uefa euro 2020

Ţările de Jos se impun cu emoţii în faţa Ucrainei, la Euro 2020

Batavii au dominat prima repriză la toate capitolele, având o poesie superioară şi 4-5 ocazii de a deschide scorul, ratate sau refuzate de intervenţiile foarte bune ale portarul Ucrainei, Bushchan. Portocala mecanică a deschis scorul în minutul 52, prin Georginio Wijnaldum, care a reluat din marginea careului o respingere în faţă a lui Bushchan. Peste […]

Austria a învins Macedonia de Nord în primul meci jucat la EURO 2020 pe Arena Naţională

Meciul de fotbal de la UEFA EURO 2020 dintre Austria şi Macedonia de Nord, contând pentru Grupa C, s-a încheiat duminică seara cu scorul de 3-1 (1-1) pentru austrieci. A fost primul meci jucat pe Arena Naţională, din cele 4 programate să se joace în cadrul competiţiei, la Bucureşti.

Anglia câştigă la EURO, în primul meci al Grupei D, pe Stadionul Wembley, la UEFA EURO 2020

Primul meci al Grupei D, de la UEFA EURO 2020 dintre Anglia şi Croaţia, s-a jucat dumincă de la ora 16.00 pe Stadionul Wembley din Londra, în prezenţa a aproximativ 22.000 de spectatori. Anglia a învins cu 1-0, cu golul lui Raheem Sterling.

Programul centrelor medicale EURO 2020 a fost prelungit. Până la ce oră se pot fi luate brăţările de acces la Austria – Macedonia

A fost prelungit până la ora 18:00 termenul până la care centrele medicale acreditate EURO 2020 vor elibera brăţările de acces pentru suporterii care vor asista la meciul Austria – Macedonia de Nord de duminică.

EURO 2020 România. Austria şi Macedonia de Nord, pe Arena Naţională. FRF a invitat foştii mari internaţionali la meciurile UEFA

60 de nume importante în istoria fotbalului românesc şi ale echipei naţionale au primit invitaţia Federaţiei Române de Fotbal de a asista la partidele găzduite de Arena Naţională. Sunt aşteptaţi în tribune, pe durata Campionatului European, lideri ai diferitelor generaţii care au evoluat pentru România la turnee finale, jucători din topul selecţiilor şi cel al […]

PROGRAMUL COMPLET al meciurilor de la UEFA EURO 2020 – 51 de partide timp de 31 de zile, în 11 oraşe

Oraşele în care, în perioada 11 iunie – 11 iulie, se desfăşoară cele 51 de meciuri sunt Amsterdam, Baku, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Glasgow, Londra, Munchen, Roma, Sevilla şi Sankt Petersburg. Turneul final al EURO 2020 debutează vineri, 11 iunie, pe Stadionul Olimpico din Roma cu o festivitate de deschidere inedită, în care artişti celebri vor […]

EURO 2020 va debuta cu spectacolul virtual „We Are The People”

Tehnologia de ultimă generaţie îi va aduce pe Martin Garrix, Bono şi The Edge în faţa fanilor din toată Europa, la festivitatea de deschidere a campionatului european de fotbal masculine, UEFA EURO 2020, ce va debuta vineri pe Stadio Olimpico din Roma.

Trofeul UEFA EURO 2020 ajunge la Bucureşti

Trofeul Campionatului European de Fotbal va fi prezentat duminică bucureştenilor, cu ocazia primului eveniment din seria UEFA EURO 2020 - Trophy Tour, dedicată competiţiei, se anunţă într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Opt ţări gazdă ale UEFA EURO 2020 confirmă disputarea meciurilor cu spectatori

Această confirmare are la bază previziunile unei îmbunătăţiri a situaţiei medicale din ţările respective în lunile iunie şi iulie 2021, fapt care se datorează unui anumit număr de factori, incluzând rata vaccinărilor, măsurile preconizate vizând redeschiderea economiei şi, prin prisma intrării în sezonul cald, proiectata diminuare a răspândirii virusului. Mai multe ţări gazdă au inclus […]

Stadioanele Steaua şi Arcul de Triumf din Bucureşti, baze de antrenament pentru echipele care vin la UEFA EURO 2020

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat vineri că noile stadioane Steaua şi Arcul de Triumf au fost închiriate ca baze de antrenament pentru echipele care vor juca la Bucureşti în Grupa C a turneului final UEFA EURO 2020, în urma declarării acestora ca fiind funcţionale.