usl

Ponta: Sprijiniţi-ne să avem un guvern puternic al USL, fără alte partide şi fără UDMR

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că guvernarea USL va lua încă din prima zi măsurile de reducere a CAS şi mărire a salariului minim pe economie.

Mitingul USL la Romexpo a început pe ritmuri de rock

Mitingul USL din pavilionul central al Romexpo, la care participă aproximativ 5.000 de delegaţi ai PSD, PNL şi PC, a început pe ritmurile melodiei "Thunderstruck" a formaţiei hard rock AC/DC.

Congresele PSD, PNL şi PC s-au încheiat. Ponta – candidat oficial la funcţia de premier, Antonescu la cea de preşedinte

PSD, PNL şi PC s-au reunit, sâmbătă, la Romexpo, în congrese la care au fost adoptate rezoluţii privind necolaborarea cu PDL şi Traian Băsescu şi să oficializeze tandemul Victor Ponta - premier şi Crin Antonescu - preşedinte, pentru acest an electoral.

Antonescu, despre USL: Avem nevoie acum, pentru o vreme, să stăm împreună, să construim împreună

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Congresul de la Romexpo, că dincolo de diferenţele dintre partidele care au constituit Uniunea, este nevoie ca o perioadă să stea împreună, iar această construcţie să reziste un ciclu de guvernare.

Reacţiile politicienilor la propunerea lui Băsescu către liderii USL

Şeful statului cere liderilor USL ca opoziţia să participe la discuţiile privind revizuirea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să fie de patru ani, iar referendumul de validare să aibă loc la locale, garantând că va demisiona în timp util pentru ca în noiembrie să fie şi prezidenţiale.

BĂSESCU scrie USL: Acceptaţi revizuirea Constituţiei, reduceţi mandatul preşedintelui şi VOI DEMISIONA

Şeful statului cere liderilor USL ca opoziţia să participe la discuţiile privind revizuirea Constituţiei, astfel încât mandatul prezidenţial să fie de patru ani, iar referendumul de validare să aibă loc la locale, garantând că va demisiona în timp util pentru ca în noiembrie să fie şi prezidenţiale.

Ponta: Am stabilit candidaţii la cinci sectoare din cele şase, de la 1 la 5 şi la Sectorul 6 îl stabilim în perioada următoare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că au fost stabiliţi candidaţii la cinci sectoare din şase şi că la Sectorul 6 va fi stabilit în perioada următoare, deoarece social-democraţii nu se înţeleg cu liberalii asupra acestui candidat.

10.000 de oameni la reuniunea USL de la Romexpo. Lansarea candidaţilor, la începutul lui mai

Lansarea oficială a tandemului Victor Ponta -premier, Crin Antonescu -preşedinte şi adoptarea rezoluţiei prin care se interzice ca USL să colaboreze cu PDL sau cu Traian Băsescu au loc, sâmbătă, la Romexpo, lansarea candidaţilor urmând să fie reprogramată pentru începutul lunii mai, scrie "Gândul".

Voinescu acuză USL de ameninţări pentru ca reprezentanţi PDL să candideze din partea Uniunii

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat joi că în foarte multe judeţe din Moldova "există o presiune din partea USL, cu ameninţări" pentru ca reprezentanţi ai PDL să candideze din partea USL.

Preşedintele CJ Neamţ, Vasile Pruteanu (PDL), trece la PNL şi candidează din partea USL

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu, trece la PNL şi va candida din partea USL pentru un nou mandat, alături de acesta mergând la Uniunea Social Liberală şi 20 de primari PDL.

Ponta: Depunem cererea de revocare a lui Anastase la plen. PDL s-a speriat şi a amânat şedinţele până la Paşte

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că USL va depune la prima şedinţă de plen cererea de revocare a Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei, însă reprezentanţii PDL "s-au speriat foarte tare şi au amânat toate şedinţele de plen până la Paşte".

Darius Vâlcov s-a înscris în PSD şi candidează din partea USL pentru un nou mandat de primar

Fostul primar al municipiului Slatina Darius Vâlcov, care a demisionat săptămâna trecută din PDL, pierzând astfel funcţia de edil, şi-a anunţat, luni, trecerea la PSD, spunând că va candida din partea USL pentru un nou mandat.

Nichita: PDL nu a învăţat nimic din greşelile făcute de PSD în timpul guvernării Năstase

Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de PRO TV, că PDL nu a învăţat nimic din greşelile făcute de PSD în timpul guvernării lui Adrian Năstase.

Frunzăverde: 38 de primari mă urmează la USL, 3 candidează pentru alte partide, unul nu s-a decis

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, din cei 42 de edili democrat-liberali din judeţ, 38 de primari îl urmează la USL, trei vor candida din partea altei formaţiuni politice, iar un primar nu s-a decis încă.

Cristian Popescu Piedone candidează din partea USL la Primăria Sectorului 4: Tot timpul am fost membru PC. Nu trădez cetăţenii Sectorului 4

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, fost membru PC, dar care trecuse la UNPR, va candida din partea USL pentru un nou mandat, conform anunţului făcut, vineri, de liderul PSD Victor Ponta.

USL vrea să depună moţiunea de cenzură în 17 aprilie

USL intenţionează să depună moţiunea de cenzură legată de hotărârea de guvern prin care la UMF Târgu-Mureş sunt înfiinţate linii cu predare în limba maghiară în data de 17 aprilie, au declarat pentru MEDIAFAX, surse politice.

Antonescu: Dacă USL va avea majoritate la Senat, vom opri protestul parlamentar, vom ataca

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că opoziţia va renunţa la protestul parlamentar dacă prin plecarea din PDL a parlamentarilor de Caraş-Severin, apropiaţi de Sorin Frunzăverde, se va ajunge la o majoritate a USL la Senat.

Frunzăverde: USL e o alianţă conjuncturală

Sorin Frunzăverde a apreciat miercuri, în conferinţa de presă în care şi-a anunţat demisia din PDL şi candidatura la CJ Caraş-Severin din partea PNL, că "USL este o alianţă conjuncturală", el apreciind însă, răspunzând unei întrebări, că "o conjunctură poate să dureze şi opt ani".

Udrea şi Boagiu acuză USL că lansează „intoxicări” potrivit cărora ele ar pleca din PDL

Liderii PDL Elena Udrea şi Anca Boagiu acuză USL că lansează "intoxicări" despre plecarea lor din PDL, ele precizând că nu doresc să părăseacă formaţiunea şi că atmosfera în partid este liniştită, iar toată lumea este concentrată pe pregătirea campaniei electorale pentru locale.

Antonescu: USL va trimite parlamentari să voteze legi pe MCV când puterea nu va avea majoritate

Copreşedintele USL Crin Antonescu a anunţat, luni, întrebat despre solicitarea şefului statului, că Uniunea va trimite parlamentari din rândul PNL, PSD sau PC să voteze legi legate de MCV numai după ce actuala putere va demonstra din nou că nu are majoritate.

Boc: USL să lase ipocrizia şi să participe la revizuirea Constituţiei

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că cere USL "să lase ipocrizia deoparte şi să participe la lucrările pentru revizuirea Constituţiei".

PSD îşi desemnează candidaţi în instituţiile subordonate Parlamentului, PNL şi PC nu fac propuneri

Co-preşedintele USL Crin Antonescu a anunţat, luni, că doar PSD îşi va desemna candidaţi pentru instituţiile aflate în subordinea Parlamentului, în timp ce PNL şi PC nu vor face propuneri în acest sens şi că niciunul dintre parlamentarii celor trei formaţiuni nu vor participa la votul în plen.

USL cere puterii un grup de lucru putere-opoziţie pentru o nouă lege electorală

Uniunea Social Liberală solicită puterii formarea unui grup de lucru putere-opoziţie pentru elaborarea cât mai rapid a unei noi legi electorale prin care să se evite ca în Parlament să mai existe "alţi Boldea".

Lăzăroiu: Eşecul de la locale al PDL, cu un scor cu 2 în faţă, va fi umbrit de cel al USL, cu 37%

Fostul ministru şi consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine că PSD şi PNL vor merge separat la parlamentare, după ce USL va avea un eşec la locale, cu un scor de 37%, în timp ce PDL va obţine un scor cu 2 în faţă la locale dacă va candida în afara unei alianţe.

ALEGERI LOCALE 2012: Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar al Sucevei

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat, joi, că va candida la funcţia de primar al municipiului Suceava, susţinut de USL, el arătând că actualul primar, Ion Lungu (PDL), trebuie înlocuit după ce timp de opt ani a administrat dezastruos acest oraş.

Toader: Dacă USL decide să nu facă nominalizări pentru instituţii, opinia mea e să le păstrăm locurile

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat miercuri că, dacă USL decide să nu nominalizeze persoane în funcţiile din şapte instituţii ale statului, puterea ar trebui să păstreze aceste posturi pentru opoziţie, arătând că acest lucru se va discuta în şedinţa coaliţiei de guvernare.

Băsescu nu mai face publice discuţiile cu liderii USL de după demisia lui Boc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că a decis să nu mai facă publice discuţiile cu liderii USL de la Cotroceni de după demisia lui Emil Boc, menţionând că a dispus verificarea corectitudinii transcrierii dialogului publicat şi că discuţia a fost una serioasă.

Flutur: Fusesem informat cu o seară înainte că preşedintele va propune USL să preia guvernarea

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că a ştiut cu o seară înaintea consultărilor cu partidele pentru formarea noului guvern că preşedintele Traian Băsescu intenţiona să propună guvernarea lui Victor Ponta şi USL.

Senatorul PSD Gabriel Mutu vrea să fie candidatul USL pentru Primăria Sectorului 6

Senatorul social-democrat Gabriel Mutu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că şi-a manifestat intenţia de a candida din partea USL pentru Primăria Sectorului 6, însă decizia privind desemnarea candidatului nu a fost încă luată în cadrul USL.

Cristian Preda: Partidele din USL vor să rămână libere şi după alegeri

Europarlamentarul PDL Cristian Preda apreciază că faptul că nici PNL, nici PSD nu vor introduce în statutele lor interdicţia de a colabora cu PDL arată că partidele din USL vor să rămână libere şi după alegeri.

Sulfina Barbu: Pe 11 iunie va începe numărătoarea inversă a trădării între PSD şi PNL

Preşedintele Organizaţiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat, sâmbătă, că pe 11 iunie, prima zi după alegerile locale, va începe numărătoarea inversă a trădării între PSD şi PNL, USL fiind o alianţă care a stat de la bun început "sub semnul fricii de trădare".

USL vrea scutirea de impozit pe profit pentru investiţiile noi în turismul balnear şi în agrement

USL intenţionează, dacă ajunge la guvernare, să scutească de impozit pe profit pe o perioadă de cinci ani investiţiile noi în turismul balnear şi în infrastructura de agrement, a declarat, miercuri, într-o conferinţă, Alin Burcea, vicepreşedintele departamentului de Turism al USL.

USL ameninţă cu moţiune de cenzură dacă Guvernul adoptă HG privind UMF Târgu Mureş

USL va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul Ungureanu adoptă HG privind înfiinţarea liniei în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, a anunţat, luni, fostul ministru al Educaţiei Cristian Adomniţei.

Ponta: Partidele USL vor vota în aprilie, în congrese, decizia de a nu colabora cu Băsescu şi PDL

Cele trei formaţiuni ale USL - PSD, PNL şi PC - vor decide "cel mai probabil pe 7 aprilie", la nivel de congres, că nu vor avea niciun fel de colaborare politică cu preşedintele Traian Băsescu şi PDL, a anunţat luni liderul social-democrat Victor Ponta.

Ponta: USL va anunţa peste o săptămână candidaturile la locale

USL va anunţa pe 19 martie candidaturile pentru alegerile locale, urmând ca până la această dată să fie finalizate negocierile în acest sens, a declarat luni liderul PSD, Victor Ponta, la începutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului.

Băsescu, despre numirea unui Guvern USL, dacă USL va avea majoritatea: USL nu e partid, e o alianţă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, întrebat dacă va numi un guvern USL, în cazul în care Uniunea va avea o majoritate parlamentară în iarnă, că, potrivit Constituţiei, şeful statului invită partidele la consultări, iar USL este o alianţă.

Lăzăroiu: USL va obţine la locale sub 40 la sută din voturi, au greşit când au stabilit paritate

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a apreciat, sâmbătă, că USL ar putea să se despartă după alegerile locale, când va obţine sub 40 la sută din voturi, în special pentru că formaţiunile componente au greşit că au stabilit paritate fără să ţină cont de specificul judeţelor.

Preşedintele unui club de baschet pentru copii este candidatul USL la Primăria Sibiu

Candidatul desemnat de USL pentru Primăria Sibiu este Dragoş Floarea, preşedintele unui club de baschet pentru copii, acesta declarând, miercuri, că va face o campanie fairplay, iar în cazul în care va câştiga alegerile vrea să fie un primar care are "biroul pe stradă, între oameni".

USL a stabilit candidaţii pentru funcţiile de primar în cele 104 localităţi din Prahova

Reprezentanţii USL au anunţat, luni, că au stabilit candidaţii pentru funcţiile de primar în cele 104 localităţi din judeţul Prahova, urmând ca PSD să aibă candidaţi în 53 de localităţi, PNL, în 46, iar PC, în cinci, actualii primari USL candidând pentru noi mandate.

Antonescu, despre negocierile PNL-PSD privind candidaţii alegerile locale: Merg normal, cu tensiuni şi cu dificultăţi

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că negocierile dintre PNL şi PSD privind candidaţii USL la locale merg normal, cu tensiuni şi cu dificultăţi, el precizând că USL este formată din partide democratice şi din oameni vii, cu aspiraţii, ceea ce face ca aceste tensiuni să fie inerente.