us open

Sorana Cîrstea debutează luni seara la US Open. Programul primei zile la Flushing Meadows

Ultimul Grand Slam de tenis al anului debutează luni cu meciurile de pe tabloul principal, programând câteva întâlniri interesante. Cinci sportive din România vor evolua în primul tur la US Open, Sorana Cîrstea fiind prima care intră în luptă.

Bianca Andreescu se retrage de la US Open din cauza unei accidentări. Ea a câştigat turneul în 2019

Bianca Andreescu, campioana din 2019 de la US Open, s-a retras sâmbătă de la ultimul turneu de Grand Slam al anului, din cauza unei accidentări.

US Open, calificări. Gabriela Ruse este pe tabloul principal, după o victorie convingătoare

5 jucătoare din România vor juca în primul tur de la US Open, ultimul turneu de tenis de Mare Şlem din 2023, însă doar Sorana Cîrstea este cap de serie.

Tragere la sorţi la US Open. Româncele au parte de adversare accesibile

Numărul unu mondial, Carlos Alcaraz, s-ar putea confrunta în sferturile de finală cu Jannik Sinner, vechiul său adversar, în apărarea titlului de la US Open, iar la feminin, americanca Coco Gauff se află pe un posibil parcurs pentru o întâlnire cu campioana în exerciţiu Iga Swiatek.

US Open va implementa un sistem de revizuire video pentru a-i ajuta pe oficiali

US Open va fi primul turneu de Grand Slam care va utiliza un sistem de revizuire video (VR) pentru a ajuta arbitrii de scaun atunci când sunt contestate deciziile la turneul din acest an, sistemul generând deja reacţii pozitive la diferite evenimente ATP.

Irina Bara, eliminată din calificările de la US Open

Gabriela Ruse a rămas singura jucătoare de tenis din România care mai are şanse să depăşească faza calificărilor la US Open, după ce şi Irina Bara a fost eliminată de pe tabloul de concurs ce i-ar fi putut aduce un loc în competiţia de la Flashing Meadow, ultimul Grand Slam al anului.

Gabriela Ruse calificată în turul doi al calificărilor de la US Open. Cristian şi Bulgaru eliminate

Gabriela Ruse a reuşit marţi seara să obţină calificarea în turul secund al tabloului de calificări de la ultimul Grand Slam al anului, US Open. Jaqueline Cristian şi Miriam Bulgaru au părăsit competiţia preliminară, fiind învinse în turul de debut.

Emma Răducanu a revenit pe terenurile de antrenament după accidentare

Fosta campioană US Open Emma Răducanu a revenit pe terenul de antrenament pentru prima dată de când a fost operată la încheietura mâinii şi la gleznă, în luna mai.

Medvedev şi Kyrgios se retrag de la Washington Open din cauza accidentărilor

Daniil Medvedev, numărul trei mondial, şi australianul Nick Kyrgios s-au retras din turneul de pregătire pentru US Open de la Washington, din cauza unor accidentări, au anunţat organizatorii.

Simona Halep, suspendată provizoriu, apare în mod surprinzător pe lista de înscrieri la US Open 2023

Simona Halep a apărut pe lista de înscrieri publicată de organizatorii US Open 2023, deşi este încă suspendată provizoriu, la puţin timp după evenimentul de anul trecut.

Emma Răducanu spune că uneori îşi doreşte să nu fi câştigat US Open

Fosta campioană la US Open, Emma Răducanu, a declarat că uneori îşi doreşte să nu fi câştigat turneul de Grand Slam din cauza presiunii care a venit odată cu succesul şi faima instantanee.

Fosta campioană la US Open Emma Răducanu se desparte de al cincilea antrenor în doi ani

Emma Răducanu a anunţat joi că s-a despărţit de antrenorul Sebastian Sachs, al cincilea antrenor cu normă întreagă cu care a lucrat în ultimii doi ani.

Novak Djokovic este pregătit de revenirea la US Open odată cu ridicarea restricţiilor Covid

După decizia Senatului american de a pune capăt stării de urgenţă referitor la sistemul de sănătate publică privind Covid, Novak Djokovic, triplul campion de la Flushing Meadows, va încerca cu siguranţă să câştige un al patrulea titlu în 2023, la US Open.

Simona Halep, mesaj la final de an: 2022, norii tăi au fost grei

Simona Halep, care a fost testată pozitiv la US Open, a scris, într-un mesaj de sfârşit de an, postat pe reţelele de socializare, că anul 2022 a fost greu.

Darren Cahill, antrenorul cu care Simona Halep a scris istorie, a reacţionat la presupusul caz de dopaj

Vineri, Simona Halep(31 de ani, locul 9 WTA), campioana  la Roland Garros şi de la Wimbledon, a fost suspendată provizoriu din circuit după ce a picat un test anti-doping la US Open 2022, ediţie la care a pierdut în primul tur.  Darren Cahill a decis să-şi expună punctul de vedere pe Instagram.  Mesajul integral transmis de […]

Presa internaţională, despre Simona Halep: Şoc în lumea tenisului

Presa internaţională scrie pe larg vineri despre suspendarea provizorie de către Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis a Simonei Halep pentru un test pozitiv făcut la US Open din acest an.

Simona Halep, depistată pozitiv cu o substanţă interzisă la US Open. Reacţia sportivei

Campioana de la Roland Garros şi de la Wimbledon a fost suspendată provizoriu din circuit.

Carlos Alcaraz câştigă US Open. Spaniolul devine, la doar 19 ani, numărul 1 mondial / Alcaraz a stabilit şi un alt record

Carlos Alcaraz l-a învins pe Casper Ruud în finala US Open (6-4, 2-6, 7-6 [1], 6-3). Spaniolul câştigă primul său Grand Slam şi devine, la doar 19 ani, numărul 1 mondial.

De neoprit. La doar 21 de ani, Iga Swiatek câştigă al treilea titlu de Grand Slam. Poloneza s-a impus în două seturi în faţa lui Ons Jabeur la US Open

Iga Swiatek, 21 de ani, a câştigat primul său titlu la US Open şi al treilea de Grand Slam, învingând-o pe Ons Jabeur cu 6-2, 7-6 (5).

Rafael Nadal a părăsit US Open. Un american din afara Top 20 l-a scos din turneu

Visul spaniolului de a se depărta de Novak Djokovic în cursa privind numărul de titluri majore s-a risipit după 3 ore şi 32 de minute de joc.

Un bărbat înarmat a încercat să pătrundă la US Open. Poliţia a reacţionat prompt

Un bărbat a încercat să treacă filtrul de securitate de la US Open înarmat cu un pistol. Individul avea arma ascunsă pe sub haine atunci când a fost depistat de personalul de securitate. Atunci când a fost confruntat în legătură cu arma, bărbatul a devenit recalcitrant şi a îndreptat pistolul către un poliţist venit să […]

Bianca Andreescu, zdrobită la US Open de franţuzoaica Caroline Garcia

Bianca Andreescu a fost zdrobită la US Open de franţuzoaica Caroline Garcia, scor 6-3, 6-2.

Serena Williams a fost eliminată din US Open de Ajla Tomljanovic

Serena Williams a fost eliminată din US Open de Ajla Tomljanovic, ratând ceea ce ar fi însemnat un record de 24 de titluri de Grand Slam la simplu.

Fognini l-a speriat doar un set pe Nadal. Campionul spaniol merge în turul 3 la US Open

Italianul Fabio Fognini a început tare duelul cu Rafael Nadal, dar s-a „topit” treptat, neizbutind să producă surpriza.

Sorana Cîrstea şi Irina Begu, eliminate de la US Open

România a pierdut azi-noapte, în turul secund, şi ultimele două reprezentante.

Nu se dă dusă din tenis: Serena Williams a învins-o pe a doua jucătoare a lumii şi este în turul 3 la US Open

Serena Williams, aflată în prezent pe locul 605 WTA, s-a calificat în această dimineaţă în turul 3 la US Open 2022 după ce a eliminat-o pe favorita numărul 2 a turneului, Anett Kontaveit.

Irina Begu, calificare cu stil în turul doi la US Open. A întors un meci care părea pierdut

Irina Begu a avut nevoie de set decisiv şi de două ore şi 25 de minute de joc, pentru a trece de belgianca Elise Mertens, 26 de ani, locul 33 WTA.

Sorana Cîrstea şi-a făcut loc în turul secund la US Open

Aflată pe locul 37 WTA, Sorana Cîrstea, 32 de ani, traversează o perioadă propice în carieră.

Surpriză la US Open: grecul Tsitsipas, unul dintre favoriţi, pleacă acasă bătut de un columbian

Columbianul Daniel Galan, venit din calificări, l-a surprins luni pe grecul Stefanos Tsitsipas, al patrulea favorit, cu 6-0, 6-1, 3-6, 7-5, într-o confruntare în primul tur al US Open, scrie Reuters.

Serena Williams şi-a amânat retragerea din tenis. Este în turul secund la US Open

Sportiva din SUA a trecut azi-noapte de Danka Kovinic, locul 80 WTA.

US Open, primul tur. Victorie mare pentru Gabriela Ruse

Prima jucătoare din România care a acces în turul secund la US Open este Elena Gabriela Ruse, învingătoarea cu 2-1 la seturi în faţa australiencei Daria Saville.

Simona Halep, eliminată în primul tur la US Open. „Simo” a pierdut în faţa unei rivale din calificări

Prima mare surpriză de la US Open a fost una neplăcută pentru România şi a venit de la Simona Halep, socotită a doua favorită la câştigarea trofeului.

Începe US Open 2022, ultimul Mare Şlem al anului. Toţi ochii sunt pe Halep

Luni seară, de la ora 18.00, în România, se dă startul turneului de tenis de la New York.

Alexandra Ignatik a fost eliminată în turul doi al calificărilor de la US Open

Jucătoarea română de tenis Alexandra Ignatik (160 WTA) a fost eliminată joi seara din calificările pentru tabloul principal al Grand Slam-ului de la US Open de japoneza Misaki Doi (94 WTA), fiind învinsă de aceasta în turul doi.

Simona Halep are adversare facile în primele două tururi la US Open 2022

România va fi reprezentată la turneul american, direct în primul tur, de Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Elena Ruse şi Jaqueline Cristian. Alte trei jucătoare românce se află în luptă, în calificări, pentru un loc pe tabloul principal, acestea fiind Alexandra Ignatik, Ana Bogdan şi Gabriela Lee, toate ajunse în turul 2 al calificărilor. […]

E oficial! Novak Djokovic a anunţat că nu joacă la US Open

„Din păcate, de data aceasta nu voi putea călători la New York pentru US Open. Vă mulţumesc #NoleFam pentru mesajele de dragoste şi susţinere. Mult noroc colegilor mei jucători! Voi rămâne în formă şi cu un spirit pozitiv şi voi aştepta o oportunitate de a concura din nou. Ne vedem curând în lumea tenisului! Novak […]

Emma Răducanu eliminată de la Cincinnati, dar optimistă în privinţa jocului ei, înainte de US Open

Emma Răducanu e la o distanţă de puţin peste o săptămână de startul ultimului Grand Slam al anului de la US Open, unde se va afla în situaţia de a-şi apăra titlul obţinut anul trecut. Britanica a părăsit între timp, joi noaptea, turneul de la Cincinnati, eliminată în turul 3 de Jessika Pegula.

S-au relaxat regulile COVID-19 în SUA. Djokovic ar putea avea o şansă de a participa la US Open

Novak Djokovic a fost nevoit să se retragă de la turneele pregătitoare pentru US Open din continentul nordamerican, dar este încă nevoit să aştepte o eventuală şansă de a participa la ultimul Grand Slam al anului, în ciuda faptului că regulile privind COVID-19 au fost uşor relaxate vineri în SUA.

Retragerea iminentă a Serenei Williams determină creşterea vânzării de bilete pentru U.S. Open

Cererea de bilete pentru ultimul Grand Slam al anului de la Flashing Meadow a crescut în cele 24 de ore care au urmat anunţului Serenei Williams că se va retrage după US Open, a declarat pentru Reuters retailerul de bilete StubHub.

Emma Răducanu susţine că nu simte presiune în ceea ce priveşte apărarea titlului la U.S. Open

Britanica Emma Răducanu a declarat luni într-o conferinţă de presă că nu se simte sub presiune, cu mai puţin de o lună înainte de a reveni la New York, unde întreaga lume a tenisului mondial aşteaptă să îşi apere titlul la US Open.