usl

Băsescu: USL este şi va fi un eşec electoral

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la TVR, că alegerile parţiale de duminică pentru Camera Deputaţilor au arătat că Uniunea Social Liberală este şi va fi un eşec electoral.

Din cine este compus guvernul USL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că Guvernul USL va avea în componenţă multe nume noi, trei-patru "experimentaţi" şi posibil câţiva "tehnocraţi".

Lăzăroiu: Am o veste proastă pentru USL, au 63 la sută din fraudele alocaţiilor pentru familii

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că aproape 1.800 de dosare pentru alocaţia de sprijinire a familiei, din 3.977 verificate, erau fraudate, iar 63 la sută dintre ele aparţin Uniunii Social Liberale (USL).

Înregistrarea USL, amânată de Tribunalul Capitalei pentru 1 septembrie

Tribunalul Bucureşti a amânat, marţi, discuţiile privind înregistrarea Uniunii Social Liberale (USL) pentru data de 1 septembrie. Dosarul de înregistrare a USL a fost depus la Tribunalul Bucureşti de PSD şi ACD în 8 martie 2011.

Editorial Cristian Tudor Popescu: Un interlop politic

T. Băsescu are grijă să mă contrazică ori de câte ori îmi spun că nimic din ce declară nu mă mai poate face să tresar. După numai câteva săptămâni de la tâmpeniile ceauşistoide debitate în legătură cu regele Mihai şi mareşalul Antonescu, iată că preşedintele României reuşeşte o nouă declaraţie de tip securisto-comunist.

Cristian Preda: Declaraţia lui Băsescu privind desemnarea premierului, o invitaţie la negociere

Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la desemnarea premierului în cazul în care USL va obţine cel puţin 50% la viitoarele alegeri parlamentare reprezintă o invitaţie la negociere către USL pe tema revizuirii Constituţiei.

Ponta: Dacă USL va obţine 50% plus unu din mandate şi Băsescu nu va nominaliza premier USL trebuie să-l judecăm şi să-l băgăm la închisoare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că, dacă USL va obţine majoritatea după alegerile parlamentare, preşedintele Traian Băsescu este obligat să accepte un premier al Uniunii, altfel "dă o lovitură de stat".

Băsescu, despre USL: La desemnarea premierului se vorbeşte de partidul cu majoritate, nu de alianţe

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1TV, comentând procentele USL din sondaje, că în Constituţie se vorbeşte, legat de desemnarea premierului, despre partidul care câştigă majoritatea absolută, şi nu despre alianţe.

Desemnarea candidaţilor USL pentru preşedinţia Consiliilor Judeţene şi a primăriilor municipii reşedinţă de judeţ a născut rivalităţi

Desemnarea candidaţilor USL pentru preşedinţia consiliilor judeţene şi a primăriilor municipii reşedinţă de judeţ a născut rivalităţi între liberali şi social-democraţi, fiecare parte susţinând că are propunerea câştigătoare. Decizia finală urmează să fie luată la centru de co-preşedinţii Uniunii, Crin Antonescu şi Victor Ponta.

EXCLUSIV: Antonescu – Candidaţii USL, impuşi de la centru dacă liderii locali nu se înţeleg

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că decizia asupra candidaţilor USL la preşedinţia CJ sau primăria reşedinţă de judeţ va fi impusă de la centru, în baza unor criterii prestabilite, dacă liderii locali nu se înţeleg în această privinţă.

Megasondajul USL – cum s-au întrecut judeţele să trimită la centru „producţii” de peste 60%

Liderii USL au declarat pentru "Gândul" că, în urma centralizării datelor venite din teritoriu, după efectuarea sondajelor de opinie, scorul Uniunii la nivel naţional este situat între 60 şi 66%.

USL Suceava a stabilit că PSD va desemna candidatul la preşedinţia CJ, iar ACD la Primăria Suceava

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Suceava va fi stabilit de PSD, iar cel la funcţia de primar al municipiului Suceava de ACD (PNL-PC), iar pentru listele de consilieri judeţeni paritatea PSD-ACD va fi de 5 la 4, în timp ce la CL Suceava paritatea va fi de 1 la 1.

Vosganian,despre încercările USL de a atrage parlamentarii puterii:Această vânare de gazele penibilă

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că încercările USL de a atrage de partea sa parlamentari ai puterii ca să schimbe majoritatea reprezintă, în opinia sa, o "vânare de gazele penibilă", transmite corespondentul MEDIAFAX.

PDL Bistriţa-Năsăud se foloseşte deocamdată de sondajele făcute de USL pentru alegerile locale

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat că filiala judeţeană a PDL se foloseşte deocamdată de sondajele făcute de USL pentru a afla care este cel mai bine poziţionat candidat pentru funcţia de primar al oraşului la alegerile care vor avea loc anul viitor.

USL protestează faţă de menţinerea Rodicăi Culcer la TVR „prin cumulul pensiei cu salariul”

USL protestează, într-un comunicat, faţă de menţinerea Rodicăi Culcer la TVR, Uniunea considerând, "în contextul discursului despre austeritate", că situaţia este "un abuz" şi "un tratament preferenţial aplicat unui servant al actualei puteri".

USL consideră că decizia TB în dosarul Constanda” are la bază complicitatea” dintre acesta şi PDL

USL consideră că decizia Tribunalului Bucureşti, prin care municipalitatea este obligată să-i plătească omului de afaceri Costică Constanda suma de 165 de milioane de euro, "are la bază complicitatea tacită" dintre acesta şi Partidul Democrat.

Ponta: În USL e nevoie de un partid ecologist. PSD e mult prea mare ca să fie doar ecologist

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat sâmbătă la reuniunea Forumului Naţional al Ecologiştilor, desfăşurat sub egida Consiliului Naţional al PSD, că în cadrul USL este nevoie de un partid ecologist, el afirmând că PSD este mult prea mare ca să fie doar ecologist.

Onofrei (PDL):PSD cere împiedicarea migraţiei politice când Iliescu şi Năstase sunt primii traseişti

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat, vineri, că PSD este ipocrit când propune împiedicarea traseismului politic prin lege când PSD a inventat migraţia politică, Ion Iliescu şi Adrian Năstase fiind primii traseişti care au ieşit din FSN nemulţumiţi de Petre Roman.

Lucia Varga: Am discutat cu Rovana Plumb despre un program comun

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL, Lucia Varga, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a avut discuţii informale cu liderul femeilor din PSD, Rovana Plumb, cele două organizaţii urmând să elaboreze un program comun pentru copii, femei şi familie.

Femeile din PSD vor să se unească cu cele din PNL, sub cupola USL

Conducerea Organizaţiei de Femei a PSD a stabilit, vineri, să înceapă o colaborare cu organizaţia similară din PNL, pentru constituirea "USL la femei", a anunţat preşedintele OFSD, Rovana Plumb.

Ponta: USL nu va plăti datoriile din programul PNDI al Elenei Udrea decât în urma unui audit

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într- conferinţă de presă, că USL nu va plăti datoriile izvorâte din programul PNDI derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Elena Udrea, decât în urma unui audit elaborat de structurile de control administrative şi de către Parchet.

Ponta: USL ia în serios spusele lui Băsescu, e dispusă să participe la consultări pentru Guvern

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, joi, că USL ia în serios afirmaţiile şefului statului, Traian Băsescu, şi este dispusă să participe la consultări privind formarea unui nou Guvern în jurul Uniunii pentru a lua măsurile economice care se impun şi a organiza alegerile viitoare.

Ponta: O nouă Constituţie va fi adoptată după următoarele alegeri, de către o majoritate USL

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, la şedinţa grupurilor parlamentare ale USL, că reprezentanţii Uniunii apără judeţele ţării împotriva unui "proiect absurd" al preşedintelui Traian Băsescu, precum şi că o nouă Constituţie va fi adoptată după următoarele alegeri, de către o majoritate USL.

Parlamentarii USL, reuniţi în şedinţă comună în paralel cu discursul preşedintelui Traian Băsescu

Grupurile parlamentare ale USL s-au întrunit, luni, de la ora 15.00, la sala de grup a PSD din Camera Deputaţilor, într-o şedinţă la care presa are acces, care se desfăşoară în paralel cu discursul în faţa Parlamentului al preşedintelui Traian Băsescu.

Parlamentarii USL au şedinţă de la ora 15.00 şi vor participa la plen după discursul lui Băsescu

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, luni, că parlamentarii USL vor participa la şedinţa de plen comun după discursul şefului statului, Traian Băsescu, pentru a dezbate celelalte puncte care figurează pe ordinea de zi.

USL va depune la Parlament un proiect privind confiscarea bunurilor provenite din surse ilicite

Copreşedintele USL Victor Ponta a declarat, luni, că parlamentarii Uniunii vor înainta spre dezbatere în Parlament un proiect de lege care preia în totalitate decizia-cadru 212/2005 a Consiliului JAI, aplicată deja la nivel european, care prevede confiscarea bunurilor provenite din surse ilicite.

USL vrea comisii de anchetă pe cheltuirea fondurilor guvernamentale şi situaţia din MAI şi ANAF

USL urmează să propună, până la sfârşitul sesiunii parlamentare actuale, constituirea, la Senat, a două comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze modul de cheltuire a fondurilor guvernamentale şi situaţia de la MAI şi ANAF.

UPDATE: Reprezentanţii USL nu vor participa la discursul preşedintelui Băsescu în Parlament

(adaugă declaraţii ale copreşedintelui USL Victor Ponta)

Reprezentanţii USL nu vor participa la discursul preşedintelui Băsescu în Parlament

Reprezentanţii USL nu vor participa la şedinţa în care preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului, a anunţat, luni, copreşedintele Uniunii Victor Ponta.

USL îi solicită lui Gitenstein să se exprime public despre afirmaţiile lui Băsescu despre Rege

Copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, i-au transmis, vineri, o scrisoare ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, solicitându-i să se exprime în legătură cu declaraţia făcute de preşedintele Traian Băsescu despre Regele Mihai.

Pambuccian a transmis USL că acceptă dialogul, lăsând Uniunea să stabilească data şi locul – surse

Liderul deputaţilor minorităţilor, Varujan Pambuccian, a răspuns, joi, invitaţiei pe care cei doi co-preşedinţi ai USL i-au adresat-o, pentru un dialog pe tema reorganizării administrativ-teritoriale şi a legilor electorale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

Băsescu: Cu Năstase, Iliescu, Mitrea, Geoană şi Tăriceanu în locul liderilor USL ar fi fost altceva

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 22 iunie.)

Băsescu: Cu Năstase, Iliescu, Mitrea, Geoană şi Tăriceanu în locul liderilor USL ar fi fost altceva

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că dacă în locul lui Antonescu şi Ponta ar fi fost la Cotroceni alţi lideri ai opoziţiei, atunci "ar fi fost altceva", şeful statului numindu-i, în acest context, pe Adrian Năstase, Miron Mitrea, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Călin Popescu Tăriceanu.

USL a invitat UDMR şi minorităţile la dialog pe regionalizare şi legile electorale

Copreşedinţii Uniunii Social Liberale au trimis, miercuri, câte o scrisoare conducerii UDMR şi grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor, invitând la dialog pe reorganizarea administrativ-teritorială şi modificarea legislaţiei electorale.

Pambuccian: Vom da curs invitaţiei USL de a discuta despre regionalizare şi legile electorale

Grupul minorităţilor naţionale va da curs invitaţiei copreşedinţilor USL de a discuta pe tema reorganizării administrativ-teritoriale şi modificarea legislaţiei, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, liderul grupului minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

CJ Suceava a respins propunerea USL de organizare a unui referendum privind reorganizarea

Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a respins, miercuri, propunerea consilierilor USL de organizare a unui referendum prin care populaţia judeţului să fie consultată cu privire la eventuala reorganizare administrativă a ţării, după ce aleşii PDL au votat împotrivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu: Opoziţia a venit la discuţiile de la Cotroceni într-o cheie pur electorală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că opoziţia a venit la discuţiile de la Cotroceni, care vizau interesul naţional, "într-o cheie pur electorală".

Băsescu: Opoziţia a venit la discuţiile de la Cotroceni într-o cheie pur electorală – 2

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că opoziţia a venit la discuţiile de la Cotroceni, care vizau interesul naţional, "într-o cheie pur electorală".

Băsescu: Eu sunt pasionat de referendumuri; Ponta:În Bucureşti a murit pasiunea

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, liderilor USL, după ce aceştia s-au plâns că Guvernul a atacat o decizie a unui CJ de organizare a unui referendum judeţean, că el este un "pasionat" al referendumurilor.

Boc, despre Antonescu şi Ponta: E uşor să critici când ai doar soluţii populiste

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, după consultările cu şeful statului, comentând declaraţiile liderilor USL Crin Antonescu şi Victor Ponta, că "e uşor să critici când ai doar soluţii populiste".