ungaria

Oficial ungar: Probleme ale comunităţii maghiare – acreditarea Sapientia, proprietăţile bisericilor

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt a declarat că printre problemele comunităţii maghiare din România se numără acreditarea Universităţii Sapientia şi restituirea proprietăţilor bisericii, iar omologul român Bogdan Aurescu a precizat că recomandările UE privind minorităţile sunt respectate.

Nemeth Zsolt: Raportul MCV notează progresele României; este imposibilă vreo legătură cu Schengen

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt a declarat, vineri, la Bucureşti, că raportul MCV publicat vineri notează progresele înregistrate de România, el reiterând faptul că nu poate fi stabilită nicio legătură între aderarea la Schengen şi MCV.

Un summit al Parteneriatului Estic, amânat pentru al doilea semestru al anului 2011

Un summit al Parteneriatului Estic, forum lansat în 2009 între Uniunea Europeană şi ţări din fosta Uniune Sovietică, ce urma să aibă loc la sfârşitul lunii mai în Ungaria, a fost amânat pentru al doilea semestru al anului 2011, a anunţat, joi, preşedinţia ungară a UE, citată de AFP.

Ungaria nu va impune măsuri suplimentare la frontieră în cazul aderării României la Schengen

Eventuala aderare a României la Spaţiul Schengen nu va implica măsuri suplimentare din partea autorităţilor de frontieră ungare, afirmă un oficial de la Budapesta, citat de MTI.

Ungaria acceptă să modifice controversata lege a presei

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat un acord cu Ungaria care prevede mai multe schimbări în cazul unei legi controversate privind presa, ceea ce încheie o polemică ce a umbrit preşedinţia UE asigurată de această ţară, relatează AFP.

Directorul general al Erste Ungaria a demisionat şi va părăsi funcţia la sfârşitul lunii mai

Directorul general al Erste Bank Hungary, Edit Papp, a demisionat şi va părăsi funcţia la sfârşitul lunii mai, a anunţat marţi grupul austriac.

Partidul radical ungar Jobbik propune înăsprirea legislaţiei privind avorturile

Partidul naţionalist radical ungar Jobbik a propus ca avorturile să fie permise în Ungaria numai din motive medicale sau dacă sarcina este rezultatul unui act criminal, a declarat sâmbătă parlamentarul Jobbik Eniko Hegedus, citat de MTI.

Un bărbat care i-a trimis şefului poliţiei ungare un plic cu gloanţe a fost arestat

Un bărbat care a trimis şefului Poliţiei Naţionale a Ungariei un plic în care erau o scrisoare şi mai multe gloanţe a fost reţinut de o unitate de comando şi arestat preventiv, transmite MTI.

Marko: UDMR n-are o relaţie proastă cu Guvernul ungar, dar unii politicieni susţin alternative la UDMR

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, că Uniunea nu are o relaţie proastă cu Guvernul Ungariei, dar că unii politicieni din partidul de guvernământ din statul vecin susţin formaţiuni maghiare din Transilvania "alternative la UDMR".

Investitorii preferă Ungaria, chiar dacă, pe hârtie, reforma din România pare mai bună

Ungaria şi România, ambele beneficiare de sprijin financiar din partea FMI, au abordat politici diferite de redresare economică, dar strategia conservatoare adoptată de autorităţile de la Bucureşti nu reuşeşte să atragă investitorii.

Parlamentul de la Bratislava amendează legea care interzice deţinerea dublei cetăţenii

Parlamentul slovac a amendat, joi, o lege controversată care interzicea deţinerea dublei cetăţenii, permiţându-le slovacilor să obţină o a doua cetăţenie în anumite condiţii, relatează AFP.

Kelemen Hunor: UDMR trebuie să reia relaţiile cu partidul de guvernământ din Ungaria

Candidatul la preşedinţia UDMR Kelemen Hunor afirmă că Uniunea trebuie să reia relaţiile cu partidul de guvernământ din Ungaria, pentru că acestea "au o influenţă importantă şi asupra relaţiilor româno-ungare".

Ungaria a înregistrat în ianuarie un deficit bugetar de 622 mil. dolari, 18% din ţinta pentru 2011

Ungaria a înregistrat în ianuarie un deficit bugetar de 122,8 miliarde forinţi (622,7 milioane dolari), reprezentând 17,9% din ţinta stabilită pentru acest an, ca urmare a creşterii cheltuielilor guvernamentale şi a scăderii veniturilor fiscale, potrivit datelor publicate marţi, citate de Reuters.

Compania MAL, acuzată că poluează în continuare mediul în vestul Ungariei

Compania ungară MAL, aflată la originea accidentului chimic soldat cu zece morţi pe 4 octombrie 2010, continuă să polueze mediul într-un sat situat în apropiere de Kolontar (vestul Ungariei), susţine filiala ungară a organizaţiei Greenpeace, citată de AFP.

Ungaria a acceptat să amendeze legea sa controversată privind presa, anunţă CE

Ungaria a acceptat luni să propună amendamente la legea sa controversată privind presa, considerată de detractorii săi că ar ameninţa libertatea şi care a afectat începutul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), citat de AFP.

Un fotoreporter ungar deţinut în Egipt a fost trimis înapoi în Ungaria

Un fotoreporter ungar trimis în Egipt pentru a transmite de la revoltele antiguvernamentale a fost deţinut de militari pe parcursul întregii sale şederi şi a fost dus la aeroport pentru a se întoarce în Ungaria, după ce a fost ameninţat, relatează luni cotidianul Nepszabadsag, citat de MTI.

Ungaria speră să se stabilească în curând data aderării României şi Bulgariei la Schengen

Ministerul ungar de Interne continuă să depună eforturi în vederea stabilirii unei date pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în timpul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, a declarat luni un purtător de cuvânt al ministerului, citat de agenţia MTI.

FMI: Ungaria trebuie să diminueze cheltuielile pentru reducerea deficitului bugetar

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că Ungaria trebuie să diminueze cheltuielile şi să implementeze reforme pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters.

Imprimeria naţională din Ungaria a plătit 1,53 milioane euro pentru GPV Mail Services

Imprimeria naţională din Ungaria a plătit 1,53 milioane euro pentru 50% din acţiunile companiei româneşti GPV Mail Services Cluj-Napoca, suma fiind apropiată de limita inferioară a intervalului de preţ stabilit la jumătatea anului trecut în acordul de vânzare.

Cutremur de mică intensitate în vestul Ungariei, resimţit şi la Budapesta

Un cutremur cu magnitudinea cuprinsă între 4,2 şi 4,8 grade pe scara Richter a fost resimţit sâmbătă seară la Budapesta şi în vestul Ungariei, relatează MTI.

Slovacia şi Ungaria vor construi un gazoduct care să conecteze reţelele celor două state

Premierii Slovaciei şi Ungariei au semnat vineri un acord pentru construirea unui gazoduct care să lege reţelele de distribuţie ale celor două state, înţelegerea făcând parte dintr-un plan mai larg destinat îmbunătăţirii securităţii energetice în Europa Centrală, transmite Reuters.

Câteva mii de persoane au manifestat împotriva legii presei în Ungaria

Aproximativ 7.000 de manifestanţi au cerut, joi seara, la Budapesta, retragerea legii controversate a presei, pe care Guvernul conservator al lui Viktor Orban a promis să o modifice, după un val de critici internaţionale.

Marko: Ungaria trebuie să decidă dacă le dă drept de vot maghiarilor care obţin cetăţenia ungară

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, joi, presei, că Ungaria va trebui să decidă dacă le dă drept de vot etnicilor maghiari din ţările vecine, care obţin cetăţenia ungară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Guvernul slovac modifică legea cetăţeniei, adoptată pe fondul disputelor cu Ungaria

Guvernul slovac a anunţat aprobarea unui amendament la controversata lege privind dubla cetăţenie, subiect de dispută între Slovacia şi Ungaria, informează AFP.

Bratislava privează de cetăţenia slovacă peste 25 de persoane cu dublă naţionalitate

Bratislava a privat de cetăţenia slovacă 25 de persoane care au obţinut un al doilea paşaport, în virtutea unei noi legi controversate privind dubla cetăţenie, a anunţat marţi Ministerul de Interne slovac, relatează AFP.

Banca centrală a Ungariei a majorat dobânda cheie pentru a treia lună consecutiv

Banca centrală a Ungariei a majorat, luni, dobânda de politică monetară, a treia lună consecutiv, pentru a tempera inflaţia, în pofida guvernului care vrea reducerea costului împrumuturilor pentru susţinerea creşterii economice, transmite Bloomberg.

Ambasadorul ungar în Belarus, agresat de forţele de ordine în decembrie – presă

Ambasadorul Ungariei în Belarus a fost lovit la cap de agenţi ai poliţiei belaruse, pe 19 decembrie, afirmă surse citate de publicaţia electronică EUObserver, dar Ungaria neagă că incidentul ar fi avut loc.

Ministrul ungar de Interne cere Germaniei să definească îngrijorările privind aderarea la Schengen

Ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, i-a cerut omologului său german, Thomas de Maiziere, să definească îngrijorările Germaniei cu privire la aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, în cadrul unei reuniuni informale organizate joi la Godollo, în apropiere de Budapesta, relatează MTI.

Ministrul ungar de Interne: România este mai pregătită decât Bulgaria să adere la Schengen

România este mai aproape decât Bulgaria de îndeplinirea condiţiilor de aderare la spaţiul Schengen, a declarat miercuri seara ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.

Guvernul ungar afirmă în PE că vrea să împiedice presa influentă să „spună orice”

Guvernul ungar a apărat luni, în Parlamentul European, legea sa controversată privind presa, subliniind că aceasta are ca scop în special să împiedice instituţiile mass-media influente să "spună orice".

Peste 10.000 de persoane au contestat noua lege ungară a presei la Budapesta

Peste 10.000 de persoane au manifestat, vineri seara, în apropiere de Parlamentul ungar din Budapesta, aceasta fiind cea mai importantă mobilizare împotriva Guvernului conservator al lui Viktor Orban, pentru a denunţa controversata lege a presei, intrată în vigoare la 1 ianuarie.

Preşedinţia ungară a UE îşi promovează imaginea prezentând o hartă a Imperiului Habsburgic

Preşedinţia ungară a UE îşi promovează imaginea la Bruxelles etalând "personalităţi" ale gloriei trecute pe un covor cu harta Imperiului Habsburgic, dar Budapesta neagă accentele şoviniste.

Foşti disidenţi est-europeni cer UE să ia măsuri faţă de „deriva autoritară” a premierului ungar

Mai mulţi foşti disidenţi din Estul Europei, printre care se numără şi fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, au cerut UE să reacţioneze la deriva autoritară a premierului ungar, Viktor Orban, a cărui ţară asigură preşedinţia Uniunii.

Te-ar tenta un job în Ungaria, Cehia sau Slovacia? Poţi câştiga la fel ca în Vest!

În condiţiile în care nici 2011 nu pare a fi un an al revenirii spectaculoase pe piaţa autohtonă a muncii, romănii au, ca şi anul trecut, alternativa angajării într-o ţară europeană. Şi dacă prima opţiune a românilor a fost de-a lungul anilor căutarea unui job în Spania sau Italia şi, mai nou, în Germania, Marea Britanie sau Franta, oportunităţi de angajare există şi în ţările mai apropiate de noi.

Belgia predă oficial Ungariei preşedinţia semestrială a UE

Belgia a predat oficial, joi, preşedinţia semestrială a UE Ungariei, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Parlamentul de la Budapesta, relatează MTI.

Baconschi: Declaraţia ca atare a ministrului ungar este cât se poate de constructivă şi de realistă

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că declaraţia ministrului ungar de Interne ca atare - şi nu relatarea apărută în presă - este "cât se poate de constructivă şi de realistă", el mulţumind preşedinţiei ungare a UE pentru "abordarea optimistă".

Ungaria admite că este „dificil” pentru România şi Bulgaria să adere la Schengen, dar promite sprijin

Premierul ungar, Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a admis, joi, că este "dificil" pentru România şi Bulgaria să adere la Schengen din cauza opoziţiei unora dintre statele membre, dar a promis că Ungaria va depune toate eforturile pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Ambasador: Poziţia Ungariei nu s-a schimbat, sprijinim eforturile de intrare în Schengen la termen

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Füzes Oszkár, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că poziţia ţării sale nu s-a schimbat, precizând că Ungaria sprijină deplin România şi Bulgaria în eforturile acestora pentru intrarea în Schengen la termen.

Marko, surprins de declaraţia atribuită părţii ungare privind amânarea intrării în Schengen

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este surprins de declaraţia atribuită părţii ungare referitoare la amânarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen faţă de termenul preconizat.

Korodi: Declaraţiile ministrului ungar, redate greşit, Ungaria susţine aderarea la Schengen la termen

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat, pentru MEDIAFAX, că afirmaţiile ministrului ungar de Interne au fost "redate greşit", precizând că partea ungară s-a angajat să susţină intrarea României în Schengen la termenul stabilit, în martie 2011.