ungaria

Alertă cod roşu în centrul Ungariei, din cauza ninsorilor

Serviciul meteorologic ungar (OMSZ) a anunţat sâmbătă că a decretat o alertă cod roşu în centrul Ungariei, unde se aşteaptă ca ninsorile să ducă la formarea unui strat de zăpadă de maximum 20 de centrimetri până la miezul nopţii.

UNTRR: Ungaria se finanţează pe spatele transportatorilor români

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) reclamă tratamentul "discriminatoriu" la care sunt supuşi şoferii pe teritoriul Ungariei, care "se finanţează pe spatele transportatorilor rutieri din România, prin amenzile fără acoperire legală".

Peste 15.000 de companii ungare au intrat în faliment anul trecut

Peste 15.000 de companii din Ungaria au intrat în faliment anul trecut, mai multe cu 31,5% faţă de 2008, reflectând criza prelungită care afectează economia, potrivit portalului Portfolio.hu.

CNS aşteaptă de la viitoarea Preşedinţie ungară a UE sprijin în problema autonomiei

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balasz, a declarat, sâmbătă, în faţa câtorva zeci de reprezentanţi ai scaunelor secuieşti prezenţi la şedinţa CNS de la Târgu Mureş, că aşteaptă de la viitoarea Preşedinţie ungară a Uniunii Europene sprijin în problema autonomiei.

Malev reduce numărul zborurilor către România pe timpul iernii

Compania aeriană naţională Malev a redus numărul zborurilor către România de la 65 la 45 pe săptămână, măsură care va fi aplicată pe timpul iernii, a anunţat marţi cotidianul economic Napi Gazdasag.

Un român a decedat în Ungaria din cauza gripei A H1N1

Ungaria a înregistrat două noi decese din cauza gripei A H1N1, au anunţat vineri autorităţile medicale ungare, în timp ce presa susţine că una dintre persoanele decedate este un român în vârstă de 73 de ani care locuieşte la Csongrad.

Opt răniţi, într-un accident între un microbuz românesc şi un autoturism în Ungaria

Opt persoane au fost rănite vineri seara, când un microbuz românesc a intrat în coliziune cu un autoturism unguresc în sudul Ungariei, a anunţat poliţia.

Visa, MasterCard şi OTP, amendate de autorităţile din Ungaria

Autorităţile ungare au sancţionat joi Visa, MasterCard şi mai multe bănci comerciale, printre care şi OTP, cu amenzi în valoare totală de mai multe milioane de euro, acuzând companiile că au constituit un cartel ilegal pentru fixarea comisioanelor interbancare percepute la tranzacţiile prin carduri.

BM a aprobat un împrumut de un miliard de euro pentru Ungaria

Consiliul de administraţie al Băncii Mondiale (BM) a aprobat un împrumut de un miliard de euro pentru Ungaria, parte a unui pachet de finanţare internaţională de 20 de miliarde euro, semnat în octombrie 2008, la care mai participă Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.

Opel va reloca în Ungaria o parte a producţiei din Germania

Constructorul auto german Opel, confruntat cu probleme financiare, va reloca producţia de motoare şi sisteme de transmisie de la o uzină din Germania la singura fabrică pe care o deţine în Ungaria, potrivit publicaţiei Allgemeine Zeitung.

Leonard Orban: CE nu poate declanşa proceduri împotriva legii privind limba oficială a Slovaciei

Comisia Europeană nu dispune de baza legală pentru a lansa proceduri împotriva noii legi privind limba oficială a Slovaciei, a declarat comisarul european Leonard Orban, răspunzând unei întrebări a Ungariei, citat în ediţia de marţi a cotidianului Nepszabadsag.

Un şofer gol şi beat, care conducea pe contrasens, reţinut în Ungaria

Un şofer gol şi beat, care conducea pe contrasens pe o autostradă aglomerată, în sud-estul Ungariei, a fost reţinut de poliţiştii maghiari.

CE recomandă Ungariei să i se adreseze lui Leonard Orban în disputa cu Slovacia

Comisarul european pentru Justiţie şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Jacques Barrot, a recomandat Ungariei să i se adreseze comisarului pentru Multilingvism, Leonard Orban, în disputa sa cu Slovacia pe tema legii acesteia privind folosirea limbii naţionale.

Un autocar românesc s-a răsturnat în Ungaria, şoferul fiind rănit

Un autocar românesc a ieşit duminică de pe autostrada M7, în sud-vestul Ungariei, şi s-a răsturnat, şoferul având mai multe coaste rupte, însă cei 49 de pasageri nu au fost răniţi, a anunţat poliţia.

Ungaria protestează faţă de refuzul Slovaciei de a aproba vizita privată a lui Laszlo Solyom

Ungaria a protestat oficial faţă de Slovacia, care a refuzat accesul preşedintelui Laszlo Solyom pe teritoriul său, a anunţat luni Ministerul ungar al Afacerilor Externe într-un comunicat, cerând explicaţii oficialilor de la Bratislava.

Ungaria va rămâne în recesiune şi în 2010

Economia Ungariei va rămâne în recesiune şi în 2010, chiar dacă aceasta se va reduce de la 6,5% în 2009 la 0,5% anul următor, a estimat, marţi, Consiliul Bugetar ungar, citat de Portfolio.hu.

Poliţia ungară: Sunt dovezi concrete împotriva a trei bărbaţi în cazul uciderii lui Cozma

Un purtător de cuvânt al poliţiei din Ungaria a declarat că există dovezi concrete împotriva a trei bărbaţi în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma, însă nu a precizat numele persoanelor respective, informează Borsod Online.

Meci împotriva violenţei şi în memoria lui Marian Cozma între jurnaliştii români şi maghiari

Naţionalele jurnaliştilor din Ungaria şi România, alături de alţi invitaţi din cele două ţări, au disputat, înaintea amicalului dintre echipele de seniori ale celor două ţări, un meci împotriva violenţei şi în memoria lui Marian Cozma, încheiat cu scorul de 0-0, transmite trimisul MEDIAFAX.

Dorinel Munteanu: Presiunea îi va face pe „tricolori” să câştige amicalul cu Ungaria

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că presiunea care se pune pe jucătorii reprezentativei României îi va ajuta pe aceştia să câştige meciul amical cu selecţionata Ungariei.

Dragomir: Meciul Ungaria – România trebuie să fie unul al prieteniei

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, la Budapesta, că îşi doreşte ca meciul amical Ungaria - România să fie unul al prieteniei, fără incidente între fani, cum a fost cazul la Ujpest - Steaua.

Avancronica partidei Ungaria – România

Avancronica partidei amicale Ungaria - România, care se va disputa miercuri, de la ora 21.00, pe Stadionul Puskas Ferenc din Budapesta.

Erwin Koeman: Mă aştept la un meci strâns cu România

Selecţionerul Ungariei, Erwin Koeman, a declarat că se aşteaptă la un meci strâns în amicalul cu România de miercuri şi la o repetiţie bună cu o echipă similară Portugaliei, pe care o va întâlni în preliminariile CM 2010, informeaza Nemzeti Sport.

Chivu: Partida cu Ungaria trebuie să se joace în limitele fair-play-ului şi bunului simţ

Căpitanul echipei naţionale Cristian Chivu a declarat, luni, după antrenamentul "tricolorilor", că meciul amical Ungaria - România trebuie să se desfăşoare în "limitele fair-play-ului şi bunului simţ".

Cinci români au murit într-un accident rutier, în Ungaria

Cinci persoane au murit pe loc în urma coliziunii între maşina înmatriculată în Spania în care se aflau aceştia şi un camion românesc pe o şosea din sudul Ungariei, în apropiere de Szeged, a anunţat luni un purtător de cuvânt al poliţiei regionale.

Lotul de 21 de jucători al Ungariei pentru meciul cu România

Selecţionerul Ungariei, Erwin Koeman, a oprit 21 de jucători din lotul lărgit de 28 de fotbalişti pentru meciul amical cu România, programat miercuri, la Budapesta, informează site-ul oficial al federaţiei din ţara vecină.

Felipe Massa a părăsit Ungaria

Pilotul echipei Ferrari, Felipe Massa, rănit la cap în timpul calificărilor de la 25 iulie, a fost externat din spitalul din Budapesta şi a părăsit Ungaria, luni, cu un avion privat care îl va duce în Brazilia, la Sao Paulo.

Tratamentul ilegal cu celule stem din Ungaria ar putea fi o înşelătorie

Poliţiştii unguri au arestat un suspect într-o anchetă privind tratamentul ilegal cu celule stem, dar în loc să găsească celule în seringă şi perfuzie, au descoperit proteine umane în soluţie salină, scrie joi cotidianul Nepszbadsag.

Hamilton, campionul mondial en-titre, la prima victorie în acest sezon

Echipele McLaren-Mercedes şi Ferrari au revenit în prim-planul Formulei 1 după ce Lewis Hamilton, campionul mondial en-tite, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Ungariei, o premieră în acest sezon, iar Kimi Raikkonen s-a clasat pe poziţia a doua.

Consulul României la Budapesta: Steaua nu a depus nicio plângere la noi

Consulul României la Budapesta, Albert Robu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că nu a primit nicio plângere din partea FC Steaua referitoare la incidentul cu ameninţarea cu bombă, petrecut noaptea trecută.

Ungaria anunţă primul caz mortal de gripă porcină

Ungaria a anunţat miercuri primul caz mortal de gripă porcină, după ce autopsia unui bărbat de 41 de ani, decedat de pneumonie la 15 iulie, a arătat prezenţa virusului A H1N1.

Sute de persoane, evacuate la Budapesta după descoperirea unei bombe

Aproximativ 500 de locuitori ai unui district de la periferia Budapestei au fost evacuaţi din locuinţe marţi, pentru intervenţia pirotehnicienilor în scopul scoaterii unei bombe din cel de-al doilea Război Mondial.

O cursă aeriană Bucureşti – Budapesta, redirecţionată către Viena

Un avion al companiei Malev, care efectua o cursă pe ruta Bucureşti - Budapesta a aterizat la Viena, deoarece aeroportul Ferihegy din capitala ungară a fost închis sâmbătă după-amiază din cauza unei furtuni puternice, relatează MTI.

România, Ungaria şi Serbia ar putea realiza un plan comun de asigurări sociale

Ministrul sârb de Externe, Vuk Jeremic, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, într-o conferinţă de presă susţinută după întâlnirea trilaterală a miniştrilor de Externe din România, Ungaria şi Serbia, că aceste trei ţări ar putea realiza un plan comun de asigurări sociale.

Orban Viktor: E o onoare că preşedintele României s-a angajat la acest dialog

Fostul premier al Ungariei Orban Viktor, care este preşedintele principalului partid de opoziţie din Ungaria, FIDESZ, a afirmat, sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că "este o cinste şi o onoare că preşedintele României s-a angajat la acest dialog, nici pe departe simplu".

România şi Ungaria au aprobat proiecte de cooperare transfrontalieră

România şi Ungaria au selectat 90 de proiecte din cele 196 depuse în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră dintre cele două state, care vor primi finanţare din fonduri europene de 13 milioane de euro, a anunţat, miercuri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

Jumătate dintre cetăţenii ungari salută decizia de interzicere a Gărzii Ungare – sondaj

Aproximativ jumătate dintre cetăţenii ungari sunt de acord cu decizia justiţiei de interzicere a mişcării radicale Garda Ungară, o treime dintre respondenţi apreciind că reacţia poliţiei contra unei demonstraţii în favoarea organizaţiei a fost prea dură, scrie cotidianul Nepszabadsag.

38 de afgani, prinşi la frontiera cu Ungaria după o urmărire de câteva ore – VIDEO

Poliţiştii de frontieră de la Vărşand, judeţul Arad, au prins, luni dimineaţă, 38 de transfugi afgani, pentru reţinerea acestora fiind declanşată o urmărire cu efective mărite pe fâşia de frontieră cu Ungaria.

Peste 200 de persoane, arestate în timpul manifestaţiei extremei-drepte din Budapesta

Peste 200 de persoane au fost arestate în timpul dispersării unei manifestaţii neautorizate a extremei-drepte, sâmbătă seara, la Budapesta, a anunţat duminică poliţia naţională, care a menţionat că 17 persoane au fost rănite uşor.

Băsescu mulţumeşte autorităţilor din Ungaria pentru „grija faţă de cimitirele eroilor români”

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit, vineri, în discursul susţinut la Miercurea Ciuc, de Ziua Drapelului, autorităţilor locale şi naţionale din Ungaria pentru "grija faţă de cimitirele eroilor români".

Partidul Jobbik vrea înlăturarea graniţelor stabilite de Tratatul de la Trianon

Partidul radical naţionalist Jobbik din Ungaria intenţionează să lupte pentru înlăturarea graniţelor stabilite prin Tratatul de la Trianon din 1920, a declarat sâmbătă, la Budapesta, Csanad Szegedi, ales eurodeputat din partea acestei formaţiuni.