ungaria

REFERENDUMUL din Ungaria privind imigranţii ar putea să nu fie validat: Comisia Electorală: Este puţin probabil ca participarea la vot să atingă pragul de 50%/ Rezultatele, aşteptate după ora locală 22.00

Rata de participare la referendumul din Ungaria pe tema cotelor de imigranţi ar putea fi de peste 40 la sută, dar este puţin probabil ca aceasta să atingă pragul necesar de 50 la sută pentru ca votul consultativ să fie declarat valid, potrivit lui Andras Patyi, şeful Comisiei Naţionale Electorale. Votul consultativ din Ungaria pe tema cotelor de imigranţi s-a încheiat oficial la ora locală 19.00

Referendum în Ungaria, privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE / Viktor Orban se aşteaptă la mai multe voturi de „nu” decât de „da”

Cetăţenii maghiari sunt chemaţi, duminică, la urne, în cadrul unui referendum privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de Uniunea Europeană. Viktor Orban, premierul Ungariei, nu are emoţii cu privire la rezultatul votului, potrivit BBC. UPDATE. Viktor Orban a votat duminică dimineaţă la referendum, declarând apoi că este extrem de important ca voturile de "nu" să le depăşească pe cele de "da", relatează MTI.

Viktor Orban: Referendumul de duminică va hotărî soarta cetăţenilor ungari

Referendumul de duminică privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE va hotărî soarta cetăţenilor ungari şi va reprezenta un moment istoric pentru Blocul comunitar însuşi, a notat premierul ungar Viktor Orban, într-un articol publicat în cotidianul Magyar Idok, potrivit MTI.

Cluj: Secţie de votare la Consulatul Ungariei pentru referendumul din ţara vecină privind imigranţii

Consulatul General al Ungariei din Cluj-Napoca va deschide, duminică, între orele 6 – 19, o secţie de votare la care sunt aşteptaţi să voteze cetăţenii Ungariei şi maghiarii din România care au dublă cetăţenie în cadrul referendumului organizat de Guvernul de la Budapesta privind emigranţii.

Alertă de securitate în centrul capitalei Ungariei

Autorităţile ungare au luat măsuri speciale de securitate, marţi după-amiază, într-o zonă din centrul oraşului Budapesta, evacuând o staţie de metrou, din cauza unei presupuse alerte teroriste, în cadrul măsurilor luate după atacul bombă de sâmbătă seară, soldat cu rănirea a doi poliţişti.

Viktor Orban, premierul Ungariei: Nu există legături între explozia de la Budapesta şi imigraţie

Autorităţile ungare nu au depistat legături între explozia produsă sâmbătă seara la Budapesta şi criza imigranţilor, afirmă premierul Viktor Orban, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Explozia din centrul Budapestei, cauzată de o bombă artizanală plasată de un tânăr

Explozia din centrul Budapestei, în urma căreia au fost răniţi grav doi ofiţeri de poliţie, a fost cauzată de o bombă artizanală plasată de un tânar care este acum căutat autorităţi, potrivit poliţiei ungare, citată de agenţia de ştiri MTI.

Viktor Orban, premierul Ungariei: UE ar trebui să creeze „un oraş gigantic pentru refugiaţi” în Libia

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să creeze un "un oraş gigantic pentru refugiaţi" pe coasta Libiei unde să fie procesate solicitările de azil pentru refugiaţii care ajung acolo din alte state africane, relatează Reuters online.

EXPLOZIE cu origine necunoscută produsă în centrul Budapestei. Doi ofiţeri de poliţie au fost grav răniţi – VIDEO

Doi ofiţeri de poliţie au fost răniţi, în urma unei explozii cu origine necunoscută care s-a produs sâmbătă seara în centrul capitalei ungare Budapesta, se afirmă într-un comunicat al poliţiei, citat de Reuters online.

Organizaţie maghiară, condusă de Laszlo Tokes, face apel la populaţie să voteze împotriva cotelor de migranţi

Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic face un apel la populaţie să participe la referendumul din Ungaria şi să voteze împotriva cotelor de imigranţi propuse de UE, a declarat liderul reales al organizaţiei, Laszlo Tokes, informează agenţia de ştiri MTI.

(P) Cel mai bun operator de pariuri online din Estul Europei a fost desemnat la Budapesta

La CEEGC - Central and Eastern European Gaming Conference a fost desemnat “Cel mai bun operator in pariuri sportive online” din Europa de Est care a avut loc la Budapesta in cursul zilei de marti 20 Septembrie 2016.

Ungaria ar putea propune schimbarea reglementărilor UE, în urma referendumului din octombrie

Guvernul ungar ar putea propune schimbarea Constituţiei Ungariei sau a reglementărilor Uniunii Europene, în cazul în care referendumul din data de doi octombrie asupra cotelor de imigranţi va fi valid, a declarat şeful de Cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, citat de site-ul Reuters.

Premierul ungar Viktor Orban: Referendumul va stabili „cât pot înainta votanţii o sabie” împotriva Bruxellesului

Referendumul care urmează să aibă loc în Ungaria pe tema cotelor de imigranţi va stabili "cât de puternic pot înainta votanţii o sabie" pentru a o folosi în lupta împotriva "birocraţilor de la Bruxelles", a declarat premierul ungar Viktor Orban într-un interviu acordat joi portalului de ştiri Origo.

Oficial ungar: Mecanismul UE al cotelor de imigranţi ridică o serie de riscuri de securitate/ Alegătorii, îndemnaţi să ia în calcul aceste riscuri, la referendumul din 2 octombrie

O cauză majoră de preocupare în ceea ce priveşte mecanismul cotelor de imigranţi propus de Uniunea Europenă este reprezentată de riscurile de securitate pe care această iniţiativă le ridică, a declarat Csaba Domotor, secretar de stat pentru Cabinetului premierului, citat de agenţia de ştiri MTI.

Tensiuni între Marea Britanie şi Ungaria pe tema unui pliant ungar ce denunţă situaţia imigraţilor în UE

Ministerul britanic de Externe a transmis miercuri note de protest Ungariei, după ce şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a declarat că în unele state europene, inclusiv în Marea Britanie, ar exista sute de zone ocupate de imigranţi, locuri în care legile nu s-ar mai aplica.

Aproape 80% din cetăţenii Ungariei ar vota împotriva cotelor obligatorii de imigranţi la referendum

Aproximativ 72% din unguri se pronunţă împotriva mecanismului de distribuire automată a azilanţilor în statele membre UE, iar 78% ar vota "nu" la referendumul privind cotele de imigranţi, programat la data de 2 octombrie, potrivit unui sondaj de opinie realizat în luna septembrie, scrie agenţia MTI.

Guvernul Viktor Orban menţine „angajamentul deplin” de apartenenţă a Ungariei la UE

Guvernul Ungariei menţine "angajamentul deplin" în favoarea Uniunii Europene şi a valorilor acesteia, afirmă un oficial de la Budapesta, subliniind că referendumul pe tema cotelor de distribuire a refugiaţilor nu are nicio legătură cu apartenenţa ţării la UE.

Consiliul Europei cere Ungariei să înceteze practica „segregării benevole” a copiilor romi în şcoli

Un raport al Consiliului Europei afirmă că practica înfiinţări de clase speciale pentru copiii romi, care au drept scop să le permită acestora să recupereze înainte de a continua în clase normale, sunt ineficiente şi discriminatorii, relatează The Associated Press online.

Patru morţi după coliziunea a două avioane, în zbor, în apropiere de Budapesta

Patru persoane au murit după ce două avioane de mici dimensiuni au intrat în coliziune în zbor, duminică după-amiază, în apropierea oraşului Budapesta.

Premierul Ungariei, Viktor Orban: Statele Grupului de la Vişegrad vor prezenta propuneri comune la Summitul UE de la Bratislava

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că statele membre ale Grupului de la Vişegrad vor prezenta un text cu propuneri comune în ceea ce priveşte problemele Uniunii Europene, cu ocazia Summitului UE de la Bratislava, notează Reuters online.

Premierul ungar Viktor Orban: Perspectiva Ungariei în ceea ce priveşte criza imigranţilor este ca nu trebuie să ne predăm

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că perspectiva Ungariei în ceea ce priveşte criza imigranţilor este ca "trebuie să acţionăm şi nu trebuie să ne predăm", acesta adăugând că barierele fizice pot opri imigraţia ilegală, scrie agenţia de ştiri MTI.

Orban descrie plastic relaţia cu Polonia: „Un proverb spune că, dacă ai încredere în cineva, poţi fura cai împreună cu el. Cetăţenii ungari vor fura cu bucurie cai împreună cu polonezii”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a inspirat dintr-un proverb local pentru a descrie relaţia cu Polonia, vorbind despre alianţa "hoţilor de cai", tendinţele naţionaliste şi populiste ale Budapestei şi Varşoviei generând preocupare la Bruxelles, comentează site-ul agenţiei Reuters.

Preşedintele Ungariei a declarat că sprijină includerea României, Bulgariei în Spaţiul Schengen

Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a declarat, în cadrul unei reuniuni la Sofia a Grupului Arraiolos, că ţara sa sprijină includerea rapidă a statelor membre UE România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen, adăugând că că ambele au depus multe eforturi în acest sens, relatează MTI.

Oficial ungar: UE prezintă temeri în legătură cu referendumul din Ungaria privind cotele de refugiaţi

Uniunea Europeană manifestă temeri în legătură cu referendumul privind cotele de refugiaţi care va fi organizat în Ungaria pe data de 2 octombrie şi încearcă să împiedice desfăşurarea lui cu fiecare ocazie, a declarat Csaba Domotor, secretar de stat în Cabinetul premierului, citat de MTI.

Ungaria are nevoie de străini pentru acoperirea deficitului de pe piaţa muncii

Ungaria are nevoie de străini, din ţări cu "tradiţii culturale asemănătoare", pentru a acoperi deficitul de pe piaţa muncii, afirmă ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, citat de publicaţia Heti Valasz, informează cotidianul Le Figaro.

Premierul ungar, Viktor Orban: UE ar trebui să ajute Bulgaria în eforturile de protejare a frontierei sale cu Turcia

UE ar trebui să ajute Bulgaria în eforturile de protejare a frontierei sale cu Turcia, lucru care este în interesul tuturor, a declarat premierul ungar Viktor Orban, aflat într-o vizită în regiunea frontierei bulgaro-turce, scrie agenţia de ştiri MTI.

Ministrul ungar de Externe: Stabilitatea la est de UE este la fel de importantă ca şi cea de la sud

Stabilitatea şi pacea în regiunile situate în vecinătatea estică a Uniunii Europene este la fel de imporantă pentru siguranţa Blocului precum este şi stabilitatea în ţările situate în vecinătatea sudică a UE, a declarat ministrul ungar de Externe pentru MTI, după o vizită la Chişinău.

Ministrul luxemburghez de Externe: Ungaria ar trebui exclusă din Uniunea Europeană / Ministrul ungar de Externe a respins afirmaţiile omologului său luxemburghez

Ungaria ar trebui să fie exclusă din Uniunea Europeană, a declarat marţi ministrul luxemburghez de Externe, Jean Asselborn, care a criticat dur politicile Budapestei privind migraţia, libertatea presei şi independenţa justiţiei, notează agenţia de ştiri Dpa. UPDATE: Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, critică afirmaţiile omologului său luxemburghez care a cerut expulzarea Ungariei din UE.

Arad: 20 de migranţi, printre care 7 copii, prinşi pe un câmp încercând să intre ilegal în Ungaria – FOTO/VIDEO

Un număr de 20 de migranţi sirieni, iranieni şi irakieni, printre care şi 7 copii, au fost prinşi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de poliţiştii de frontieră şi de jandarmi, în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria, printre cei prinşi fiind şi persoane care cer azil în România.

Ministrul ungar de Externe: Ungaria va primi înapoi doar imigranţii care au intrat prima dată în UE prin această ţară

Ungaria va primi înapoi doar imigranţii care au intrat pentru prima dată în Uniunea Europeană prin această ţară, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, potrivit agenţiei de ştiri MTI.

Austria ameninţă că va intenta proces Ungariei, din cauza imigranţilor

Wolfgang Sobotka, ministrul de Interne al Austriei, a ameninţat miercuri că va intenta proces Ungariei, în cazul în care statul ungar va refuza să preia imigranţii care au traversat frontiera comună înspre teritoriul austriac, informează site-ul agenţiei Reuters.

Ministrul de Externe, Peter Szijjarto:Tensiunile din Balcanii de Vest constituie un risc la adresa securităţii Ungarei

Tensiunile în creştere în regiunea Balcanilor de Vest reprezintă un risc serios la adresa securităţii Ungariei, a declarat ministrul de Externe, Peter Szijjarto, citat de agenţia de ştiri MTI.

Viktor Orban avertizează asupra posibilităţii ca Europa să se confrunte cu un nou val de imigranţi

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că Europa s-ar putea confrunta în toamnă cu un noul val de imigranţi care să încerce să ajungă în spaţiul UE foloind ruta balcanică, notează agenţia de ştiri MTI.

Oficial ungar: Instituţiile educaţionale şi culturale ungare trebuie consolidate la Târgu Mureş

Instituţiile educaţionale şi culturale ungare trebuie consolidate în oraşul Târgu Mureş, a declarat sâmbătă Secretarul de stat pentru politica naţională a Ungariei, Arpad Potapi, cu ocazia unei vizite în oraş, relatează MTI.

Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, la Târgu Mureş: Maghiarii sunt „valoare”, nu „risc” pentru România, un aliat al Ungariei

Bucureştiul va înţelege în viitor că etnicii maghiari reprezintă o "valoare" mai degrabă decât un "risc", a afirmat miercuri, la Târgu Mureş, Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului ungar, dând asigurări că Ungaria şi România sunt aliaţi, nu duşmani, informează MTI.

Capete de porc, de-a lungul frontierei cu Ungaria: propunere controversată a unui eurodeputat pentru descurajarea venirii imigranţilor musulmani

Un eurodeputat ungar a generat o controversă după ce a propus montarea unor capete de porc de-a lungul frontierelor Ungariei pentru a împiedica venirea imigranţilor musulmani, informează site-ul agenţiei Reuters.

Ministrul de Externe al Ungariei: Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru statele membre NATO

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat marţi că este nerealistă perspectiva că Rusia ar ataca vreun stat membru NATO, informează site-ul agenţiei Reuters.

Plângere penală împotriva Guvernului ungar pe tema campaniei pentru referendumul privind migraţia. Cabinetul lui Viktor Orban acuzat de incitare la ură

Un partid de opoziţie din Ungaria a anunţat că va înainta o plângere penală pentru incitare la ură împotriva unui grup în legătură cu campania Guvernului de la Budapesta pe tema referendumului privind cotele de imigranţi, relatează agenţia de ştiri MTI.

Imigranţi extracomunitari, în greva foamei în Serbia, la frontiera cu Ungaria

Aproximativ 150 de imigranţi, în principal din Afganistan şi Pakistan, au iniţiat luni greva foamei în Serbia, la frontiera cu Ungaria, cerând să li se permită trecerea în Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei Reuters.

Premierul Ungariei Viktor Orban: UE se confruntă cu momente dramatice. Îşi pierde rolul pe care îl avea la nivel global

Viktor Orban, premierul Ungariei, a declarat la un summit V4 de la Varşovia, că Uniunea Europeană se confruntă cu momente dramatice deoarece şi-a pierdut rolul pe care îl avea la nivel global, după decizia Marii Britanii de a părăsi Blocul comunitar, relatează MTI.