaze ruseşti către Europa via Ucraina citat de Interfax, în pagina electronică.

Rusia nu va mai oferi Ucrainei preţuri preferenţiale la nici un produs

Rusia nu va mai oferi Ucrainei preţuri preferenţiale pentru nici un fel de bunuri, inclusiv pentru gaze naturale, a declarat preşedintele rus Dmitri Medvedev, vineri, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, relatează Interfax Ucraina în pagina electronică.

Gazprom ar putea relua vineri livrările de gaze către Europa

Rusia va relua livrarea de gaze către Europa de vineri, dacă se va semna un acord formal pentru trimiterea unei misiuni independente de observatori, însărcinaţi să supravegheze tranzitul gazului prin Ucraina, a declarat preşedintele Gazprom, Alexei Miller, potrivit Interfax.

Gazprom va permite accesul observatorilor la staţiile de măsurare a gazelor din Rusia – presă

Aleksei Miller, preşedintele companiei ruse de gaze Gazprom, a declarat că echipa de observatori însărcinată să monitorizeze tranzitul gezelor naturale ruseşti via Ucraina va avea acces la staţiile de măsurare a gazelor, de la graniţa ruso-ucraineană, relatează Interfax, în pagina electronică.

Ucraina semnează un acord cu UE pentru trimiterea de observatori

Ucraina a semnat joi un acord cu Comisia Europeană prin care invită observatorii europenii să vină să verifice tranzitul de gaze ruseşti în Ucraina, a declarat un membru al delegaţiei ucrainene la UE.

Preşedinţii Naftogaz şi Gazprom s-au întâlnit la Bruxelles

Negocierile directe dintre preşedintele grupului rus Gazprom şi cel al companiei ucrainene Naftogaz a început la Bruxelles, a anunţat, joi, misiunea ucraineană la UE.

Ucraina este pregătită să reia tranzitul de gaz rusesc

Ucraina este pregătită să reia în totalitate tranzitul de gaze ruseşti către Europa, a declarat, joi, la Bruxelles, într-o conferinţă de presă pe tema crizei gazelor, preşedintele grupului ucrainean Naftogaz, Oleg Dubina, informează RIA Novosti în pagina electronică.

Reprezentanţi ai Gazprom şi Naftogaz s-au întâlnit în cursul nopţii

Reprezentanţi ai grupului rus Gazprom şi ai companiei publice ucrainene de gaze Naftogaz s-au reunit în noaptea de miercuri spre joi, pentru a încerca să rezolve conflictul gazelor dintre cele două ţări, au anunţat agenţiile de presă ruse.

Putin a ordonat Gazprom să înceteze livrările de gaze via Ucraina

Premierul rus, Vladimir Putin, a ordonat companiei de stat Gazprom să înceteze toate livrările de gaze naturale via Ucraina, a anunţat, miercuri, agenţia de presă rusă Interfax.

UE ameninţă cu un răspuns „mai ferm” dacă livrările de gaze nu vor fi reluate până joi

Premierul ceh, Mirek Topolanek, a cărui ţară asigură preşedinţia Uniunii Europene, a avertizat miercuri că, dacă livrările de gaze ruseşti către Europa "nu vor fi reluate până mâine, va exista o intervenţie mai fermă a UE".

Gazprom acuză Ucraina că a întrerupt livrările de gaz către Europa

Un oficial al companiei ruse Gazprom, Aleksandr Medvedev, care se afla miercuri în Germania, a acuzat Ucraina că a sistat livrările de gaze către Europa, creând "probleme tehnice grave" gazoductelor sale.

Livrările de gaz rusesc spre Cehia au fost oprite de marţi seara

Livrările de gaz rusesc spre Cehia au încetat de marţi seara, a anunţat importatorul RWE Transgaz.

Rusia a suspendat complet tranzitul gazului destinat Europei prin Ucraina

Rusia a suspendat complet, miercuri, tranzitul gazului rusesc destinat Europei prin teritoriul ucrainean, a anunţat purtătorul de cuvânt al societăţii ucrainene de hidrocarburi Naftogaz.

Gazprom, pregătită să reia negocierile cu Ucraina

Gazprom este pregătită să reia negocierile "în orice moment" cu Ucraina, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al companiei controlate de statul rus, Serghei Kuprianov.

Numeroase ţări europene, afectate de sistarea livrărilor de gaze ruseşti

Gazprom a suspendat, în noaptea de luni spre marţi, livrările de gaze naturale către Ucraina, măsură care a afectat aprovizionarea a numeroase ţări europene.

UE consideră că întreruperea livrărilor de gaze ruseşti este o „situaţie inacceptabilă”

Întreruperea furnizării gazelor ruseşti către unele state membre ale Uniunii Europene este "cu totul inacceptabilă", iar livrările trebuie reluate "imediat", au apreciat marţi preşedinţia cehă a UE şi Comisia Europeană într-un comunicat.