uefa

UEFA cere echipei Real Madrid să aleagă între Diarra şi Huntelaar pentru Liga Campionilor

Clubul Real Madrid, care şi-a dorit să înscrie pe lista de Liga Campionilor pe cei doi jucători transferaţi în această iarnă, Lassana Diarra şi Klaas Huntelaar, nu va putea conta decât pe unul dintre aceştia conform regulilor UEFA, a anunţat purtătorul a cuvânt al forului european, William Gaillard.

Steaua, amendată de UEFA cu 3.000 de euro

Site-ul oficial al FC Steaua a precizat, marţi, că gruparea din Bulevardul Ghencea a fost amendată cu 3.000 de euro din cauza incidentelor de la meciul cu Bayern Munchen, scor 0-3, şi nu de la cel cu Fiorentina, scor 0-1, din Liga Campionilor, aşa cum anunţase iniţial.

Platini cere UE să protejeze fotbalul de pariurile ilegale

Preşedintele UEFA Michel Platini a făcut, vineri, apel la oficialii europeni să profite de liberalizarea pariurilor sportive pe teritoriul Uniunii Europene (UE) pentru a proteja fotbalul de pariurile ilegale din Asia.

Becali: Demersul a fost făcut de generali în rezervă din fosta securitate

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că în spatele demersului prin care i se contestă dreptul la palmaresul formaţiei "roş-albastre" se află generali în rezervă din fosta securitate şi nu generali activi sau din cadrul Clubului Sportiv al Armatei.

Romanian Clubs Get EUR1.26M UEFA Contributions

Romanian football clubs will receive the total sum of EUR1,260,382 within the indemnities mentioned for placing players at the disposal of the national teams, according to an announcement made Thursday by UEFA.

UEFA dă cluburilor din România 1,26 milioane de euro

Cluburile din România vor primi suma totală de 1,260,382 de euro în cadrul indemnizaţiilor prevăzute pentru punerea la dispoziţia echipelor naţionale a jucătorilor lor, conform anunţului făcut joi, de UEFA.

Lupescu va fi delegat UEFA la meciul Inter Milano – Panathinaikos

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, va fi delegat din partea UEFA la partida dintre echipa italiană Internazionale Milano şi formaţia elenă Panathinaikos Atena, care se va disputa, miercuri, de la ora 21.45, în etapa a V-a a grupei B a Ligii Campionilor.

Băsescu a primit de la Platini o minge cu autograf şi un fanion UEFA

Preşedinte Traian Băsescu l-a primit, vineri dimineaţă, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele UEFA, Michel Platini, de la care a primit o minge de fotbal cu autograf şi un fanion al organizaţiei.

Platini va sprijini candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Cupei UEFA din 2012

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri cu Şeful Cancelariei Primului-ministru, Dorin Marian, că va sprijini candidatura Bucureştiului la organizarea finalei Cupei UEFA din 2012, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Executivului, remis MEDIAFAX.

Dorinel Munteanu: Voi începe să apelez şi la jucătorii care nu sunt pe lista UEFA

Antrenorul FC Steaua, Dorinel Munteanu, a declarat, joi, la sosirea de la Lyon, unde echipa sa a pierdut cu scorul de 0-2 în etapa a patra a grupei F a Ligii Campionilor, că începând cu meciul cu Rapid, din etapa a XIV-a a Ligii I, va apela şi la jucători care nu au fost trecuţi pe lista UEFA.

Atletico Madrid a făcut apel la TAS împotriva sancţiunii dictate de UEFA

Clubul Atletico Madrid a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva sancţiunilor decise de UEFA ca urmare a incidentelor de la meciul cu Olympique Marseille, scor 2-1, disputat la 1 octombrie, în grupa D a Ligii Campionilor.

Platini consideră excelentă ideea introducerii unui al cincilea arbitru

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a calificat drept "formidabil" experimentul realizat cu participarea a cinci arbitri la meciurile de juniori disputate sub egida UEFA.

UEFA: Atletico Madrid a primit trei etape de suspendare

Comisia de Disciplină din cadrul UEFA a anunţat marţi că a dispus sancţionarea cu trei etape de suspendare, din care una cu suspendare a terenului echipei Atletico Madrid, ca urmare a incidentelor petrecute la partida contra formaţiei Olympique Marseille, din grupa D a Ligii Campionilor.

Vali Bulgaru: Îl susţinem pe Peseiro, dar dacă mai pierde un meci trebuie să-şi dea demisia

Liderul galeriei echipei Rapid, Vali Bulgaru, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că antrenorul Jose Peseiro, reinstalat în funcţie de conducerea clubului, va fi susţinut de suporteri, dar în situaţia în care mai pierde un meci trebuie să îşi dea demisia.

Zotta: Peseiro este un antrenor valoros

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că decizia Consiliului de Administraţiei de a-l reinstala în funcţie pe Jose Peseiro este bună, deoarece tehnicianul portughez este un un antrenor valoros.

Grupele Cupei UEFA după tragerea la sorţi

Grupele Cupei UEFA rezultate în urma tragerii la sorţi de marţi, de la sediul UEFA:

Gigel Bucur: A fost o zi neagră pentru fotbalul românesc

Atacantul formaţiei FC Timişoara, Gigel Bucur, a declarat, vineri, că ziua de 2 octombrie poate fi considerată o zi neagră pentru fotbalul românesc, având în vedere că nicio echipă din Liga I nu a reuşit să se califice în grupele Cupei UEFA.

Rică Răducanu: În locul lui Peseiro îmi semnan demisia după meciul cu FC Argeş

Fostul portar al echipei Rapid, Rică Răducanu, a declarat, vineri, că antrenorul Jose Peseiro ar fi trebuit să-şi dea demisia încă de la partida pierdută pe teren propriu cu FC Argeş, scor 1-3, şi să nu mai aştepte manşa secundă a turului I al Cupei UEFA, cu VfL Wolfsburg.

România, pentru al doilea an consecutiv fără echipe în grupele Cupei UEFA

România nu va fi reprezentată de nicio echipă în grupele Cupei UEFA în ediţia 2008-2009, pentru al doilea an consecutiv, în urma rezultatelor înregistrate de formaţiile româneşti în patidele de joi, din turul întâi al competiţiei.

Uhrin: Cred că ieşim cu fruntea sus din Cupa UEFA

Antrenorul ceh al echipei FC Timişoara, Dusan Uhrin, a declarat, joi, la finalul partidei cu Partizan Belgrad, scor 0-1, în urma căreia bănăţenii au ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, că formaţia sa "iese cu fruntea sus din acestă competiţie".

Neţoiu: Se pare că asta este valoarea noastră

Fostul acţionar al FC Dinamo, Gheorghe Neţoiu, a declarat, joi, la finalul partidei pe care gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare a terminat-o la egalitate, scor 0-0, în urma căreia a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, că, se pare, că aceasta este valoarea echipei antrenate de Mircea Rednic.

Incidente între suporteri la stadionul Dinamo

Suporterii români de la Peluza Sud şi fanii olandezi au încercat să se încaiere, în minutul 4 al partidei dintre echipele Dinamo Bucureşti şi NEC Nijmegen, dar au fost opriţi de forţele de ordine care au folosit gaze lacrimogene.

Unirea Urziceni a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA

Echipa Unirea Urziceni a ratat calificarea în grupele Cupei UEFA, după ce a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de formaţia germană SV Hamburg, în manşa secundă a primului tur al competiţiei, transmite trimisul MEDIAFAX.

FIFA şi UEFA nu recunosc noul administrator al Federaţiei Poloneze de Fotbal

FIFA şi UEFA au emis, marţi, un comunicat oficial prin care anunţă că se opun deciziei de destituire a conducerii Federaţie Poloneze de Fotbal (PZPN), hotărâre care a fost luată la 29 septembrie de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de pe lângă Comitetul Olimpic Polonez.

UEFA se declară surprisă de demiterea conducerii Federaţie Poloneze de Fotbal

Reprezentanţii UEFA s-au declarat "extrem de surprinşi" de decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de pe lângă Comitetul Olimpic Polonez de a demite conducerea Federaţiei Poloneze de Fotbal (PZPN), care se ocupă cu organizarea turneului final al Euro-2012.

Dinamo poate pierde meciul cu NEC Nijmegen la masa verde

Thomas Giordano, ofiţerul de presă al UEFA, a declarat pentru Pro Sport, că echipa Dinamo poate pierde la masa verde, cu scorul de 0-3, meciul cu NEC Nijmegen, din prima manşă a turului I al Cupei UEFA, ca urmare a incidentelor provocate de suporterii dinamovişti.

Rezultate din Cupa UEFA

Rezultate înregistrate în partidele disputate în prima manşă a turului I al Cupei UEFA:

Pro TV transmite, în direct, meciurile Roma – CFR şi Steaua – Bayern

Pro TV va transmite, în direct, meciurile Roma - CFR Cluj, din 16 septembrie, şi Steaua - Bayern Munchen, din 17 septembrie, din deschiderea UEFA Champions League, informează televiziunea.

Marius Lăcătuş, invitat de UEFA la Forumul Antrenorilor de Elită

Tehnicianul FC Steaua, Marius Lăcătuş, a fost invitat de UEFA la Forumul Antrenorilor de Elită, eveniment care se va desfăşura în perioada 4-5 septembrie la Nyon.

Coman se află pe lista jucătorilor rapidişti care pot evolua în Cupa UEFA

Portarul Dănuţ Coman se află pe lista celor 25 de fotbalişti trimisă, luni, de clubul Rapid forului fotbalistic european pentru participarea în turul întâi al Cupei UEFA, unde formaţia giuleşteană va întâlni pe VfL Wolfsburg, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, managerul sportiv Cristian Costache.

Nominalizările pentru fotbalistul sezonului 2007/2008

UEFA a anunţat, vineri, nominalizările pentru fotbalistul sezonului 2007/2008, dar şi pentru alte patru categorii, premiile urmând să fie acordate la 28 august, la Monte Carlo, într-o gală organizată înaintea Supercupei Europei dintre echipele Manchester United şi Zenit Sankt Petersburg.

Argăseală nu crede că jucătorii Stelei vor fi intimidaţi de atmosfera de pe Ali Sami Yen

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, marţi, la plecarea steliştilor spre Istanbul, că jucătorii antrenaţi de Marius Lăcătuş nu vor fi intimidaţi de atmosfera de pe stadionul Ali Sami Yen, la meciul cu Galatasaray, din prima manşă a turului trei al Ligii Campionilor.

Mutu: Vrem să ne calificăm în grupele LC, pentru că e un vis pe care-l avem de mult

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a vorbit pentru site-ul UEFA despre unul dintre obiectivele formaţiei italiene, calificarea în grupele Ligii Campionilor, după dubla manşă cu gruparea cehă Slavia Praga, din turul trei, dar şi despre relaţia sa cu antrenorul Cesare Prandelli.

Steaua joacă cu Galatasary în turul trei preliminar al LC

Echipa Steaua Bucureşti va întâlni formaţia turcă Galatasaray Istanbul în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi de vineri, de la sediul UEFA.

Rezultate din Cupa UEFA

Rezultate înregistrate în partidele disputate, joi, în manşa secundă a primului tur preliminar al Cupei UEFA:

Becali: Nu vreau să continui războiul cu Mircea Sandu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la o emisiune televizată, că nu vrea să continue "războiul" cu preşedintele FRF Mircea Sandu, mai ales că acesta a fost rezervat în declaraţii, însă a adăugat că îl va continua dacă va vedea răutăţi din partea oficialului federaţiei.

Trei arbitri români la meciuri din Cupa UEFA şi Liga Campionilor

Trei arbtitri români, Ovidiu Haţegan, Augustus Constantin şi Cristian Balaj, au fost anunţaţi de către Comisia Centrală a Arbitrilor că vor oficia la meciuri contând pentru tururile preliminare ale cupelor europene.

UEFA confirmă admiterea Stelei în Liga Campionilor

UEFA a confirmat, duminică, pe site-ul său oficial, admiterea echipei Steaua în Liga Campionilor, ediţia 2008/2009, decizia aparţinând Comisiei de Control şi Disciplină a forului european.

David Taylor: UEFA nu poate acţiona împotriva Stelei până la încheierea procesului

Secretarul general al UEFA, David Taylor, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că forul european nu poate acţiona împotriva FC Steaua în cazul "valiza" înainte de finalizarea procesului în România, informează TVR 1.

FC Steaua a primit aproape 8 mil. de euro de la UEFA

FC Steaua a primit aproape 8 milioane de euro de la UEFA, după participarea în sezonul 2007/2008 al Ligii Campionilor, în care a obţinut un singur punct, în faţa Slaviei Praga, fiind eliminată încă din faza grupelor.