venituri

Twitter ţinteşte venituri de 1 miliard de dolari în 2014

Twitter anticipează că va genera, în 2014, venituri de cel puţin 1 miliard de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate companiei, indicând că serviciul de micro-blogging va creşte de aproape două ori mai repede decât anticipează în prezent analiştii.

ANAF notifică 400 de persoane cu venituri mari în vederea declarării câştigurilor din străinătate

ANAF a transmis circa 400 de notificări de conformare unor persoane fizice cu venituri ridicate pentru a informa contribuabilii cu privire la obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale pentru câştigurile obţinute în străinătate.

EXCLUSIV – Blejnar: Ţinta de venituri era pe tot anul, din presă am aflat că trebuie să fac în două luni – VIDEO

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar afirmă că ţinta de colectare a unor venituri suplimentare de 1,5% din PIB din combaterea evaziunii fiscale a fost stabilită iniţial pentru sfârşitul anului, dar că ulterior a aflat, din comunicarea de presă, că trebuie să îndeplinească obiectivul în doar două luni.

Declaraţia de avere a lui Vladimir Putin: Ce venituri a obţinut preşedintele rus în 2011

Vladimir Putin a obţinut în 2011 venituri de 3,66 de milioane de ruble (aproximativ 94.287 de euro), faţă de cinci milioane de ruble în 2010 (129.231 de euro), conform declaraţiei oficiale a actualului premier rus, postată pe site-ul Guvernului.

Drăgoi: Veniturile bugetare vor fi modificate pe parcursul acestui an, dar nu după dinamica PIB

Afirmaţiile privind scăderea colectării în 2011 sau o subdimensionare a veniturilor în acest an sunt profund greşite, pentru că pleacă de la premisa falsă că toate componentele dintr-un buget merg în linie cu creşterea PIB, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi.

Cheltuielile populaţiei au avut o creştere mai mare decât cea a veniturilor în trimestrul 4 din 2011. Românii au cheltuit 90% din venituri

Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost în ultimul trimestru al anului trecut de 2.542 lei, şi pe persoană de 884 lei, în creştere cu 5,8% faţă de trimestrul trei, dar cheltuielile au urcat cu 6,6% şi au reprezentat 90,9% din venituri, potrivit anchetei bugetelor de familie realizată de INS.

Cum încearcă Google să-şi sporească veniturile anul viitor. Planul care a stârnit furia clienţilor săi

Google şi-ar putea rotunji veniturile, în viitor, prin înlocuirea tonurilor obişnuite de apel cu reclame plătite.

ANAF a înfiinţat structuri judeţene de verificare fiscală privind veniturile populaţiei

ANAF a înfiinţat în luna martie structuri de verificări fiscale, cu atribuţii de control al veniturilor persoanelor fizice, la nivelul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi a municipiului Bucureşti.

EXCLUSIV – CFR Călători închiriază toate spaţiile publicitare pentru a face rost de bani şi taie din servicii

CFR Călători va închiria toate spaţiile publicitare disponibile, pentru a-şi majora în acest an veniturile cu şase procente, şi va încerca să găsească, împreună cu Ministerul Finanţelor, o schemă de reducere a arieratelor cu 300 milioane lei, până la sfârşitul lunii iunie a acestui an.

Grecia a înregistrat în ianuarie venituri bugetare cu mult sub aşteptări

Veniturile la bugetul statului elen s-au situat în ianuarie cu circa un miliard de euro sub aşteptări, după ce încasările au scăzut anual cu 7% în loc să crească cu aproape 9%, cum era prognozat, potivit datelor Ministerului de Finanţe de la Atena, citate de cotidianul elen Kathimerini.

Paul McCartney a obţinut venituri de aproape 35 de milioane de euro în 2011

Cântăreţul britanic Paul McCartney a obţinut în anul 2011 venituri de 29 de milioane de lire sterline (34,82 milioane de euro).

Lady Gaga, artista cu cele mai mari venituri obţinute în 2011. Cine se mai află în top

Lady Gaga ocupă prima poziţie în topul artistelor cu cele mai mari venituri obţinute în 2011, surclasându-şi concurentele, cântăreaţa americană încasând în acest an circa 90 de milioane de dolari, potrivit unei analize postate, miercuri, pe site-ul Forbes.com.

Veniturile globale din sport vor ajunge la 145,3 miliarde de dolari în următorii patru ani

Veniturile din sport la nivel global vor creşte la 145,3 miliarde de dolari în următorii 4 ani, ca urmare a redresării economice, a revenirii publicităţii, a migrării sporturilor către sistemul payTV, precum şi a reluării sponsorizărilor sportive, se arată într-un raport al PricewaterhouseCoopers.

BUGET 2012: Venituri de 195,3 mld lei, cheltuieli de 206,5 mld lei şi deficit de 11,2 mld lei

Bugetul general consolidat pentru anul viitor a fost construit pe venituri totale de 195,3 miliarde lei şi cheltuieli totale de 206,5 miliarde lei, care conduc la un deficit nominal de 11,2 miliarde lei, reprezentând 1,9% din PIB pe metodologia cash şi sub 3% pe standarde europene.

BUGETUL 2012, construit pe venituri în creştere cu 13,5% şi cheltuieli în stagnare

Bugetul de stat pentru anul viitor a fost construit pe un deficit de 17,1 miliarde lei, cu venituri de 95,65 miliarde lei, în creştere cu 13,5% faţă de încasările prognozate pentru acest an, de 84,26 miliarde lei, şi cheltuieli totale de 112,8 miliarde lei, similare cu nivelul din acest an.

Google are peste 50.000 de parteneri media. Ce venituri le-a generat gigantul american

Google lucrează cu peste 50.000 de parteneri din industria media, cărora le-a generat venituri de peste 4 miliarde de euro, până la acest moment, a declarat, vineri, un responsabil al grupului american, la cel de-al 63-lea congres al World Association of Newspapers and News Publishers (WAN-IFRA).

Vaslui: Peste 150 de pensionari au făcut împrumuturi la CAR pentru a-şi putea cumpăra murături

Peste 150 de pensionari din Vaslui au făcut împrumuturi, în ultimele două săptămâni, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a putea să îşi cumpere murături şi să se aprovizioneze cu legume şi fructe pentru sezonul rece.

Criza economică transformă emigrarea din România într-un orizont de viaţă. Ce ţări preferă românii

Criza economică transformă emigrarea din România într-un orizont de viaţă, dorinţa de a migra, determinată nu doar de venituri ci şi de neîncrederea în sistemul educaţional şi decidenţi, fiind întâlnită la oameni din aproape orice generaţie, rezultă dintr-un studiu prezentat marţi.

Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul doi au crescut uşor faţă de trimestrul anterior

Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au fost în trimestrul al doilea de 2.408 lei, în creştere cu 90 de lei comparativ cu primul trimestru, iar cheltuielile au crescut cu 61 lei, la 2.159 lei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Forbes: Tyler Perry, cel mai bine plătit bărbat din industria de divertisment. Vezi cine mai e în top 10 – GALERIE FOTO

Actorul şi regizorul american Tyler Perry a ocupat prima poziţie în topul celor mai bine plătiţi bărbaţi din industria de divertisment, alcătuit în fiecare an de editorii revistei Forbes.

Facebook, în continuare pe profit. Veniturile companiei s-au dublat în primul semestru al anului

Veniturile Facebook s-au dublat în prima jumătate a acestui an, la 1,6 miliarde de dolari, a declarat o sursă apropiată companiei, subliniind interesul advertiserilor pentru cea mai mare reţea de socializare din lume în contextul competiţiei tot mai dure cu rivali precum Google.

Deficitul bugetar nu s-a modificat în luna iulie şi a rămas uşor peste 2% din PIB

Deficitul bugetului general consolidat nu s-a modificat sesizabil în luna iulie şi s-a plasat la 2,09% din PIB, cu doar 0,02 puncte peste nivelul din iunie, în condiţiile în care atât veniturile au crescut aproape identic, arată datele publicate joi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Jocurile online gratuite contribuie la majorarea veniturilor industriei de profil

Jocurile online gratuite contribuie la majorarea veniturilor industriei de profil, întrucât participanţii cumpără bunuri virtuale care costă mai mult decât jocurile contra-cost.

Gisele Bundchen şi Tom Brady – cel mai bogat cuplu de vedete. Cine ocupă primele trei poziţii în topul Forbes

Top modelul Gisele Bundchen şi jucătorul de fotbal american Tom Brady au câştigat împreună 76 de milioane de dolari în perioada mai 2010 - mai 2011, devenind astfel cuplul de vedete cu cele mai mari câştiguri, potrivit unui clasament întocmit de revista Forbes.

Topul celor mai bine plătiţi scriitori din lume

James Patterson se situează pe prima poziţie în topul celor mai bine plătiţi scriitori din lume, alcătuit de editorii revistei Forbes, cu venituri de 84 de milioane de dolari obţinute în perioada mai 2010 - aprilie 2011.

Jay-Z, pe prima poziţie în topul Forbes al celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume

Rapperul american Jay-Z ocupă prima poziţie în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume, după ce a obţinut în ultimele 12 luni venituri de 37 de milioane de dolari.

Leonardo DiCaprio, cel mai bine plătit actor de la Hollywood

Actorii americani Leonardo DiCaprio şi Johnny Depp, care obişnuiesc să alterneze rolurile din blockbuster-uri cu cele din filme independente, se află în fruntea listei celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood.

New York Times a atras circa 225.000 de abonaţi de la introducerea taxei de acces online

Cotidianul american New York Times a atras circa 225.000 de abonaţi de la introducerea taxei de acces pentru conţinuturile online, în martie 2011, şi până în prezent.

Trimestru foarte bun pentru Apple: Profitul a crescut de peste două ori, iar veniturile au urcat cu 82%

Profitul net al Apple a crescut de peste două ori în perioada aprilie-iunie, al treilea trimestru fiscal, la 7,3 miliarde de dolari, iar veniturile au urcat cu 82%, la 28,5 miliarde de dolari, datorită vânzărilor neaşteptat de bune ale iPhone şi performanţelor companiei pe pieţele asiatice.

Ja Rule, condamnat la 28 de luni de închisoare, pentru nedeclararea veniturilor

Rapperul american Ja Rule, care îşi cultivă în videoclipurile sale imaginea de "băiat rău", a fost condamnat, luni, la 28 de luni de închisoare, de un tribunal federal american, pentru nedeclararea veniturilor din concerte şi din drepturile de autor timp de cinci ani.

Veniturile Facebook, în creştere continuă. Reţeaua socială a depăşit HP şi Amazon

Reţeaua socială Facebook, care a ajuns la câteva sute de milioane de utilizatori în întrea­ga lume, a ajuns un etalon pentru companiile online a căror valoare a explodat, depăşind astfel giganţi IT precum HP, care are zeci de mii de angajaţi şi venituri mult mai mari, scrie Wall Street Journal.

Din ce mai câştigă bani parlamentarii: de la salarii de profesor la milioane de euro pe bursă

În medie, un parlamentar câştigă 55.000 lei pe an. Cele două sesiuni parlamentare durează nouă luni din an, iar timpul efectiv de lucru la Parlament este de cel mult trei zile pe săptămână, pentru că joi comisiile sunt paralizate de absenteism, iar vineri şi sâmbătă aleşii merg în colegii.

Declaraţia de avere a lui Kelemen Hunor: o parte dintr-o casă din Cluj şi venituri de 60.000 de lei în ultimul an

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, deţine 2/5 dintr-o casă de locuit şi dintr-un teren intravilan în Cluj-Napoca şi a declarat venituri de peste 60.000 de lei în ultimul an fiscal, provenind din indemnizaţia sa de ministru şi din salariul primit de la UDMR.

Topul oraşelor cu cele mai mari venituri din turism

Londra rămâne şi în 2011 cel mai vizitat oraş din lume, arată un raport al companiei americane MasterCard. Pentru capitala britanică, cele peste 20 de milioane de turişti străini înseamnă venituri de peste 17 miliarde de euro în acest an.

Veniturile şi cheltuielile populaţiei din primele 3 luni au rămas la fel ca în trimestrul anterior

Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării şi cheltuielile totale ale acesteia au fost în primele trei luni aproximativ egale cu cele din ultimul trimestru din 2010, situându-se la 2.318 lei şi respectiv 2.098 lei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Veniturile OPEC vor atinge în acest an un nivel record, de peste 1.000 miliarde dolari

Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) va obţine în acest an venituri record, de peste 1.000 miliarde de dolari, maximul precendent, de 965 miliarde de dolari, fiind înregistrat în 2008, potrivit administraţiei americane, citate de cotidianul Financial Times.

Veniturile unui medic de familie în contul cabinetului: 9.000 de euro pe lună

Cel mai mare venit încasat de un medic de familie a fost de 37.500 de lei (aproape 9.000 de euro), potrivit datelor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituţia care finanţează întregul sistem de sănătate.

Veniturile Farmec Cluj-Napoca au crescut cu 15,6% în primul trimestru, la 24,4 milioane lei

Producător român de cosmetice Farmec Cluj-Napoca a înregistrat în primul trimestru venituri de 24,4 milioane lei (5,8 milioane euro), cu 15,6% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii vânzărilor de produse din gama Gerovital.

UPDATE: Veniturile Romtelecom au scăzut în primul trimestru cu 10,9%, la 166,3 milioane euro

(adaugă declaraţii ale directorului general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis, în paragrafele 8-9, şi alte informaţii privind rezultatele trimestriale ale companiei, în paragrafele 6-7)

Veniturile Romtelecom au scăzut în primul trimestru cu 10,9%, la 166,3 milioane euro -2-

Veniturile Romtelecom au scăzut în primul trimestru cu 10,9%, la 166,3 milioane euro, iar profitul EBITDA s-a diminuat cu 62,6%, la 22,2 milioane euro, în condiţiile în care piaţa telecom locală a fost dominată de oferte "foarte agresive", iar consumul s-a menţinut la un nivel redus.