vaslui

Tatăl unui preot, din judeţul Vaslui, acuzat că şi-a ucis soţia şi a dormit lângă ea până a doua zi

Un bărbat de 63 de ani, din comuna vasluiană Dumeşti, tatăl unui preot, este cercetat pentru omor, fiind acuzat că şi-a ucis soţia cu un cuţit pe fondul geloziei şi a dormit lângă victimă până a doua zi, autorul fiind găsit de către fiul său când scria un bilet de adio cu intenţia de a se sinucide.

O cisternă încărcată cu 27 tone de motorină s-a răsturnat pe E 581, în Vaslui

O cisternă încărcată cu 27 de tone de motorină s-a răsturnat, marţi, pe drumul european E 581, în judeţul Vaslui. La faţa locului au ajuns nouă autospeciale ale ISU, întrucât a existat riscul producerii unei explozii, în condiţiile în care combustibilul se scurgea pe şosea.

Un militar care a participat la o misiune NATO în Afganistan, găsit spânzurat într-o pădure

Un militar în vârstă de 27 de ani, care a participat la o misiune NATO în Afganistan, a fost găsit spânzurat, vineri, într-o pădure din apropierea municipiului Vaslui, după ce şi-a sunat fratele şi l-a anunţat că se va sinucide, indicându-i locul unde va fi găsit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vaslui: Fată aflată în plasament, violată de soţul asistentei maternale

O fată de 15 ani, aflată în plasament la o familie din localitatea vasluiană Berezeni, a fost violată de soţul asistentei maternale în grija căreia se afla, prima dată în 2013, Judecătoria Huşi dispunând arestarea bărbatului, care a recunoscut în faţa anchetatorilor că a abuzat-o sexual pe minoră.

Vaslui: Peste 2.300 de familii, executate silit după ce au încasat ilegal ajutorul social

Peste 2.300 de familii din judeţul Vaslui sunt executate silit de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, după ce au încasat ilegal alocaţia de susţine a familiei, venitul minim garantat sau alocaţia de stat, în condiţiile în care nu şi-au declarat, printre altele, maşini sau depozite din bănci.

Vasluian găsit mort, cu capul prins într-un gard, strangulat cu gluga hanoracului

Un bărbat de 33 de ani din localitatea vasluiană Tutova a fost găsit mort, în picioare şi cu capul prins între scândurile unui gard, după ce s-ar fi strangulat cu gluga hanoracului, care i s-a agăţat într-un cui, cauza exactă a decesului urmând să fie stabilită după autopsie.

Vaslui: Tavanul unei şcoli construite în noiembrie, unde cursurile se desfăşurau ilegal, s-a prăbuşit

O bucată din tavanul unei şcoli din judeţul Vaslui construite în noiembrie şi unde cursurile se desfăşurau ilegal s-a prăbuşit, fără ca elevii şi cadrele didactice din sala unde s-a produs incidentul să fie răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Descoperire macabră în Vaslui: Bătrână ucisă cu un cuţit, găsită într-o baltă de sânge, într-un apartament incendiat

O bătrână de 89 de ani, soţia unui fost ginecolog, a fost găsită moartă, vineri, în apartamentul său din Negreşti (Vaslui), după ce locuinţa a luat foc şi o vecină a sunat la 112, echipele de intervenţie constatând că victima era înjunghiată, aşa încât anchetatorii iau în calcul ipoteza unei crime.

Un tânăr din judeţul Vaslui a fost arestat după ce a intrat în casă peste o fetiţă de 14 ani şi a încercat să o violeze

Un tânăr de 20 de ani din localitatea vasluiană Pungeşti a fost arestat preventiv, joi, pentru tentativă de viol, după ce a încercat să abuzeze sexual o fată de 14 ani, peste care a intrat în locuinţă, ştiind că adolescenta era singură acasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vaslui: Femeie în stare gravă la spital după ce a fost bătută şi violată de doi bărbaţi

O femeie în vârstă de 66 de ani, din localitatea vasluiană Pădureni, a ajuns în stare gravă la spital, cu multiple fracturi şi hematoame la faţă şi la cap, după ce a fost bătută şi violată de doi bărbaţi care au intrat peste ea în locuinţă, agresorii fiind căutaţi de poliţişti.

Aparat de zbor, găsit prăbuşit într-o pădure din judeţul Vaslui. Este posibil să fi fost folosit la traficul de ţigări

Un avion de mici dimensiuni a fost găsit prăbuşit, miercuri dimineaţă, într-o pădure din judeţul Vaslui, de către un pădurar care trecea prin zonă, însă în aparat sau în apropiere nu a fost găsită nicio persoană, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit autorităţilor locale, aparatul de zbor găsit este un motodeltaplan, posibil folosit la traficul de ţigări.

Cazul violului din Vaslui: Judecătorii care i-au pus în libertate pe cei şapte tineri nu vor fi sancţionaţi disciplinar

Judecătorii care au dipus punerea în libertate a celor şapte tineri din Vaslui, condamnaţi pentru că au violat o fată de 18 ani, nu vor fi sancţionaţi disciplinar, după ce Inspecţia Judiciară a constatat că aceştia nu şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă şi nu a sesizat CSM.

Vaslui: Una din firmele lui Porumboiu va distribui în şcoli produsele din Programul „Lapte şi corn”

Una din firmele omului de afaceri Adrian Porumboiu va distribui în noul an şcolar produsele de panificaţie şi lactate destinate preşcolarilor şi elevilor, după ce a câştigat licitaţia pentru Programul "Laptele şi cornul”, urmând să primească, în acest sens, de la CJ Vaslui 9,3 milioane lei.

Vaslui: Numărul forţelor de ordine, sporit pentru a preveni conflicte după sentinţa în cazul de viol

Numărul poliţiştilor şi al jandarmilor a fost suplimentat în localităţile vasluiene Văleni şi Muntenii de Sus, de unde sunt cei şapte tineri condamnaţi pentru viol şi victima lor, forţele de ordine patrulând permanent pentru a preveni eventuale conflicte între localnici, în urma sentinţei instanţei.

Circa 300 de persoane în faţa Judecătoriei Vaslui, la procesul celor şapte tineri acuzaţi de viol

Circa 300 de persoane s-au adunat, vineri, în faţa Judecătoriei Vaslui, unde are loc procesul în care şapte tineri sunt judecaţi pentru violarea unei fete, fiind vorba atât de susţinători ai acuzaţilor, cât şi ai tinerei, astfel că a fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele.

Deputatul Dan Bordeianu, trimis în judecată într-un dosar cu prejudiciu de patru milioane de lei

Deputatul Dan Bordeianu a fost trimis în judecată, de DNA, după ce societatea pe care o controla s-a angajat să execute o serie de lucrări pentru alimentarea cu apă în Deleni, judeţul Vaslui, care nu au mai fost finalizate sau au fost neconforme, cauzând un prejudiciu de patru milioane de lei.

Magistraţii care i-au pus în libertate pe violatorii din Vaslui, cercetaţi disciplinar

O parte dintre magistraţii care au dispus punerea în libertate a celor şapte tineri din Vaslui, judecaţi pentru că au violat o fată de 18 ani, sunt cercetaţi disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, potrivit Inspecţiei Judiciare.

Parchetul ICCJ face verificări la parchetele din Vaslui în cazul fetei violate de şapte tineri

Doi procurori de la Parchetul Înaltai Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) fac verificări la Parchetul Judecătoriei Vaslui şi la Parchetul Tribunalului Vaslui în cazul fetei violate de şapte tineri, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Biroului de Presă al PICCJ.

Cazanciuc despre cei şapte acuzaţi de viol în Vaslui: Justiţia se face în sala de judecată şi atât

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, afirmă, referindu-se la cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol în Vaslui şi eliberaţi din arest printr-o decizie a judecătorilor, că "justiţia se face în sala de judecată şi doar atât" şi că trebuie aşteptate rezultatele Inspecţiei Judiciare în acest caz.

Rezultate BAC 2015 pe EDU.RO. Notele obţinute de elevii din judeţul VASLUI

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, 2.108 de absolvenţi de liceu, din totalul celor 3.066 care au fost prezenţi la examen, au reuşit să obţină cel puţin media şase la bacalaureat, ceea ce face ca promovabilitatea în judeţ, înainte de contestaţii, să fie de 68,75 la sută.

Descoperire de excepţie pentru România: Schelet al strămoşului elefantului, vechi de 7-8 milioane de ani, găsit în Vaslui

Numeroase fragmente dintr-un schelet al unui strămoş al elefantului care a trăit în urmă cu şapte - opt milioane de ani în arealul Podişului Moldovei au fost descoperite în malul unui drum comunal din judeţul Vaslui de către specialişti ai muzeului din Bârlad şi ai Facultăţii de Geologie Iaşi.

Anchetă în cazul unui bătrân care a murit pe stradă la jumătate de oră după plecarea din spital

Poliţiştii vasluieni fac anchetă în cazul unui bătrân care a murit pe stradă la jumătate de oră de la plecarea sa din Spitalul Bârlad, unde ajunsese în aceeaşi zi cu ambulanţa şi, în urma investigaţiilor, medicii au refuzat să-l interneze fiindcă nu ar reprezenta o urgenţă, trimiţându-l acasă pe jos.

Municipiul Vaslui, fără apă potabilă până marţi dimineaţă, pentru efectuarea unor reparaţii

Furnizarea apei potabile a fost întreruptă, luni seară, în tot municipiul Vaslui pentru efectuarea unor reparaţii de către Aquavas la conducta principală de alimentare cu apă potabilă a oraşului, reluarea serviciului urmând să se facă, cel mai probabil, marţi dimineaţă.

Vaslui: Poliţistul de frontieră care a rănit grav un copil pe trotuar şi apoi a fugit a fost arestat

Poliţistul de frontieră care a rănit grav un copil, duminică, pe un trotuar din Huşi, iar apoi a fugit de la locul accidentului a fost arestat preventiv, marţi după-amiază, după ce bărbatul s-a predat Poliţiei la o zi de la eveniment, iniţial determinând-o pe soţia sa să-şi asume vina.

Vaslui: Copil de 13 ani, rănit grav pe trotuar de o maşină. Şoferul a fugit de la locul accidentului

Un adolescent de 13 ani a fost rănit grav, duminică după-amiază, pe trotuarul străzii principale din municipiul Huşi de o maşină condusă de către un şofer care a fugit de la locul accidentului după ce autoturismul s-a oprit în curtea unei locuinţe, acesta fiind căutat de către poliţişti.

Vaslui: Peste 30 de elevi s-au îmbolnăvit de varicelă într-o singură şcoală. Focarul este în evoluţie

Peste 30 de elevi s-au îmbolnăvit de varicelă într-o singură şcoală din judeţul Vaslui, astfel că s-a impus izolarea acestora la domiciliu pentru o perioadă de două săptămâni, focarul de boală, aflat în evoluţie, fiind ţinut sub observaţie de către autorităţile sanitare vasluiene.

Vaslui: Şefii CJ şi ai Prefecturii au petrecut Revelionul pe stil vechi într-un bufet sătesc – FOTO

Şefii Consiliului Judeţean şi ai Prefecturii Vaslui au petrecut Revelionul pe stil vechi, din noaptea de marţi spre miercuri, înghesuiţi într-un bufet sătesc, cu mici şi varză murată, dar şi cu fanfara la masă, lăutarii fiind plătiţi pentru dedicaţii de fiecare în parte cu câte 100 sau 200 de lei.

Vaslui: Agheasmă în recipiente din sticlă de 750 mililitri, la biserica ctitorită de Ştefan cel Mare

Agheasma Mare de Bobotează a fost împărţită, marţi, credincioşilor la biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, din Vaslui, în peste 1.200 de recipiente din sticlă, de 750 mililitri, cu o fotografie a lăcaşului de cult pe etichetă, după ce apa a fost sfinţită de preotul paroh în vase mari din plastic.

Vaslui: 78 de cazuri de hepatită de tip A, majoritatea la copii, în două localităţi. Un focar, închis

Un număr de 78 de cazuri de hepatită virală de tip A au fost confirmate de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui în cele două focare din localităţile Păltiniş şi Doagele, unul dintre acestea fiind declarat închis, în timp ce celălalt se află în continuare sub supravegherea autorităţilor.

Vaslui: Poliţia ridică restricţiile impuse la Pungeşti privind instituirea zonei de siguranţă

Poliţia Vaslui a ridicat restricţiile impuse populaţiei, la sfârşitul anului trecut, în comuna vasluiană Pungeşti, cînd a fost constituită "o zonă specială de siguranţă publică” în urma incidentelor care au avut loc în perioada octombrie - decembrie 2013 în zona perimetrului deţinut de Chevron.

Prefectura Vaslui a reclamat la Parchet suspiciuni de vot multiplu la alegeri pentru 80 de persoane

Prefectura Vaslui a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui în legătură cu suspiciunea de vot multiplu, la alegerile prezidenţiale, în două localităţi din sudul judeţului, unde aproximativ 80 de persoane dintr-un sat învecinat ar fi votat, pentru a doua oară, pe listele suplimentare.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE Vaslui: Victor Ponta a câştigat alegerile cu 59,7%

Victor Ponta a câştigat alegerile prezidenţiale în judeţul Vaslui, cu 59,7% din voturi, în timp ce contracandidatul său, Klaus Iohhanis, a obţinut 40,3% din sufragii, indică rezultatele finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENŢIALE Vaslui: Ponta – 54,03%, Iohannis – 21,55%, Udrea – 5,56%

Candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta, a obţinut 54,03% din voturi la primul tur al prezidenţialelor, în judeţul Vaslui, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis, are 21,55%, următorii clasaţi fiind, la mică distanţă, Elena Udrea şi Dan Diaconescu, arată rezultatele finale furnizate de BEJ.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 – Procese-verbale greşite, cu „alegeri pentru Parlamentul European”, în secţiile de votare din Vaslui

Toate procesele-verbale de completare a birourilor electorale ale celor 516 secţii de votare din judeţul Vaslui au fost întocmite greşit de Biroul Electoral Judeţean, după ce în text a apărut "alegeri pentru Parlamentul European", în loc de "alegeri pentru Preşedintele României”.

Doi elevi de 13 ani, preluaţi de la şcoală de ambulanţă după ce au băut ţuică şi li s-a făcut rău

Doi elevi de clasa a VI-a au fost preluaţi de o ambulanţă, vineri, de la şcoala din localitatea vasluiană Perieni după ce li s-a făcut rău, în condiţiile în care pe drumul spre şcoală au băut ţuică luată de unul dintre ei de acasă.

Vaslui: Mii de credincioşi, în pelerinaj la racla cu veşmintele Cuvioasei Parascheva

Mii de credincioşi din întreaga ţară s-au aflat, marţi, în pelerinaj la biserica din municipiul Vaslui, unde se află depusă racla cu straiele de acum o sută de ani ale Cuvioasei Parascheva, existând momente în care oamenii au stat zeci de minute la rândul care a numărat şi peste 500 de oameni.

Vaslui: Procesiune pe străzile oraşului cu racla cu fostele veşminte ale Cuvioasei Parascheva

Peste 400 de credincioşi au participat, luni după-amiază, la o procesiune în municipiul Vaslui cu icoana şi racla cu fostele veşminte de până acum o sută de ani ale Cuvioasei Parascheva, oamenii veniţi din judeţ şi chiar din ţară parcurgând câţiva kilometri pe străzile din oraş.

Vaslui: Coliziune în lanţ între cinci maşini, pe DN 24, fără a exista victime

O coliziune în lanţ între cinci autoturisme a avut loc, sâmbătă, în judeţul Vaslui, pe drumul naţional DN 24, după ce şoferul unuia dintre autoturismele care circulau în coloană nu a respectat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţă, accident în urma căruia nu s-au înregistrat victime.

Vaslui: Aproape 400 de angajaţi, disponibilizaţi colectiv în judeţul cu cel mai mare şomaj

Aproape 400 de angajaţi din domenii agriculturii şi construcţiilor vor fi disponibilizaţi colectiv odată cu întreruperea activităţii din cauza condiţiilor meteorologice, concedieri care vor avea loc în judeţul cu cea mai mare rată a şomajului din ţară în ultimele luni, respectiv peste 10 la sută.

Vaslui: O femeie şi-a aruncat fetiţa de patru ani înspre un poliţist, în urma unui scandal în trafic

O femeie din Vaslui şi-a aruncat fetiţa de patru ani înspre un poliţist în timpul unui scandal în trafic în care agentul de la Poliţia Rutieră avea un conflict cu o altă femeie, concubina unui şofer ce fusese amendat cu 1.350 de lei pentru nerespectarea regulilor de transport a persoanelor.