ue

Vladimir Putin speră că noua conducere a Comisiei Europene va realiza ce efecte dăunătoare în plan economic au avut sancţiunile împotriva Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat joi speranţa că noua conducere a Comisiei Europene va realiza în cele din urmă ce efecte dăunătoare în plan economic au avut sancţiunile introduse împotriva Rusiei din cauza rolului jucat de Moscova în cadrul crizei din Ucraina, informează agenţia Tass.

Comisia Europeană: 31 de cazuri noi de neîndeplinire a obligaţiilor, deschise împotriva României

Comisia Europeană anunţă că raportul privind punerea în aplicare a dreptului UE în 2018 scoate la iveală 31 de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor deschise împotriva României, cinci dintre acestea vizând politica de mediu.

Manfred Weber contestă procedura impusă de „axa Macron-Orban” şi cere „democratizarea” UE

Manfred Weber, care a fost candidatul Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta) pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, a denunţat negocierile de "culise" ale "axei Macron-Orban" care au condus la desemnarea Ursulei von der Leyen şi a cerut "democratizarea" Uniunii Europene.

Theresa May a felicitat-o pe Ursula von der Leyen, prima femeie nominalizată la preşedinţia Comisiei Europene

Premierul interimar al Marii Britanii, Theresa May, a felicitat-o pe Ursula von der Leyen pentru faptul că a devenit prima femeie nominalizată la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, informează site-ul Politico.eu.

Donald Trump afirmă că Statele Unite ar trebui să înceapă să manipuleze valoarea dolarului

Preşedintele american Donald Trump a acuzat din nou China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un "joc major de manipulare monetară" pentru a concura cu Statele Unite, adăugând că Washingtonul ar trebui să facă acelaşi lucru, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Dacian Cioloş, luat în derâdere de noul preşedinte al Parlamentului European | VIDEO

Dacian Cioloş a stârnit râsul noului preşedinte al Parlamentului European, David Sassoli, atunci când a spus că cetăţenii trebuie să se exprime asupra şefiei instituţiilor UE şi deciziile să nu fie luate în „culise”.

Ursula von der Leyen elaborează „viziunea” asupra direcţiei politice a UE în următorii cinci ani

Ursula von der Leyen, desemnată de Consiliul European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a anunţat miercuri seară că va prezenta în cel mult două săptămâni o "viziune" privind politicile Uniunii Europene pentru următorii cinci ani.

Postul de comisar UE care era deţinut de Corina Creţu, preluat de Johannes Hahn

Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transferat comisarului Johannes Hahn postul de comisar european pentru Politici Regionale, în contextul demisiei Corinei Creţu.

Inconvenientul numirii Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. FAZ: Ar putea destrăma coaliţia guvernamentală din Germania

Partidul Social-Democrat din Germania se opune alegerii Ursulei von der Leyen, un politician creştin-democrat, în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, situaţie care ar putea conduce la destrămarea coaliţiei guvernamentale de la Berlin, informează Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Politicianul italian David Sassoli a fost ales preşedinte al Parlamentului European | VIDEO

Politicianul italian David Sassoli a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Parlamentului European, afirmă surse europene citate de cotidianul Le Figaro.

Cristian Buşoi, desemnat vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară

Cristian Buşoi, proaspăt ales europarlamentar, a fost desemnat vicepreşedinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară (ENVI) din Parlamentul European, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX..

Preşedinţia română la Consiliul UE, prin ochii internilor. „La aterizare, o delegaţie a cerut papanaşi”

Preşedinţia română la Consiliul UE a fost o oportunitate unică pentru tinerii care au făcut practică în cadrul MAE. Ei povestesc detalii din culisele celor şase luni de mandat. MEDIAFAX relatează momentele dificile, dar şi pe cele amuzante prin care aceştia au trecut.

INTERVIU Ministrul George Ciamba, despre preşedinţia română la Consiliul UE. Care au fost cele mai dificile dosare de închis şi ce se întâmplă cu directiva dublului standard/ Legat de pericolul fake news: “Nu o să dispară de azi pe mâine”

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene George Ciamba a vorbit, într-un interviu pentru Mediafax şi Gândul, despre preşedinţa română la Consiliul UE şi care au fost cele mai grele dosare de închis. Totodată, ministrul a dat detalii despre directiva care protejează muncitorii români din Diaspora, dar şi despre cea privind dublul standard.

Angela Merkel, nevoită să se abţină de la votul privind nominalizarea Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost nevoită să se abţină de la votul privind nominalizarea Ursulei von der Leyen, ministrul german al Apărării, la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, motivul fiind opoziţia din cadrul coaliţiei guvernamentale de la Berlin, informează agenţia The Associated Press.

Boiko Borisov: Bulgaria a refuzat şefia diplomaţiei UE pentru a nu pierde o funcţie de comisar european cu un portofoliu real

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că ţara sa a refuzat funcţia de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, deoarece astfel ar pierde o poziţie de comisar european cu un portofoliu real, informează site-ul agenţiei Novinite.

Manfred Weber a anunţat că PPE va susţine candidatul socialiştilor la conducerea Parlamentului European/ Italianul David Sassoli ar putea deveni şeful legislativului european

Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, a anunţat marţi seară că formaţiunea sa va susţine candidatul socialiştilor europeni la şefia Parlamentului European, informează site-ul cotidianului The New York Times.

Donald Tusk susţine că există „un mare semn de întrebare” dacă Parlamentul European va aproba nominalizările la conducerea instituţiilor UE

Preşedintele în funcţie al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marţi că există "un mare semn de întrebare" dacă Parlamentul European va aproba nominalizările la conducerea instituţiilor europene, informează site-ul de ştiri Politico.

George Ciamba, după vizita premierului moldovean: Am apreciat afirmarea principiilor „Vrem Europa” | VIDEO

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene,George Ciamba, a declarat, pentru MEDIAFAX şi Gândul, că mesajul cel mai important dat la Bucureşti de către oficialii de la Chişinău este legat de traseul european al ţării. Ciamba spune că în acelaşi timp investiţiile României peste Prut sunt esenţiale.

Europa şi-a ales liderii: Ursula von der Leyen, propusă pentru preşedinţia Comisiei Europene/ Charles Michel, numit la Consiliul European

Ursula von der Leyen a fost propusă oficial pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, iar Charles Michel pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, a anunţat marţi seară Donald Tusk.

Negocieri la Bruxelles între Borisov şi Timmermans. Discuţiile, distribuite LIVE pe Facebook şi oprite la intervenţia lui Timmermans | VIDEO

Premierul bulgar Boiko Borisov a discutat cu Frans Timmermans despre condiţiile în care i-ar putea susţine candidatura pentru preşedinţia Comisiei Europene, într-o înregistrare publicată pe Facebook şi în condiţiile în care liderii UE nu au luat încă o decizie, relatează site-ul Politico.eu.

Tăriceanu: Mai-marii UE dau un semnal foarte prost cetăţenilor prin aceste tocmeli pe funcţii, „mai ceva ca la piaţă”

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că „mai-marii” Uniune Europene transmit un semnal foarte prost cetăţenilor prin tocmeala pe funcţii la Bruxelles, „mai ceva ca la piaţă”. Preşedintele ALDE a precizat că oamenii văd doar „o imensă bătaie pe ciolan”.

Boris Johnson ar vrea să propună Uniunii Europene un acord de comerţ liber post-Brexit

Boris Johnson, candidat la funcţia de premier britanic, va propune Uniunii Europene un acord privind comerţul liber post-Brexit, urmând ca Marea Britanie să iasă din UE pe 31 octombrie fără un acord dacă acesta va fi respins, a declarat şeful de campanie al acestuia, relatează Reuters.

Summitul de la Bruxelles. Giuseppe Conte declară că ar prefera o femeie în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat marţi că ar prefera o femeie în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, în contextul reuniunii liderilor UE pe tema desemnării noilor şefi ai principalelor structuri de conducere din Blocul comunitar, relatează site-ul agenţiei Reuters.

LIVE TEXT Summitul UE. Sánchez îl susţine pe Timmermans pentru preşedinţia CE/ Macron o propune pe Lagarde pentru şefia Băncii Centrale Europene/ Ministrul german al Apărării ar putea fi propus pentru postul de preşedinte al CE

Liderii europeni se întâlnesc marţi la Bruxelles pentru a desemna şefii pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Banca Centrală Europeană şi un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, îndeamnă statele europene să introducă sancţiuni economice împotriva Iranului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat luni statele europene să impună, în mod automat, sancţiuni economice împotriva Teheranului după ce Iranul a acumulat rezerve de uraniu îmbogăţit mai mari decât permitea acordul atomic din anul 2015, informează site-ul Ynet.

Jair Bolsonaro: Acordul de liber schimb UE-Mercosur va intra în vigoare în maximum trei ani

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat duminică că ar putea dura până la trei ani pentru intrarea în vigoare a acordului de liber schimb convenit între UE şi blocul sud-american Mercosur, deoarece depinde de aprobările parlamentelor din toate ţările implicate, potrivit Reuters.

Summitul de la Bruxelles | Negocierile au eşuat, decizia a fost amânată. Varianta de compromis: Socialistul F. Timmermans la conducerea Comisiei Europeane, iar Manfred Weber, candidatul PPE, la şefia PE

Liderii statelor membre UE s-au reunit luni la Bruxelles în încercarea de a desemna şefii principalelor structuri de conducere, după ce discuţiile au intrat în impas în noaptea de duminică spre luni. Liderii europeni trebuie să desemneze şefi pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Banca Centrală Europeană şi un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. O soluţie de compromis ar fi ca cei doi candidaţi puternici, Frans Timmermans şi Manfred Weber, să conducă Comisia Europeană, şi, respectiv, Parlamentul European.

Noapte lungă la Bruxelles, la negocierile pentru ocuparea celor mai puternice funcţii/ UPDATE: PPE se opune planului de numire a lui Timmermans/ Merkel l-a evocat pe candidatul socialist, în detrimentul celui PPE/ Iohannis preconizează un final incert

Liderii statelor membre în Uniunea Europeană s-au reunit duminică la Bruxelles, unde discută despre desemnarea şefilor principalelor structuri de conducere, relatează site-ul agenţiei Reuters. Liderii UE trebuie să desemneze şefi pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Banca Centrală Europeană şi un nou Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe. Frans Timmermans are potenţialul de a ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a spus cancelarul german Angela Merkel, ceea ce însemnă că aceasta nu insistă pe varianta candidatului PPE, Manfred Weber, sugerând, în consecinţă, o înţelegere între conservatori şi socialişti. Cu toate acestea, în timpul negocierilor, cancelarul german s-a confruntat cu „rebeliunea” conservatorilor care au arătat susţinere totală pentru Weber.

Tusk, mesaj pentru Iohannis: Mulțumiri pentru o Președinție la Consiliul UE energică și de succes

Președintele Consiliului European Donald Tusk a transmis, sâmbătă, șefului statului Klaus Iohannis mulțumiri pentru o Președinție a României la Consiliul UE „energică și de succes”. Acesta a precizat că își va aminti mereu de Summitul de la Sibiu din 9 mai.

UE a ajuns la un acord de principiu pentru un tratat comercial cu naţiuni din America de Sud

Uniunea Europeană a ajuns la un acord de principiu cu Piaţa Comună a Sudului (Mercosur), o organizaţie din care fac parte numeroase naţiuni sud-americane, pentru semnarea unui tratat comercial, afirmă surse diplomatice citate de agenţia de presă Reuters.

PPE organizează duminică o reuniune / Printre invitaţi se numără preşedintele Klaus Iohannis

Şefi de stat şi de guvern din ţări ale Uniunii Europene, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, sunt invitaţi la summitul Partidului Popular European (PPE), programat la Bruxelles duminică, anunţă formaţiunea politică.

Miniştri din ţări UE vor participa la exerciţii de contracarare a atacurilor hibride

Miniştri din state ale Uniunii Europene vor participa, în următoarele luni, la o serie de exerciţii comune pentru îmbunătăţirea capacităţilor de reacţie la atacuri de tip hibrid, de genul acţiunilor cibernetice şi campaniilor vizând dezinformarea.

Uniunea Europeană va semna un Acord comercial cu Vietnamul

Uniunea Europeană va semna peste câteva zile un acord comercial cu Vietnamul care prevede eliminarea aproape în totalitate a taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană, conform publicaţiei EUObserver.

Guvernul discută, marţi, directiva UE privind garanţiile pentru copiii inculpaţi în cauzele penale

Executivul se reuneşte, marţi, ora 15.00. Pe agendă figurează şi o hotărâre privind unele măsuri pentru transpunerea în legislaţie a Directivei UE, a PE şi a Consiliului din 2016, privind garanţiile procedurale pentru copiii care au calitatea de suspecţi sau chiar inculpaţi în dosarele penale.

Raport despre dublul standard al alimentelor pe pieţele din UE: 9% dintre produse au o compoziţie diferită/ România nu a fost inclusă în studiu

Comisia Europeană a arătat că 9% dintre produse aveau o compoziţie diferită, deşi partea din faţă a ambalajului era identică. Nu au fost înregistrate decalaje între Est şi Vest în privinţa compoziţiei produselor de marcă. Studiul a fost realizat în 19 state ale UE iar România nu a fost inclusă.

Dăncilă: Finlanda vrea să ia din experţii României pentru Preşedinţia rotativă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, la Antena 3, că s-au făcut eforturi foarte mari în timpul Preşedinţei României a Consiliului UE, iar Finlanda doreşte să ia din experţii români pentru mandatul său.

Boris Johnson îşi reiterează dorinţa ca Marea Britanie să părăsească UE pe 31 octombrie

Boris Johnson, favorit pentru a deveni viitorul premier al Marii Britanii, şi-a reiterat dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană în octombrie cu sau fără un acord, evitând întrebările legate de o vizită a poliţiei acasă la el, la un eveniment de campanie care a avut loc sâmbătă, relatează Reuters.

Liderii UE îndeamnă Statele Unite şi Iranul să evite escaladarea crizei

Liderii Uniunii Europene au îndemnat Statele Unite şi Iranul să ia măsuri pentru detensionarea situaţiei, în contextul crizei ample dintre Washington şi Teheran, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Uniunea Europeană ameninţă Turcia cu sancţiuni dacă va continua proiectul de explorare a gazelor în Cipru

Uniunea Europeană a avertizat Turcia că riscă impunerea unor sancţiuni dacă va continua activităţile de „forare ilegală” în apele teritoriale ale Ciprului, informează BBC.

Dacian Cioloş: Voi face tot ce ţine de mine pentru ca USR-PLUS să fie parte a majorităţii parlamentare

Dacian Cioloş a declarat, vineri seară, că este pregătit să ajute România la nivel european, fără a exclude o funcţie în ţară, adăugând că este gata să îşi pună la dispoziţie competenţele.