vacan e

Românii, tot mai pasionaţi de vacanţele pe yacht şi de turismul gastronomic şi viticol

Turismul tematic are un rol educaţional şi cultural, dar reprezintă şi un mijloc inedit de petrecere a timpului liber, mulţi dintre turiştii români preferând să practice activităţi din zona lor de interes şi să încerce experienţe noi, crede Alice Udrea, managing partner al Qualis Travel.

ANALIZĂ – Noul an şcolar: Peste 170 de zile de cursuri, o vacanţă de iarnă mai lungă şi subvenţii la manuale de liceu

Noul an şcolar, în care sunt înscrişi peste trei milioane de elevi, are peste 170 de zile de cursuri, o vacanţă de iarnă mai lungă cu o săptămână, aceleaşi examene la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, iar pentru prima dată, liceenii din clasele XI-XIII primesc subvenţie de 55 de lei pentru manuale.

Camera Deputaţilor a decis: Angajaţii pot primi vouchere de vacanţă

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, ca angajaţii să primească vouchere de vacanţă, în limita a 6 salarii medii pe economie, reglementările aprobate de către deputaţi urmând să fie aplicate în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

BRAT: Românii preferă călătoriile de agrement şi vacanţele scurte

Românii preferă călătoriile de agrement şi vacanţele mai scurte de o săptămână, muntele conducând în topul preferinţelor pentru concediile de câteva zile, arată rezultatele celui mai recent Studiu Naţional de Audienţă (SNA) FOCUS realizat de BRAT.

Concediul cu copiii în străinătate: Costă mai puţin să iei copilul în vacanţă decât să-l laşi acasă cu bona

Numărul de rezervări pentru familiile care merg în concedii cu copii mai mici de doi ani a crescut în ultimul an datorită facilităţilor oferite de companiile aeriene şi, mai nou, de hoteluri, ajungând ca transportul cu avionul şi cazarea unui copil mic să coste sub 50 de euro, potrivit Vola.ro.

Patronatele şi agenţiile de turism au lansat ediţia de primăvară a programului Litoralul pentru Toţi

Patronatele şi agenţiile de turism au lansat programul "Litoralul pentru Toţi", ediţia de primăvară 2015 (4 mai-19 iunie), la aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie - octombrie 2014.

ANT: Costul vacanţelor în România va scădea cu peste 10% din vară, după reducerea TVA la alimente

Turiştii români şi străini care îşi vor face vacanţele în România începând cu această vară vor cheltui cu 10% mai puţin pe cazare şi mese, după ce TVA la alimente va fi redus la 9% din iunie, măsură la care se adaugă şi reducerea taxei la pachetele turistice, de la 1 ianuarie, potrivit ANT.

Paralela 45: Politica lui Putin ieftineşte vacanţele în destinaţiile de vară preferate de români

Criza economică din Rusia şi conflictul din estul Ucrainei au făcut ca un număr mare de turişti ruşi, dar şi din spaţiul ex-sovietic, să renunţe la vacanţele de vară în Turcia, Grecia şi Bulgaria, ţări care au ieftinit pachetele în acest an, potrivit lui Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.

Românii cheltuiesc peste 40 milioane euro pe an pentru vacanţe în Thailanda

Peste 20.000 de turişti români şi-au făcut vacanţa în Thailanda în fiecare dintre ultimii doi ani, cheltuind în medie mai mult de 2.100 de euro de persoană pentru zbor, cazare, masă şi excursii, au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii în România ai Autorităţii de Turism a Thailandei.

România începe să „exporte” animatori pentru copii pe litoralul grecesc

Copiii turiştilor români care merg în vacanţe pe litoral în străinătate se plictisesc de multe ori, pentru că nu înţeleg limba engleză şi nu participă la jocuri, motiv pentru care agenţiile de turism româneşti încep să trimită animatori români peste graniţe.

Românii vor hoteluri scumpe de Revelion, deşi pentru vară aleg pachetele mai iefine

Românii nu caută ofertele ieftine de Revelion, ci aleg în primul rând hotelurile de patru stele, atât în ţară, cât şi în străinătate, în timp ce vara "se bat" pe ofertele speciale şi pe pachetele cât mai ieftine, a declarat pentru MEDIAFAX Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45.

România, în TOPUL celor mai atractive destinaţii de vacanţă pentru 2015

România ocupă locul al nouălea în Topul 10 al celor mai atractive destinaţii de vacanţă pentru anul 2015, prin prisma raportului dintre tarife şi oferta turistică, întocmit de editorii ghidului de călătorii Lonely Planet.

Jumătate dintre români plătesc în rate vacanţele de vară în străinătate

Mai mult de 50% dintre românii care merg vara în vacanţe în străinătate cumpără pachete early booking, cu reduceri, plătind sejurul în rate, începând din momentul rezervării, în perioada octombrie-mai, şi până la plecare, potrivit Christian Tour, cel mai mare operator de vacanţe din România.

Românii vor să cumpere cu un an înainte vacanţa de vară în străinătate, dar să dea cu 50% mai puţin

Agenţiile încep să lanseze ofertele de vară pentru străinătate din octombrie, după ce au constatat că tot mai mulţi români vor să cumpere pachete pentru litoral în Turcia sau Grecia încă din toamnă, dar să plătească mai puţin cu 50% decât dacă le-ar cumpăra înainte de plecare, potrivit Paralela 45.

Vacanţe în străinătate: Cele mai ieftine destinaţii în care românii îşi pot petrece Revelionul

Roma, Istanbul şi Madrid sunt cele mai ieftine destinaţii din străinătate în care românii îşi pot petrece Revelionul în acest an, preţurile pentru un city break în acea perioadă pornind de la 282 euro, cu 10% sub anul trecut, potrivit celui mai mare portal de turism online din România, Vola.ro.

Românii au început încă din septembrie să-şi rezerve vacanţe pentru 2015 pe litoral

Agenţiile de turism şi hotelurile din România au lansat încă din luna septembrie oferte cu reduceri de până la 50% pentru vacanţele de anul viitor pe litoral, prin programul "Înscrieri Ultra-Timpurii", a anunţat duminică într-un comunicat agenţia Bibi Touring, specializată în turismul intern.

Peste 200.000 de turişti care plecau în străinătate cu 2-300 euro au renunţat la vacanţe după 2009

Peste 200.000 de turişti cu venituri reduse care, înainte de criză, plecau o săptămână în concediu în străinătate cu 200-300 de euro, au renunţat la vacanţe după 2009 din cauza scăderii veniturilor din ultimii ani şi îşi petrec zilele libere acasă sau la ţară, potrivit agenţiei Perfect Tour.

Numărul turiştilor care şi-au plătit vacanţa în rate a crescut de cinci ori în doi ani. Cât au plătit românii pentru un concediu pe litoral

Peste 10.000 de români care au mers în vară pe litoral şi-au cumpărat vacanţele cu cardurile de credit, numărul acestora crescând de peste 5 ori în ultimii doi ani, potrivit unui studiu al agenţiei Mareea, potrivit căruia mai mult de jumătate dintre aceşti turişti au ales hotelurile all inclusive.

Românii cu bani nu mai vor doar o vacanţă pe an, dar scumpă, ci câteva, însă mai ieftine

Românii cu bani, dispuşi să cheltuiască între 2.000 şi 4.000 de euro pe o vacanţă, au început să renunţe la sejururile scumpe şi, cu aceeaşi bani, preferă să plece de câteva ori pe an în destinaţii mai ieftine, potrivit Happy Tour, cel mai mare grup de turism din România.

Vola.ro: Vacanţele în Europa se ieftinesc cu până la 50% din luna septembrie

Vacanţele şi city breakurile în principalele oraşe din Europa au, din septembrie, preţuri cu până la 50% mai mici faţă de cele din perioada verii, iar un city break care include trei nopţi de cazare şi transport cu avionul poate fi achiziţionat chiar şi cu mai puţin de 150 euro, potrivit Vola.ro.

ANALIZĂ: Cât plăteşte o familie de români pe o vacanţă în ţară şi pe una în străinătate. Care sunt destinaţiile preferate

Bugetul mediu alocat de români pentru vacanţele la mare în ţară se situează între 370 şi 470 de euro de familie, în timp ce pentru destinaţiile din străinătate se cheltuiesc, în medie, 850-1.150 de euro, potrivit unui comunicat al agenţiei de turism Paralela 45.

Topul 10 al celor mai urâte destinaţii de vacanţă din lume. Cartierul Ferentari din Bucureşti, pe locul 4 – FOTO

Cartierul Ferentari din Bucureşti ocupă locul al patrulea în Topul 10 al celor mai urâte destinaţii de vacanţă din lume, potrivit unui clasament întocmit de un site specializat în lifestyle, cadouri şi turism.

STUDIU: Peste 50 la sută dintre angajaţi petrec 1 Mai acasă/ 7,6 la sută merg la munte sau la mare

Mai mult de jumătate dintre angajaţii din mediul urban vor petrece ziua de 1 Mai acasă, cu familia şi prietenii, la iarbă verde, 7,6 la sută vor merge la munte sau la mare şi doar 1,5 la sută vor pleca în străinătate, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.

Ofertele early booking prind contur şi în România: Opt din zece rezervări făcute iarna în agenţiile de turism sunt pentru vacanţe de vară

Opt din zece români care îşi fac rezervări iarna în agenţiile de turism cumpără pachete pentru la vară, atât în ţară, cât şi în străinătate, încercând să beneficieze de reducerile de tip early booking, potrivit unui studiu al agenţiei Mareea transmis joi MEDIAFAX.

STUDIU: Vacanţele de tip city break se ieftinesc cu 30% în lunile ianuarie – februarie. Care sunt cele mai căutate destinaţii de către români

Vacanţele de tip city break în oraşele din Europa se ieftinesc în ianuarie şi februarie, în medie, cu 30%, comparativ cu octombrie şi noiembrie şi cu 35-50% faţă de luna decembrie, ca urmare a reducerilor făcute de hotelierii din străinătate după sărbătorile de iarnă.

Criza învinge tradiţia vacanţei de vară: Ce lideri europeni au renunţat la concediu

Criza i-a determinat pe liderii din Europa de Vest să renunţe la tradiţionalele vacanţe prelungite de vară, politicienii optând în această perioadă pentru repausuri de scurtă durată, petrecute aproape de capitale, cu telefonul şi laptopul la îndemână.

STUDIU: Vacanţele sunt inaccesibile pentru un sfert dintre gospodăriile germane

O gospodărie germană din patru nu are mijloace pentru a pleca în vacanţă, potrivit unui studiu al agenţiei de statistică Destatis, publicat luni.

Vacanţă de vedetă. Cât costă închirierea locuinţelor lui Leonardo DiCaprio, Orlando Bloom şi Bruce Willis

Celebrităţi precum Leonardo DiCaprio, Orlando Bloom, Bruce Willis şi Steven Spielberg au decis să ofere spre închiriere vile pe care le deţin persoanelor care doresc să petreacă vacanţe demne de cele mai mari vedete.

Peste 40.000 de români au ales anul trecut DELTA DUNĂRII ca destinaţie de vacanţă. Care sunt TARIFELE

Peste 41.500 de români s-au cazat anul trecut în Delta Dunării şi au cheltuit în total aproximativ 10 milioane de euro, iar cei aproximativ 40.000 de străini care ajung în excursii de câteva ore sunt dezamăgiţi de aglomeraţia de pe canale şi de PET-urile care plutesc pe fluviu.

VACANŢA PERFECTĂ se planifică online: Când se găsesc cele mai convenabile oferte şi ce greşeli costisitoare trebuie evitate

Turiştii preferă tot mai mult să aleagă ca destinaţii de vacanţă locurile liniştite, originale sau exotice, care să nu presupună nici izolare şi nici preţuri exagerat de mari, planificarea minuţioasă a concediului fiind primul pas spre o vacanţă reuşită.

Federaţia Patronatelor din Turism: Zilele libere dintre 1 Mai şi Paşte nu ajută turismul intern, dar stimulează plecările în străinătate

Zilele libere acordate de stat pe 2 şi 3 mai nu îi vor determina pe români să stea în staţiunile din ţară 5-6 zile, astfel că nu se va înregistra nicio creştere a turismului intern, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR), care estimează o cerere mai mare pentru sejururile în străinătate.

Românii îşi iau gândul de la vacanţe în străinătate. Unde îşi petrec concediile şi cât cheltuiesc

Doar o treime dintre românii care ar avea posibilitatea să meargă în vacanţă în acest an pe perioada verii ar prefera destinaţiile din străinătate, faţă de jumătate în 2010 şi de 42% anul trecut, potrivit unui studiu IRES, care a analizat comportamentul românilor legat de petrecerea vacanţelor.

Vacanţă sexuală: Câte dintre femeile de până la 30 de ani au aventuri de o noapte

Peste 40% dintre femeile britanice în vârstă de până la 30 de ani au cel puţin o aventură de o noapte pe parcursul concediilor din timpul verii, potrivit unui sondaj realizat recent în Marea Britanie.

Vacanţa elevilor creşte fluxul de turişti pe litoral, începând de sâmbătă

Fluxul de turişti de pe litoral va creşte cu peste 20% începând de sâmbătă, odată cu intrarea în vacanţă a elevilor, iar gradul de ocupare al hotelurilor va depăşi 70% în Mamaia şi 50-60% în staţiunile din sud, potrivit agenţiilor de turism şi hotelierilor.

Michelle Obama acuzată că a cheltuit zece milioane de dolari din banii contribuabililor pentru vacanţe. Unde au fost cheltuiţi banii

Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, ar fi cheltuit zece milioane de dolari din banii contribuabililor doar pe vacanţe în ultimul an, potrivit unor surse de la Casa Albă, citate de Daily Mail, în ediţia electronică.

Ai plăti 61.000 de euro pentru o vacanţă? Care sunt cele mai scumpe sejururi

Cazare la Burj al Arab, luxosul hotel de şapte stele din Dubai, croaziere de câteva săptămâni, circuite de zece zile în Beijing, Macao sau Hong Kong, toate după un zbor cu avionul la business class urmat de transfer la hotel cu elicopter sau limuzină - aşa arată câteva dintre vacanţele de lux cumpărate de români în acest sezon.

Vizitatorii târgulului de turism vor pachete în străinătate, reduceri şi preţuri sub 500 euro

Majoritatea vizitatorilor târgului de turism Holiday Market, deschis în perioada 17 - 20 martie la Palatul Parlamentului din Bucureşti, caută vacanţe în străinătate, reduceri şi preţuri de până la 500 de euro.

Unde poţi să mergi vara asta în vacanţă cu 100 de euro

Vacanţele sunt ieftine sau foarte ieftine dacă le rezervi şi le plăteşti cât mai repede, informează www.incont.ro.

Vacanţe de Paşte mai ieftine în Grecia şi Bulgaria. Vezi preţurile din România

Preţurile pachetelor turistice interne pentru sărbătorile de Paşte rămân la nivelul anului trecut, în timp ce în străinătate scad cu 5-10% în cazul Greciei şi Bulgariei, dar cresc cu 10% în staţiunile turceşti, potrivit datelor furnizate MEDIAFAX de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.

Cele mai ieftine vacanţe de Paşte. Unde pleci cu 60 de euro?

Fie că vrei să petreci sărbătorile de Paşte în stil tradiţional într-o staţiune montană sau rurală, fie alegi să pleci în Bulgaria, agenţiile de turism au oferte cât mai diverse, pentru toate gusturile, mai ales că fiecare dintre ele se bate pentru fiecare dintre cei 80.000 de turişti care pleacă anual în vacanţă în această perioadă.