ungureanu

USL vrea revenirea la salarizarea specială pentru cei care lucrează în domeniul fondurilor europene

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a trimis o scrisoare deschisă premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi fostului prim-ministru Emil Boc, referitoare la absorbţia fondurilor europene, propunând câteva măsuri, între care salarizare specială pentru cei are lucrează în domeniu, dar şi un pact politic.

Cristian Preda: Sunt unii în PDL care vor cooptarea lui Ungureanu. E bine pentru toată lumea să fie independent

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că sunt discuţii în PDL privind cooptarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în partid, dar a spus că, pentru opoziţie, PDL, Traian Băsescu şi ţară, este bine ca premierul Mihai Răzvan Ungureanu să rămână independent.

Ungureanu i-a propus lui Vinţan să vină la Guvern, aceasta va continua însă proiectul antreprenorial

Corina Vinţan, fost purtător de cuvânt la Ministerul de Externe când instituţia era condusă de Mihai Răzvan Ungureanu şi actual managing partner al companiei de consultanţă Links Associates, a declarat că i s-a propus să facă parte din echipa premierului, dar că va continua proiectul antreprenorial.

ACTA ÎN ROMÂNIA – Ungureanu: Guvernul va face un punct de vedere foarte consistent referitor la Acord

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, că Guvernul va face un punct de vedere foarte consistent referitor la Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA).

Ungureanu: Îi voi contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze protocolul privind tratatul

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la Parlament, după ce liderii formaţiunilor din coaliţie au semnat protocolul de susţinere a Tratatului de stabilitate în UE, că atunci când ajunge la Guvern îi va contacta pe liderii USL pentru a-i ruga să semneze şi ei documentul.

Programul de lucru al bugetarilor, modificat. Premierul Ungureanu: Pur şi simplu am unificat programele de lucru în toate instituţiile

Programul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate din ţară va fi armonizat, iar activitatea acestora se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, că prin circulara emisă de Secretariatul General al Guvernului s-au unificat programele de lucru în instituţiile administraţiei centrale.

Ungureanu: Sper ca PSD, PNL şi PC să semneze protocolul de susţinere a tratatului de guvernanţă

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, că speră ca şi PSD, PNL şi PC să semneze protocolul privind semnarea şi ratificarea de către România a tratatului de guvernanţă în cadrul UE, încheiat de liderii coaliţiei, pentru că documentul nu reprezintă "vorbe goale".

Ponta cere Guvernului suspendarea imediată a PNDI. Ungureanu: O să discutăm chestiunea aceasta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, spune că a luat act de intenţia Guvernului de a prioritiza proiectele publice, el precizând că această intenţie trebuie susţinută de gesturi concrete, respectiv suspendarea imediată a PNDI. Ungureanu a răspuns, întrebat despre cererea lui Victor Ponta, că va discuta "chestiunea aceasta".

Anonymous din România susţine că are lista a 700 de agenţi SIE şi îl atacă pe premierul Ungureanu

Hackerii care operează sub numele de AnonOpsRomania au postat detalii despre premierul român Mihai Răzvan Ungureanu şi afirmă că deţin numele a 700 de agenţi din cadrul SIE şi ale altor 2.500 de spioni retraşi din activitate, pe care le-au sustras în urma unui atac informatic.

Cum arată localităţile înzăpezite vizitate de premierul Mihai Răzvan Ungureanu – GALERIE FOTO

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a vizitat, sâmbătă, însoţit de ministrul Apărării Naţionale şi cel al Administraţiei şi Internelor, mai multe localităţi înzăpezite din judeţele Vrancea şi Buzău.

Mihai Răzvan Ungureanu, în vizită cu elicopterul în Vrancea şi Buzău: E inadmisibil ca militarii să deszăpezească străzile, iar localnicii să stea în casă la căldură – FOTO

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, însoţit de ministrul Apărării Naţionale şi cel al Administraţiei şi Internelor, a ajuns, sâmbătă dimineaţă, cu elicopterul, în localitatea vrânceană Dumbrăveni, declarând că a venit "la muncă". După ce a vizitat mai multe localităţi din Vrancea, premierul a vizitat şi judeţul Buzău.

Ponta: Nu cred că Ungureanu este la fel ca Boc, dar cred că îmi este la fel de adversar politic

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Braşov, că nu crede că noul premier Traian Ungureanu este la fel ca fostul prim-ministru Emil Boc şi nu îl va trata în acelaşi mod, însă îi este "la fel de adversar politic".

Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale, adăugând: "cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos".

Ungureanu: Drăgoi este creativ, onest şi imaginea de care are nevoie România la extern

Noul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, este o persoană creativă şi onestă, un prieten vechi şi reprezintă exact imaginea pe care România o poate scoate în exterior în aceste momente, a declarat premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Ungureanu: Ministerul Agriculturii a fost de multe ori împiedicat politic să rezolve problemele

Ministerul Agriculturii a fost de multe ori împiedicat pe motive politice în soluţionarea unor probleme, dar poate derula un proces de reformă profundă în domeniu dacă este condus mai sever, cu "mână de fier", a declarat, vineri, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Ungureanu cere MAI să se implice „total” în organizarea alegerilor şi să evite problemele de imagine

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor să aibă o implicare "totală" în organizarea alegerilor din acest an, arătând că Guvernul îşi pune la bătaie credibilitatea pentru corectitudinea acestora, şi să evite apariţia unor noi probleme de imagine.

Ungureanu: Apreciez sinceritatea angajaţilor MAI, unii oameni politici nu au primit-o bine

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a transmis angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor că îi cunoaşte pe mulţi dintre aceştia din experienţa "muncii comune" şi că întotdeauna le-a apreciat sinceritatea, contrar reacţiei altor politicieni.

Ungureanu vrea să unifice centrele de reacţie rapidă în situaţii de urgenţă

Premierul Măhai Răzvan Ungureanu a anunţat, vineri, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, că analizează foarte serios varianta reorganizării centrelor de reacţie rapidă în situaţii de urgenţă sub o singură autoritate, arătând că este "adversarul disipării" acestor centre.

Instalarea în funcţie a miniştrilor din Cabinetul Ungureanu. Premierul participă la ceremonii. Care sunt declaraţiile noilor miniştri

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu participă, vineri, la instalarea în funcţie a miniştrilor din noul Guvern. Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat joi, cu 237 de voturi "pentru" şi două "împotrivă".

Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală

Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului.

Ambasadorul britanic: Ungureanu, primul premier al României absolvent de Oxford

Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, remarcă joi, într-o postare pe blogul său, că Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primul premier al României absolvent al Universităţii Oxford, "alma mater al premierilor şi preşedinţilor din toată lumea".

Baconschi: Zi decisivă în evoluţia României! Guvernul Ungureanu poate deschide un nou ciclu politic

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi consideră că astăzi este o zi decisivă pentru evoluţia României şi că instalarea Guvernului Ungureanu poate deschide un nou ciclu politic.

Ungureanu: Apreciez disponibilitatea lui Ponta pentru dialog, este garanţia bunei noastre înţelegeri

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că apreciază gestul liderului PSD, Victor Ponta, de a susţine un discurs în plenul Parlamentului, la votul de învestitură pentru noul Guvern, şi a apreciat că disponibilitatea acestuia pentru dialog reprezintă "garanţia bunei noastre înţelegeri".

Ungureanu vrea să reunească noul Guvern în şedinţă joi seara: Este momentul să trecem la treabă

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că intenţionează ca, joi seara, să reunească în şedinţă noul Guvern, pentru a discuta despre proiectele pentru perioada următoare.

Ponta către Ungureanu: Fiţi premier, nu ajutorul preşedintelui, aţi pierdut în 2007 din cauza lui

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, joi, în Parlament, premierului desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, să privească spre viitor, preşedintele Traian Băsescu fiind un om al trecutului, din cauza lui pierzând în 2007 funcţia de ministru de Externe.

COMENTARIU: Ungureanu a vândut cu reţinere „democraţia încrederii”

Cerând încrederea unei săli pe jumătate goală, care l-a ascultat într-o încremenire atentă, şeful desemnat al guvernului-surogat, Mihai R.Ungureanu, a vorbit cam 13 minute din care aproximativ două despre sine, la adăpostul modestului "nu sunt eu acela, deşi sunt".

Ponta către Ungureanu: Mă bucur că nu aţi acceptat persoane indezirabile, ca Udrea şi Igaş

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, joi, în plenul Parlamentului, că se bucură pentru că Mihai Răzvan Ungureanu nu a acceptat în Guvern "miniştri care reprezentau nume şi persoane cu totul indezirabile", el nominalizându-i în acest sens pe Elena Udrea şi Traian Igaş.

Ungureanu: Nu vin cu promisiuni nerealiste, doar majorări prudente de salarii şi pensii dacă e posibil. Discursul premierului desemnat în Parlament

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a cerut Parlamentului votul de învestitură pentru noul Guvern, atenţionând însă că nu poate avansa promisiuni nerealiste şi că poate lua în calcul doar o majorare "prudentă" a salariilor şi pensiilor, dacă situaţia economică va permite această creştere.

Ungureanu: Nu am emoţii în privinţa votului, ci pentru că îmi asum o responsabilitate enormă

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, joi, la intrarea în sala de plen a Parlamentului, că nu are emoţii în privinţa votului, ci pentru că îşi asumă o responsabilitate enormă.

Financial Times: Problemele politice ale lui Traian Băsescu nu se vor încheia cu instalarea Guvernului Ungureanu

Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times în ediţia electronică.

Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, conducerea Serviciului fiind asigurată în continuare de adjunctul directorului SIE Silviu Predoiu, care va participa şi la şedinţele CSAT, informează Administraţia Prezidenţială.

Mazăre: Înainte de alegeri, Ungureanu a trimis pe banii SIE o echipă să mă filmeze în Brazilia

Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, le-a spus jurnaliştilor, miercuri, înaintea CEX al PSD, că premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, ar fi trimis, înainte de alegeri, o echipă plătită din bani publici pentru a-l filma în Brazilia.

Care este programul de guvernare al CABINETULUI UNGUREANU

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a prezentat miercuri lista Cabinetului său şi programul de guvernare, fostul premier Emil Boc declarând că în programul de guvernare al noului Cabinet "se regăsesc elementele de continuitate din vechiul program, cu obiectul de a consolida stabilitatea economică".

Ungureanu: Partidele, în egală măsură responsabile pentru modul în care Guvernul îşi va face treaba

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat miercuri că partidele sunt în egală măsură responsabile pentru modul în care viitorul Guvern urmează să-şi facă treaba, arătând că nu este vorba doar despre o responsabilitate a membrilor Cabinetului, ci şi a Coaliţiei de guvernare.

CABINETUL UNGUREANU: Cum arată noii miniştri – GALERIE FOTO

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat componenţa Cabinetului său şi programul de guvernare, miercuri, la Parlament, după întâlnirea cu parlamentarii PDL.

Ungureanu: Nu am nicio reţinere să remaniez orice ministru care nu se ridică la nivelul exigenţelor

Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, că nu va avea nicio reţinere să remanieze orice ministru care nu se va ridica la nivelul exigenţelor publice şi la nivelul exigenţelor sale.

Ungureanu: Le voi cere miniştrilor competenţă, decenţă, modestie şi disponibilitate pentru dialog

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, miercuri, că le va cere viitorilor miniştri competenţă, profesionalism, responsabilitate, decenţă, modestie şi disponibilitate de dialog, astfel încât intenţiile Guvernului să poată fi auzite.

Ungureanu: Nu voi fi un prim-ministru care vine în fruntea Guvernului pentru a pleca

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, că porneşte cu "gânduri foarte realiste", în niciun caz de la principiul că urmează să fie schimbat, el subliniind: "Nu voi fi un prim-ministru care vine în fruntea Guvernului pentru a pleca".

CABINETUL UNGUREANU: Premierul desemnat a anunţat componenţa noului Guvern. Care sunt noii miniştri – FOTO

Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat componenţa Cabinetului său şi programul de guvernare, miercuri, la Parlament, după întâlnirea cu parlamentarii PDL.

CABINETUL UNGUREANU: Premierul desemnat şi coaliţia au aprobat programul de guvernare şi lista miniştrilor, dar fără Economie

Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu şi liderii coaliţiei au aprobat programul de guvernare al noului Cabinet şi lista miniştrilor, fără ca deocamdată să fie însă stabilită şi persoana care va prelua Ministerul Economiei, după ce Vass a renunţat la acest portofoliu.