udmr

UDMR e de acord să semneze moţiunea PNL pe apărare

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, că Uniunea este în principiu de acord să semneze, alături de parlamentarii liberali, o moţiune simplă privind apărarea, dar şi că vrea să iniţieze împreună cu PNL o moţiune simplă privind administraţia, cu referire la conducerea deconcentratelor.

UDMR strânge semnături pentru introducerea limbii maghiare şi germane pe tăbliţe informative

Prezidiul Executiv al UDMR şi UDMR Cluj încep strângerea de semnături pentru depunerea unui proiect de iniţiativă cetăţenească în Consiliul Local Cluj-Napoca privind inscripţionarea tăbliţelor informative de pe monumentele istorice şi în limbile maghiară şi germană.

Lista candidaţilor UDMR pentru alegerile europarlamentare

Peste trei mii de persoane au participat, luni seară, la lansarea oficială a candidaţilor de pe "lista solidarităţii maghiare" pentru Parlamentul European, care a avut loc la Sfântu Gheorghe, în prezenţa liderilor UDMR şi CNMT.

PNL şi UDMR au depus moţiunea de cenzură la biroul preşedintelui Senatului

Liderii PNL şi UDMR au depus luni, la biroul preşedintelui Senatului, moţiunea de cenzură "Marea păcăleală – PDL-PSD", semnată de 124 de parlamentari ai Opoziţiei, demers care vizează "sancţionarea a patru luni de eşec în ceea ce priveşte politicile fiscal-bugetare".

UDMR nu e de acord cu rectificarea bugetară

Deputatul UDMR Petru Lakatos a declarat, marţi, în plenul Parlamentului, că UDMR nu este de acord cu rectificarea bugetară propusă de Guvern şi a arătat că următoarea criză din România va fi cea a şomajului.

Marko: După alegerile pentru PE trebuie să decidem în legătură cu prezidenţialele

Preşedintele UDMR, Marko Bela, consideră că după alegerile pentru PE uniunea ar trebui să decidă dacă va avea un candidat propriu la alegerile prezidenţiale sau va sprijini candidatul altui partid.

Băsescu: Abordările care exced Constituţia nu pot fi acceptate de stat – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul UDMR, că abordările care exced Constituţia nu pot fi acceptate de instituţiile statului şi frânează realizarea unor procese dorite de toate forţele politice, inclusiv de UDMR, cum ar fi creşterea autonomiei autorităţilor locale.

UDMR va protesta în Parlament faţă de ordonanţa privind deconcentratele

UDMR va protesta în Parlament faţă de Ordonanţa de Urgenţă privind serviciile deconcentrate, "care politizează instituţiile publice în loc să le depolitizeze", a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la finalul Congresului UDMR, preşedintele uniunii, Marko Bela.

UDMR cere ridicarea sistemului de autonomii la nivel de organizare a statului

UDMR cere începerea unui dialog cu politicienii şi societatea civică românească în vederea ridicării sistemului de autonomii la nivel de organizare a statului, considerând că a sosit momentul recunoaşterii comunităţii maghiare ca element constitutiv al statului şi a limbii maghiare ca oficială.

Antonescu: Moţiunea de cenzură a PNL va fi depusă marţi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Cluj, că moţiunea de cenzură privind rectificarea bugetară va fi depusă marţi.

Romanian President Calls On Govt To Reflect More On Decentralization Decree

Romanian President Traian Basescu said Saturday that governing parties should “reflect more” on the emergency decree the government passed and which allows the swift replacement of heads of decentralized services.

Liderii principalelor partide din Ungaria, aşteptaţi la Congresul UDMR

Liderii principalelor partide din Ungaria şi ai formaţiunilor politice maghiare din Slovacia, Ucraina şi Serbia sunt aşteptaţi, sâmbătă, să participe la cel de-al IX-lea Congres al UDMR, care va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

Marko Bela: UDMR este un factor decisiv în sistemul relaţional din România

UDMR nu poate fi evitată şi este un factor decisiv în sistemul relaţional din România, precum şi în sistemul relaţional dintre România şi Ungaria, a declarat, sâmbătă, preşedintele uniunii, Marko Bela, în discursul ţinut în faţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali de la Târgu Mureş.

UDMR depune luni la BEC lista candidaţilor pentru PE

UDMR va depune luni, la BEC, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare şi listele cu semnăturile susţinătorilor, potrivit anunţului făcut miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele UDMR, Marko Bela.

Marko: Am putea iniţia, cu PNL o moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe Coduri

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri, că Uniunea ar putea iniţia împreună cu PNL o moţiune de cenzură, dacă Guvernul va decide să îşi asume răspunderea pentru cele patru Coduri din domeniul justiţiei.

Marton: Dacă Băsescu demisionează mâine, se pot corela prezidenţialele cu europarlamentarele

Liderul deputaţilor UDMR, Marton Arpad, a declarat, joi,la Palatul Parlamentului, că alegerile prezidenţiale se pot organiza în acelaşi timp cu cele cele pentru PE numai în cazul în care preşedintele Traian Băsescu "ar demisiona mâine", menţionând că altfel ar fi nevoie de modificarea Constituţiei.

Marko despre autonomie: Dacă vom fi uniţi, „niciodată” va însemna în maghiară „în curând”

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a afirmat, duminică, la Cristuru Secuiesc, făcând referire la declaraţia "unui politician român" potrivit căruia "niciodată nu va fi autonomie teritorială", că, dacă maghiarii vor fi uniţi, cuvântul românesc "niciodată" va însemna în maghiară "în curând".

Marko: Geoană are mustrări de conştiinţă

Preşedintele UDMR, Marko Bela, susţine că preşedintele PSD, Mircea Geoană, nu s-a împăcat încă cu ideea că a respins Uniunea din coaliţia guvernamentală, el explicând astfel frecventele justificări pe care liderul social-democrat le dă în legătură cu acest subiect.

Ioan Oltean, victima unei farse

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a ţinut să-i facă, miercuri, o farsă preşedintelui de şedinţă, Ioan Oltean, la dezbaterea bugetului de stat pe 2009, propunând votului plenului numărul acestuia de telefon, sub formă de amendament.

Marko: Acuzaţia de „profitori de voturi” contrazice dorinţa lui Băsescu de a vedea UDMR în coaliţie

Preşedintele UDMR, Marko Bela, susţine că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia Uniunea este un "profitor de voturi" vin în contradicţie cu afirmaţiile şefului statului, care spunea , în decembrie anul trecut, că doreşte ca Uniunea să facă parte din coaliţia de guvernare.

Băsescu: UDMR ar trebui să fie un partener loial

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, după întâlnirea cu autorităţile din Covasna şi Harghita, că i-ar plăcea ca UDMR să fie un partener loial al unei discuţii despre aceste două judeţe, ci nu un profitor de voturi din cele două zone.

UDMR şi CNMT au decis participarea pe listă comună la europarlamentare

UDMR şi CNMT au decis, joi, la Cluj-Napoca, să participe pe o listă comună la alegerile pentru Parlamentul European, intitulată "Lista solidarităţii şi unităţii maghiare din Transilvania", primul loc urmând să fie ocupat de liderul CNMT, europarlamentarul Tokes Laszlo.

Romanians Subject To Discrimination By Magyar Auth In C Romania –President

Romanian President Traian Basescu warned the government on Wednesday that there Romanians are often subject to discrimination in the counties of Harghita and Covasna, central Romania, where the mayors are Hungarians.

Băsescu: În primăriile deţinute de etnici maghiari se fac epurări ale etnicilor români

Preşedintele Traian Băsescu a atenţionat, miercuri, Guvernul că, în judeţele Harghita şi Covasna, în primăriile deţinute de etnici maghiari se produc adesea epurări ale etnicilor români.

Comisia juridică nu va solicita Camerei urmărirea penală a lui Năstase

Comisia juridică a respins, miercuri, cu 9 voturi "pentru" şi 10 "împotrivă" propunerea PDL de a înainta un raport către Biroul Permanent, în cazul dosarelor lui Adrian Năstase, în care să solicite plenului Camerei Deputaţilor să ceară începerea urmăririi penale a deputatului PSD.

Borbely: UDMR va monitoriza cu atenţie activitatea Guvernului

UDMR va monitoriza "cu atenţie" activitatea Guvernului, primul aspect fiind legat de buget, urmând ca cele două grupuri parlamentare ale Uniunii să se întâlnească, în acest sens, săptămâna viitoare, a declarat, duminică, deputatul de Mureş Borbely Laszlo.

Laszlo Tokes reia negocierile cu Marko Bela

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), europarlamentarul Laszlo Tokes, a anunţat, joi, că se va întâlni cu liderul UDMR, Marko Bela, pentru a negocia din nou o colaborare a formaţiunilor pe care le reprezintă, pentru o mai bună reprezentare a maghiarilor.

Gândul: Deputatul UDMR de Africa, scos cu tam-tam din Parlament

În premieră absolută, doi deputaţi, unul de la UDMR, Kötő József, şi altul de la PNL, Pavel Horj, sunt pe cale să-şi piardă mandatul, deşi nu se află în niciuna din cele trei situaţii prevăzute de lege: deces, demisie, incompatibilitate.

UDMR nu va avea candidat propriu la Primăria Cluj-Napoca

UDMR Cluj a decis să nu desemneze un candidat propriu la Primăria Cluj-Napoca, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele filialei judeţene, Laszlo Attila.

UDMR: Limba maghiară să dobândească un statut oficial în unele zone

Preşedintele UDMR, Marko Bela, susţine că, în cazul unei modificării radicale a Constituţiei, definiţia de stat naţional ar trebui regândită, limba maghiară ar trebui să dobândească, în anumite zone, un statut oficial, el vorbind şi despre introducera drepturilor colective pentru minorităţi.

Antal (UDMR) lansează ideea parlamentului unicameral şi a parlamentelor regionale

Fostul deputat UDMR Antal Arapad susţine că Parlamentul este o instituţie fundamentală a democraţiei, în pofida "anumitor lacune" în funcţionare şi lansează ideea parlamentului unicameral la nivel naţional şi a "parlamentelor regionale".

Antal Arpad: Sintagma de „stat naţional” ar trebui eliminată din Constituţie

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, fostul deputat UDMR Antal Arpad, a declarat, referindu-se la o eventuală modificare a Constituţiei, că sintagma de "stat naţional unitar" ar trebui eliminată din aceasta şi înlocuită cu cea de "stat multinaţional”.

Eckstein Kovacs: Postul de consilier prezidenţial nu este incompatibil cu cel de membru UDMR

Peter Eckstein Kovacs, numit, marţi, consilier prezidenţial pe problema minorităţilor, se declară onorat de nominalizarea sa în acestă funcţie şi afirmă că doreşte să dea informaţiile cele mai pertinente şi reale Preşedintelui, precizând că postul său nu reprezintă o afiliere politică.

UDMR va ataca decizia prin care s-a anulat mandatul de deputat al lui Koto Joszef

UDMR va ataca decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a anulat mandatul de deputat obţinut de Koto Jozsef (UDMR) în circumscripţia 43 din străinătate, a declarat, duminică, preşedintele formaţiunii, senatorul Marko Bela.

Frunda: Cât timp suntem în opoziţie, proiectul autonomiei culturale nu va trece

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat, duminică, presei, la Târgu Mureş, că proiectul autonomiei culturale nu va fi adoptat cât timp UDMR este în opoziţie, însă uniunea va milita în continuare pentru obţinerea acestui lucru.

Constantin Niţă îşi deleagă atribuţiile de conducere de la PSD Braşov

Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, nominalizat ca ministru al IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri, îşi va delega atribuţiile de conducere unei echipe care va fi numită la începutul lunii ianuarie.

Marko Bela: Trebuie să apărăm ceea ce am dobândit până acum

Comunitatea maghiară trebuie să apere ceea ce a dobândit până acum, a declarat, duminică, la Târgu Mureş, liderul UDMR, Marko Bela, care a susţinut că uniunea va trebui să propună tutoror partidelor româneşti încheierea unui pact interetnic pentru o convieţuire lipsită de conflicte.

Tokes Laszlo: UDMR îşi merită soarta pentru că a făcut „prostituţie politică”

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, sâmbătă, la Timişoara, în cadrul unui eveniment comemorativ dedicat Revoluţiei din 1989, că UDMR îşi merită soarta de a nu fi în coaliţia de guvernare pentru că a făcut "prostituţie politică".

Bucharest Court Of Appeal Cancels One UDMR Deputy Mandate

The Bucharest Court of Appeal cancelled, Friday, the deputy mandate obtained by Magyar minority party candidate Koto Jozsef in the electoral college of Romanians abroad, following the case opened by Magyar minority party candidate Benedek Imre Sandor against the Central Electoral Office.

Mandatul UDMR în străinătate, obţinut cu 34 de voturi, anulat de Curtea de Apel

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, vineri, mandatul de deputat obţinut de UDMR în circumscripţia din străinătate, al lui Koto Jozsef, în urma dosarului deschis de candidatul UDMR din circumscripţia 2 Târgu Mureş, Benedek Imre Şandor, contra Biroului Electoral Central.